Evanghelia după Luca. Capitolul 21 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Caracterul evangheliei după Luca
 

Cuvântările Mântuitorului în acest capitol ilustrează într-un mod deosebit caracterul acestei Evanghelii. Duhul de har contrastând cu cel iudaic se regăseşte în istorisirea cu darul văduvei sărace. Dar profeţia Mântuitorului prezentată în cele ce urmează impune o cercetare mai detaliată. Versetul 6, aşa cum am spus la sfârşitul capitolului 19, nu vorbeşte decât de distrugerea Ierusalimului de atunci, care avea să aibă loc prin intervenţia romanilor. Întrebarea ucenicilor se raportează la acelaşi eveniment; ei nu vorbesc nimic despre sfârşitul veacului. Dar Domnul prezintă îndatoririle ucenicilor în împrejurările ce aveau să preceadă acel ceas (sfârşitul veacului). În versetul 8 El spune, ceea ce nu regăsim şi în Matei, că „vremea este aproape“ şi intră în mult mai multe detalii cu privire la lucrarea ucenicilor în acea perioadă de care le vorbeşte. El îi încurajează şi le promite ajutorul necesar pentru dificultăţile prin care vor trece: persecuţiile vor deveni un prilej ca ei să dea mărturie (versetele 11-19). Textele paralele din Matei nu prezintă aceste detalii cu privire la ucenici; ele tratează în acelaşi sens ca Luca, starea generală a lucrurilor pentru vremea de atunci, în schimb adaugă amănunte cu privire la situaţia iudeilor, mai ales a acelora care mărturiseau mai mult sau mai puţin că au primit Cuvântul. Tot ceea ce priveşte mărturia, prezentată în raport cu Israel, dar extinzându-se şi asupra naţiunilor, se găseşte în primele paisprezece versete din Matei 24 . În Luca 21 , această mărturie este prezentată ca slujba pe care urmau să o aibă ucenicii până în clipa în care judecata lui Dumnezeu va pune definitiv capăt la ceea ce s-a încheiat de drept prin respingerea lui Hristos. În consecinţă Domnul nu spune nimic în versetul 20 despre urâciunea pustiirii din Daniel; vorbeşte despre asediul Ierusalimului şi despre apropiata nimicire a acestei cetăţi, dar nu şi despre sfârşitul veacului ca în Matei. Acestea vor fi „zile de răzbunare“ asupra iudeilor, care prin respingerea Domnului au umplut paharul răzvrătirii lor şi astfel „Ierusalimul va fi călcat în picioare de naţiuni până se vor împlini vremurile naţiunilor“, adică acele timpuri destinate stăpânirii neamurilor potrivit cu planul lui Dumnezeu descoperit în profeţiile lui Daniel. Aceasta este perioada în care noi trăim acum.
 

Aici este o întrerupere în cuvântarea Domnului, pentru că El a încheiat de fapt subiectul principal, dar mai rămâneau de descoperit câteva evenimente care vor avea loc spre sfârşitul acestei perioade de supremaţie a naţiunilor.
 

Sfârşitul veacului; venirea Fiului Omului
 

De remarcat de asemenea că necazul cel mare nu este pomenit aici, deşi împrejurările despre care vorbeşte Luca în versetele 20-23, reprezintă începutul judecăţii care nu se va încheia decât atunci când timpul de necaz pentru Ierusalim va fi împlinit şi nelegiuirea lui iertată (Isaia 40:1-2 ). Este o mare mânie asupra acestui popor şi un necaz cum s-a întâmplat şi în timpul asediului Ierusalimului de către armatele lui Titus; şi iudeii au fost duşi în robie. Dar nu se spune ca în Matei, „îndată după acele zile de necaz“. Totuşi, fără a fi desemnată perioada, după ce a vorbit despre timpurile neamurilor, Domnul arată că vine sfârşitul veacului. Atunci vor fi semne în ceruri şi strâmtorare pe pământ, un zbucium puternic în mulţimile oamenilor. Inimile cuprinse de o spaimă apocaliptică prevăd deja calamităţile care urmează să vină; căci toate sferele de autoritate şi de guvernare ale oamenilor vor fi atunci clătinate. Atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului, odinioară respins pe pământ, venind din cer cu însemnele lui Yahve, cu putere şi cu mare glorie (versetul 27) - pe acelaşi Fiu al Omului, care constituie tema acestei Evanghelii. Profeţia se încheie în acest punct. Nu găsim aici ca în Matei strângerea laolaltă a celor aleşi din Israel, care fuseseră împrăştiaţi.
 

Îndemnuri la veghere
 

Ceea ce urmează, versetul 28 şi următoarele, conţine îndemnuri al căror scop este să prezinte vremea de încercare ca pe un semn de izbăvire pentru credinţa acelora care, încrezându-se în Domnul, ascultă de glasul slujitorului Său. În ce priveşte „generaţia aceasta“ (expresie deja explicată în Matei), ea nu va trece până când toate aceste se vor împlini. Timpul care se scurge după dărâmarea Ierusalimului până la sfârşit nu este precizat. Lucrurile cereşti nu se măsoară cu date. De altfel, momentul arătării Fiului Omului este ţinut ascuns în gândurile Tatălui; totuşi cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele lui Isus nu vor trece. Apoi, din pricină că se aflau pe pământ, ucenicii trebuiau să vegheze ca inimile să nu le fie îngreunate cu lucruri care să îi antreneze în lume, în mijlocul căreia trebuiau să fie martori. Pentru că ziua aceea avea să vină ca un laţ peste toţi aceia care îşi au locuinţa pe acest pământ, adică aceia care sunt înrădăcinaţi în acesta lume. Vegherea şi rugăciunea erau o îndatorire pentru ucenici ca să scape de aceste judecăţi şi să stea în picioare înaintea Fiului Omului. Aici se regăseşte subiectul principal din Luca: Fiul Omului şi o stare a oamenilor în raport cu ceea ce este El. A fi împreună cu El ca cei scăpaţi de judecăţile abătute asupra pământului, a fi dintre cei o sută patruzeci şi patru de mii pecetluiţi de pe muntele Sionului, va fi o împlinire a acestei binecuvântări, însă nu este indicat un loc anume. Presupunând credincioşia în cei cărora Domnul li Se adresa în mod personal, cuvintele Lui trebuiau să trezească în ei o speranţă ce avea să fie împlinită într-un fel mai minunat, în prezenţa Sa cerească, în ziua gloriei.

sursa: https://comori.org/