Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 27. Henri Rossier

Categorie: Cartile Bibliei
 

„Şi David a zis în inima lui: «Acum voi pieri într-o zi de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să scap în grabă în ţara filistenilor; şi Saul va renunţa să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; şi voi scăpa din mâna lui»“ (v. 1). Nu este oare uimitor să vede această cădere a lui David după atâtea semne strălucite ale protecției divine? Ieri spunea plin de încredere: „Viaţa mea să fie scumpă în ochii lui Yahve şi să mă scape din orice strâmtorare“ (26:24), iar azi a ajuns să fi descurajat și spune: „Voi pieri într-o zi de mâna lui Saul“. Deseori avem experiența că o mare victorie este urmată de o mare cădere. Când Dumnezeu este cu noi, ni se întâmplă oare să considerăm că avem vreun merit? Când David îi spunea lui Saul: „Yahve va întoarce fiecăruia după dreptatea sa“ (26:23), numai Dumnezeu știe dacă în acele cuvinte nu era ceva mulțumire de sine. Atunci Dumnezeu ne lasă pe cont propriu (nu spun că ne abandonează) pentru ca să ne arate că noi nu putem avea nici o încredere în carne. Așa vom învăța să facem „despărțirea între suflet și duh“, atât de subtilă în această luptă a credinței încât nu deosebim amestecul și că aurul care pare curat are încă nevoie să fie pus în creuzet pentru a fi purificat de orice amestec. Aceasta explică multe căderi ale credincioșilor tocmai după momente în care credința lor a strălucit puternic.

Ilie este un exemplu izbitor (1 Împ. 19). Cerul fusese închis la cererea lui, scăpase de mânia lui Ahab, făcuse miracole, îi învinsese pe preoții lui Baal, singur rezistase în fața unui popor întreg și iată că marele profet al lui Israel a ajuns să tremure și să fugă dinaintea unei femei. Să ne amintim că dacă am fost folosiți de Dumnezeu, aceasta nu înseamnă că ne cunoaștem pe noi înșine și că este absolut necesar să ne cunoaștem pe noi înșine pentru a putea aprecia harul. Aceste experiențe le avem deseori după timpuri de binecuvântare deosebită. Când, fiind înarmați cu puterea lui Dumnezeu, ne facem iluzii asupra propriilor noastre forțe și ne socotim inexpugnabili, atunci vrăjmașul profită de aceasta pentru a ne face să cădem. Prin urmare, un timp de favoare și de putere deosebită este deseori o ocazie pentru carne. Faptul de a fi introdus în al treilea cer nu scutește pe cineva de disciplina lui Dumnezeu, după cum vom vedea, pentru că trebuie să cercetăm bine toate lucrurile. 

Oare Dumnezeu i-a poruncit lui David să fugă la filisteni? Nu i-au ajuns experiențele pe care le-a avut la curtea lui Achiș? (v. 21:11-15) Oare Dumnezeu îl trimisese acolo? Nu, ci, prin gura lui Gad, Dumnezeu îi spusese clar să meargă în țara lui Iuda (v. 22:5). Fusese revocată acea poruncă? Și de ce oare nu L-a întrebat el pe Yahve, cum făcuse la Cheila? (23:1-13) Grabă, descurajare, uitare a cuvântului lui Dumnezeu, căutarea ajutorului la vrăjmașii lui Israel, încrederea în propria lui inspirație și neglijența în a căuta îndrumarea divină, toate acestea s-au întrunit la David. Frumoasa umblare a credinței care îl caracteriza părea să fi fost anulată de un singur pas greșit. Dar este de folos ca sufletele noastre să cunoască aceste adâncimi. Nu putem fi tovarăși ai lui Hristos decât dacă ținem cu tărie până la sfârșit siguranța noastră ( 3:14 ). Fugind la Achiș, David nu putea cu nici un chip să mai fie imaginea lui Hristos. Avraam nu avea alter în Egipt, iar șederea la filisteni nu i-a inspirat lui David nici un psalm.

Este un lucru solemn la care să medităm, faptul că un pas greșit ne poate face să pierdem toate beneficiile unei lungi vieți de credință. Într-o zi picioarele îmi alunecă într-o prăpastie; aceasta este ceea ce am făcut eu, dar când eram deja antrenat la vale, mâna cea tare a călăuzei mele a reușit să mă rețină. Fără el eram pierdut; mâna lui m-a salvat (este har), dar într-o clipă am măsurat și am înțeles consecința grozavă a unei depărtări.

Numai harul este capabil să ne țină ca să nu pierim, dar deseori trebuie să suferim mult timp consecințele unei umblări care nu avea aprobarea Domnului. Această umblare l-a scăpat pe David de urmărirea lui Saul: „Şi i s-a spus lui Saul că David a fugit la Gat. Şi nu l-a mai căutat“ (v. 4). Dar care a fost prețul! Capitolele următoare ne arată aceasta, dar chiar acest capitol ne învață.

Locuirea în gat l-a făcut să recurgă la fals. Pentru a nu se arăta că le era vrăjmaș nu trebuia să le spună filistenilor că era de partea lui Israel. A avut oarece succese împotriva Gheșuriților, ghirziților și amaleciților, dar dacă s-ar fi arătat pe față că era vrăjmașul lor, atunci s-ar fi expus la multe pericole. David a fost oaspetele filisteanului, care, datorită acestui fapt, a considerat că era robul lui: „Îmi va fi rob pentru totdeauna“ (v. 12). Și atunci, cum era el să poarte război împotriva nației lor? David a folosit cuvinte cu dublu sens pentru a-și ascunde adevăratele simpatii (28:2). Vedeți deci ce consecințe grave atrage căutarea sprijinului lumii! Creștinul înecat de conveniențele sociale cărora li s-a supus își pierde adevăratul caracter și nu mai are nici un efect asupra conștiințelor celor din jurul lui. Atunci trăiește cu teama de a nu displace lumii care îl protejează și caută, cum a făcut David, să lichideze orice martori ar fi putut arăta vrăjmășia lui împotriva inamicilor poporului lui Dumnezeu. El nu mai are atunci o conștiință bună. Chiar fiind copil al lui Dumnezeu, el urmează o cale a ipocriziei.

„Achiș s-a încrezut în David“. Lumea ne crede și se mândrește că a rupt legăturile care ne unesc cu poporul lui Dumnezeu (v. 12). David, prin harul lui Dumnezeu, avea să fie restaurat și ceea ce a urmat l-a adus la realitate pe Achiș. Dar câți creștini prinși în această plasă nu aduc lumea la realitate niciodată, ci ajung sleiți de puteri, fără odihnă și fără bucurie, sacrificându-și mărturia și în final părăsesc lumea pentru a merge la Domnul cu sentimentul de a nu fi făcut nimic pentru El pe tot parcursul vieții lor, pe când El a făcut totul pentru ei! 

sursa: https://comori.org/