Versetele din Scriptură, în care se întâlnesc aceste afirmaţii, ne arată caractere foarte diferite. Din primul verset învăţăm, că în viaţa tânărului bogat lipsea „un singur lucru“. Din al doilea verset învăţăm din împrejurarea cu Marta şi Maria, că acel „un singur lucru“, care lipsea, este cel mai necesar. În al treilea verset găsim, că acel „un singur lucru “, care este necesar, îl caracteriza pe apostolul Pavel.
Dacă vedem că Domnul pune un accent aşa de mare pe acest „un singur lucru“, atunci aceasta ne îndeamnă să ne verificăm inimile în lumina acestor locuri din Scriptură, având dorinţa sinceră de a fi caracterizaţi de acest „un singur lucru“.
1. „Un singur lucru îţi lipseşte“ (Marcu 10:21 )
În istorisirea despre tânărul bogat ne sunt prezentate două adevăruri importante. Mai întâi învăţăm, că în multe privinţe viaţa noastră poate fi aleasă, dar cu toate acestea ne lipseşte „un singur lucru“. În al doilea rând aflăm, că acest „un singur lucru“ este devotamentul faţă de Domnul, un devotament cu inima neîmpărţită.
Niciuna din persoanele care au fost întâmpinate de Domnul, când El a mers pe acest pământ, nu ne arată un final mai trist decât acela al acestui tânăr bogat. La începutul istoriei lui găsim multe lucruri care indică spre un viitor frumos ca ucenic al Domnului. Însă la sfârşit trebuie să citim: „Dar el, întristat de acest cuvânt, a plecat mâhnit.“ În niciun alt loc din Biblie nu citim că el a fost în părtăşie cu Domnul sau cu ai Săi. De aceea, chiar dacă în inima lui a fost credincios, lui i-a lipsit binecuvântarea părtăşiei cu Domnul şi cu ucenicii Săi, şi el a eşuat ca martor al Domnului în lumea aceasta.
Acest tânăr a fost caracterizat prin multe însuşiri naturale bune şi o frumuseţe morală mare. El era un om sincer, serios, căci citim că el a alergat la Domnul. El a fost plin de reverenţă, căci a îngenuncheat înaintea Domnului. El dorea cu ardoare binecuvântări spirituale, de exemplu viaţa veşnică. Viaţa lui exterioară era fără cusur, căci el a păzit Legea din tinereţe. Toate aceste calităţi sunt frumoase şi atrăgătoare, şi Domnul a ştiut despre aceste însuşiri naturale bune, căci citim: „Şi Isus, uitându-Se la el, l-a iubit.“ Dar cu toate aceste calităţi, Domnul îi spune, că îi lipseşte „un singur lucru“.
Ca să-i arate, că îi lipseşte acest „un singur lucru“, Domnul îl supune la trei examene. Ca şi acest tânăr, şi noi putem trăi în exterior o viaţă fără cusur, onorabilă şi cu toate acestea mărturia noastră pentru Domnul poate fi tulburată prin lipsa acestui „un singur lucru“. De aceea este bine să ne verificăm singuri pe baza celor trei examene, la care Domnul îl supune pe tânărul bogat: primul examen se referă la posesiunile pământeşti, al doilea la cruce şi al treilea la o Persoană - Hristos cel lepădat. El trebuia să renunţe la ceva, să ia ceva asupra lui şi să urmeze pe cineva.
În primul examen este vorba de bunurile pământeşti. Dacă le privim în sens larg, ca avantaje în viaţa noastră în lumea aceasta, atunci am putea întreba: am evaluat noi toate aceste lucruri în lumina lui Hristos şi din pricina lui Hristos le-am considerat o pierdere? Am făcut noi suma tuturor avantajelor, pe care ni le aduce comoditatea şi plăcerile lumeşti, pe care ni le asigură bogăţia, poziţia, onoarea, demnitatea, pe care le putem obţine prin intelect sau genialitate sau aptitudini? Şi apoi, fără a desconsidera valoarea acestor lucruri, am privit la faţa Domnului - a Aceluia, la care totul este plăcut, şi am văzut că El este incomparabil mai mare decât toate aceste lucruri? Şi apoi, din simpatie adâncă pentru Hristos, am luat conştient hotărârea că Hristos trebuie să fie „partea“ noastră cea mai mare, şi nu aceste lucruri?
