Evanghelia după Matei. Capitolul 2 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Recunoaşterea oficială de către naţiuni ca Împărat al iudeilor

Născut în felul acesta, prezentat de înger în felul acesta şi împlinind profeţiile care anunţau prezenţa lui Emanuel, Isus este recunoscut oficial ca Împărat al iudeilor, de către naţiunile conduse de voia lui Dumnezeu care lucrează în inima înţelepţilor lor *. Iată deci pe Domnul, Emanuel, Fiul lui David, Yahve, Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, Împăratul de curând născut al iudeilor, recunoscut de căpeteniile naţiunilor. Aceasta este mărturia lui Dumnezeu în Evanghelia după Matei şi caracterul sub care Isus este prezentat în ea. Apoi, în prezenţa lui Isus arătat în felul acesta, vedem pe căpeteniile iudeilor în relaţia cu un împărat străin, ei cunoscând, ca sistem, revelaţiile lui Dumnezeu în Cuvântul Său, dar fiind cu totul indiferenţi faţă de Acela care era obiectul lor; iar împăratul acesta este vrăjmaş pe faţă al Domnului, adevăratul Împărat şi Mesia, pe care caută să-L omoare.

* Steaua n-a condus pe magi din ţara lor până în Iudeea. Dumnezeu a voit să prezinte mărturia aceasta lui Irod şi căpeteniilor poporului. Fiind călăuziţi de Cuvânt (al cărui înţeles fusese spus chiar de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, şi potrivit căruia Irod îi trimitea la Betleem), magii au regăsit steaua pe care o văzuseră în ţara lor şi care i-a condus la casa unde era Copilaşul. Vizita lor a avut loc la câtva timp după naşterea lui Isus. Ei văzuseră fără îndoială steaua pentru prima dată în vremea naşterii Lui. Irod de asemenea se conduce în calculele lui după momentul apariţiei stelei, despre care se informase cu exactitate de la magi. Călătoria lor a luat probabil ceva timp. Naşterea lui Isus este istorisită în capitolul 1. Cel dintâi verset din capitolul 2 ar trebui tradus: "Iar Isus fiind născut...", pentru că este vorba de un timp deja trecut. Aş remarca de asemenea aici că profeţiile Vechiului Testament sunt citate în trei feluri care nu trebuie confundate. Cuvântul spune: "Ca să se împlinească", "astfel s-a împlinit" şi "atunci s-a împlinit". În cel dintâi caz este vorba chiar de scopul profeţiei; vedeţi Matei 1:22-23 , care este un exemplu în privinţa aceasta. În cel de-al doilea caz este vorba de o împlinire care este în intenţia profeţiei, fără a fi însă gândul unic şi complet al Duhului Sfânt; Matei 2:23 poate servi de exemplu. În sfârşit, în al treilea rând, este vorba despre un fapt care răspunde sensului textului, înţeles în spiritul lui, fără a reprezenta însă sensul primar al textului (vedeţi capitolul 2:17).

Providenţa care veghează asupra Copilului care S-a născut

Providenţa veghează asupra Copilului care S-a născut lui Israel, folosind mijloace care implică în totalitate răspunderea poporului, dar care împlinesc în acelaşi timp toate gândurile lui Dumnezeu cu privire la această adevărată rămăşiţă a lui Israel, singura sursă de speranţă autentică pentru acest popor. Pentru că, fără El totul avea să cadă.

Adevărata viţă reîncepând istoria lui Israel ieşit din Egipt

Coborât în Egipt pentru a evita planul crud al lui Irod care voia să-I ia viaţa, Isus devine adevărata viţă; El reîncepe, din punct de vedere moral, în persoana Sa, istoria lui Israel, şi de asemenea (într-un sens extins) şi pe aceea a omului, fiind cel din urmă Adam în relaţia cu Dumnezeu; şi toate cu un singur scop, acela al morţii Sale, izvor de binecuvântare a tuturor.

