Comentarii asupra cărții 1 Samuel. Capitiolul 5. Henri Rossier

Categorie: Cartile Bibliei
 

Iată deci chivotul, „gloria lui Dumnezeu“, căzut în mâinile vrăjmașilor poporului Său. Dar ei nu s-au putut glorifica cu acesta deoarece Dumnezeu le-a arătat că nimic nu este mai glorios ca gloria Lui umilită și captivă. Tot așa umilința crucii L-a glorificat pe Fiul omului și pe Dumnezeu în El (Ioan 13:31 ).

În mâinile celor dintre națiuni Dumnezeu și-a revendicat sfințenia prin judecată. Judecata a fost completă, ea lovind dumnezeii falși, poporul și țara filistenilor. Chivotul, mărturia lui Dumnezeu, care nu se putea asocia cu poporul infidel, nu se supune nici idolilor. De fapt, chivotul nu se poate opri decât acolo unde găsește plăcerea să locuiască în har. Dumnezeu îl părăsește pe Israel în judecată, dar, după cum vom vedea în continuare, a făcut aceasta pentru a reveni în Israel în temeiul harului. Nu este încă „odihna“ deoarece „chivotul puterii Lui“ va intra în odihnă numai sub domnia lui Solomon, simbol al domniei lui Hristos.

Am spus că gloria lui Dumnezeu nu se supune idolilor. Puneți, așa cum au făcut oamenii din Asdod, această glorie umilită alături de Dagon și idolul lumii va fi răsturnat și zdrobit. Dar aceasta nu schimbă cu nimic modul în care lumea i se închină. Ei preferă falși dumnezei mutilați, obiecte de disprețuit și de batjocură, în locul gloriei care îi deranjează. „Preoţii lui Dagon şi toţi cei care intră în casa lui Dagon în Asdod, nu calcă pe pragul lui Dagon, până în ziua aceasta“. Practica lor superstițioasă a rămas ca o mărturie cu privire la înjosirea idolului lor și arată că judecata nu i-a putut aduce la Dumnezeu.

Prezența chivotului atrage judecata și asupra oamenilor care cred că pot să-L înfrângă pe Dumnezeu. Pentru filisteni aceasta aduce nenorocire și moarte. Neliniști, dureri și plăgi rușinoase, ca urmări ale mâniei divine (v. Deut 28:27 ) se abat asupra lor și strigătul lor „se înălța până la cer“, la cerul care pentru ei era gol deoarece Dumnezeu era în mijlocul lor, dar ei Îl trimiteau de la unii la alții, sperând să scape de El. Vedem aici și egoismul ce caracterizează lumea: dacă Asdod are liniște, ce le mai pasă lor de necazurile Gatului! Pentru ca Gatul să aibă pace, nu le mai pasă de Ecron! Ei nu voiau să moară, dar aceasta nu împiedica moartea să vină, însoțită de o groază de moarte (v. 11-12).

Sfatul căpeteniilor filistenilor a întrebat poporul „Ce să facem?“ (v. 8) Și care a fost rezultatul? Aceștia au întrebat preoții și ghicitorii (6:2) „Ce să facem cu chivotul lui Yahve?“ Nu știau ce să facă cu tronul lui Dumnezeu, cu capacul ispășirii și cu ceea ce cuprindea gândurile lui Dumnezeu! Însuflețiți de același duh, gadarenii l-au rugat pe Domnul să plece din ținutul lor. Această prezență deranjează pentru că este însoțită de judecată. Ei nu-și pun problema dacă trebuie să-l expedieze, ci cum anume să-l expedieze pe acel oaspete care îi deranja. Lor nu le trece prin cap să I se adreseze Lui ci se duc la clerul lor, care trebuie să cunoască mijlocul prin care să scape de Dumnezeu. Acesta este de bună-credință, cu toată ignoranța extremă. Ei au recunoscut mâna lui Dumnezeu în acele plăgi și au căutat cumva să dea glorie Dumnezeului lui Israel. Ei au spus poporului că nu trebuiau să-și împietrească inima împotriva Lui și le-au reamintit de faptele Lui mari din Egipt. În cele din urmă au și sugerat un mod de a cunoaște dacă este cu adevărat El cel care a adus asupra lor acel rău atât de mare sau dacă era doar ceva accidental. Toate acestea arată o lucrare în conștiință chiar dacă lipsea lumina adusă de adevărul revelat. Dumnezeu ține întotdeauna cont de conștiință, chiar atunci când aceasta este întunecată, și dă un răspuns clar.

Oamenii fuseseră loviți cu hemoroizi, țara era devastată de șoareci (v. 5) - era, după cum am văzut, o judecată completă. La sfatul preoților și al ghicitorilor, ei au oferit hemoroizi de aur și șoareci de aur ca jertfă pentru vină. Pentru vină! Când porniseră război împotriva poporului lui Dumnezeu și când socotiseră că Dagon putea stăpâni peste Creatorul cerurilor și al pământului! O jertfă fără vărsare de sânge când trebuia făcută ispășire pentru păcat! Dar Dumnezeu ține cont de cel mai slab strigăt al conștiinței și dă un răspuns clar, după cum am spus. „Vacile au mers drept înainte pe drum, pe drumul spre Bet-Şemeşb: mergeau pe un drum ridicat, mergând şi mugind, şi nu s-au abătut nici la dreapta nici la stânga“ (v. 12). Așa sunt căile lui Yahve, întotdeauna drepte (v. Osea 14:9 ). Dumnezeu revine în har la poporul Său și ține numai de popor ca să-L recunoască smerindu-se înaintea Lui.

sursa: https://comori.org/