În al doilea examen este vorba despre cruce. Domnul îi spune tânărului: „ …urmează-Mă, luând crucea.“ Suntem noi gata, ca în legătură cu lumea să acceptăm locul pe care ne-a aşezat crucea înaintea lui Dumnezeu? Apostolul putea spune: „Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume“ (Galateni 6:14 ). Crucea stă între noi şi păcatele noastre, între omul vechi şi judecată. Dar am văzut noi totodată, că ea stă şi între noi şi lume? Dacă noi luăm crucea, atunci noi respingem nu numai lumea, ci noi înşine vom fi total respinşi de lume.
În al treilea examen este vorba de Hristos cel lepădat, căci Domnul îi spune tânărului: „ …urmează-Mă!“ Suntem noi gata să ne identificăm cu Acela care este urât şi lepădat de lume, care S-a născut într-un staul şi a fost pus într-o iesle, care, atunci când a mers pe pământul acesta, nu a avut niciun loc unde să-Şi poată pune capul, care a murit de o moarte infamă pe cruce şi a fost înmormântat într-un mormânt împrumutat, care după învierea Sa a fost numai în tovărăşia unor pescari săraci şi care atunci ca şi astăzi este subiectul celui mai mare dispreţ? Suntem noi gata să ieşim afară la El, în afara taberei, şi să purtăm ocara Lui?
Examenele de atunci sunt aceleaşi ca şi astăzi: putem noi renunţa la avantaje pământeşti, să ocupăm un loc în afara lumii şi să-L urmăm pe Hristos, pe Acela care este o ocară pentru lumea aceasta? Noi suntem încercaţi prin aceste examene tot aşa cum a fost acest tânăr şi întrebarea adresată tuturor este: Ce răspuns vei da tu?
Noi putem răspunde în două feluri la examene: întâi, ca şi tânărul, despre care citim: „Dar el, întristat de acest cuvânt, a plecat mâhnit“, deci ne reîntoarcem la lucrurile pământeşti. Tânărul nu a plecat fiind supărat sau mânios pe Hristos. El nu a găsit nicio greşeală la Hristos, dar lumea a fost prea atrăgătoare pentru el. Ca şi Dima, mai târziu, el a iubit lumea aceasta. În al doilea rând putem da un răspuns ca Petru şi ceilalţi ucenici, care au lăsat totul şi L-au urmat pe Hristos.
Acel „un singur lucru“, care îi lipsea tânărului, era dăruirea faţă de Domnul, cu o inima neîmpărţită. Aşa „a plecat“ el. Ucenicii, cu toată neştiinţa lor, cu toate slăbiciunile lor şi cu multele lor eşecuri, au fost atraşi la Domnul cu sentimente profunde şi au lăsat totul şi L-au urmat.
Cât de des s-a repetat de atunci istoria acestui tânăr! Este ceva mai trist decât să priveşti înapoi şi să-ţi aminteşti cât de mulţi tineri au făcut un început bun şi păreau să promită mult? Dar unde sunt ei astăzi? Cu toate însuşirile nobile, ca seriozitate, sinceritate şi râvnă, ei s-au întors, chiar dacă nu în lumea decadentă, totuşi în lumea religioasă stricată. Cauza pentru aceasta este evidentă: le-a lipsit „un singur lucru“ - dăruirea pe deplin faţă de Hristos, care Îl pune pe Hristos în propria viaţă ca subiectul cel mai înalt şi pe primul loc. S-ar părea că ei s-au pus pe ei înşişi înaintea lui Hristos, sau au pus sufletele nevoiaşe, sau binele sfinţilor, sau slujirea, cu rezultatul că în final ei s-au întors la lucrurile lumii acesteia. În dragostea pentru sufletele pierdute, în dragostea pentru sfinţi sau în dorinţa profundă de a sluji nu este putere suficientă ca să ne ţinem picioarele pe cărarea îngustă. Numai Hristos ne poate ţine pe locul din afară, pe locul ruşinii, dacă Îl urmăm îndeaproape.
