text Cartile Bibliei

"Comunică-ți credința. Memorarea Scripturii"

Categorie: Cartile Bibliei

 

CONVERSAȚIA

Ce va face Cuvântul memorat în viaţa ta?

1. Te va ține departe de păcate specifice

În Psalmul 119:9-16 Psalmistul ne învaţă că, fiind tânăr, Cuvântul te va proteja de păcate specifice (vei păstra curată cărarea ta).

Cheia este aceasta: «Strâng Cuvântul Tău în inima mea.» Asta înseamnă mai mult decât audiere sau chiar lectură. Aceasta înseamnă valorificarea lui, preţuirea, reflectarea asupra lui şi lipirea de el. David se bucură de mărturiile lui Dumnezeu şi meditează la preceptele Lui. Un precept este ceea ce Dumnezeu spune despre cum să trăim viaţa. «Mă voi delecta în legile Tale.»

A medita - în ebraică acest cuvânt derivă dintr-un alt cuvânt, care se referă la modul în care o vacă rumegă fânul. Sensul este că vaca mănâncă iarba, o mestecă, o înghite, mai târziu o vomită şi o mestecă iar. Următoarea diagramă ilustrează modul în care memorarea şi meditarea asupra Scripturii ne fereşte de păcat:

- PERSPECTIVA LUI DUMNEZEU -
sau
- SAU PERSPECTIVA LUMII -

text853.png

Cadoul reprezintă încercarea sau ispita. În fiecare zi atunci, când ne confruntăm cu ispita, ceea ce va determina dacă păcătuim sau ascultăm de Dumnezeu este ce perspectivă (a lui Dumnezeu sau a lumii) va rula în mintea ta la momentul încercării ori ispitei.

De exemplu: eşti tentat să îţi faci griji cu privire la note sau un loc de muncă după absolvire, ori te gândești să începi o relaţie serioasă cu un necreştin. În fiecare caz, există texte din Scriptură specifice, pe care le poți trece prin minte pentru a te ajuta să faci faţă acestor ispite sau tentaţii. Ori te poţi conforma la ceea ce spune lumea. Dar, pentru a rezista, trebuie deja să ai aceste texte din Scriptură în mintea ta, gata pentru a fi amintite şi aplicate în momentul ispitei.

2. Cuvântul memorat va reînnoi mintea ta, ducând la o viaţă transformată.

În Romani 12:2, Pavel ne spune să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci, în schimb, să fim transformaţi. Cum? Prin înnoirea minţii şi prin a vedea viaţa din perspectiva lui Dumnezeu (adevărul) şi nu din perspectiva lumii (minciuni).

Asemenea unui necredincios, mintea ta a fost programată de ani de zile cu perspectiva lumii asupra vieţii; mintea ta a fost umplută cu (L-ri), care să te conducă la conformitate cu această lume. După ce ai devenit credincios, începi să capeți perspectiva lui Dumnezeu (D-uri) prin timpul de părtăşie, studiul Bibliei, predicile de la biserică, vorbitorii de la conferinţe, memorarea Scripturii şi ucenicie. Începi să înlocuieşti L-urile cu D-uri, rezultând într-un stil de viaţă transformat, după voia lui Dumnezeu.

path893.png

Ai putea pune câteva întrebări de genul: care sunt unele moduri de gândire ce le-ai observat că se schimbă după ce ai devenit creştin, care duc la o percepere diferită a lumii? Oferă un exemplu a trei feluri de a gândi despre viaţă, care diferă de modul de a gândi a celorlalți studenţi din căminul tău?

Exemplu: Înainte de a deveni credincios, ai avut perspectivă lumească asupra sexului. Apoi ai fost expus adevărului despre perspectiva lui Dumnezeu cu privire la abstinenţa de la sex până la căsătorie. Pe măsură ce îmbrăţişezi perspectiva lui Dumnezeu şi îţi umpli mintea cu ea, stilul tău de viaţă se va schimba. Cu cât mai multe oportunităţi folosești pentru a introduce Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa ta, cu atât mai mult viaţa ta va fi transformată. Ia în considerație acest orar ipotetic pe săptămână;

168 de ore într-o săptămână:

  • 48 de ore petrecute în somn;
  • 120 de ore petrecute în stare activă;
  • 5 ore într-o săptămână ce includ timpul personal de părtăşie, întâlnirea săptămânală şi biserica;
  • 115 ore rămân, în care mintea ta este încă bombardată cu L-uri.
g1089.png

Cu atâtea ore de veghe în care mintea ta este umplută cu perspectiva lumii nu ar trebui să ne surprindă că viaţa noastră se schimbă atât de încet. Prin urmare, avem nevoie de o abordare foarte agresivă pentru a introduce perspectiva lui Dumnezeu în mintea noastră mai des pe parcursul întregii zile. Aici memorarea și meditaţia vin în ajutor, cît şi alegerea mai multor oportunităţi pentru a obţine mai multe D-uri pe parcursul întregii săptămâni prin intermediul grupului mic de studiu Biblic, întâlniri de ucenicie, mai multă părtășie cu credincioşii, ieşiri, conferinţe etc.

 

sursa: https://www.cru.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 11 (capitolul 42). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acum începe să se arate marele scop al lui Dumnezeu. N-ar fi fost deloc bine ca Iov să-l fi ştiut dinainte. El trebuia să umble cu simplitate şi să înveţe să se î... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 9 (capitolele 33-37). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Este izbitor să vezi cât de neagreat este Elihu de către cei ce gândesc lumeşte. Nu e ceva nou. A început cu evreii şi continuă până în zilele noastre. Ei îl priv... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 8 (capitolele 29-32). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acesta este începutul ultimului argument al lui Iov. Prietenii lui fuseseră deja aduşi la tăcere, iar el enunţă ultimul său apel, fiindcă vorbirea lui este mai mu... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 7 (capitolele 24-28). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 24. Acest capitol încheie răspunsul lui Iov către Elifaz. El clarifică complet faptul că toată starea de lucruri din lume este o anomalie şi că nu poţi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 6 (capitolele 20-23). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 20. Iov nu era un om nelegiuit. Era marea greşeală a lui Ţofar, a acestui om grăbit şi violent, căci, în mod evident, acestea erau trăsăturile particula... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 5 (capitolele 15-19). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cu capitolul 15 începe cea de-a doua serie de cuvântări a prietenilor lui Iov. Deşi Elifaz era cel mai serios şi mai bine întemeiat dintre cei trei, împărtăşea şi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 4 (capitolele 11-14). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Trebuie să ne reamintim că, deşi cartea Iov este inspirată, ar fi o mare greşeală să credem că şi cuvântările din ea sunt inspirate. Cuvintele lui satan cu sigura... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 3 (capitolele 8-10). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cuvântarea lui Bildad se bazează pe exact acelaşi principiu ca cea a lui Elifaz. E bazată în întregime pe cârmuirea morală a lui Dumnezeu, adică pe faptul că este... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 2 (capitolele 4-8). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 4,1-8. Nu voi citi mai mult de atât, pentru că vom intra progresiv în fragmentul propus. Marea dezbatere începe, cauzată de izbucnirea lui Iov, care era... Citeste mai mult >>