text Cartile Bibliei

Evanghelia după Luca. Capitolul 20 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

 

Răspunsul către saduchei; certitudinea învierii şi a vieţii viitoare
 

În răspunsul adresat saducheilor sunt adăugate trei lucruri importante faţă de ce se spune în Matei 22 . Domnul nu vorbeşte numai de starea celor înviaţi şi de certitudinea învierii, ci adaugă: 1. Un veac în care nu va ajunge decât o anumita clasă de oameni, care va fi considerată vrednică pentru aceasta; o înviere distinctă doar a celor drepţi (versetul 35). 2. El spune ca această clasă se compune din fii ai lui Dumnezeu, fiindcă sunt fii ai învierii (versetul 36). 3. În timp ce aşteaptă această înviere, sufletele sunt vii: toţi sunt vii pentru Dumnezeu, deşi lucrul acesta este ascuns de ochii oamenilor (versetul 38).
 

Caracteristicile şi diferenţele dintre relatările din Matei şi Luca cu privire la discursul profetic al Domnului
 

Parabola nunţii prezentată în Matei 22 este omisă aici; am regăsit-o în Luca 14 , dar cu anumite detalii caracteristice şi anume o misiune, pe străzile cetăţii, destinată celor dispreţuiţi din mijlocul naţiunii, detalii care nu sunt prezentate în Matei 22 unde este relatată judecarea Ierusalimului, înainte de anunţarea evanghelizării neamurilor. În Luca se prezintă harul, starea morală a omului înaintea lui Dumnezeu şi noua ordine de lucruri întemeiată pe respingerea lui Hristos. Nu voi mai stărui asupra punctelor comune din Luca şi Matei.
 

Cei doi evanghelişti se suprapun bineînţeles în aspectele esenţiale referitoare la necredinţa iudeilor şi la consecinţele ei. Dacă vom compara Matei 23 cu Luca 20:45-47 vom observa imediat motivul diferenţei. În Luca, Duhul ne oferă în trei versete ceea ce din punct de vedere moral îi pune deoparte pe cărturari; dar în Matei este dezvoltată toată poziţia lor în raport cu dispensaţia Legii, înainte de manifestarea lui Mesia în glorie. Ei sunt priviţi pe de o parte ca având o anumită autoritate asupra altora, prin faptul că stăteau pe scaunul lui Moise, şi pe de altă parte ca vinovaţi înaintea lui Dumnezeu tocmai în acest loc.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 11 (capitolul 42). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acum începe să se arate marele scop al lui Dumnezeu. N-ar fi fost deloc bine ca Iov să-l fi ştiut dinainte. El trebuia să umble cu simplitate şi să înveţe să se î... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 9 (capitolele 33-37). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Este izbitor să vezi cât de neagreat este Elihu de către cei ce gândesc lumeşte. Nu e ceva nou. A început cu evreii şi continuă până în zilele noastre. Ei îl priv... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 8 (capitolele 29-32). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acesta este începutul ultimului argument al lui Iov. Prietenii lui fuseseră deja aduşi la tăcere, iar el enunţă ultimul său apel, fiindcă vorbirea lui este mai mu... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 7 (capitolele 24-28). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 24. Acest capitol încheie răspunsul lui Iov către Elifaz. El clarifică complet faptul că toată starea de lucruri din lume este o anomalie şi că nu poţi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 6 (capitolele 20-23). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 20. Iov nu era un om nelegiuit. Era marea greşeală a lui Ţofar, a acestui om grăbit şi violent, căci, în mod evident, acestea erau trăsăturile particula... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 5 (capitolele 15-19). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cu capitolul 15 începe cea de-a doua serie de cuvântări a prietenilor lui Iov. Deşi Elifaz era cel mai serios şi mai bine întemeiat dintre cei trei, împărtăşea şi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 4 (capitolele 11-14). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Trebuie să ne reamintim că, deşi cartea Iov este inspirată, ar fi o mare greşeală să credem că şi cuvântările din ea sunt inspirate. Cuvintele lui satan cu sigura... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 3 (capitolele 8-10). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cuvântarea lui Bildad se bazează pe exact acelaşi principiu ca cea a lui Elifaz. E bazată în întregime pe cârmuirea morală a lui Dumnezeu, adică pe faptul că este... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 2 (capitolele 4-8). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 4,1-8. Nu voi citi mai mult de atât, pentru că vom intra progresiv în fragmentul propus. Marea dezbatere începe, cauzată de izbucnirea lui Iov, care era... Citeste mai mult >>