Expunere cu privire la Epistola către Romani. Capitolul 13 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

În capitolul 13, apostolul trece la obligaţiile relaţiilor, adăugând la acestea venirea apropiată a Domnului. Două principii ne sunt prezentate astfel în acest capitol: datoria, la care îndeamnă apostolul, ca fiind principiul dragostei de care erau pătrunşi în Hristos; apoi faptul că noaptea era mult înaintată şi că ziua se apropiase.

Apostolul îndeamnă mai întâi la ascultare faţă de autoritatea civilă. Autorităţile care există sunt rânduite de Dumnezeu - preţioasă direcţie, care ne scuteşte de orice întrebare cu privire la dreptul lor, şi de orice participare la agitaţii politice. Puterile rânduite, iată de cine trebuie să mă tem; nu este putere, decât numai de la Dumnezeu; în consecinţă, unde este ea, trebuie să fie de la Dumnezeu, şi Îl onorez pe Dumnezeu recunoscând-o. Pretutindeni unde este întemeiată puterea, creştinul se supune: a se opune, înseamnă a se opune poruncii lui Dumnezeu. Judecătorii sunt slujitorii lui Dumnezeu pentru a menţine ordinea. După acelaşi principiu plătim taxele.

Apostolul trece apoi la ceea ce se datorează fiecăruia: taxă, vamă, onoare. Creştinul dă fiecăruia ce datorează; el nu datorează nimic nimănui, decât o datorie care rămâne întotdeauna. Aceasta împlineşte legea, pentru că dragostea pentru aproapele nostru nu îi face rău: principiul dragostei împlineşte cerinţele legii, ceea ce legea însăşi nu putea să facă niciodată. Acesta este primul dintre aceste două mari principii despre care am vorbit.

Gândul venirii Domnului este introdus în versetul 11 şi următoarele pentru a da şi mai multă tărie îndemnurilor pe care tocmai le-am trecut în revistă. „Este deja ceasul ca noi să ne trezim din somn, pentru că acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut”. Noaptea acestei lumi, este absenţa Soarelui dreptăţii. Să înţelegem bine aceasta. În mijlocul mersului acestei lumi, agitată şi amatoare de plăceri, este încă noapte pentru cel care are înţelepciune şi Îl cunoaşte pe Hristos. Întunericul nopţii acoperă lumea; dar ziua începe să se ivească pentru credinţa creştinului: Steaua dimineţii S-a ridicat în inima lui, în timp ce lumea este adormită în întunericul nopţii care se prelungeşte încă. De fapt, pentru noi, noaptea este mult înaintată, dar lumea doarme în noapte; sufletul care veghează vede la orizont Steaua dimineţii, răsăritul care va urma, şi aşteaptă ziua. Inima este în lumina zilei, şi umblă în ea. Ca şi creştini am terminat cu lucrările întunericului. Lupta continuă fără îndoială, dar armura noastră împotriva răului, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, este lumina în care umblăm. Puterea de lumină, adevăr, smerenie, de judecată a răului, care aparţine acestei zile, este în inima noastră; săgeţile, capcanele întunericului sunt zădărnicite şi descoperite; ele nu găsesc nici intrare în suflet, nici mijloc de a pune stăpânire pe el.

Umblăm cum se cuvine, ca în timpul zilei, îmbrăcând în căile şi în inima noastră, umblarea şi caracterul Celui care este adevărata sa Lumină, Domnul Isus Hristos. Având speranţa de a fi asemenea Lui, acolo unde este El în lumină, ne curăţim noi înşine, după cum El este curat; umblăm cum a umblat El; nu purtăm grijă de poftele cărnii, care aparţin întunericului, pentru a le satisface, ci umblăm aşa cum a umblat Hristos.

Aşa este creştinul înaintea perspectivei unui Hristos care vine, şi care va aduce peste această lume, întunecată şi tenebroasă, lumina şi ziua lui Dumnezeu, în puterea Lui eficace; şi acestea sunt cele două mobile şi caractere ale purtării creştine: anume recunoaşterea şi realizarea practică în dragoste a tuturor datoriilor de relaţie; apoi aceasta: „Cunoscând timpul”, venirea apropiată a zilei căreia îi aparţinem (a se compara 5 ). „Noaptea este mult înaintată şi ziua este aproape”.

sursa: https://comori.org/