"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 7"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Dacă Yahve a găsit plăcerea de a face chivotul Său să revină în har în mijlocul lui Israel, atunci trebuie ca starea acestuia să se adapteze pentru a fi în acord cu o asemenea favoare. „Din ziua în care a rămas chivotul în Chiriat-Iearim a trecut mult timp, douăzeci de ani“. Chivotul era deci pe pe teritoriul lui Israel, într-un loc sfințit, dar relațiile lui Dumnezeu cu poporul Său nu fuseseră restabilite. Au trecut douăzeci de ani deși judecata a durat numai șase luni (v. 6.1). Numai pocăința putea aduce poporul putea în acea stare din care să fie restabilită comuniunea cu Dumnezeu. Trebuie oare un timp pentru ca să se manifeste pocăința? Dumnezeii străini și astarteele era în continuare în mijlocul lui Israel atunci când chivotul era la Chiriat-Iearim. Se putea oare asocia chivotul cu idolii din Israel când nu se asociase cu cei din Filistia? A trebuit o perioadă de treizeci și patru de ori mai lungă decât judecata pentru ca poporul să ajungă să lepede un rău atât de evident. Harului trebuie să-i corespundă o lucrare în conștiință, după cum vedem în istoria fiului risipitor. Acesta este un fapt solemn, care se poate observa zi de zi: acela că un credincios are nevoie de un timp mult mai lung pentru a fi restaurat decât pentru a cădea în păcat.

Israel „a plâns după Yahve“ (v. 2) - acesta era un semn favorabil. Îi lipsea deci ceva; ajunsese să simtă că îi era necesară prezența lui Yahve: acesta este primul simptom al lucrării lui Dumnezeu în sufletul poporului. Samuel este ca gura lui Yahve (v. 3) pentru a chema poporul la pocăință: „Samuel a vorbit către toată casa lui Israel“. Întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu ne face conștienți de starea noastră; fără el nu are nu are loc nici o lucrare autentică în inimă. „Dacă vă întoarceţi la Yahve din toată inima voastră, scoateţi dumnezeii străini şi astarteele din mijlocul vostru şi îndreptaţi-vă inimile către Yahve şi slujiţi-I numai  Lui; şi El vă va scăpa din mâna filistenilor“ (v. 3). Aceasta se aplică la întoarcerea credinciosului la Domnul ca și la prima lui convertire. Sufletul începe prin despărțirea de idoli sau de rău: „V-ați întors de la idoli la Dumnezeu“ ( 1 ), apoi se atașează de Dumnezeu „pentru a sluji Dumnezeului Cel viu și adevărat“. Rezultatul este eliberarea; atunci Dumnezeu nu mai este nevoit să-l disciplineze pe credincios.

În această lucrare, activitatea lui Samuel, acest slujitor fidel al lui Dumnezeu, este deosebit de remarcabilă și binecuvântată. După ce a vorbit poporului, el a adăugat: „Adunaţi pe tot Israelul la Miţpa şi eu mă voi ruga lui Yahve pentru voi“ (v. 5). A strânge laolaltă poporul lui Dumnezeu este funcția oricărui slujitor al Domnului care își înțelege slujba. Dar Samuel este și mijlocitor, fiind caracterizat de rugăciune ca rod al intimității sale cu Dumnezeu. Nu se spune oare despre el: „Moise și Aaron dintre preoții Săi și Samuel dintre cei ce cheamă Numele Său au strigat către Yahve și El le-a răspuns“? (Psalmul 99 .6)

Israel trebuia să se strângă la Mițpa. După cum Ghilgal era locul de adunare sub Iosua, locul circumciziei, al judecării cărnii pentru a obține victoria, sub judecători Mițpa este locul de adunare după ce îngerul a plecat de la Ghilgal la Bochim, locul plânsului, unde a fost constatat falimentul total. Mițpa este locul pocăinței, încă o condiție indispensabilă pentru a obține o victorie. Sub Eli, la Mițpa Israel a fost înfrânt deoarece a mers acolo fără a fi avut conștiința exersată ca să poată fi restaurat. Trebuie să reținem că, în faliment, Mițpa are tot atâta valoare ca și Ghilgalul, deși este și mai umilitor. Acolo învățăm din nou să nu ne punem încrederea în om ci numai în puterea lui Yahve.