2. „Dar un singur lucru este necesar“ (Luca 10:38-42 )
Dacă privim scena impresionantă din Betania, atunci găsim două femei, care s-au dedicat Domnului, uneia dintre ele îi lipsea „un singur lucru“, în timp ce cealaltă a ales „partea cea bună“.
Marta, ca şi tânărul bogat din evanghelia după Marcu 10 , era caracterizată prin multe însuşiri excelente. După câte se pare, casa din Betania îi aparţinea ei şi ea deschidea de bunăvoie uşile casei pentru Domnul slavei. La aceasta se adaugă, că ea era nu numai ospitalieră, ci era şi o slujitoare harnică în slujba pentru Domnul. Sunt „multe lucruri“ în lumea aceasta, care pot fi făcute pentru Domnul, şi Marta era preocupată cu aceste „multe lucruri“. Însă cu toate însuşirile ei excelente, „un lucru“ l-a trecut cu vederea, şi ea trebuia să înveţe, că acest „unul“, pe care ea l-a trecut cu vederea, „este necesar“. De aceea ea, preocupată cu multă slujire, este supărată pe sora ei, şi se plânge Domnului. Cât de fidel reprezintă ea marea grupă de creştini, care inconştient fac din slujba lor punctul central, în locul Domnului. Astfel de creştini ar dori cu plăcere să-i înroleze pe ceilalţi în slujba lor şi sunt supăraţi dacă sunt lăsaţi singuri în slujba lor. Lor le lipseşte „un lucru“ şi de aceea ei sunt „îngrijoraţi şi tulburaţi pentru multe lucruri“.
Cât de corect şi de frumos este dacă punem la dispoziţia Domnului casele noastre şi ce ne aparţine, ca să fim preocupaţi în lucrarea Lui! Şi cu toate acestea, această scenă ne atenţionează că este posibil să dăm acestor activităţi locul întâi în gândurile noastre şi în dragostea noastră, şi nu Domnului. Dacă este aşa, atunci ne lipseşte „un singur lucru“ necesar - simpla dăruire, pe care Hristos o preferă înaintea oricărei slujiri.
Despre Maria citim, că ea a ales „partea cea bună“, şi această „parte bună“ era partea cu Hristos. Pentru ea Hristos era partea cea mai înaltă, pe care ea a pus-o înaintea tuturor celorlalte, fie că este vorba de posesiuni, de slujire sau sora ei. Având pe Hristos ca singura ei parte, ea a fugit de grija şi neliniştea care o caracterizau pe sora ei plină de râvnă. În timp ce Marta este „preocupată cu multe lucruri“, Maria stă liniştită la picioarele lui Isus. Când Marta vine la Domnul cu dificultăţile ei, Maria stă „la picioarele lui Isus“ şi ascultă „cuvântul Său“.
Nu ni se cuvine să dăm sentinţa noastră personală despre neînţelegerile celor două surori, căci nouă ni se spune clar, că Domnul o mustră pe Marta şi o laudă pe Maria.
Prin faptul că Maria face din Domnul subiectul ei, ea a ales „partea bună“, care nu i se va lua. Foarte curând vom părăsi toate posesiunile pământeşti; încă puţin şi slujba şi osteneala vor aparţine trecutului, dar pentru totdeauna şi veşnic Hristos va fi partea noastră şi subiectul sufletelor noastre. Maria a ales această parte veşnică în timpul de acum; ea a făcut din El marele subiect al ei şi a ales înainte de toate să stea la picioarele Lui, în prezenţa Lui. Celelalte lucruri îi pot fi luate, dar acesta nu îi va fi luat. Căci aşa cum ea s-a hotărât să fie la El în timpul de acum, tot aşa şi în veşnicie ea va fi la El.
