Osea. Capitolul 2. William Kelly

Categorie: Cartile Bibliei
 

Capitolul al doilea începe ca sfârşitul capitolului întâi. În restul capitolului vedem cum Dumnezeu împlineşte o parte din lucrurile minunate prezentate în principiu şi în mod comprimat în primul capitol. La început este mesajul: „Ziceţi fraţilor voştri: «Ami »; şi surorilor voastre: «Ruhamah». Acuzaţi pei mama voastră, acuzaţi!“ Este o chemare adresată celor care, asemenea lui Osea, simt, vorbesc şi acţionează potrivit cu Duhul lui Hristos, având curajul inspirat de siguranţa unor asemenea relaţii, deşi starea de atunci a poporului era cât se poate de departe de a fi plăcută, după cum se vede din versetele care urmează. Fraţi si surori, priviţi la evrei individual. „Mama voastră“ este o privire la ei in corpore, în ansamblu. „Acuzaţi! pentru că ea nu este soţia Mea şi Eu nu sunt soţul ei; şi să depărteze curviile ei de la faţa ei“. Avem un tablou dureros – Yahve ameninţă că va face de ruşine pe Israel şi că nu va avea milă faţă de copiii lui din cauză că mama lor s-a purtat fără ruşine faţă de El. „Pentru că ea nu este soţia Mea şi Eu nu sunt soţul ei“. Ea trebuie să se lase de infidelitatea scandaloasă, „ca să n-o dezbrac de tot şi s-o las ca în ziua în care s-a născut şi s-o fac asemenea unui pustiu şi s-o fac asemenea unui pământ uscat† şi s-o ucid prin sete. Şi nu Mă voi îndura de copiii ei, pentru că sunt copii din curvie. Pentru că mama lor a comis adulter; cea care i-a zămislit a făcut fapte de ruşine. Pentru că a zis: «Voi merge după iubiţii mei, care-mi dau pâinea mea şi apa mea, lâna mea şi inul meu, untdelemnul meu şi băutura mea»“.

Ca urmare, Domnul ameninţă că îi va îngrădi cu spini calea. „«De aceea, iată, îţi voi îngrădi calea cu spini!» Şi o voi împrejmui cu un zid, ca să nu-şi poată găsi cărările. Şi va alerga după iubiţii ei şi nu-i va ajunge; şi-i va căuta şi nu-i va găsi. Şi va zice: «Voi merge şi mă voi întoarce la soţul meu cel dintâi, pentru că mi-era mai bine atunci decât acum»“. Mai era, ocazional, câte o remuşcare, o mică trezire din când în când chiar şi în Israel, dar poporul nu s-a pocăit cu adevărat niciodată şi nu a părăsit calea păcatului lor. Hotărârile lor bune erau dovada bunătăţii lui Dumnezeu şi rodul mărturiei Lui, dar acestea nu au dus la pocăinţa profundă a lui Israel. „Şi ea n-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul şi mustul şi untdelemnul şi-i înmulţeam argintul şi aurul; ei l-au folosit pentru Baal“. Astfel, totul era pervertit spre a sluji dumnezeilor falşi şi era considerat ca fiind favoarea lor. „De aceea Mă voi întoarce şi Îmi voi lua înapoi grâul la timpul lui şi mustul la timpul rânduit şi voi smulge lâna Mea şi inul Meu, care i-ar fi acoperit goliciunea. Şi acum îi voi descoperi destrăbălarea înaintea ochilor iubiţilor ei şi nimeni n-o va scăpa din mâna Mea“. Apoi El ameninţă că orice bucurie va înceta „sărbătorile ei, lunile cele noi ale ei şi sabatele ei şi toate adunările ei de sărbătoare. Şi voi nimici viţa ei şi smochinul ei“. Până şi binecuvântările ei naturale trebuie să fie oprite din cauza că, în necredinţa ei, ea a făcut din ele o justificare pentru idolii pe car şi i-a făcut. „Şi voi cerceta asupra ei zilele baalilor, în care le ardea tămâie“. Toate păcatele ei în lux şi idolatrie vor fi reamintite spre judecată.

