text Cartile Bibliei

Osea. Capitolul 7. William Kelly

Categorie: Cartile Bibliei
 

 

Capitolul prezintă o descriere foarte solemnă cu aceleaşi dovezi şi mustrări pentru păcat adresate tuturor şi arată că, în pofida îndurării răbdătoare şi a apelurilor lui Dumnezeu, ei au devenit din ce în ce mai răi. Ziua eliberării era încă departe. Intervenţia în bunătate a lui Dumnezeu nu a făcut decât ca păcatul poporului să se manifeste mai vizibil: „Când am vrut să vindec pe Israel, atunci s-a descoperit nelegiuirea lui Efraim şi răutatea Samariei. Pentru că ei practică înşelăciune (conform Ioan 3 ); şi hoţul intră şi ceata tâlharilor jefuieşte afară. Şi ei nu-şi zic în inima lor că Eu ţin minte toată răutatea lor. Acum faptele lor îi împresoară; ele sunt înaintea feţei Mele. Ei desfată pe împărat cu răutatea lor şi pe căpetenii cu minciunile lor“.

Ce poate fi mai plastic decât această descriere din versetele 4-7, chiar dacă este întrucâtva neclar datorită stilului deosebit de comprimat şi a figurilor de stil care se succed rapid, unde inima arde de patimi, iar satisfacerea poftelor şi linguşirea sunt combustibilul? „Toţi comit adulter, ca un cuptor încălzit de brutar: el încetează să aţâţe focul după ce a frământat aluatul până s-a dospit. În ziua împăratului nostru, căpeteniile s-au îmbolnăvit de aprinderea vinului; el a întins mâna sa batjocoritorilor. Pentru că inima le este ca un cuptor, când stau la pândă. Brutarul lor doarme toată noaptea; dimineaţa arde ca un foc învăpăiat. Toţi sunt aprinşi ca un cuptor şi sfâşie pe judecătorii lor. Toţi împăraţii lor au căzut; nimeni† dintre ei nu strigă către Mine“. Efraim este prezentat ca amestecându-se cu naţiunile care Îl dezonorează pe Yahve. Ar mai fi fost o speranţă dacă el judeca acea încăpăţânare, uşurătate şi confuzie şi se pocăia; dar el ajunsese ca „o turtă neîntoarsă“ (v. 8). Prin urmare nu mai putea decât să se ardă atât de rău încât să nu mai fie bun de nimic. „Străinii i-au mâncat puterea şi el nu ştie; da, peri albi s-au ivit ici şi colo pe el şi el nu ştie“ (v. 9). Era destul de clar că idolii lor păgâni se dovedeau a fi spre ruina lor. „Şi mândria lui Israel mărturiseşte înaintea feţei lui. Şi, cu toate acestea, ei nu se întorc la Yahve Dumnezeul lor, nici nu-L caută“. Aceasta este confirmat în versetul 11 prin dovada nebuniei lor. Perii albi care începuseră să se arate ici şi acolo nu promiteau o cunună onorabilă pentru capul lor, ci, departe de aceasta, erau doar semnul morţii care lucra neputinţa şi al depărtării de Dumnezeu. De aceea se spune: „Şi Efraim a ajuns ca o porumbiţă proastă, fără priceperea. Ei cheamă Egiptul, merg în Asiria“. Adică privesc oriîncotro, numai către Dumnezeu nu. Fără-ndoială, Domnul lucrase cu ei pedepsindu-i potrivit dreptăţii Lui care răsplăteşte.  

De aceea se spune: „Când vor merge, Îmi voi întinde plasa asupra lor, îi voi doborî ca pe păsările cerurilor; îi voi pedepsi, după cum a auzit adunarea lor. Vai de ei, pentru că au rătăcit de la Mine! Pierzare lor! pentru că s-au răzvrătit împotriva Mea. Şi Eu voiam să-i răscumpăr, dar ei spun minciuni împotriva Mea. Şi n-au strigat către Mine în inima lor, când urlau în paturile lor. Se adună pentru grâu şi must; s-au abătut de la Mine. Eu i-am deprins, în adevăr, le-am întărit braţele, dar ei plănuiesc răul împotriva Mea. Se întorc, dar nu la Cel Preaînalt; sunt ca un arc înşelător. Căpeteniile lor vor cădea prin sabie, din cauza furiei† limbii lor; aceasta va fi batjocura lor în ţara Egiptului“. În zadar au apelat la Egipt, care nu numai că le-a înşelat încrederea, ca Asiria, ci şi-a şi bătut joc de captivitatea şi de nenorocirea lor. Aşa se poartă lumea faţă de poporul lui Dumnezeu care s-a făcut vinovat. Indiferent ce favoruri le-a dat Dumnezeu, ei s-au întors împotriva Lui şi indiferent ce judecăţi a trimis El împotriva lor, ei nu au strigat către El. Cât de groaznică a ajuns starea lor atunci când, după cum era drept, au fost lăsaţi în nebunia lor şi sub pedeapsa cuvenită pentru aceasta! „N-au strigat către Mine în inima lor,“ spune Domnul. Au strigat când erau pedepsiţi, dar niciodată nu au strigat către Dumnezeu din inima lor când urlau în paturile lor. Judecata nu a avut efect un moral asupra lor cum nu a avut nici îndurarea.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 11 (capitolul 42). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acum începe să se arate marele scop al lui Dumnezeu. N-ar fi fost deloc bine ca Iov să-l fi ştiut dinainte. El trebuia să umble cu simplitate şi să înveţe să se î... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 9 (capitolele 33-37). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Este izbitor să vezi cât de neagreat este Elihu de către cei ce gândesc lumeşte. Nu e ceva nou. A început cu evreii şi continuă până în zilele noastre. Ei îl priv... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 8 (capitolele 29-32). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acesta este începutul ultimului argument al lui Iov. Prietenii lui fuseseră deja aduşi la tăcere, iar el enunţă ultimul său apel, fiindcă vorbirea lui este mai mu... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 7 (capitolele 24-28). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 24. Acest capitol încheie răspunsul lui Iov către Elifaz. El clarifică complet faptul că toată starea de lucruri din lume este o anomalie şi că nu poţi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 6 (capitolele 20-23). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 20. Iov nu era un om nelegiuit. Era marea greşeală a lui Ţofar, a acestui om grăbit şi violent, căci, în mod evident, acestea erau trăsăturile particula... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 5 (capitolele 15-19). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cu capitolul 15 începe cea de-a doua serie de cuvântări a prietenilor lui Iov. Deşi Elifaz era cel mai serios şi mai bine întemeiat dintre cei trei, împărtăşea şi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 4 (capitolele 11-14). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Trebuie să ne reamintim că, deşi cartea Iov este inspirată, ar fi o mare greşeală să credem că şi cuvântările din ea sunt inspirate. Cuvintele lui satan cu sigura... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 3 (capitolele 8-10). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cuvântarea lui Bildad se bazează pe exact acelaşi principiu ca cea a lui Elifaz. E bazată în întregime pe cârmuirea morală a lui Dumnezeu, adică pe faptul că este... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 2 (capitolele 4-8). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 4,1-8. Nu voi citi mai mult de atât, pentru că vom intra progresiv în fragmentul propus. Marea dezbatere începe, cauzată de izbucnirea lui Iov, care era... Citeste mai mult >>