El era Fiul lui Dumnezeu şi Mesia, deci Fiu al lui David. Totuşi pentru a lua locul Său ca Fiu al Omului, El trebuia să moară (vedeţi Ioan 12 ). Acestui adevărat început al lui Israel în har (ca preaiubit al lui Dumnezeu) potrivit planurilor Sale, nu i se aplică numai profeţia din Osea: "Am chemat pe Fiul Meu din Egipt" (Osea 11:1 ). Poporul n-a putut face faţă răspunderii lui, astfel încât, fără acest har, Dumnezeu ar fi trebuit să-l înlăture cu totul. Dar vedem în Isaia pe Israel ca slujitor dând locul lui Hristos ca Slujitor care adună o rămăşiţă credincioasă (copiii pe care Dumnezeu I i-a dat în timp ce Îşi ascundea faţa de casa lui Iacov: Isaia 8:17-18 ), rămăşiţa devenind nucleul noului popor al lui Israel, potrivit gândului lui Dumnezeu. Capitolul 49 din Isaia ne prezintă în mod frapant trecerea aceasta de la Israel la Hristos. De altfel, aceasta este baza întregii istorii a acestui popor, privit ca fiind căzut sub lege şi restabilit în har. Hristos îi este din punct de vedere moral izvorul cel nou (comparaţi cu Isaia 49:3-5 ) *.

* În versetul 5, Hristos ia titlul acesta de Slujitor. Aceeaşi înlocuire a lui Israel cu Hristos se găseşte în Ioan 15 . Israel fusese viţa adusă din Egipt, dar Hristos este adevărata viţă.

Fiul lui Dumnezeu în Nazaretul Galileii printre cei dispreţuiţi din popor

După moartea lui Irod, Dumnezeu face cunoscut lui Iosif în vis faptul acesta şi îi porunceşte să se întoarcă în ţara lui Israel, împreună cu Copilul şi cu mama Lui. Aici se poate observa că ţara lui Israel este menţionată sub numele care aminteşte privilegiile ei din partea lui Dumnezeu. Nu este nici Iudeea, nici Galileea, ci "ţara lui Israel" (versetele 20,21). Dar putea Fiul lui David, intrând în ţară, să Se apropie de tronul părinţilor Săi? Nu; El a trebuit să ia locul unui străin, împreună cu cei dispreţuiţi din poporul Său. Fiind îndrumat în vis de Dumnezeu, Iosif Îl duce pe Isus în Galileea, ai cărei locuitori erau obiectul unui profund dispreţ al iudeilor ca nefiind în legătură obişnuită cu Ierusalimul şi cu Iudeea - ţara lui David, a împăraţilor recunoscuţi de Dumnezeu şi a templului, ţară a cărei limbă era aceeaşi, dar al cărei dialect trăda despărţirea de cei care prin îndurarea lui Dumnezeu se întorseseră din Babilon în Iudeea. În Galileea, Iosif se stabileşte într-un oraş al cărui nume era chiar un motiv de ruşine pentru oricine locuia în el şi o pată pentru reputaţie.

Iată care era poziţia Fiului lui Dumnezeu când a venit în lumea aceasta şi legăturile Fiului lui David cu poporul Său, atunci când prin har şi potrivit sfaturilor lui Dumnezeu, El Se afla în mijlocul lor.

El era, pe de o parte, Emanuel, Yahve, Mântuitorul lor, dar de altă parte era Fiul lui David, deşi luându-Şi locul în mijlocul poporului Său şi unindu-Se cu cei mai săraci şi mai dispreţuiţi din turmă; S-a adăpostit în Galileea, departe de nelegiuirea unui fals împărat care domnea în Iudeea cu ajutorul naţiunilor din cea de "a patra Împărăţie" şi cu care erau în legătură preoţii şi mai-marii poporului. Aceştia din urmă, necredincioşi lui Dumnezeu şi nemulţumiţi cu starea lor, detestau cu îngâmfare un jug sub care îi aduseseră păcatele lor şi pe care nu îndrăzneau să-l înlăture, deşi nu îşi recunoşteau păcatele, pentru a se supune lui ca unei pedepse drepte din partea lui Dumnezeu.

Iată cum evanghelistul, de fapt Duhul Sfânt, ne prezintă pe Mesia în legătură cu Israel.

sursa: https://comori.org/