text Cartile Bibliei

"Isaia. Capitolele 31-40"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

 

Capitolul 31

Profeţia arată ce nebunie este să te încrezi într-un braţ de carne şi recomandă adevăratul mijloc valabil pentru izbăvire, şi anume pe Yahve, care-Şi desfăşoară puterea la Ierusalim. Yahve va fi în mijlocul naţiunilor ca un leu în mijlocul păstorilor şi va apăra cetatea Sa, planând deasupra ei ca păsările în zbor. Prezenţa Lui va îl răsturna şi pune pe fugă pe asirian, pentru că focul Lui va fi în Sion şi cuptorul Lui la Ierusalim.

Capitolul 32

Apoi va veni domnia lui Mesia în dreptate, care va pune totul în rânduială sub aspect moral. Sionul va fi de fapt un pustiu până când Duhul va fi vărsat de sus, şi atunci acel pustiu va deveni Carmel, iar ceea ce mai înainte trecuse drept Carmel va fi un pustiu. Dreptatea va fi peste tot, împreună cu pacea ca rod al dreptăţii, când grindina va cădea asupra celor mândri care nu vor da rod, iar cetatea, organizarea orgoliului omului, va fi coborâtă într-o stare smerită. Cred că ultimul verset vorbeşte despre beatitudinea şi pacea deplină pe pământ.

Capitolele 33 şi 34

Capitolele 33 şi 34 ne vestesc ultimele două mari acte ale judecăţii. În momentul când Dumnezeu aşează Sionul şi îl umple cu dreptate, un ultim vrăjmaş puternic (cred că este Gog din Ezechiel) se suie pentru a prăda ţara. Dar acolo sunt credincioşi care aşteaptă totul de la Yahve, şi El se ridică şi vrăjmaşul este pus pe fugă. În versetele 14 - 16 se face o deosebire între rămăşiţa credincioasă şi restul poporului. Mesia se manifestă în frumuseţea Lui şi totul este în pace după nimicirea vrăjmaşului. Cele mai îndepărtate colţuri ale ţării sunt deschise pentru locuitorii Sionului, care este aşezat în siguranţă pentru totdeauna.

Capitolul 34 ne descoperă judecata grozavă care se abate asupra celorlalte naţiuni din ţara Edomului (comparaţi cu cap. 63 şi Psalmul 83 , ca şi Obadia). Aici sunt loviţi cei care au asuprit Sionul şi Dumnezeu se răzbună pe ei. Idumeea este lovită în mod special, dar, în acelaşi timp, pe teritoriul ei, sunt loviţi toţi vrăjmaşii lui Israel care s-au coalizat cu ea. Armatele naţiunilor care s-au strâns împotriva Ierusalimului vor pieri prin judecata lui Yahve.

Capitolul 35

Capitolul 35 ne prezintă tabloul binecuvântării care urmează după judecată şi se-ntinde până şi asupra pustiului, a cărui înflorire depinde de binecuvântarea lui Israel. Răscumpăraţii lui Yahve se vor sui în Sion în deplină siguranţă şi cu bucurie; va înceta pentru totdeauna orice doliu.

Capitolele 36 - 39

Capitolele de la 36 la 39 cuprind relatarea evenimentelor istorice legate de invazia lui Sanherib, rezultatul lor, boala mortală a lui Ezechia şi urmarea vindecării lui. Această relatare este o învăţătură pentru rămăşiţă, ca ei să ştie cum trebuie să aştepte totul de la Yahve, iar eliberarea Ierusalimului este o imagine simbolică a eliberării de sub asirian, care va avea loc în zilele din urmă. Boala lui Ezechia ne oferă o imagine simbolică a Fiului lui David înviat şi, la fel de bine, a puterii lui Hristos care este împlinită într-un Israel înviat sub aspect moral, ale cărui păcate au fost iertate. Vedem eliberarea exterioară şi interioară a poporului, învierea lui sub aspectul puterii practice şi eliberarea lui din mâinile asirianului. Până atunci însă este anunţată captivitatea lui Iuda în Babilon.

Capitolul 40

Până în prezent este vorba mai mult de istoria vizibilă a lui Israel, dar acum ne este prezentată istoria lui morală. Israel este privit în poziţia de martor împotriva idolatriei şi în relaţiile lui cu Hristos. Vedem, de asemenea, separarea unei rămăşiţe*. Prima parte din ceea ce am putea numi cea de-a doua carte a lui Isaia se întinde din capitolul 40 până la sfârşitul capitolului 48. Se vorbeşte comparativ puţin despre Mesia. Ne este prezentată marea problemă între Yahve şi idoli, care are o primă rezolvare prin succesul lui Cirus şi cucerirea Babilonului. Pentru că sunt implicaţi Yahve şi unsul Lui, deşi nu putem despărţi gloria unuia de cea a celuilalt.

* Vedeţi nota următoare

Aceasta se leagă în har într-un mod evident de eliberarea lui Israel, martorul lui Dumnezeu pe pământ, oricât de nevrednic s-a arătat el. În acelaşi timp, aceste dispensaţiuni ale lui Dumnezeu au arătat că nu există pace pentru cel rău în Israel. Acest mare adevăr este deja repetat de două ori, aplicându-se la două mari controverse ale lui Dumnezeu cu Israel. Să vedem câteva detalii pentru a scoate în evidenţă aceste adevăruri. Primele opt versete din capitolul 40 prezintă într-un mod foarte remarcabil principiile după care lucrează Dumnezeu, harul care izvorăşte din inima Lui după ce pedepsele au fost complet aplicate. Dumnezeu doreşte să-şi mângâie poporul şi vorbeşte inimii Ierusalimului spunându-i că luptele lui au luat sfârşit, iar vestitorul proclamă venirea lui Yahve. Este vorba despre eliberarea pe care o aduce El şi nu despre respingerea Lui.

Acest ultim subiect este tratat mult mai târziu, în capitolele 51 - 53. Dar, ce are de spus profetul cu privire la popor? “Orice carne este ca iarba”. Dacă orice carne trebuie să vadă gloria lui Yahve, dacă El vine cu răzbunarea asupra oricărei făpturi, cu acest adevăr trebuie să înceapă mărturia. “Orice carne este ca iarba” şi Yahve o suflă. Este oare aceasta valabil numai cu privire la naţiuni? Nu, ci şi poporul este ca iarba. Iată de unde trebuie să pornim pentru a avea mângâiere. Iarba se pleacă, aşa că pe ce să te sprijini? Dumnezeu a vorbit, iar rămăşiţa credincioasă spune: “Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna” - aşa ne spune Duhul profeţiei. Apoi urmează mărturia profetică despre fericirea Sionului eliberat, care anunţă cetăţilor lui Isuda prezenţa lui Yahve, Mântuitorul, având o prezentare emoţionantă a îngrijirilor pe care le acordă El. Până la versetul 26 este prezentată gloria divină a maiestăţii sale în contrast cu idolii. Apoi Dumnezeu îl interpelează pe Israel pentru necredinţa lui. Cel care este Yahve nu se lasă, puterea Lui nu slăbeşte, iar căile înţelepciunii Lui nu pot fi pătrunse, dar cei care se încred în El îşi reînnoiesc puterile şi nu obosesc.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>