text Cartile Bibliei

Mica. Capitolul 2 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

 

În capitolul al doilea, profetul semnalează cauzele morale ale judecăţii lui Dumnezeu, violenţa şi asuprirea neruşinată. Ei făceau planuri violente pentru a-şi satisface poftele, iar Yahve făcea, la rândul Lui, planuri împotriva lor (v. 5). Ei refuzau cuvântul mărturiei, aşa că urma ca ei să nu mai primească mărturie, iar acest fapt urma să fie însoţit de judecata grozavă că duhul de rătăcire şi de beţie urma să fie luat de ei drept profeţie *. Ei se ridicau ca un vrăjmaş şi nelegiuirea lor nu cruţa nici femeile, nici copiii (v. 8, 9). Yahve îi somează pe toţi cei care au urechi de auzit, ca să asculte, să se scoale şi să se despartă de toată acea nelegiuire. O asemenea stare a lucrurilor nu putea să fie odihna pentru poporul lui Dumnezeu. Cum se putea ca sfinţii lui Yahve să aibă odihnă în mijlocul întinăciunii (v. 10-11)?

Cu toate acestea, Yahve nu renunţă la scopul pe care Şi l-a propus – acela de a binecuvânta pe Israel -, şi va strânge laolaltă toată turma de care El se îngrijeşte. Cel care le va deschide calea şi va înlătura orice obstacol va merge înaintea lor. ei vor ieşi din locul unde vor fi fost captivi. Împăratul va merge înaintea lor şi Yahve va fi în fruntea lor.

* Versetul 6 este foarte obscur. Ar trebui citit literal “«Nu profeţiţi», profeţesc ei. Dacă ei nu profeţesc, batjocora nu se va depărta”. Probabil că acesta este explicat în Mica 3:7 .

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 11 (capitolul 42). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acum începe să se arate marele scop al lui Dumnezeu. N-ar fi fost deloc bine ca Iov să-l fi ştiut dinainte. El trebuia să umble cu simplitate şi să înveţe să se î... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 9 (capitolele 33-37). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Este izbitor să vezi cât de neagreat este Elihu de către cei ce gândesc lumeşte. Nu e ceva nou. A început cu evreii şi continuă până în zilele noastre. Ei îl priv... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 8 (capitolele 29-32). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acesta este începutul ultimului argument al lui Iov. Prietenii lui fuseseră deja aduşi la tăcere, iar el enunţă ultimul său apel, fiindcă vorbirea lui este mai mu... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 7 (capitolele 24-28). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 24. Acest capitol încheie răspunsul lui Iov către Elifaz. El clarifică complet faptul că toată starea de lucruri din lume este o anomalie şi că nu poţi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 6 (capitolele 20-23). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 20. Iov nu era un om nelegiuit. Era marea greşeală a lui Ţofar, a acestui om grăbit şi violent, căci, în mod evident, acestea erau trăsăturile particula... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 5 (capitolele 15-19). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cu capitolul 15 începe cea de-a doua serie de cuvântări a prietenilor lui Iov. Deşi Elifaz era cel mai serios şi mai bine întemeiat dintre cei trei, împărtăşea şi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 4 (capitolele 11-14). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Trebuie să ne reamintim că, deşi cartea Iov este inspirată, ar fi o mare greşeală să credem că şi cuvântările din ea sunt inspirate. Cuvintele lui satan cu sigura... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 3 (capitolele 8-10). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cuvântarea lui Bildad se bazează pe exact acelaşi principiu ca cea a lui Elifaz. E bazată în întregime pe cârmuirea morală a lui Dumnezeu, adică pe faptul că este... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 2 (capitolele 4-8). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 4,1-8. Nu voi citi mai mult de atât, pentru că vom intra progresiv în fragmentul propus. Marea dezbatere începe, cauzată de izbucnirea lui Iov, care era... Citeste mai mult >>