text Cartile Bibliei

Ce ne spun Psalmii? Psalmul 24. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

 

În ceea ce priveşte ordinea cronologică, acest psalm aparţine celor două anterioare lui; cu alte cuvinte: fără întâmplările, despre care relatează Psalmul 22 , conţinutul următoarelor două ar fi de neînchipuit. Hristos poate să fie Păstorul cel bun numai datorită faptului că El a suferit şi Şi-a dat viaţa pentru oi. Şi împărăţia de o mie de ani, despre care vorbeşte Psalmul 24 , poate ieşi în evidenţă numai ca urmare a morţii şi a învierii Domnului.

Avem aici un exemplu despre faptul că toate planurile lui Dumnezeu în legătură cu oamenii, pământul şi cerul se întemeiază pe Hristos şi lucrarea Sa de pe Golgota. Ce măreaţă şi minunată este această Persoană! Cât de cuprinzătoare şi mai presus de orice gân-dire este lucrarea mântuirii pe care a săvârşit-o El! El a fost Mielul lui Dumnezeu, şi în cea mai mare slăbiciune El a suferit şi a biruit. Dar El este şi leul din seminţia lui Iuda (Apocalipsa 5:5 ), şi aici Îl vedem ca Împărat al gloriei, "tare şi puternic", care intră prin porţile eternităţii.

Am văzut deja la cercetarea Psalmului 22 că Hristos, după ce a săvârşit lucrarea Sa pe Golgota, nu a mai fost singur; El are acum o familie. El Îşi găseşte bucuria să stea în mijlocul alor Săi pe care îi numeşte fraţi (Ioan 20: 17, 19 ).

Psalmul 24 conţine un gând asemănător. În versetele 3, 4 şi 6 este vorba despre omul pe care Domnul vrea să-L aibă în Împărăţia Sa. El doreşte să-Şi împartă slava cu aceia pe care i-a câştigat ca plată a multor dureri. Trebuie totuşi să luăm în considerare că scena descrisă aici se desfăşoară pe pământ. Domnul domneşte peste poporul Israel iarăşi unificat, dar şi peste întreg pământul.

"Cine se va sui pe muntele Domnului?" Acela care trăieşte în dreptate practică. Vedem aici că în dispensaţiile anterioare, şi anume înainte de lege, sub lege şi în timpul harului trebuia împlinită o precondiţie: cine doreşte să se apropie de Dumnezeu, trebuie să caute sfinţenia.

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 11 (capitolul 42). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acum începe să se arate marele scop al lui Dumnezeu. N-ar fi fost deloc bine ca Iov să-l fi ştiut dinainte. El trebuia să umble cu simplitate şi să înveţe să se î... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 9 (capitolele 33-37). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Este izbitor să vezi cât de neagreat este Elihu de către cei ce gândesc lumeşte. Nu e ceva nou. A început cu evreii şi continuă până în zilele noastre. Ei îl priv... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 8 (capitolele 29-32). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acesta este începutul ultimului argument al lui Iov. Prietenii lui fuseseră deja aduşi la tăcere, iar el enunţă ultimul său apel, fiindcă vorbirea lui este mai mu... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 7 (capitolele 24-28). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 24. Acest capitol încheie răspunsul lui Iov către Elifaz. El clarifică complet faptul că toată starea de lucruri din lume este o anomalie şi că nu poţi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 6 (capitolele 20-23). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 20. Iov nu era un om nelegiuit. Era marea greşeală a lui Ţofar, a acestui om grăbit şi violent, căci, în mod evident, acestea erau trăsăturile particula... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 5 (capitolele 15-19). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cu capitolul 15 începe cea de-a doua serie de cuvântări a prietenilor lui Iov. Deşi Elifaz era cel mai serios şi mai bine întemeiat dintre cei trei, împărtăşea şi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 4 (capitolele 11-14). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Trebuie să ne reamintim că, deşi cartea Iov este inspirată, ar fi o mare greşeală să credem că şi cuvântările din ea sunt inspirate. Cuvintele lui satan cu sigura... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 3 (capitolele 8-10). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cuvântarea lui Bildad se bazează pe exact acelaşi principiu ca cea a lui Elifaz. E bazată în întregime pe cârmuirea morală a lui Dumnezeu, adică pe faptul că este... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 2 (capitolele 4-8). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 4,1-8. Nu voi citi mai mult de atât, pentru că vom intra progresiv în fragmentul propus. Marea dezbatere începe, cauzată de izbucnirea lui Iov, care era... Citeste mai mult >>