"Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitolul 17"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

Capitolul 16 ne-a prezentat tabloul general al caracterului lui David în poziția lui ca uns al lui Yahve și, în special, în relațiile lui cu Saul. Capitolul 17 reîncepe, ca să spunem așa, tabloul istoriei sale din alt punct de vedere. De aceea avem această repetiție, aparent superfluă, a relațiilor de familie care este în v. 12 și 13.

Acum ne este prezentat nu caracterul ci cariera și activitatea lui David, imagine a lui Hristos, de la începutul ei până la rezultatul final și definitiv - victoria completă asupra lui Goliat. Într-un cuvânt, toată istoria lui Hristos, învingătorul lui Satan, este rezumată în această perioadă a activității lui David. Filistenii fuseseră deja înfrânți de multe ori, dar nu și căpetenia lor, Goliat. El s-a prezentat, sigur de puterea lui, înaintea poporului și a aruncat provocarea și când a reușit să inspire groaza celor pe care dorea să-i înrobească a strigat: „Am batjocorit astăzi rândurile lui Israel!“ Dar el nu știa că îl provoca nu pe Israel, ci pe Dumnezeu și că, batjocorind poporul Lui, Îl batjocorea pe El. Aceasta l-a dus la pieire.

Cât despre David, el s-a prezentat aici (v. 17) ca trimis de tatăl lui la frații săi; cu ei a început slujba lui. Dar scopul lui Dumnezeu era o eliberare care iese mult din cercul restrâns al familiei, Așa a fost și ceea ce a făcut Iosif ( 37:14 ), care a devenit mântuitor nu numai al fraților săi ci și mântuitor și stăpân al Egiptului.

David a pornit în misiunea lui după ce fusese exersat într-o lucrare secretă, în pustiu, păzind oile. Acolo el ucisese leul și ursul, ca o imagine a lui Hristos, care l-a legat pe cel tare. Înainte de a se angaja în lupta împotriva filisteanului el salvase oile tatălui său atunci când vrăjmașul căuta să le răpească și să le devoreze . Hristos a făcut la fel în timpul vieții Sale și nu a pierdut nici una din oile pe care i le încredințase Tatăl. L-a legat pe omul cel tare pentru a-i elibera pe cei care erau călcați în picioare și pentru a vesti anul de îndurare al Domnului (v. Luca 4:18-19 ). El a stat singur la spărtură, spunând: „Lăsați-i pe aceștia să se ducă“ (Ioan 18:8 ). Și a făcut mult mai mult, pentru că trebuia să nimicească puterea vrăjmașului.

Asemenea lui Hristos, David este prezentat aici ca adevăratul slujitor. El „s-a sculat de dimineață“ (v. 20) și a trecut la lucru pentru a împlini voința tatălui său. Fiind deja uns, în acea slujbă era omul Duhului, deși păstra acel caracter smerit alături de turmele de oi.
A ajuns în tabără, unde încrederea lui în Dumnezeu și credința lui au fost taxate de frații lui ca mândrie și răutate a inimii (v. 28). Aceasta întâmpinăm și noi totdeauna când urmăm calea simplă a credinței: cei apropiați ai noștri nu pot înțelege motivația noastră mai mult decât frații Domnului Isus motivația Lui. David i-a răspuns lui Eliab: „Ce am făcut acum?“ (v. 29). Chiar, ce făcuse el ca să fie jignit? Nu avea oare motive să vină la frații lui când Dumnezeul lui Israel era ofensat de vrăjmaș zi de zi?

David s-a interesat de ce urma să se facă pentru omul care avea să-l doboare pe filistean și să înlăture ocara lui Israel (v. 26). A aflat că împăratul urma să-l îmbogățească cu mari bogății și să scutească de taxe casa tatălui său. Dar nu pentru această recompensă a pornit el la luptă, ci pentru Dumnezeu și pentru eliberarea lui Israel, pentru ca tot pământul să cunoască numele lui Yahve și întreaga adunare să știe cum este mântuirea lui Dumnezeu (v. 46-47). Fără-ndoială, victoria lui, asemenea aceleia a lui Hristos, i-a procurat mari bogății și o soție și scutirea de taxe a casei tatălui său, dar acestea sunt mai curând rezultatele lucrării sale decât scopul ei.

David i-a anunțat lui Saul ce urma să facă (v. 32), iar atunci împăratul, care nu se gândea decât la mijloace omenești, a vrut să-i ofere armele lui, însă David nu putea merge cu armele omului carnal și nici nu a încercat. Pentru luptă nu a vrut alte instrumente decât acelea cu care păstorul își apără oile și le adună. Pentru noi, Cuvântul este această armă pe care o poate folosi credința pentru a-l doborî pe Satan. Lucrările omului nu pot avea nici o contribuție într-o asemenea luptă.

Când s-a prezentat înaintea filisteanului, deși era „un om viteaz şi un om de război“ (v. 16:18), David nu avea nimic care să-l facă să semene a fi un războinic. Frumusețea lui, care reflecta harul lui Yahve, a fost disprețuită de Goliat (v. 42). Dar el era reprezentantul Dumnezeului pe care filisteanul Îl ofensase. Scopul lui David era să-L glorifice pe Dumnezeu, pe care Satan Îl dezonorase, cum este și scopul lui Hristos. Puterea lor consta în a lupta în Numele Lui: „Vin la tine în Numele lui Yahve al oștirilor, … pe care tu l-ai batjocorit“ (v. 45). David nu avea nici o îndoială cu privire la rezultatul luptei. „În ziua aceasta Yahve te va da în mâna mea“ (v. 46). Deseori când suntem angajați în luptă avem îndoieli și nici chiar Ionatan nu a fost sigur de rezultat și a spus „poate…“ (14:6). Aici însă nu a fost nimic de acest fel, ci credința absolută cunoaște secretul lui Yahve și se bazează pe lucruri mari. David este aici imaginea lui Hristos pentru că Îl reprezintă pe Dumnezeu înaintea vrăjmașului.

Din prima lovitură cu praștia, el l-a atins pe Goliat în frunte, acesta căzând, după care l-a ucis cu propriile sale arme (v. 51). Tocmai prin moarte Hristos l-a învins pe cel care avea puterea morții, adică pe diavol. După aceea, învingătorul se retrage în cortul lui (v. 54), purtând trofeele victoriei, așa cum Hristos S-a suit în locuința Sa, „ducând robia roabă“.

Înfrângerea lui Goliat este aceea a filistenilor. Lumea, ca și stăpânitorul ei, este acum un vrăjmaș înfrânt, înaintea căruia noi avem curaj chiar dacă, pe de altă parte, neliniștile și necazurile trebuie să ne însoțească în lume. Deși obținuse ieșirea din impas prin fiul lui Isai, Saul nu cunoștea originea lui David, pentru că a întrebat: „Abner, al cui este tânărul acesta?“ Nu ne amintește aceasta de Ioan 7 , unde vedem ignoranța iudeilor cu privire la originea lui Hristos și la locul de unde venea El? Saul nu l-a cunoscut mia bine nici când i s-a prezentat purtând în mâini semnul și garanția victoriei.

sursa: https://comori.org/