Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 8. Henri Rossier

Categorie: Cartile Bibliei
 

„Şi a fost aşa: când a îmbătrânit, Samuel a pus pe fiii săi judecători peste Israel ... Şi fiii săi nu umblau pe căile lui, ci se abăteau după câştig şi luau mită şi strâmbau judecata“ (v. 8.1-3). Istoria judecătorilor, ca și aceea a preoției se încheie într-un faliment complet. Aici însuși Samuel s-a arătat lipsit de discernământ spiritual, El i-a pus pe fiii săi fără ca să fi primit de la Yahve o indicație în acest sens, ca și cum el ar fi putut funcția transmite altora pe care Dumnezeu i-o încredințase lui. Prin succesiune nu se transmit darurile și nici slujbele primite de la Domnul. Bătrânii lui Israel (v. 4) au dezaprobat, și încă în mod îndreptățit, purtarea fiilor lui Samuel, dar s-au folosit de acea ocazie pentru a cere un împărat (v. 5): „Pune peste noi un împărat, ca să ne judece, cum au toate naţiunile“. Răul de care se plângeau nu i-a determinat să se îndrepte către Yahve ci către națiuni, căutând resurse omenești pentru a remedia falimentul omului, crezând că așa vor scăpa de nenorocirea lor ca popor al lui Dumnezeu.

Faptul că voiau un împărat arăta că, în fond, ei Îl părăsiseră pe Yahve și că renegau guvernarea Lui imediată prin intermediul judecătorilor, dar păcatul lor capital era că ei au cerut un împărat cum au celelalte națiuni. Nu era oare planul lui Dumnezeu să le dea unul după inima Lui, un uns pe care avea să-l aleagă El Însuși? (v. 1. Sam 2:35 ; 13:14 ). Dorința de a avea un împărat ca toate celelalte națiuni arăta că ei abandonaseră titlul de popor al lui Dumnezeu și se vedeau ca făcând parte din lume după ce, din cauza infidelității lor, sistemul așezat de Dumnezeu a ajuns să se corupă în mâinile lor. Nici creștinătatea pe calea apostaziei nu a procedat altfel când, în loc să se smerească și să poarte doliu, a căutat în lume mijloace pentru a se menține.

Samuel, chiar dacă era de mustrat pentru fiii săi, totuși el nu-i onorase pe ei mai mult decât pe Yahve, cum făcuse Eli. Cererea bătrânilor: „Dă-ne un împărat ca să ne judece“ (v. 6) a fost rea în ochii lui pentru că era dispreț față de guvernarea directă a lui Dumnezeu și o ofensă dusă gloriei Lui. În întristarea lui, el a recurs la rugăciune (v. 6). Fie ca și noi să urmăm acest exemplu în fiecare zi și în orice împrejurări.

„Și Yahve i-a zis lui Samuel: «Ascultă de glasul poporului în tot ce îţi zic ei, pentru că nu pe tine te-au lepădat, ci pe Mine M-au lepădat, ca să nu domnesc peste ei. După toate faptele pe care le-au făcut, din ziua în care i-am scos din Egipt şi până în ziua aceasta  prin aceea că M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei aşa îţi fac şi ţie»“ (v. 7-8). Este o încurajare prețioasă pe care Dumnezeu a dat-o slujitorului Său într-un moment în care el personal suferea disciplinarea pentru care bătrânii lui Israel erau folosiți ca instrumente. Nu putea exista mângâiere mai mare pentru inima lui decât asigurarea că, după toate cele care fuseseră, era alături de Yahve și, cum El era respins, și profetul Lui de asemenea. Nu este oare o onoare să avem parte de batjocorile pe care lumea le aruncă Mântuitorului, respingându-L? Este oare uimitor că lumea ne tratează asemănător? Chiar dacă îl disciplina. Dumnezeu se identifică cu Samuel, pe când poporul Său, care aparent judeca răul, se identifica cu națiunile. Mai bine să fii un Samuel umilit, necunoscut, singur alături de un Dumnezeu respins, decât un Israel care are o organizare exterioară solidă, în legătură cu care își face iluzii că se va putea lipsi de Dumnezeu și va putea lucra după poftele lui, când, de fapt, este rob al lumii și al lui Satan.

„Şi acum ascultă de glasul lor: dar mărturiseşte-le lămurit şi arată-le felul în care împăratul va împărăţi peste ei“ (v. 9). Respingerea lui Samuel l-a calificat pentru o slujbă nouă: el a dat o mărturie foarte clară cu privire la ceea ce avea să se întâmple cu poporul. Împăratul după inima oamenilor avea să se folosească de ei ca de niște instrumente pentru a-și împlini planurile lui, punând asupra lor un jug greu de suferit, pe care însă nu vor putea să-l dea jos (v. 10-18). Tot așa lumea îi jefuiește pe creștinii care caută sprijinul ei și nu le lasă decât sentimentul nenorocirii lor. Lumea nu acordă sprijin decât celor care consimt să îi slujească. Acesta nu este jugul bun și povara ușoară a robului lui Hristos, ci aduce neliniștea unei robii crude.

Față de avertismente, poporul a refuzat să asculte vocea lui Samuel și a preferat să-și urmeze propria cale. Samuel Îl are doar pe Yahve ca resursă și Îi spune Lui toate cuvintele poporului (v. 21). Astfel, Dumnezeu se folosește de disciplină pentru a-l întări pe slujitorul Său, pe care dorește să-l transforme într-un instrument prin care să aducă binecuvântări noi. După ce a primit învățătura divină, cel care anterior îi pusese pe fiii săi judecători fără a-L întreba pe Yahve, a așteptat ca Dumnezeu să-i spună: „Ascultă glasul lor și pune un împărat peste ei“ (v. 22).

sursa: https://comori.org/