Epistola a doua către Corinteni . Capitolul 2. J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Păcătosul vinovat şi efectul disciplinei asupra lui; scopul lui Satan

După ce le-a mai amintit încă o dată de grija şi de afecţiunea lui pentru ei, apostolul îşi exprimă convingerea că ceea ce îl îndurerase pe el îi îndurerase şi pe corinteni, lucru pe care îl arătaseră prin modul în care îl trataseră pe cel care păcătuise. Pavel îi îndeamnă să-l primească din nou şi să-l încurajeze pe bietul vinovat, care era în pericol să fie copleşit de disciplinarea exercitată faţă de el de către cei mai mulţi dintre corinteni, apostolul adăugând că, dacă ei îl iertau, atunci şi el îl ierta. El nu voia ca Satan să aibă vreun folos din această disciplinare prin producerea unui dezacord între Pavel şi corinteni, pentru că apostolul cunoştea bine planurile vrăjmaşului şi cum ar fi dorit el să profite de această împrejurare.

Conduşi de Dumnezeu în felul Său; mireasma evangheliei

Aceasta îi dă lui Pavel ocazia să arate cum îi avea întotdeauna pe inimă pe sfinţii din Corint. Venit la Troa pentru evanghelie şi având o uşă larg deschisă, el nu a putut totuşi să rămână acolo, pentru că nu-l găsise pe Tit; a părăsit deci Troa şi şi-a continuat drumul spre Macedonia. Ne amintim că, în loc să treacă pe coastele vestice ale arhipelagului pentru a vizita Macedonia, trecând astfel pe la Corint, pentru a reveni mai târziu pe acelaşi drum, apostolul îl trimisese la Corint pe Tit cu prima epistolă, el însuşi trecând prin Asia Mică, pe acel drum care trecea pe coastele de răsărit ale arhipelagului şi pe la Troa, unde trebuia să se întâlnească cu Tit. Dar, fiindcă nu l-a găsit la Troa şi fiind neliniştit cu privire la situaţia corintenilor, el nu a putut fi mulţumit că exista o lucrare utilă de făcut la Troa, ci a plecat să-l întâlnească pe Tit şi s-a oprit în Macedonia, unde l-a întâlnit în cele din urmă, după cum vom vedea mai târziu. Dar gândul că a părăsit Troa l-a afectat pe Pavel, pentru că era un lucru serios, chiar dureros pentru inima lui, că pierduse o ocazie de a-L vesti pe Hristos, şi aceasta cu atât mai mult cu cât erau oameni dispuşi să-L primească sau cel puţin să asculte pe cineva vorbind despre El. Faptul că a părăsit Troa era deci o dovadă a afecţiunii lui Pavel faţă de corinteni, iar apostolul le aminteşte de această împrejurare prezentând-o ca pe o dovadă puternică a afecţiunii sale. El se mângâia pentru faptul că pierduse acea ocazie de evanghelizare cu gândul că Dumnezeu îl purta ca într-un car triumfal (nu, cum traduc unii, „l-a făcut să triumfe“). Evanghelia pe care o aducea apostolul, mărturia lui Hristos, era ca un parfum din substanţele aromate care se ardeau la procesiunile triumfale, care erau semn al morţii pentru unii dintre prizonieri şi semn al vieţii pentru alţii. Acest parfum al veştii bune despre Hristos era în stare pură în mâinile lui. Apostolul nu era ca unul dintre aceia care pun apă în vinul pe care îl vând altora, ci lucra cu integritate creştină înaintea lui Dumnezeu.

sursa: https://comori.org/