text Cartile Bibliei

"Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41)"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

 

Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după capitolul 2 (cu o singură excepţie, în Iov 12:9 ). Dumnezeu vorbeşte în conformitate cu autoritatea şi relaţia Lui; şi aceasta este exact ceea ce „Iehova“ înseamnă. Nu este vorba doar de Dumnezeu în mod abstract, ci de Dumnezeu în legătura (sau relaţia) Lui cu omul de pe pământ. „Şi Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii.“ Furtuna indică faptul că era vorba de o mustrare, pe care Iov trebuia să o simtă cu adevărat şi să profite de pe urma ei.

Cine este cel ce Îmi întunecă sfaturile prin cuvântări fără pricepere?“ Domnul nu vrea să spună că Iov nu avea nici o pricepere sau cunoştinţă de Dumnezeu, ci că toată cunoştinţa lui era limitată şi neadecvată în ce priveşte lucrările Lui. „Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb şi tu să Mă înveţi.“ Iată un cuvânt remarcabil. Dumnezeu urmează să-i pună o serie de întrebări. Până acum Iov chestionase lucrările lui Dumnezeu. De acum rolurile se schimbă şi Domnul va fi Acela care îl va întreba. „Unde erai tu când am întemeiat pământul?“ Ce întrebare zdrobitoare! Ce putea şti Iov despre asta? Şi Dumnezeu continuă să-i înfăţişeze măreţia lucrărilor Sale, atât cele neînsufleţite cât şi cele însufleţite.

Rezultatul a fost dărâmarea încrederii în sine a lui Iov, şi descoperirea ignoranţei lui complete şi a lipsei sale de putere. Şi Dumnezeu n-a vorbit decât de lucruri pământeşti, naturale, care au de a face cu ceea ce este vizibil şi temporal. Iar dacă Iov s-a dovedit atât de incapabil să răspundă la vreuna din ele - de fapt nici în ziua de azi nu li s-a dat răspuns, cu tot progresul ştiinţei - cum ar fi putut el să răspundă cu privire la cele cereşti şi veşnice? Acestea depind deplin şi absolut doar de Dumnezeu. Noi nu ştim nimic despre ele decât numai ce ne spune El, şi aceasta este binecuvântarea noastră, aceste lucruri le aşteptăm, cele nevăzute şi veşnice; prin urmare noi, spre deosebire de ceilalţi oameni, trebuie să fim cu totul dependenţi, cu privirile spre cer şi plini de încredere.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>