Epistola a doua către Corinteni. Capitolul 10 J. N. Darby

Categorie: Cartile Bibliei
 

Legătura lui Pavel cu corintenii; autoritatea apostolatului său; principiul potrivit căruia lucra el

Apostolul revine la preocuparea lui, adică la relaţiile lui cu corintenii şi la autenticitatea apostolatului său, care era pusă în discuţie de cei care căutau să-i seducă pe corinteni şi să arunce dispreţul asupra lui Pavel. Cei care îl atacau spuneau că el era slab atunci când era prezent, iar cuvântul lui era de dispreţuit, arătând mare îndrăzneală doar atunci când era absent; epistolele lui, spuneau ei, erau solemne şi cu putere, dar prezenţa lui personală era slabă. „Vă îndemn dar, prin blândeţea şi bunătatea lui Hristos“, spunea apostolul, arătând prin aceasta adevăratul caracter al blândeţii şi al smereniei lui atunci când era în mijlocul lor, „să nu mă forţaţi să arăt îndrăzneală în mijlocul vostru, cum înţeleg să fac faţă de unii care gândesc că eu umblu în carne“ (versetele 1-3). Războiul pe care îl purta împotriva răului era dus cu armele spirituale cu care dobora orice se împotrivea cunoaşterii lui Dumnezeu. Iată principiul conform căruia lucra el: întâi căuta să-i aducă la ascultare pe toţi cei care auzeau Cuvântul lui Dumnezeu, apoi arăta severitate faţă de orice neascultare, atunci când cei care ascultau erau puşi în rânduială, iar ascultarea lor era deplină. Ce principiu scump! Puterea şi îndrumarea Duhului lucrează din plin şi cu toată răbdarea pentru a aduce o ordine şi o umblare demne de Dumnezeu, mergând până la capăt în ceea ce priveşte mustrarea harului, până când toţi cei care doresc să asculte de bunăvoie de Dumnezeu vor fi aduşi într-o stare potrivită; de asemenea, Duhul lucrează astfel pentru a confirma autoritatea divină pentru judecată şi disciplină, cu greutatea pe care o avea lucrarea apostolică prin conştiinţa şi acţiunea comună a acelora care fuseseră aduşi înapoi la ascultare.

Remarcaţi că Pavel se foloseşte de autoritatea lui personală ca apostol, dar o foloseşte cu răbdare (pentru că el avea această autoritate pentru zidire şi nu pentru dărâmare), cu scopul de a-i aduce înapoi la ascultare şi la îndreptare pe toţi cei care doreau să asculte şi, păstrând astfel unitatea creştină în sfinţenie, îmbracă autoritatea apostolică cu puterea conştiinţei universale a adunării conduse de Duhul Sfânt, atât timp cât exista o conştiinţă care lucra.

Apoi el declară că, atunci când va fi prezent, va fi întocmai cum s-a arătat în epistolele lui şi pune purtarea sa în contrast cu a acelora care trăgeau foloase din lucrările lui, seducând şi ridicând împotriva lui pe unii care deveniseră deja creştini. Apostolul mergea acolo unde Hristos nu era cunoscut încă, pentru a aduce sufletele la cunoştinţa unui Mântuitor despre care nu ştiau nimic. El mai spera că, atunci când avea să-i viziteze pe corinteni, lucrarea lui avea să se extindă în mijlocul lor prin creşterea credinţei lor, pentru ca el să meargă mai departe şi să evanghelizeze locuri care erau încă în întuneric. În rest, spune el, „cine se laudă să se laude în Domnul“ (versetul 17).

sursa: https://comori.org/