Faptele apostolilor. Capitolul 3 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Răbdarea şi harul lui Dumnezeu

În capitolul 3, Duhul Îşi prezintă mărturia către popor prin gura lui Petru. Dumnezeu încă acţiona cu răbdare faţă de poporul Lui nechibzuit, ba chiar cu mai mult decât răbdare. El acţionează în har faţă de ei, ca popor al Lui, în virtutea morţii şi mijlocirii lui Hristos - din nefericire însă, în zadar. Conducătorii necredincioşi ai poporului au redus cuvântul la tăcere*.

* Este izbitor să vezi planurile lui Dumnezeu şi împlinirea lor în har, în măsura în care erau ele acum împlinite, atât de clar distinse de responsabilitatea celor cu care Dumnezeu avea de-a face. În capitolul 2, Petru spune: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestei generaţii stricate“. Dumnezeu strângea laolaltă pe ai Săi, potrivit cu cunoaşterea Sa despre ceea ce avea să vină. În capitolul 3, apostolul spune: „Dumnezeu vi L-a trimis ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare de la răutăţile voastre“. Aşa a procedat El, iar răbdarea încă aştepta, deşi Dumnezeu acţiona în har prezent, potrivit cu rezultatul care Îi era cunoscut. Vedem acest lucru adesea în Ieremia. Dacă ei s-ar fi pocăit, Dumnezeu S-ar fi întors cu siguranţă de la gândul judecăţii, aşa cum de asemenea se spune în Ieremia.

Vindecarea ologului; promisiunea reîntoarcerii lui Hristos în urma pocăinţei poporului

Atenţia poporului a fost atrasă de o minune prin care a fost vindecat un sărman olog, cunoscut de toţi cei care frecventau templul; apoi, mulţimea strângându-se să-l vadă pe acesta, Petru li-L propovăduieşte pe Hristos. Dumnezeul părinţilor lor, spunea el, Îl glorificase pe slujitorul Său Isus, de care ei se lepădaseră atunci când Pilat voia să-I dea drumul. Ei se lepădaseră de Cel Sfânt şi Drept - aleseseră un ucigaş - Îl omorâseră pe Prinţul Vieţii; însă Dumnezeu Îl înviase dintre cei morţi. Şi numele Său, prin credinţă, îl vindecase pe omul neputincios. Harul putea privi fapta lor ca făcută din neştiinţă, la fel şi în ce-i privea pe conducătorii lor. Vedem aici pe Duhul Sfânt răspunzând la mijlocirea lui Hristos: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac!“. Vinovaţi fiind de datoria a zece mii de talanţi, marele Împărat îi iartă, trimiţând mesajul de îndurare care-i cheamă la pocăinţă. La aceasta îi invită Petru: „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină timpuri de înviorare de la faţa Domnului şi să-L trimită pe Acela care a fost rânduit dinainte pentru voi, pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie, într-adevăr, să-L primească“, le spune el, „până la timpuri de restabilire a tuturor lucrurilor, despre care a vorbit Dumnezeu prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime“ (Fapte 3:19-21 ). Cu alte cuvinte, el predică pocăinţa iudeilor ca naţiune, declarând că, în urma pocăinţei lor, Isus, care Se înălţase la cer, avea să Se întoarcă; iar împlinirea tuturor binecuvântărilor rostite de profeţi avea să aibă loc pentru ei. Întoarcerea lui Isus cu acest scop depindea (şi încă depinde) de pocăinţa iudeilor. Până atunci El rămâne în cer.

Mai mult decât atât, Isus era profetul vestit de Moise; şi oricine nu asculta de El avea să fie nimicit din mijlocul poporului (versetele 22, 23). Glasul Lui încă răsuna într-un har deosebit prin gura ucenicilor Săi. Toţi profeţii vorbiseră despre aceste zile. Ei erau fiii profeţilor, moştenitorii naturali atât ai binecuvântărilor pe care aceştia le vestiseră pentru Israel, cât şi ai promisiunilor făcute lui Avraam despre o sămânţă în care toate naţiunile aveau să fie binecuvântate. Prin urmare, ei erau aceia cărora Dumnezeu Îl trimisese pe slujitorul Său Isus*, după ce-L înviase dintre cei morţi, pentru a-i binecuvânta întorcând pe fiecare dintre ei de la răutăţile lor (versetele 24-26).

* Aceasta face referire la timpul vieţii Sale pe pământ, deşi în mijlocirea Sa a fost o reînnoire a îndurării în mărturia despre un Hristos glorificat, care avea să Se întoarcă în urma pocăinţei lor.

Într-un cuvânt, ei sunt invitaţi să se întoarcă prin pocăinţă şi să se bucure de toate promisiunile făcute lui Israel. Mesia Însuşi avea să Se întoarcă din cer pentru a le aduce binecuvântarea. Adresarea se face către întreaga naţiune, ca moştenitori naturali ai făgăduinţelor făcute lui Avraam.

sursa: https://comori.org/