Iona. Capitolul 2. William Kelly

Categorie: Cartile Bibliei
 

Urmează apoi o foarte mare schimbare. Nu mai este vorba despre un om trimis de Yahve într-o misiune care nu-i plăcea deloc, nici despre efortul lui de a scăpa pentru a nu îndeplini sarcina pe care Dumnezeu i-o dăduse, nici despre modul divin în care a fost tratat el când s-a arătat refractar și a dat cu piciorul în țepuși. Ca un aspect secundar vedem că Yahve este extrem de îndurător față de marinarii dintre națiuni când ei au părăsit deșertăciunile lor și au fost aduși în situația de a se închina singurului Dumnezeu adevărat, Yahve, Domnul cerului și al pământului. Dar acum ni se prezintă modul tainic în care Dumnezeu a lucrat în tăcere în timpul acelor trei zile și trei nopți în care Iona a zăcut în adânc și și-a vărsat cererile înaintea lui Dumnezeu. „Şi Iona s-a rugat lui Yahve, Dumnezeul său, din pântecele peştelui şi a zis: «Am strigat în strâmtorarea mea către Yahve şi El mi-a răspuns»“.

În această privință, credinciosul nu poate avea nici o îndoială că Iona este o imagine simbolică a Domnului Isus Hristos când a fost și El „în pântecele locuinței morților“ trei zile și trei nopți – Mesia cel crucificat. Dar câte de diferit este El! Iona a avut acea soartă excepțională din cauza păcatului său, din cauza nesupunerii față de Dumnezeu, pe când Hristos a suferit numai pentru alții, și anume pentru păcatele alor Săi. Cu toate acestea, rezultatul a fost asemănător, Domnul Isus Însuși, fără a avea nici un păcat, fiind respins, însă nu din cauza că nu a făcut voia lui Dumnezeu, ci tocmai pentru că a făcut-o în mod desăvârșit, aducându-Și trupul ca jertfă odată pentru totdeauna. Astfel, Domnul nostru binecuvântat a fost ascultător până la moarte în loc să fie neascultător, ca primul Adam. Iona a strigat, iar Yahve a auzit. El a simțit din plin poziția în care ajunsese și aceasta a fost bine. Disciplinarea trebuie să fie simțită, dar nu trebuie să ne îndoim de har.

Dar cred că încrederea lui era naturală și nu era amestecată cu frică. Dacă este o imagine simbolică a lui Hristos, el este și o imagine a poporului evreu. El reprezintă destul de bine poporul care a eșuat în mărturia lui prin aceea că L-a prezentat incorect pe Dumnezeu înaintea națiunilor, nu ca fiind o sursă de binecuvântări pentru ei, potrivit promisiunilor făcute lui Avraam, ci mai curând ca un blestem din cauza infidelității lor. Cu toate acestea, după cum Iona a fost păstrat de Dumnezeu în pântecele peștelui cel mare, tot așa sunt păstrați și acum evreii și vor fi scoși pentru a fi o bucurie și pentru a lăuda pe pământ numele Lui, cu toate că în prezent ei sunt fără o țară. Ziua aceea se apropie grăbit. În istoria lui Iona avem un semn în acest sens, iar în Hristos avem temeiul just și mijloacele pentru împlinirea plăcerii lui Yahve spre gloria Lui.

Un principiu al lui Dumnezeu este ca „pe cuvântul a doi sau trei martori să fie întemeiat orice lucru“ (2. Corinteni 13 .1). Nu am nici o îndoială că acesta este unul dintre motivele pentru care sunt trei zile, atât în cazul lui Iona cât și al lui Hristos sau în alte situații. În cazul Domnului înseamnă o mărturie mai mult decât suficientă despre realitatea morții Lui când a fost respins complet. Așa este și cu Iona. Două ar fi fost îndeajuns, dat trei este mai mult decât suficient, o mărturie incontestabilă. Așa a fost cu Domnul Isus, cu toate că, după socoteala evreiască, trei zile și trei nopți în mormânt înseamnă de fapt toată ziua de sâmbătă, o parte din ziua de vineri, care nu se încheiase și puțin din ziua de duminică, înaintea zorilor zilei. Trebuie să avem mereu în minte că aceasta era socotit după metoda evreiască: o parte dintr-o zi era, în mod obișnuit, socotită ca fiind cele douăzeci și patru de ore. Seara și dimineața sau o parte oarecare dintr-o zi era socotită ca fiind o zi întreagă. După cum știm, Domnul a fost crucificat în dupamiaza zilei de vineri; trupul Lui a zăcut în mormânt toată ziua sabatului și El a înviat duminica dimineața foarte devreme. Acea perioadă a fost socotită ca fiind trei zile și trei nopți potrivit uzanțelor biblice, pe care nici un om care se pleacă înaintea scripturii nu le-ar contesta. Acest fapt a fost afirmat printre iudei, care, așa de dispuși cum erau ei pentru a găsi scuze pentru necredința lor, niciodată nu au ridicat obiecțiuni în legătură cu această socoteală. Ignoranța celor dintre națiuni i-a făcut pe unii să cârcotească din ostilitate. Evreii au găsit multe pietre de poticnire, dar acest aspect nu este unul dintre ele: ei știu foarte puțin despre lucruri mult mai importante, dar își cunosc mult prea bine Biblia lor pentru a ridica obiecțiuni în egală măsură împotriva scripturilor în ebraică și a celor în limba greacă.

sursa: https://comori.org/