Înseamnă această alegere mai bună - acest „un singur lucru“, care este necesar -, că Maria a neglijat slujba pentru Domnul? Scriptura nu doar acuză un astfel de gând, ci ea arată foarte clar, că slujba ei a fost recunoscută de Domnul aşa cum nicio altă slujbă nu a fost recunoscută, nici mai înainte şi nici după aceea. Domnul spune aici: „Maria a ales partea cea bună“. În scena frumoasă din evanghelia după Matei capitolul 26, Domnul spune: „Ea a făcut o lucrare bună faţă de Mine“. Acela, care alege „partea cea bună“, face la timpul potrivit şi „lucrări bune“.
Recunoaşterea din partea Domnului este aşa de mare, că El spune: „Adevărat vă spun, că oriunde va fi predicată Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va vorbi şi despre ce a făcut femeia aceasta, spre amintirea ei“ (Matei 26:10-13 ).
Să ne gândim că „lucrării bune“ trebuie să-i premeargă „partea cea bună“. Numai când Hristos este singurul nostru subiect, atunci slujba şi toate celelalte vor fi la locul lor potrivit.
3. „Dar una fac“ (Filipeni 3:13 )
În capitolul 3 din epistola către Filipeni vedem în apostol pe unul care mai mult decât toţi ceilalţi, a trecut cu succes examenul, la care Domnul l-a supus pe tânărul bogat. El a renunţat la toate posesiunile lui pământeşti, a luat crucea şi L-a urmat pe Hristos.
1. La ce posesiuni a renunţat el? Ca şi tânărul bogat, Pavel nu era mai puţin caracterizat prin însuşiri excelente şi calităţi pământeşti. El venea dintr-o familie bine situată, el era un om liber dintr-o cetate nu lipsită de importanţă, el era foarte cult, era deosebit de zelos în ceea ce priveşte religia, iar în ceea ce priveşte Legea, fără vină.
Toate aceste realităţi şi calităţi puteau să-i dea un loc înalt în lumea aceasta. Dar ca şi la tânărul bogat a venit o zi când a venit în legătură cu Hristos. Şi atunci a venit examenul. Putea el să renunţe la tot ce în lumea aceasta era în avantajul lui - toate lucrurile care ar fi făcut din Pavel un om deosebit - pentru ca Hristos să devină totul pentru el? Vrem să ne amintim, că atât tânărul bogat, cât şi „tânărul …al cărui nume era Saul“ nu au fost solicitaţi să renunţe la lucruri ruşinoase. Oricine ştie că noi nu putem să-L urmăm pe Hristos şi în acelaşi timp să ne ocupăm cu lucruri ruşinoase, ascunse. Din fericire, noi putem să renunţăm la astfel de lucruri. Examenul era, şi este şi astăzi la fel, dacă avantajele lumeşti, râvna omenească şi un caracter ireproşabil, descendenţa şi prestigiul religios le putem lăsa în urmă ca pierdere, pentru ca astfel în viitor, în locul tuturor acestor lucruri, Hristos să poată fi singurul subiect al vieţii noastre.
În loc să se îndepărteze dezamăgit de Hristos şi să se reîntoarcă la posesiunile sale, aşa cum a făcut tânărul bogat, Pavel a uitat „pe cele din urmă“ şi s-a îndreptat spre Hristos. El a văzut slava lui Hristos şi el a văzut pe Hristos în slavă. Tânărul bogat a venit în contact cu Hristos, dar se pare că el a văzut în Hristos numai un Învăţător bun, cu toate minunile făcute de El, dar nu a văzut slava lui Hristos. În aceasta constă marea diferenţă dintre cei doi tineri. Pavel a văzut slava lui Hristos cu rezultatul imediat, că din pricina lui Hristos el a considerat ca pierdere toată slava lumii acesteia - toate lucrurile pe care el ca om în carne le-a considerat câştig. El nu a desconsiderat avantajele naturale. Dimpotrivă, el le-a socotit pe toate împreună şi le-a văzut ca o pierdere, după ce le-a comparat cu slava lui Hristos. Calităţile sale naturale deosebite au fost puse în umbră de „valoarea nespus de mare a cunoştinţei lui Hristos Isus“.
