text Cartile Bibliei

Evanghelia după Luca. Capitolul 14 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

 

Drepturile harului; judecarea ipocriziei; poziţia creştinului în această lume

În acest capitol sunt dezvoltate câteva detalii morale*. Domnul, invitat să mănânce la un fariseu, revendică în acea împrejurare drepturile harului faţă de sabat, care constituia pecetea vechiului legământ, judecând ipocrizia care ştia să încalce sabatul atunci când omul avea în vedere un interes personal. Apoi arată duhul de smerire şi de micime care se potriveşte omului înaintea lui Dumnezeu, şi modul în care acest duh trebuie să se unească cu dragostea atunci când cineva dispune de bunurile acestei lumi. Fără îndoială, o umblare de acest fel (adevărata umblare a lui Hristos) este opusă duhului lumii şi nu se bucură de acceptul societăţii. Dar începuse deja o altă perioadă de lumină, mai minunată decât aceea care ar fi putut străluci prin prezenţa lui Mesia pe pământ, perioadă începută prin lepădarea Domnului şi ale cărei raze străbăteau deja prin întunericul produs de respingerea Lui, perioada învierii celor drepţi, a celor care fuseseră alungaţi din mijlocul lumii. Oricât de mare era întunericul produs prin această respingere, rezultatul necesar potrivit înţelepciunii lui Dumnezeu era strălucirea acestei lumini minunate. Prin desfăşurarea puterii lui Dumnezeu, aceşti drepţi vor avea un loc aparte: va fi o înviere a drepţilor, care va fi însoţită de răsplată pentru toate lucrurile făcute din dragoste şi pentru numele Domnului. Se înţelege forţa acestei aluzii aplicată la poziţia în care Se găsea atunci Domnul, care tocmai urma să fie omorât în această lume.

* Capitolele 15 şi 16 ne prezintă energia suverană a harului, roadele şi consecinţele lui puse în contrast cu orice binecuvântare pământească văzută, cu guvernarea lui Dumnezeu pe pământ faţă de Israel şi cu vechiul legământ. Capitolul 14, înainte de a ne introduce în această descoperire amplă, ne arată locul pe care credinciosul trebuie să-l ia într-o astfel de lume, ţinând cont de exercitarea dreptăţii lui Dumnezeu, sau de judecata pe care o va executa la venirea Lui. Înălţarea de sine în această lume conduce la smerire, în timp ce smerirea de sine pe de-o parte (ocuparea locului cel mai de jos, potrivit cu ceea ce suntem de fapt) şi lucrarea în dragoste pe de altă parte, ne aduc înălţarea din partea Aceluia care judecă după principii morale. Urmează apoi responsabilitatea ce decurge din prezentarea harului şi preţul care trebuie plătit într-o lume ca aceasta. Într-un cuvânt, fiindcă păcatul există în această lume, înălţarea de sine înseamnă satisfacerea acestui păcat, înseamnă egoism şi iubire faţă de lumea în care se desfăşoară păcatul; înseamnă degradare morală şi îndepărtarea de Dumnezeu. Când dragostea lucrează, atunci aceasta înseamnă o prezentare a lui Dumnezeu faţă de această lume. Iar pentru a deveni ucenici trebuie să renunţăm la tot.

Marele ospăţ al harului; responsabilitatea celor care intră în casa lui Dumnezeu

Cu ce ar fi putut fi asemănată Împărăţia în vremea de atunci? Domnul dă în această privinţă un tablou în parabola conţinută în versetele 16-24. Dispreţuit de mai-marii iudeilor, pe care Dumnezeu îi invitase să participe la ospăţul cel mare, Domnul Se îndreaptă mai întâi spre a-i căuta pe săracii turmei; rămânând încă loc în casă, El trimite apoi către cei dintre naţiuni şi îi introduce în sfera harului prin apelul Său puternic şi eficient, chiar dacă ei nu-L căutaseră; aceasta era activitatea harului. Iudeii nu vor avea parte de ospăţ doar pentru simplul motiv că sunt iudei. Iar cei care vor dori să intre, vor trebui să plătească un preţ (versetele 25-33): abandonarea tuturor lucrurilor acestei lumi şi ruperea oricăror legături cu ea. Cu cât un lucru ar fi mai aproape de inimă, cu atât ar fi mai periculos şi ar trebui urât; nu că afecţiunile ar fi rele în sine, ci orice lucru care ne leagă de pământ trebuie cu orice preţ să fie sacrificat de dragul lui Hristos, care este respins de lume. A-L urma pe El înseamnă a-ţi urî şi a-ţi pierde propria viaţă, nu a merge după El într-un mod relaxat şi ţinând cont de alte lucruri, ci a sacrifica tot ceea ce ţine de viaţa firească, pentru că era vorba de mântuire, de Domnul şi de viaţa veşnică. De aceea, a lua crucea şi a-L urma pe Isus era unicul mod de a deveni ucenic al Său. Iar fără convingerea că lucrurile stau cu adevărat aşa, era preferabil să nu se înceapă zidirea turnului. Totul trebuia cântărit bine, ţinând cont de faptul că în exterior vrăjmaşul este mult mai puternic decât noi. Exista îndrăzneala de a-l înfrunta prin credinţa în Hristos şi de a rămâne ferm pe poziţie? Atunci orice lucru care ţinea de carne ca atare trebuia îndepărtat.

