"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 4"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Acest capitol ne prezintă nu numai ruina preoției ci și cea a poporului în întregime și judecata care i-a lovit. „Ce a spus Samuel s-a întâmplat pentru întregul Israel“ (v. 1). Ceea ce a spus Samuel, cuvântul profetic, are un caracter infailibil: judecata pronunțată se va împlini cu siguranță. „Israel a ieşit la luptă împotriva filistenilor; şi au aşezat tabăra lângă Eben-Ezer“ (v. 2). Eben-ezer este menționat aici numai pentru a ne indica locul unde și-a așezat Israel tabăra deoarece acel nume a fost dat ulterior (7:12). Acel loc se afla la Mițpa (7:6), fapt deosebit de important pentru a putea aprecia starea morală a poporului. Ghilgal sub Iosua și Mițpa sub judecători au fost locuri unde Israel se aduna înaintea lui Dumnezeu. În acele zile numele Mițpa nu mai reprezenta nimic în inima poporului și nici nu a fost pronunțat (v. Jud. 11.11; 20.1; 21.1, 5). Uitarea prezenței lui Dumnezeu are ca urmare faptul că poporul nu Îl mai întreabă, iar rezultatul a fost că „Israel a fost bătut înaintea filistenilor“ (v. 2).

Ei și-au zis atunci: „De ce ne-a bătut Yahve astăzi înaintea filistenilor? “Nu au înțeles motivul înfrângerii lor, nici nu erau conștienți de starea lor. Pentru a-și reveni după lovitura pe care o primiseră ei au căutat să-și asocieze chivotul lui Dumnezeu așa cum acesta fusese asociat cu ei la începutul istoriei lor fără să aibă vreun gând să se prezinte înaintea lui Dumnezeu ca să afle de la El de ce părăsise pe poporul Său. Ei caută, ca să spunem așa, să Îl tragă pe Dumnezeu după ei. Același lucru îl putem constata și azi când două nații creștine se luptă una împotriva celeilalte și fiecare dintre ele spune: „Dumnezeu trebuie să fie cu noi“.

Dumnezeul care șade între heruvimi S-a lăsat dus de Israel, însă a mers ca judecător și nu ca eliberator. El judecă totul: întâi preoția, apoi poporul și în apoi pe vrăjmașii poporului, după ce gloria Lui a plecat din Israel. La sosirea chivotului poporul părea să recunoască puterea lui Dumnezeu scoțând strigăte atât de puternice încât „a răsunat pământul“. Tot așa creștinătatea se folosește de numele lui Hristos pentru a se înălța pe sine în mijlocul nelegiuirii pe care nu o judecă. Când este vorbe de Dumnezeu, Ea se mulțumește numai cu semnul exterior al prezenței Lui, zicând: „Avem chivotul“. Israel gândea că Dumnezeu nu putea abandona chivotul fără a ajunge El Însuși de ocară. Dar iată că Dumnezeu Se lasă să fie batjocorit permițând ca lumea să pară a-L fi învins, când, de fapt, totul este împlinirea cuvântului lui Yahve transmis prin Samuel și chiar dat în mâinile vrăjmașilor, tot Dumnezeu este Cel care judecă. Și cu Hristos este cum a fost cu chivotul. Cel care a fost respins, disprețuit și căruia oamenii I-au făcut tot ce au vrut este pus judecător al celor vii și al celor morți. Ce s-a ales de strigătele de triumf din versetul 5? Au fost înlocuite de un vuiet. Israel a fost bătut și preoția a fost distrusă, a fost rușine și neputință și gloria lui Dumnezeu a încăput pe mâinile vrăjmașilor.

Evlavia celui nenorocit, a lui Eli cel vinovat, strălucește în acest dezastru. Sfârșitul căii sale ne spune despre altceva decât judecata lui Dumnezeu, oricât de reală și de grozavă a fost aceasta. Cu inima judecată, el a primit cu umilință judecata asupra fiilor săi (3:18) și nu se mai gândea decât la chivotul lui Yahve. „Îi bătea inima pentru chivotul lui Dumnezeu“, iar atunci când mesagerul i-a spus de chivot, Eli a căzut mort (v. 18). Nu judecata care a venit asupra familiei sale l-a ucis ci dezonoarea care I-a fost adusă lui Yahve și plecarea Lui din mijlocul poporului Său.
Ce lumină mângâietoare strălucește în ultimele clipe ale vieții soției lui Fineas! Catastrofa i-a provocat nașterea prematură și moartea, dar, pe când murea i-a dat fiului ei numele I-Cabod: „S-a dus gloria“. În persoana copilului ei ea a proclamat ruina lui Israel și consecințele ei. Martorii sfârșitului se recunosc în aceasta. Dezonoarea adusă lui Dumnezeu din cauza infidelității noastre ne umilește și, în loc să căutăm să remediem starea care a condus la aceasta, ne plecăm capetele sub judecată pentru că recunoaștem sfințenia lui Domnului.

sursa: https://comori.org/