Faptele apostolilor. Capitolul 12 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Persecuţia din partea lui Irod; răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune

Irod, pentru a fi pe placul iudeilor, începe să prigonească adunarea în această cetate. Putem remarca aici că gruparea de credincioşi din Antiohia este de asemenea numită adunare, lucru care nu se întâmpla nicăieri încă. Toţi erau socotiţi ca făcând parte integrantă din lucrarea de la Ierusalim*, aşa cum toţi iudeii erau în legătură cu acel centru al sistemului lor religios, oricât de numeroase ar fi fost sinagogile lor sau oricât de mare ar fi fost influenţa rabinilor lor. Orice iudeu, ca atare, îşi avea izvorul în Ierusalim. Barnaba şi Saul se adună împreună cu biserica din Antiohia. Era formată o adunare locală, conştientă de existenţa ei, distinctă de Ierusalim, deşi în legătură cu el; încep deci să apară adunări, independent de o metropolă.

* Sunt păreri împărţite asupra versiunii de text în Fapte 9:31 , lucru care totuşi nu afectează gândul general că era acum formată o adunare locală, distinctă de Ierusalim, compusă în primul rând din cei dintre neamuri.

Să ne întoarcem însă la Ierusalim. Irod, un împărat nelegiuit şi în anumite aspecte o imagine a împăratului împotrivitor de la sfârşit, începe să persecute rămăşiţa credincioasă din Ierusalim. Nu doar iudeii se opun acestei rămăşiţe. Împăratul - pe care ei, ca iudei, îl detestau - se uneşte cu ei în ura lui împotriva mărturiei cereşti, gândindu-se ca prin acest lucru să le câştige favoarea. Îl omoară pe Iacov, apoi îl prinde şi pe Petru şi îl aruncă în temniţă. Însă Dumnezeu are grijă de slujitorul Său şi îl eliberează printr-un înger, ca răspuns la rugăciunile sfinţilor. El poate să îngăduie ca unii să fie omorâţi (martori fericiţi ai părţii lor cereşti în Hristos) şi îi păstrează pe alţii pentru a duce în continuare mărturia pe pământ, în ciuda întregii puteri, aparent irezistibile, a vrăjmaşului - o putere pe care Domnul o dă de ruşine prin manifestarea celei ce-I aparţine Lui şi numai Lui şi pe care o foloseşte când vrea şi cum vrea. Sărmanii sfinţi, deşi se rugau fierbinte (aveau strângeri de rugăciune în acele zile), cu greu au putut să creadă, când Petru şi-a făcut apariţia la uşă, că Dumnezeu răspunsese cu adevărat cererii lor. Dorinţa se înfăţişa sinceră înaintea lui Dumnezeu, însă credinţa cu greu se putea baza pe El (versetele 12-16).

Mândria şi păcatul lui Irod în contrast cu puterea Cuvântului lui Dumnezeu

Irod, derutat de puterea Celui căruia I se împotrivea, condamnă la moarte pe uneltele urii sale şi pleacă înspre Cezareea, centrul dintre neamuri al autorităţii lui. Acolo, arătându-şi gloria şi acceptând închinarea poporului, ca şi cum ar fi fost un dumnezeu, este lovit de Dumnezeu Însuşi, care arată că El este cârmuitorul acestei lumi, oricât de mare ar fi mândria omului. Cuvântul lui Dumnezeu însă se întinde prin harul Lui; iar Barnaba şi Saul, împlinindu-şi misiunea, se întorc în Antiohia, luându-l cu ei pe Ioan, care se numea şi Marcu.

sursa: https://comori.org/