"Osea. Capitolul 10"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Osea 10

În Osea 10 Israel este judecat ca o viţă golită[1][2], în acord cu ceea ce este mai înainte. Pentru că este clar că aceasta corespunde stării văzute din vremea profetului. Era mare spectacol religios, multă mărturie, dar nimic care să fie plăcut lui Dumnezeu, spre deosebire de Hristos, care este viţa cea adevărată. Aceasta este încă o situaţie în care Hristos reia în propria Lui persoană rolul istoric al lui Israel, însă în ascultare de Dumnezeu şi spre gloria Lui, spre deosebire de Israel, care a produs doar pofte, înmulţindu-şi altarele pe măsură ce i se înmulţeau roadele şi făcând statui sau chipuri frumoase după cum ţara lui era frumoasă. Aşa se întâmplă întotdeauna când cineva a cărui minte nu a fost reînnoită are parte de prosperitate. „Inima lor este împărţită; le va dărâma altarele, le va distruge stâlpii.

Pentru că acum ei zic: «Noi n-avem împărat, pentru că nu ne-am temut de Domnul. Şi ce poate face împăratul pentru noi?» Ei rostesc cuvinte, jură fals când fac un legământ. De aceea şi judecata răsare ca o cucută în brazdele ogorului“. Au sădit şi au cultivat otravă, aşa că aceea vor recolta. „Locuitorii Samariei se vor teme pentru viţelul din Bet-Aven; pentru că poporul său va plânge pentru el şi preoţii lui idolatri vor tremura pentru el, pentru gloria lui, pentru că s-a depărtat de la el. Da, el însuşi va fi dus în Asiria, ca tribut împăratului Iareb. Efraim va fi acoperit de ruşine şi Israel se va ruşina de sfatul său“. Idolul lor, departe a a-i putea ajuta cu ceva, a fost luat împreună cu poporul prostit care îl părăsise pe Yahve pentru asemănarea unui viţel care mănâncă fân. „Şi înălţimile din Aven, păcatul lui Israel, vor fi nimicite; spinul şi ciulinul vor creşte pe altarele lor. Şi vor zice munţilor: «Acoperiţi-ne!» şi dealurilor: «Cădeţi peste noi!»“.   

Versetele 9-11 sunt cel mai energic apel, punându-l pe Israel într-o lumină la fel de proastă, dacă nu chiar mai rea decât Beniamin când celelalte seminţii i-au pedepsit nelegiuirea. „Dind zilele Ghibei ai păcătuit, Israele! Acolo au stat ei“. Acum ei erau căzuţi şi acea bătălie sau ceva mai rău trebuia să-i ajungă. Yahve avea să folosească naţiunile pentru a-l pedepsi pe Israel care era consecvent şi serios numai în strădaniile pentru a păcătui. Indiferent ce pregătire blândă de la Dumnezeu a fost mai înainte, El urma să aşeze un călăreţ pe Efraim (nu să-l pună pe Efraim să călărească), dar Iuda, da, toată sămânţa lui Iacov, avea să fie zdrobită sub mâna vrăjmaşului. Sub forma de imagini simbolice, în versetul 12 este dat un îndemn iar în 13 o mustrare, şi toată această distrugere va fi din cauza Betelului pentru „răutatea răutăţii“ lor: „în zorii dimineţii, împăratul lui Israel va fi nimicit cu desăvârşire“.

[1] N. a) De. Henderson şi alţii redau baqaq ca „luxuriantă“ şi spun că ideea de golire, pe care o poate reda şi acest verb (derivată) vine de la a vărsa totul sau din abundenţă conţinutul unui vas, dar aceasta nu se potriveşte în situaţia de faţă. Totuşi nu este nevoie să fie forţat deloc din vreme ce este clar că viţa este luxuriantă în toate privinţele, numai rod nu are, revărsând – potrivit sensului literal – ramuri şi frunze, aşa cum în mod justificat spune Authorized Version, nu ca aceia care trec cu vederea legătura şi iau sensul de neroditoare. Targum şi Ionatan sunt în mod clar în favoarea acestui sens, pe când versiunile vechi sunt împărţite, ca şi cele moderne.

[2] N. tr.) KJV „viţă golită“, Darby „necurăţită“. Cornilescu, în mod trist, cu „vie mănoasă“, este cel mai departe. NASB „luxuriantă“; NIV „întinsă“ (în sensul că îşi întinde ramurile); Diodati tot „luxuriantă“.

sursa: https://comori.org/