Epistola către Filipeni. Capitolul 4. Hamilton Smith

Categorie: Cartile Bibliei
 

În capitolul doi, apostolul L-a prezentat pe Hristos coborând din slavă la cruce, detaliind smerenia care ar trebui să-i marcheze pe credincioşi şi care ne permite să fim adevăraţi martori ai lui Hristos în lumea prin care trecem. În capitolul trei ne-a îndreptat privirea spre Hristos înălţat în slavă ca Domn, Ţelul nostru în care vedem sfârşitul glorios spre care călătorim. În acest capitol de încheiere, el ne dă îndemnuri cu privire la practica ce ar trebui să existe în viaţa de fiecare zi a celor ce-L au pe Hristos înaintea lor ca exemplu desăvârşit şi unic Ţel, şi-L prezintă pe Hristos ca pe Acela care ne poate întări în orice lucru. 　

Versetul 1: În primul rând, suntem îndemnaţi: „rămâneţi tari astfel în Domnul". Relele cărora avem a le face faţă, fie din partea cărnii dinăuntrul nostru, a Diavolului dinafară sau din partea lumii din jur sunt prea tari pentru noi, dar Domnul este în stare „să-Şi supună toate". Nu ni se cere şi nu se aşteaptă de la noi să reuşim cu propria putere sau înţelepciune, ci să rămânem „tari în Domnul" — în puterea tăriei Lui.

Versetele 2,3: În al doilea rând, suntem îndemnaţi „să fim cu un gând în Domnul". Exista o deosebire de gândire între două femei credincioase devotate din Filipi, iar apostolul prevedea că o împrejurare pe care sfinţii o puteau considera de mică importanţă, putea duce la o mare întristare şi slăbiciune în adunare. „Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde!" (Iacov 3:5 ). Apostolul, care ştie să aleagă lucrurile preţioase de cele de rând, nu trece cu vederea devotamentul acestor surori care au fost alături de el în confruntarea pentru Evanghelie, în faţa împotrivirii, insultelor şi persecuţiilor. În mod sigur, chiar devotamentul lor adăuga mâhnirii sale că acolo exista o deosebire între ele în interesele Domnului. De aceea, el nu numai că le roagă stăruitor să fie cu un gând, dar îl imploră pe Epafrodit să le ajute în acest sens. Căutând să le ajute, îi aduce aminte că numele lor „sunt scrise în cartea vieţii". Printre oamenii din poporul lui Dumnezeu „nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales" care sunt chemaţi, dar ne putem gândi oare cu uşurătate la vreunul din cei „ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii"? 　

Versetul 4: În al treilea rând, suntem îndemnaţi: „bucuraţi-vă întotdeauna în Domnul". Apostolul ne-a îndemnat deja să ne bucurăm în Domnul, dar acum el poate din nou să spună nu numai „Bucuraţi-vă", ci „Bucuraţi-vă întotdeauna". Oricât de dureroase ar fi împrejurările noastre, oricât de mare împotrivirea duşmanului şi oricât ne-ar frânge inima falimentul în mijlocul poporului lui Dumnezeu, ne putem bucura totdeauna în Domnul. Despre El putem spune, „Tu rămâi" şi „Tu eşti Acelaşi". 　

Versetul 5: În al patrulea rând, referitor la lumea prin care trecem, cu toată violenţa si corupţia ei, îndemnul este: „Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii". În ziua venirii Lui, Domnul Se va ocupa de tot răul şi va aduce toată binecuvântarea, iar venirea Lui este aproape. Astfel, nu este pentru credincioşi ca ei să se amestece în treburile conducătorilor acestei lumi. Privilegiul şi responsabilitatea noastră sunt de a-L reprezenta pe Hristos şi astfel să arătăm blândeţea care-L caracteriza pe Domnul. Psalmistul putea spune: „îndurarea Ta m-a făcut mare" (Psalmul 18:35 ). Ne înjosim în ochii lumii dacă facem caz de noi înşine şi ne opunem conducătorilor ei. Dacă manifestăm bunătatea lui Hristos, lumea însăşi cu greu va putea să ne condamne, căci, după cum se spune, bunătatea este irezistibilă. 　

