"Psalmul 84"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Aşa cum se obişnuieşte în psalmi, şi aici subiectul este prezentat în primele versete, exprimând dorinţa celor credincioşi, care în captivitate au fost lipsiţi timp îndelungat de bucuria de a „intra în curţile Domnului“, de a revedea aceste locaşuri. Dumnezeu pune accentul pe fericirea lor de a merge pe drumul care duce acolo, chiar şi prin valea seacă din Baca.

Ca şi rămăşiţa lui Israel, Biserica merge şi ea spre corturile lui Dumnezeu, dar nu spre cele făcute de mâini omeneşti. Corturile lui Dumnezeu sunt pentru noi; numai acolo, în Casa Tatălui, credinciosul este acasă şi găseşte odihnă. Când obiectivul inimii sale este dincolo de punctul la care a ajuns, nu poate să se bucure de odihnă, chiar dacă se află în locul cel mai de dorit din lume.

Prima fericire care ni se prezintă este faptul că în Casa Tatălui este odihna noastră. „Ferice de cei care locuiesc în casa Ta“ (versetul 4), iar apoi se adaugă o a doua fericire: „Ferice de omul a cărui putere este în Tine; în inima lor sunt croite drumuri“ (versetul 5). Versetul 4 vorbeşte de bucuria noastră în speranţă; versetul 5 vorbeşte de bucuria pentru mersul nostru de acum.

Dumnezeu, în cea mai înaltă perfecţiune a Fiinţei Sale (lumină, dragoste), Se arată inimii noastre, astfel că, dacă Îl cunoaştem pe Dumnezeu de la începutul alergării de aici, de jos, învăţăm să-L cunoaştem tot mai mult. Cu cât înţelegem perfecţiunea lui Dumnezeu, cu atât cunoaştem mai mult din dragostea Sa; şi simţim cât de preţios este El pentru sufletul nostru. Dacă cunoaşterea lui Dumnezeu este despărţită de cea a dragostei de El, nu avem viaţa lui Dumnezeu.

„Ei te vor lăuda fără încetare“ (versetul 4). Nimic din inima naturală a omului nu răspunde la această laudă către Dumnezeu. Încearcă să-L lauzi pe Dumnezeu pe străzile unui oraş; vei vedea imediat că inima omului este vrăjmaşă lui Dumnezeu.

Credincioşii pot să meargă într-o lume fără ecou pentru Dumnezeu şi să facă să răsune vestea bună, dar nu pot să se bucure şi să-L laude pe Dumnezeu decât ei împreună. Dorinţa oricărei inimi noi este ca El să fie lăudat şi această dorinţă nu va fi deplin satisfăcută decât în Casa lui Dumnezeu. Imposibil pentru suflet să se bucure în deplină odihnă înainte ca Dumnezeu să fie lăudat neîncetat de către toţi cei care Îl înconjoară.

„Ferice de omul a cărui putere este în Tine“ (versetul 5). Când mă aflu în situaţii dificile, îmi trebuie putere ca să fiu încurajat şi susţinut în răbdare. Apostolul Petru era lipsit de această putere când s-a lepădat de Domnul Isus. Puterea cărnii este supusă oboselii; puterea lui Dumnezeu niciodată. Nicio creatură nu poate fi mai tare decât puterea lui Dumnezeu, decât dragostea Lui. N-a fost oare Domnul Isus cel mai tare atunci când a ieşit biruitor asupra lumii? Dumnezeu a pus odihna la capătul drumului şi numai cei răscumpăraţi sunt pe drumul care ajunge la ea.

Noi experimentăm pe drum resursele lui Dumnezeu pentru noi; odihna este sigură şi Cuvântul lui Dumnezeu ne dă mărturie. Drumul nostru este ca traversarea unui defileu, dincolo de care este gloria. Dacă vom coborî în defileu, drumul ne va fi mai greu, dar avem certitudinea că este drumul gloriei. Noi găsim pe acest drum dispreţ din partea lumii şi luptă cu Satan; nu găsim odihnă, dar trebuie să facem acest drum, drumuri croite în inimă (versetul 5). Valea Baca, acest pământ uscat, este atunci prefăcut într-o fântână. Când suntem în comuniune cu Dumnezeu, fiecare dificultate devine ocazia desfăşurării gloriei lui Dumnezeu.

Atunci când se apropie un pericol, copilul sfios îşi găseşte bucuria în certitudinea dragostei mamei sale, în timp ce noi suntem adesea abătuţi şi descurajați, pentru că puterea noastră nu este în Dumnezeu. El vrea ca „harul Lui să ne fie de ajuns“ şi acest lucru este mai preţios decât dacă ţepuşul din carne ne-ar fi scos.

„Şi ploaia o acoperă cu binecuvântări“ (versetul 6). Ea vine nu din pământ, ci din cerul de care trebuie să fim şi noi legaţi şi de unde trebuie să aşteptăm totul. Dacă aici jos nu este apă, aceasta este pentru a ne aminti că Dumnezeu are totală grijă de noi ca să ne dea apă, mană, putere, într-un cuvânt, tot.

Dumnezeu a spus poporului Israel că l-a tăcut să treacă prin deşert ca să-l smerească (Deuteronom 8:2-5 ). Ce binecuvântare să fim smeriţi în felul acesta! Niciodată n-a făcut Dumnezeu aceasta, nici egiptenilor, nici canaaniţilor. Pentru noi, efectul acestor lucruri este să ne facă să trăim cu ceea ce iese din gura lui Dumnezeu şi să ne facă să mergem din putere în putere. Dificultăţile din viaţă măresc pentru noi puterea pe care o găsim în Dumnezeu.

Noi, acum, nu putem să ne bucurăm de tot ce se găseşte în Dumnezeu şi, de asemenea, nu ni s-a dat încă totul; dar pe măsură ce înaintăm, mergem din putere în putere. Dumnezeu ocupă atunci mai mult loc în inima noastră; El arată locurile goale sau pe cele tari din inima noastră şi Se ocupă să le umple pe unele sau să le topească pe celelalte.

La versetul 8, Dumnezeu Se prezintă sufletului în trei relaţii diferite: El este Cel etern, Dumnezeu mereu acelaşi; Domnul oştirilor, care guvernează toate lucrurile; Dumnezeul lui Iacov, Dumnezeul poporului Său, credincios promisiunilor Sale.

„Vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău. Pentru că mai bună este o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte“ (versetele 9, 10). Aceasta este siguranţa noastră, gajul favorii lui Dumnezeu. El ne priveşte în Hristos; tot ce-l cerem în Numele Lui, va face.

Versetul 12 rezumă tot. Nu avem altă resursă. Dacă încrederea noastră este în om, vom întâlni mai devreme sau mai târziu o ocazie când omul va greşi şi atunci Satan ne va cerne.

A te încrede în Dumnezeu este lucrul cel mai dificil; înseamnă a ne pune carnea sub picioarele noastre, deoarece carnea nu are nimic de câştigat de aici, dar pentru inimă este o fericire de nespus să se încreadă în Dumnezeu.

sursa: https://comori.org/