„Şi s-au adunat la Miţpa şi au scos apă şi au vărsat-o înaintea lui Yahve şi au postit în ziua aceea şi au spus acolo:  «Am păcătuit împotriva lui Yahve!»“ Acestea nu se putea să fi avut loc decât în urma a ceea ce ni se spune în versetul 4: „Şi fiii lui Israel au scos baalii şi astarteele şi au slujit numai lui Yahve“. Roadele pocăinței sunt altele decât cele ale convertirii; aici avem trei: apa vărsată - adică întristarea asociată sentimentului slăbiciunii lor iremediabile înaintea lui Dumnezeu (2. Sam 14:14 , Psalmul 22:14 ); postul deoarece când ești în jale nu hrănești carnea; și, în fine, mărturisirea sinceră a răului: „Am păcătuit împotriva lui Yahve“.  

Aceste roade sunt rezultatul mijlocirii lui Samuel pentru popor. Așa a fost și pentru apostolul Petru după căderea lui: „M-am rugat pentru tine“, îi spusese Isus. Pe această bază a putut fi restaurat poporul. „Samuel i-a judecat pe fiii lui Israel la Mițpa“. „Şi filistenii au auzit că fiii lui Israel se adunaseră la Miţpa şi căpeteniile filistenilor s-au suit împotriva lui Israel“ (v. 7) Strângerea laolaltă a poporului lui Dumnezeu nu îi convine vrăjmașului. Sigur că nu cunoștea lucrarea care se produsese în conștiință și nu vedea în această strângere decât pericolul pe care-l reprezenta o forță care i se opunea, fapt pentru care trebuia să o împiedice cu orice preț. „Fiii lui Israel au auzit şi s-au temut de filisteni“. În cap. 4:7, când conștiința lor nu fusese sensibilizată, Israel era fără teamă și filistenii erau cei care s-au umplut de teamă. De astă dată, după ce văzuseră din experiență cât de slabi erau, ei s-au înspăimântat pentru că nu avea încă siguranța că Dumnezeu era pentru ei. Într-un sens, această teamă este jalnică, dar este frumos să constatăm aceasta pe calea restaurării. Nu este oare aceasta mai bine decât strigătele puternice de răsuna pământul, pe care le scosese mai înainte Israel?

„Şi fiii lui Israel au spus lui Samuel: «Nu înceta să strigi pentru noi către Yahve Dumnezeul nostru, ca să ne salveze din mâna filistenilor»“ (v.8). Simțeau că viitorul lor, mântuirea lor, depindea de mijlocirea lui Samuel. Acesta, mijlocitorul lor, „a luat un miel de lapte şi l-a adus întreg ardere-de-tot lui Yahve“, deoarece slujba lui nu putea fi eficace decât în virtutea jertfei acceptate. Pe această bază putea el sp fie avocatul poporului lui Dumnezeu. Și noi avem la Tatăl un Avocat și El este ispășitorul păcatelor noastre (v. 1. Ioan 2:1-2 ). „Şi Samuel a strigat către Yahve pentru Israel şi Yahve i-a răspuns“ (v.9). Dumnezeu a ascultat cererea lui Samuel, care avea arderea-de-ot ca punct de plecare. Dumnezeu este pentru noi și ne dă toate lucrurile, El care nu L-a cruțat pe propriul său Fiu, ci L-a dat pentru noi. În versetele 10-11 Yahve îi lovește și îi pune în derută pe vrăjmașii poporului Său, care nu are altceva de făcut decât să urmărească un adversar înfrânt. Dacă este adevărat că tot ajutorul vine de la Dumnezeu, victoria nu poate fi completă fără lucrarea credinței.

Samuel constată intervenția divină: „luat o piatră şi a pus-o între Miţpa şi Şen şi i-a pus numele Eben-Ezer (piatră de ajutor) şi a zis: Până aici Yahve ne-a ajutat“ (v. 12). Eben-Ezer, pomenit deja în cac. 4:1, a căpătat acest nume doar în urma acestei victorii. „Până aici,“ având această bază, vrăjmașul nu mai caută  să-și înalțe capul (v. 13). Cel puțin pentru moment, restaurarea era completă.

L-am văzut pe Samuel profet, preot, mijlocitor și judecător; caracteristici valoroase ale acestui om al lui Dumnezeu. Activitatea Lui pentru Domnul și pentru poporul Său nu a scăzut: „Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieţii sale. Şi mergea în fiecare an şi făcea înconjurul între Betel şi Ghilgal şi Miţpa“ (locuri care caracterizau activitatea lui în acord cu Dumnezeu) „şi judeca pe Israel în toate locurile acelea“. Până și la Rama, unde era casa lui, nu se ocupa de nimic altceva decât de ceea ce era spre bunăstarea poporului lui Yahve. Cuvântul adaugă: „a zidit acolo un altar lui Yahve“ (v.17). Prima expresie a slujbei sale a fost acea închinare înaintea lui Yahve (1:28), iar altarul închinătorului este ultima. Cum este încadrată această viață de credință de aceste doup acte!

sursa: https://comori.org/