Versetele 6,7: În al cincilea rând, cu privire la încercări, necesităţile zilnice şi nevoile trupului legate de viaţa prezentă, avem să găsim uşurare de toată neliniştea, făcându-le cunoscute pe toate lui Dumnezeu. Dacă blândeţea noastră trebuie să fie cunoscută de toţi oamenii, nevoile noastre trebuie făcute cunoscut lui Dumnezeu. Rezultatul va fi că, probabil, nu ne vor fi satisfăcute toate cererile, căci aceasta poate să nu fie spre binele nostru şi spre slava lui Dumnezeu, ci că inima ne va fi uşurată de povara ei de nelinişte şi păstrată în pace — „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere". A nu ne îngrijora de nimic nu înseamnă a fi nepăsători faţă de vreun lucru, ci că în loc de a fi continuu iritaţi de grijile zilei şi de frica de mâine, noi ne vărsăm grijile înaintea lui Dumnezeu şi El toarnă balsamul păcii în sufletele noastre. Căci „prin Hristos Isus" ne putem apropia de Dumnezeu şi, prin El, Dumnezeu ne poate acorda binecuvântarea Sa.

Versetul 8: În al şaselea rând, uşuraţi de îngrijorările noastre, mintea nu numai că va fi păstrată în pace, dar va fi eliberată pentru a se preocupa cu toate acele lucruri care-L încântă pe Dumnezeu. Lumea prin care trecem este marcată de violenţă şi de corupţie, iar noi suntem chemaţi să respingem răul; dar avem să ne păzim ca nu cumva mintea să ni se întineze, stăruind asupra răului care se află în lume. Ce bine pentru noi să nutrim ură şi groază faţă de păcat şi iubire faţă de bine şi alegerea lui. Dacă gândurile noastre ar fi controlate de Duhul lui Dumnezeu, nu ar fi ele ocupate şi încantare cu toate acele lucruri binecuvântate văzute în perfecţiunea lui Hristos? N-a fost El adevărat, ales, drept, pur, vrednic de iubit, vrednic de primit, virtuos şi Acela în care există tot ceea ce iniţiază lauda? Oare nu putem afirma că a fi ocupat cu aceste lucruri înseamnă că mintea noastră se bucură în Hristos? 　

Versetul 9: În al şaptelea rând, după ce ne-a îndemnat cu privire la ce lucruri să cugetăm, Pavel continuă să ne îndemne ce să facem. În viaţa practică avem să „facem" întocmai ca apostolul. Deja el ne-a spus: „dar una fac: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a Iui Dumnezeu, în Hristos Isus". Mergând în felul acesta, nu numai că ne vom bucura de pacea Iui Dumnezeu în inimile noastre în călătoria printr-o lume de zbucium, dar îl vom şi avea cu noi pe Dumnezeul păcii — pacea lui Dumnezeu păstrându-ne sufletele senine şi prezenţa lui Dumnezeu purtându-ne în slăbiciune. 　

Oricum ne-ar încerca împrejurările prin care am avea să trecem, oricât de teribil răul în lume, corupţia în creştinătate, falimentul în mijlocul poporului lui Dumnezeu, oricât de mare împotrivirea duşmanului şi cu oricâte insulte şi reproşuri am fi confruntaţi, ce binecuvântate ar fi vieţile noastre dacă ar fi trăite potrivit acestor îndemnuri:

  　a rămâne tari în Domnul;
　　a fi cu un gând în Domnul;
　　a ne bucura totdeauna în Domnul;
　　a manifesta blândeţea Domnului fată de toţi oamenii;
　　a arunca toate îngrijorările noastre asupra lui Dumnezeu prin rugăciune;
　　a avea gândurile ocupate cu ceea ce este bine, după cum ne este arătat în Hristos;
　　a fi stăpâniţi în tot ceea ce facem de Hristos, Ţelul nostru unic.

