text Cartile Bibliei

Osea. Capitolul 13. William Kelly

Categorie: Cartile Bibliei
 

 

În Osea 13 vedem că tremurau atunci când vorbea Efraim: aşa era el d înălţat în Israel. „Dar s-a făcut vinovat prin Baal şi a murit. Şi acum ei păcătuiesc tot mai mult şi şi-au făcut chipuri turnate din argintul lor, idoli după priceperea lor, toate sunt lucrarea meşterilor. Ei zic despre ele:«Oamenii care jertfesc să sărute viţeii»“. Aceasta a dus la o schimbare imensă şi la prăbuşirea lui. Prosperitatea lor a fost la fel de efemeră ca cele mai trecătoare lucruri de care vorbesc oamenii în proverbe. Cu toate acestea, Yahve le reaminteşte de relaţia lor cu ei de la început. El Însuşi este singurul Dumnezeu şi Mântuitor. Dar ei nu au dorit îndurarea Lui, aşa că avea să se arate a fi un răzbunător (v. 7-8). Într-adevăr, aceasta este spus într-un mod atât de solemn: „Este spre distrugerea ta, Israele, că eşti împotriva Mea, împotriva ajutorului tău“. Harul suveran al lui Dumnezeu este unica speranţă şi singurul ajutor pentru poporul Lui păcătos. Israel va culege roadele, şi noi de asemenea.

Unde era acum împăratul lor ca să-i salveze? Unde erau judecătorii lor? Vai! cuvintele amintesc istoria timpurie a păcatului şi răzvrătirii şi al dezgustului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Efraim a ţinut la păcatul lui (v. 12), în loc să-l mărturisească. Răbdarea lui Dumnezeu face numai ca lovitura să fie mai bruscă şi mai puternică atunci când vine. Ce nebunie să nu vină când siguranţa depinde numai de răspunsul prompt! Dar când omul este terminat atunci Dumnezeu are ocazia să lucreze, El aducând eliberarea atunci când nu mai există nici o speranţă. Cât de diferit este El de împăratul pe care li l-a dat odinioară în mânia Lui, care i-a adus într-o asemenea stare încât nici măcar nu-şi puteau ascuţi sapa în ţara lui Israel, ci erau obligaţi să apeleze la cei mai îndârjiţi vrăjmaşi ai lor pentru cele necesare traiului! Yahve se va ocupa de problema lor, şi nu numai vrăjmaşii vor fi înfrânţi ci chiar şi moartea şi groapa vor fi înfrânte. Nu au decât să cheme molimele şi să pregătească bine catastrofele, pentru că Yahve le va înfrânge pentru poporul Său.

Orice încercare de a aplica ceva din acestea la istoria trecută a lui Israel ar fi extrem de nereuşită, dar ar fi o greşeală să crezi că nu se vor împlini în mod minunat la eliberarea viitoare a lui Israel. Îngâmfarea celor dintre naţiuni, după cum avertizează apostolul în Romani 11 , ajunge cu uşurinţă la aşa ceva din graba de a apuca ei binecuvântările şi de a-i lăsa lui Israel numai blestemele. Noul Testament dă o mai bogată semnificaţie şi pătrunde mai adânc adevărul acestor cuvinte, dar cu nici un chip nu ne dă dreptul de a-l înstrăina pe poporul din vechime al lui Dumnezeu de binecuvântările prezise prin harul lui Yahve atunci când va împărăţi Domnul, Împăratul atotbiruitor al lui Israel, Isus Hristos. Eliberarea va veni când ultimul asirian, împăratul de la nord din Daniel, va da ultima lovitură – nu ca în vechime, când a deportat poporul, şi se va prăbuşi mult mai jalnic decât atunci când Samaria a căzut în mâinile lui.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>