Cu toate acestea, Domnul îşi aminteşte să arate îndurare şi, imediat după aceea, anunţă că o va atrage şi, cu toate că o va duce în pustie, îi va vorbi inimii spre mângâiere. Dar nu va fi o revenire la ceea ce a fost în trecut, la vechea istorie tristă a lui Israel spre a o mai repeta încă o dată, pentru că îi va da viile şi „valea Acor ca uşă a speranţei“. Chiar locul care în vechime, în timpul lui Iosua, a fost o uşă a judecăţii, devine o uşă a speranţei în viziunea profetică. „Şi va cânta acolo ca în zilele tinereţii ei şi ca în ziua când s-a suit† din ţara Egiptului“. Şi această prospeţime a tinereţii reînnoite nu va trece ca atunci. „Şi va fi aşa: în ziua aceea, zice Yahve, Îmi vei zice: «Işi » şi nu Mă vei mai numi: «Baali»“ – adică „soţ“, în iubire, în loc de „stăpân“, chiar dacă acest cuvânt ar exprima cel mai sincer sentiment de că este posesiunea Lui şi stăpânirea Lui. De asemenea, nu vor mai fi amintite numele stăpânilor falşi. „Şi în ziua aceea voi face legământ pentru ei cu fiarele câmpului şi cu păsările cerurilor şi cu târâtoarele pământului. Şi voi zdrobi din ţară arcul şi sabia şi războiul; şi-i voi face să locuiască în siguranţă“.

Aceste evenimente le vedem odată cu întoarcerea lui Israel la Domnul, toate acestea rezultând din harul Lui faţă de ei, consecinţa va fi binecuvântarea universală. Dumnezeu va face ca tot pământul să simtă, spre bucuria lui, harul restaurării poporului Său demult înstrăinat. Domnul declară că va face în ziua aceea un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu reptilele de pe pământ. Este orbire să gândeşti că toate acestea s-au împlinit deplin la întoarcerea din captivitatea babiloneană. Urmarea acestei idei este că până şi creştinii sunt duşi în rătăcire de această eroare nenorocită şi ajung să fie atraşi în neevlavia raţionalistă care gândeşte că aici cuvântul lui Dumnezeu este doar o hiperbolă care are scopul de a amplifica efectul, ca şi cum Duhul Sfânt ar găsi potrivit să ne înşele din vorbe sau ca şi cum profetul ar fi la fel de deşert ca un poet cu figuri de stil. Nu, ci este o zi strălucită când puterea lui Dumnezeu va pune în rânduială lumea plină de dezordinea, de guvernarea proastă, de violenţa şi de corupţia omului şi va aduce la supunere fericită orice animal din acea împărăţie.

Pe de altă parte, nu este nici epoca încarnării, aşa cum spun unii oameni evlavioşi, deşi este de mirare cum se pot încumeta să gândească aşa. Acea zi este încă în viitor şi aşteaptă arătarea şi împărăţia Domnului Isus. Este dureros să confunzi o asemenea profeţie cu viziunea lui Petru pentru a ajunge să aplici totul la biserică. „Voi zdrobi din ţară arcul şi sabia şi războiul; şi-i voi face să locuiască în siguranţă“. Dar, şi mai clar decât toate celelalte: „te voi logodi cu Mine pentru totdeauna“, pentru că ce ar fi orice altă îndurare în comparaţie cu cea mai mare apropiere de Yahve Însuşi? „Te voi logodi cu  Mine în dreptate şi în judecată şi în bunătate şi în îndurări,“ spune El, şi a treia oară: „Şi te voi logodi cu Mine în credincioşie şi vei cunoaşte pe Yahve“.   

Urmează apoi garanţia finală şi cea mai deplină: „Şi în ziua aceea voi asculta, zice Yahve, voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul. Şi pământul va asculta grâul şi mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel“. Ce linie continuă a binecuvântării din ceruri până la orice binecuvântare pământească în ţara lui Israel! Atunci orice făptură a lui Dumnezeu va strânge cu bucurie deplină roadele comuniunii restaurate între Yahve şi poporul Său din vechime. „Şi o voi semăna pentru Mine în ţară; şi Mă voi îndura de Lo-Ruhama şi voi zice lui Lo-Ami: «Tu eşti poporul Meu!» Şi ei vor zice: «Dumnezeul meu!»“

