Evanghelia după Marcu. Capitolul 2 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Drepturile dumnezeieşti de a ierta

Câteva zile după aceasta, El revine în cetate şi imediat mulţimea se strânge. Ce tablou minunat al lucrării de slujire a Domnului! El le predică. Acesta era scopul şi lucrarea Sa (vedeţi Marcu 1:38 ). Dar chiar atunci când este devotat împlinirii cu smerenie a lucrării care Îi este încredinţată, tocmai această slujbă şi dragostea Sa - pentru că cine slujeşte ca Dumnezeu atunci când El binevoieşte să facă lucrul acesta? - fac să reiasă drepturile Sale divine. El ştie care este adevărata sursă a tuturor acestor rele şi poate să aducă remediul. "Păcatele tale sunt iertate" (versetul 5)., spune El sărmanului paralitic, care este adus la El cu o credinţă ce nu se dă înapoi din faţa dificultăţilor şi stăruie în ciuda acestor dificultăţi - stăruinţă a credinţei care este alimentată de sentimentul nevoii şi de certitudinea cu privire la puterea ce se găseşte în Acela pe care-L caută. Apoi prin răspunsul Său la raţionamentul cărturarilor, El închide gura tuturor celor care Îl contraziceau. Isus exercită puterea care-L autoriza să pronunţe hotărârea de iertare a sărmanului bolnav *. Raţionamentele învăţătorilor scoteau în evidenţă, prin doctrina lor, pe Acela care Se afla acolo; tot aşa, sentinţa preotului care îl declara pe lepros curat punea pecetea autorităţii preoţeşti asupra adevărului că Yahve care vindecă pe Israel era acolo pe pământ (versetul 12). Isus Îşi urmează slujba şi mărturia; iar efectul acestor lucrări este scoaterea în evidenţă a faptului că Domnul Se află acolo şi cercetează pe poporul Său. Se împlinea Psalmul 103 în ce priveşte drepturile şi descoperirea Persoanei Aceluia care era la lucru.

* Trebuie să facem distincţia între iertarea în guvernare şi iertarea absolută a păcatelor. Numai că, în starea în care se află omul, prima n-ar fi putut exista fără cea de-a doua. Dar iertarea absolută nu putea fi pe deplin manifestată mai înainte de respingerea şi moartea lui Hristos.

Chemarea lui Levi

Isus părăseşte cetatea; poporul se strânge în jurul Lui; El îi învaţă din nou (versetul 13). Şi foloseşte această ocazie a chemării lui Levi pentru a arăta o nouă desfăşurare a lucrării Sale. El venise pentru a-i chema pe păcătoşi, nu pe cei drepţi. Apoi El declară că nu putea să pună în vechile forme ale fariseismului noua energie divină care se desfăşura în El. Şi mai era un alt motiv pentru cele ce se întâmplau - prezenţa Mirelui. Cum puteau să postească nuntaşii atât timp cât Mirele era cu ei? Mirele va fi luat de la ei şi atunci va fi timpul pentru a posti (versetele 18-20).

Apoi Isus insistă asupra incompatibilităţii vaselor vechi iudaice cu puterea evangheliei care nu ar face altceva decât să strice iudaismul, dacă acesta s-ar ataşa evangheliei (versetele 21,22). Ceea ce s-a întâmplat în momentul când ucenicii au traversat lanurile de grâu, confirmă această doctrină.

Lucruri noi de har şi de putere; lucrurile vechi care trec

Poruncile pierdeau autoritatea lor în prezenţa Împăratului rânduit de Dumnezeu, respins şi străin pe pământ. Mai mult, sabatul - semn al alianţei dintre Dumnezeu şi iudei - fusese făcut pentru om şi nu omul pentru sabat; în acest fel, Isus, Fiul Omului, era Domn al sabatului. Ca Fiu al lui David respins, poruncile îşi pierdeau puterea lor şi Îi erau subordonate. Ca Fiu al Omului, posesor (în ochii lui Dumnezeu) al tuturor drepturilor pe care Dumnezeu le dăduse omului, El era Domn al sabatului care fusese făcut pentru om (versetele 25-28). Ca un principiu, lucrurile vechi trecuseră. Dar aceasta nu era totul. Erau cu adevărat lucruri noi de har şi de putere care nu se potriveau cu vechea ordine a lucrurilor. Dar trebuia lămurită această chestiune: dacă putea Dumnezeu să lucreze în har şi să binecuvânteze în suveranitate pe poporul Său - adică dacă El trebuia să Se supună autorităţii oamenilor, care făceau caz de poruncile Sale împotriva bunătăţii divine, sau dacă trebuia, potrivit cu puterea şi cu dragostea Sa, să facă binele, pentru că El este mai presus de toate. Trebuia oare omul să pună limite lucrării bunătăţii lui Dumnezeu? Pentru că ea era acel vin nou pe care Domnul îl aducea omului.

sursa: https://comori.org/