Versetele 10-13: În versetele de încheiere ale epistolei, vedem în Pavel un om superior tuturor împrejurărilor. El îşi aruncase toate îngrijorările asupra lui Dumnezeu şi acum se putea bucura că Domnul dăduse acestor sfinţi dragostea şi prilejul de a se îngriji de el în suferinţa lui. Cu toate acestea, putem vedea în apostol un sfânt ridicat deaspra împrejurărilor, căci ştia să trăiască smerit şi ştia să trăiască şi în belşug şi în lipsă. Această cunoştinţă el o câştigase prin experienţă şi călăuzire divină, căci poate spune „am învăţat" şi „m-am deprins". Dacă Dumnezeu îngăduie să trecem prin împrejurări de încercare, este pentru a ne instrui. Cineva a spus: „Dacă sunt sătul, El mă fereşte de a rămâne nepăsător, indiferent şi automulţumit; dacă sunt flămând, mă fereşte de a fi abătut şi nemulţumit" (J. N. Darby). Astfel, Pavel poate spune: „Pot totul", dar adaugă că această putere este „în Hristos". El nu spune „Eu am putere", ci „în Hristos, care mă întăreşte".

Versetele 14-18: Prin această dependenţă de Hristos în a face faţă tuturor nevoilor sale, el era înălţat deasupra influenţei oamenilor pentru a le obţine favoarea sau ajutorul. Totuşi, sfinţii din Filipi au „făcut bine" că au luat parte la strâmtorarea apostolului. Dragostea care determina acest dar se înălţa ca roadă spre Dumnezeu şi prinos din partea lor, căci era o jertfă „bine primită şi plăcută lui Dumnezeu".

Versetele 19-20: Din propria experienţă privitoare la bunătatea lui Dumnezeu, el poate spune cu toată încrederea: „Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Hristos Isus". Putem găsi uşurare de toată neliniştea noastră, făcând cunoscut lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, toate nevoile noastre; şi Dumnezeu va îngriji de toate trebuinţele noastre prin Isus Hristos. Putem foarte bine spune împreună cu apostolul: „A Dumnezeului nostru şi Tatăl să fie slava în vecii vecilor! Amin".

Versetele 21-23: Salutul de încheiere oferă o frumoasă imagine a părtăşiei creştine în biserica primară şi consideraţia în care aceşti sfinţi erau păstraţi de apostol, căci el spune nu numai că trimite sănătate „fiecărui sfânt în Hristos Isus", ci că „toţi sfinţii vă salută". El încheie, spunând: „Harul Domnului Isus Hristos să fie cu duhul vostru". Avem nevoie de îndurarea lui Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor trupului şi de harul Domnului nostru Isus Hristos pentru împlinirea nevoilor duhului nostru. 　

Ce binecuvântat se arată felul în care este pus Hristos înaintea noastră de la începutul până la sfârşitul acestei frumoase epistole! În primul capitol este Hristos Viaţa noastră, călăuzindu-l pe credincios în a vedea orice lucru în legătură cu El (Filipeni 1:21 ). În capitolul al doilea este Hristos Exemplul nostru de smerenie, pentru a ne uni pe toţi într-un gând (Filipeni 2:5 ). În capitolul al treilea este Hristos Ţelul nostru în slavă, care ne permite să învingem orice împotrivire (Filipeni 3:14 ). În ultimul capitol, este Hristos Puterea noastră, care acoperă toate nevoile noastre (Filipeni 4:13 ).

Mai mult, în cursul epistolei aflăm experienţa de care ne bucurăm, dacă în puterea Duhului călătorim prin această lume cu Hristos înaintea noastră. Împreună cu apostolul, să experimentăm bucuria în Domnul (Filipeni 1:4 ; 3:13 ; 4:4,10 ); încrederea în Domnul (Filipeni 1:6 ); pacea care întrece orice pricepere (Filipeni 4:7 ); dragostea unuia faţă de altul (Filipeni 1:8 ; 2:1 ; 4:1 ); speranţa care aşteaptă venirea Domnului Isus (Filipeni 3:20 ) şi credinţa care contează pe ajutorul Domnului (Filipeni 4:13,19 ).

Isus! Tu eşti de ajuns
Ca să umpli inima şi mintea;
Viaţa Ta de pace — sufletul să-l liniştească;
Drgostea Ta — teama să o risipească.

sursa: https://comori.org/