Vai! cerurile sunt de mult timp despărţite de pământ, aceasta în mod necesar din cauza păcatului omului, iar Satan a câştigat putere nu numai pe pământ, ci mai ales reclamă, aparent pe drept, şi titlul de acuzator înaintea lui Dumnezeu, astfel încât cerurile au devenit de aramă împotriva poporului Său, pe care vrăjmaşul l-a amăgit de atâtea ori pervertind ceea ce ar fi trebuit să fie continuu puterea guvernatoare şi simbolul pentru tot, stricând relaţia omului cu Dumnezeu şi făcând ca aceasta să devină sursa de corupţie. Pentru că în loc să privească în sus spre Dumnezeu în închinare, omul s-a închinat cerului şi oştirilor lui mai curând decât lui Dumnezeu, cel mai înalt obiect al închinării. Aşa a fost prima formă de idolatrie. În aceasta s-a desfăşurat în special puterea lui Satan, făcând ca cele mai înalte creaturi ale lui Dumnezeu, cele mai importante lucruri cu care El l-a binecuvântat pe om, să devină instrumente ale corupţiei. În ziua aceea Domnul Îşi va arăta puterea şi bunătatea distrugând şi răsturnând lucrarea lui Satan.

În loc să mai asculte acuzaţiile aduse în cer de acela care a căutat numai să-L dezonoreze pe Dumnezeu şi să-l facă pe om să se distrugă singur, Yahve va curăţa cerurile. Va fi restabilită libertatea între Creator şi creaţia Lui cea mai înaltă, care Îi vorbeşte ca dinspre pământul însetat. Satan va fi expulzat, puterea şi influenţa lui care corupe va fi frântă şi nu se va mai ridica niciodată. Apoi se spune „cerurile vor asculta pământul. Şi pământul va asculta grâul şi mustul şi untdelemnul“. Adică, în loc ca între creaţie şi Dumnezeu să fie acea ruptură completă care există di vechime în urma vicleniei şarpelui, care are drept consecinţe pustiirea creaţiei în urma căderii capului ei, Satan va fi dispărut şi, odată cu el, toate efectele puterii lui se vor şterge. Al doilea Om va stabili pacea pentru totdeauna între Israel şi Dumnezeu, pe o bază dreaptă, şi toate creaturile lui Dumnezeu, de la cea mai înaltă la cea mai neînsemnată vor intra în odihnă şi bucurie.

Astfel este răsturnat complet tot ce a făcut Satan prin păcat în tot universul, dar mai ales în Israel. Astfel, numele din primul capitol, care atunci erau semne ale judecăţii divine, sunt acum transformate în îndurare şi binecuvântare. „Şi pământul va asculta grâul şi mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel“ – după cum este numit Israel, sămânţa lui Dumnezeu. Pe Lo-ruhama Dumnezeu o numeşte Ruhama şi pe Lo-ami îl numeşte Ami. Fără-ndoială, Izreel este o aluzie la risipirea lor anterioară, nicidecum la ceva ce a fost Israel în zilele lor de ruşine şi durere, ci mai curând indică o nouă semănare a lor în ţară prin harul şi gloria lui Yahve. Împlinirea propriu-zisă a acestei promisiuni (chiar dacă se verifică în principiu în rămăşiţa evreilor creştini, după cum am văzut în 1. Petru 2 ) este în viitor, când se va arăta împărăţia lui Yahve şi a Unsului Său. Atunci va fi nu ca un fel de arvună, ci deplin, şi întreaga lume va vedea cp nu degeaba a scris Osea „o voi semăna pentru Mine în ţară“. Sigur că Domnul intenţionează să domnească peste întregul pământ (v. Psalmul 2 , Zah 14 ), dar este o mare greşeală să gândeşti că „ţara“ nu va avea o poziţie de centru în planul mare al binecuvântării pământeşti. Biserica va fi Noul Ierusalim, metropola cerească, coborând de la Dumnezeu din cer, ea fiind din cer în calitate de mireasă a Mielului. Dar pământul va fi binecuvântat, în primul rând ţara lui Israel sub domnia glorioasă a lui Hristos, pentru că scopul divin este ca toate lucrurile să fie reunite în El, în care am căpătat moştenirea, da, toate lucrurile, fie ele din cer sau de pe pământ. El, Fiul, este unic într-un fel, fiind Moştenitorul tuturor lucrurilor în cel mai real sens posibil, iar, la venirea Lui, împărăţia va arăta acelea în care credinţa are încredere când ele nu se văd.

sursa: https://comori.org/