2. El nu numai a renunţat la ceva, ci totodată el a luat ceva asupra sa. El a luat cu adevărat crucea asupra sa. Singura lui dorinţă, când a umblat prin lumea aceasta, era „să fie făcut asemenea cu moartea Lui“ - cu moartea lui Hristos. Dacă Hristos a murit faţă de lume, atunci şi Pavel a terminat-o cu lumea. Pentru Pavel crucea însemna nu numai sfârşitul omului său vechi, ci el a încheiat pentru totdeauna cu lumea actuală rea.
3. După ce a renunţat la toate avantajele sale naturale şi a luat crucea asupra sa, prin care lumea era moartă faţă de el, el a urmat în viaţa sa pe Unul singur: pe Hristos. A întors spatele la toate religiile lumii, a ieşit afară din tabără la Hristos, purtând ocara Lui. Începând de acum încolo Hristos era pentru el singurul subiect, căci el putea spune: „Pentru că pentru mine a trăi este Hristos“ (Filipeni 1:21 ); „ …ca să-L câştig pe Hristos“ (Filipeni 3:9 ); „ …să-L cunosc pe El“ (Filipeni 3:10 ).
Vedem deci aici un om care putea să spună cu adevărat, că acel „un singur lucru“, care lipsea tânărului bogat din evanghelia după Marcu 10:21 , şi că acel „un singur lucru“, care este necesar, aşa cum Marta trebuia să înveţe, este „unul“ pe care el îl face. Începând din acest moment, viaţa lui a fost o viaţă cu dăruire deplină pentru Domnul. Pentru el, Hristos era subiectul supraordonat în viaţa sa - nu păcătoşii, nu sfinţii şi nu slujba - numai Hristos. Nimeni nu a fost mai plin de râvnă în a predica păcătoşilor evanghelia harului lui Dumnezeu, nimeni nu purta de grijă de adunări aşa cum făcea apostolul, nimeni nu a fost aşa de neobosit în slujba sa pentru Hristos; dar mai mult decât toate şi înainte de toate, Hristos era singurul lui subiect. Lui nu-i lipsea acel „un singur lucru“, care i-a lipsit tânărului; el nu a fost distras prin „multe lucruri“, cum a fost Marta. El avea numai „un singur lucru“ înaintea lui - să-L urmeze pe Hristos. Şi astfel el uită ce era în urma lui şi se întinde spre ce este înainte (Filipeni 3:13 ).
În afară de aceasta, el ne face cunoscut lucrurile spre care el se întindea. El ne arată cu toată claritatea că toate îşi au punctul central în Hristos: Hristos şi slava (Filipeni 2:9, 10 ); chemarea de sus a lui Dumnezeu în Hristos Isus (Filipeni 3:14 ); venirea Mântuitorului, a Domnului Isus Hristos (Filipeni 3:20 ); schimbarea trupului smereniei noastre asemenea trupului Său de slavă (Filipeni 3:21 ).
Ce bine este să facem pe Hristos singurul nostru subiect! Dacă facem slujirea să fie singurul nostru subiect în viaţa noastră, atunci vom sfârşi prin a ne înălţa. Şi dacă păcătoşii sunt singurul nostru subiect, atunci probabilitatea este foarte mare să ne reîntoarcem în lume. Şi dacă sunt sfinţii, atunci ei ne vor frânge inima. Dar dacă Hristos este singurul şi cel mai înalt subiect al vieţii noastre, atunci noi, ca şi apostolul, vom lupta lupta cea bună a credinţei, vom sfârşi alergarea şi vom păzi credinţa. Căci numai Hristos ne poate ţine paşii pe cărarea îngustă, ne poate conduce prin toate greutăţile şi ne poate păzi în toate împotrivirile. Fie ca şi noi să putem spune ca apostolul:
„… dar una fac: uitându-le pe cele din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte, alerg drept spre ţintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Filipeni 3:13, 14 ).