În rest (versetele 34-35), fiecare era chemat să dea o mărturie specială şi să poarte caracterul lui Dumnezeu Însuşi, aşa cum s-a manifestat el în Hristos cel respins, caracter care îşi avea în cruce adevărata măsură. Dacă ucenicii nu realizau aceste lucruri, ei n-ar mai fi avut nici o valoare, din moment ce Dumnezeu doar pentru aceasta îi lăsa aici pe pământ. A păstrat Biserica acest caracter? Iată o întrebare solemnă pentru fiecare dintre noi.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Călătoria - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 3 - roman creștin
Există povești care nu doar se citesc, ci se trăiesc. Cărți care nu se închid odată cu ultima pagină, pentru că ele continuă în inimă. Un astfel de roman este „Călătoria – Seria Moștenirea Râului Stră... Citeste mai mult >>
„Ce îți promit”, roman istoric creștin plin de speranță și har
Uneori, cele mai frumoase povești nu sunt doar despre iubire, ci despre credința care rezistă în mijlocul furtunii. Despre promisiuni care trec peste generații, și despre inimile care se agață de năde... Citeste mai mult >>
„Ce am lăsat pentru tine”, roman istoric creștin care atinge sufletul
Există cărți care nu se citesc doar cu ochii, ci mai ales cu inima. Unele povești se strecoară adânc în suflet și lasă o amprentă care nu se șterge ușor. Așa este și romanul „Ce am lăsat pentru tine”,... Citeste mai mult >>
Jurnal creștin, o călătorie a inimii alături de Dumnezeu
 Trăim într-o lume grăbită, în care liniștea pare tot mai greu de găsit. Totuși, există momente în care inima noastră tânjește după un loc sigur, un colț unde putem să ne așternem gândurile, rugă... Citeste mai mult >>
Biblia pentru copii din 1992, o carte care a crescut generații de credincioși
Există cărți care nu îmbătrânesc niciodată. Păstrate cu grijă pe rafturi, răsfoite cu emoție și dăruite din generație în generație, ele continuă să lumineze sufletele celor care le ating. Așa este și... Citeste mai mult >>
Biblia albastră pentru copii – prima carte de credință
 Există daruri care nu se măsoară în lucruri, ci în lumină. Pentru un copil, Biblia albastră pentru copii nu este doar o carte frumos ilustrată, este o poartă spre iubirea lui Dumnezeu, o chemare... Citeste mai mult >>
Jamie Ogle și cărțile creștine care îți ating inima imediat
Jamie Ogle este unul dintre autorii creștini traduși recent la editura Maranatha, iar cărțile sale reușesc să creeze o punte sinceră între emoție, credință și vindecare. Dacă îți dorești o lectură car... Citeste mai mult >>
Denise Hunter – povești creștine despre iubire și speranță
Într-o lume în care literatura romantică adesea alunecă spre superficial, Denise Hunter reușește să păstreze viu un gen profund și autentic: romanul creștin. Prin povești încărcate de emoție, speranță... Citeste mai mult >>
Cărți creștine care inspiră și transformă vieți
Trăim într-o lume în care ritmul este tot mai alert, iar provocările vieții de zi cu zi pot duce la epuizare, îndoială sau chiar pierderea direcției spirituale. În acest context, cărțile creștine... Citeste mai mult >>
Romane crestine care ating inima
Într-o lume tot mai grăbită, sufletul omului caută sens, pace și speranță. Romanele crestine sunt acele povești care ne amintesc că dragostea, iertarea și credința rămân cele mai puternice forțe ale v... Citeste mai mult >>