Ce ne spun Psalmii? Psalmii 62-64. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 62

Versetele 1-4
Istoria lui David conţine unele întâmplări în care viaţa sa era în pericol. Chiar dacă aceste pericole erau foarte mari, nu-l vedem niciodată căzut pradă disperării. Se pare că a compus acest psalm când a fugit din faţa fiului său Absalom. Acolo s-a adeverit la David cuvântul: „Ei se sfătuiesc numai să-l doboare din înălţimea lui.“ David a fost nevoit să părăsească Ierusalimul şi tronul împărătesc, şi după cum se părea, Absalom era pe punctul de a prelua conducerea ca şi căpetenie a statului. Ţadoc, preotul, şi leviţii, care erau cu David, îşi puneau încrederea în chivotul pe care îl luaseră cu ei (2. Samuel 15:24-25 ); David însă i-a trimis înapoi în cetate şi îl auzim spunând: „Numai în Dumnezeu rămâne liniştit sufletul meu; de la El vine mântuirea mea. Numai El este stânca mea şi mântuirea mea, turnul meu înalt.“ Această încredere este o trăsătură deosebită în viaţa lui David. El a îndepărtat de la sine orice mijloc care ar fi putut să-l ajute şi s-a încrezut numai în Dumnezeul său.

Versetele 5-6
O altă caracteristică în viaţa lui David este recunoaşterea pedepsei care şi-a atras-o asupra lui prin greşelile sale. El n-a încercat niciodată să îmblânzească efectul acestei pedepse; acest lucru îl vedem prezentat într-un mod frumos când Şimei l-a blestemat. Abişai a vrut să salveze onoarea împăratului şi acelui om „să-i ia capul“; David însă a spus: „Da, să blesteme, pentru că Domnul i-a zis: Blestemă pe David! Şi cine va zice: De ce faci aşa?“ (2. Samuel 16:5-14 ). O asemenea poziţie supusă sub mâna lui Dumnezeu care pedepseşte, este de o frumuseţe sublimă. David nu se încredea doar în ajutorul lui Dumnezeu, ci şi în dreptatea şi în harul Său. Ştia că datorită păcatului său cu privire la Urie merita o pedeapsă şi nu auzim niciun murmur din gura lui; el ştia de asemenea că Dumnezeul său nu-l va pedepsi peste măsură de mult: „Numai El este stânca mea şi mântuirea mea, turnul meu înalt: nu mă voi clătina.“ Un astfel de comportament în timpuri de încercare şi de pedeapsă este bine de a fi imitat.

Versetele 7-12
Am citit în versetul 6: „...nu mă voi clătina“. Asemenea cuvinte, spuse cu încredere în sine ar fi o aroganţă. David însă nu se încredea în sine; Dumnezeu era tăria lui, de aceea ştia că nu se va clătina.

Şi apostolul Pavel se exprimă în mod asemănător: „...când sunt slab, atunci sunt puternic“ (2. Corinteni 12:10 ) şi „Am putere pentru toate, în El, care mă întăreşte“ (Filipeni 4:13 ). Şi nouă ne spune: „Încolo, fraţilor, fiţi tari în Domnul şi în tăria puterii Lui“ (Efeseni 6:10 ). Fie că este vorba despre cei drepţi din Vechiul Testament sau despre credincioşii din timpul prezent - în Domnul nu ne vom clătina.

Ce înjositoare este însă, în comparaţie cu aceste adevăruri, imaginea prezentată în versetele 9 şi 10! Bogăţia, fie că este dobândită pe o cale dreaptă sau prin mijloace nedrepte, nu este demnă de încredere; „când creşte bogaţia, nu vă lipiţi inima de ea“.

David ne dă prin acest psalm, sub călăuzirea Duhului Sfânt, o învăţătură de preţ. Să ne-o însuşim!

Psalmul 63

Versetele 1-4
Acest psalm ne oferă din nou posibilitatea să privim la încercările lui David, când era urmărit de Saul. Aici se afla în pustiul lui Iuda. Este remarcabil, cum găseşte totuşi într-un astfel de loc motive de a-L lăuda pe Dumnezeul său. Pustiul nu oferea nimic care să-l învioreze; dar în Dumnezeul său, sufletul său era săturat ca de măduvă şi de grăsime.

Pustiul este o imagine a ceea ce este lumea pentru cel credincios. În domeniul diavolului nu creşte nimic care ar putea astâmpăra foamea celui care tânjeşte după Isus; setea sa nu este potolită, pentru că fântânile lumii sunt crăpate şi nu ţin apa (Ieremia 2:13 ). Sufletul înnoit prin credinţa în Domnul Isus găseşte numai în sfântul locaş ceea ce serveşte la creşterea sa. David îşi aducea aminte de puterea şi gloria Domnului pe care le-a privit în sfântul locaş, iar aceasta a fost hrana şi băutura sa într-un pământ sec şi uscat, fără apă. Prin harul Domnului, şi noi putem avem parte de ceva asemănător din punct de vedere spiritual.

„Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut.“ Din psalmii lui David ştim că el a dorit întotdeauna părtăşia cu Dumnezeul său; dar aici citim că deja în zorii zilei o căuta.

Aici avem o învăţătură importantă pentru noi. Putem citi Cuvântul lui Dumnezeu în orice timp al zilei şi să ne preocupăm cu el în măsura în care lucrul nostru permite; dar există pentru această activitate un moment foarte potrivit, şi anume începutul zilei. Duhul este încă neîmpovărat de ceea ce vede şi aude în decursul zilei, iar părtăşia cu Domnul poate fi întreţinută mai bine, decât atunci când ziua cu obligaţiile ei multiple ne inundă.

David era în pustiul lui Iuda; totuşi, nu simţea nicio lipsă. Bunătatea lui Dumnezeu era mai bună decât viaţa. Ce pace şi ce linişte umple inima, când stăm în apropierea Domnului, privind şi savurând bunătatea şi dragostea Sa! Căutarea lui Dumnezeu în zorii zilei ne deschide ochii şi mintea pentru savurarea acestei bunătăţi.

Versetele 5-11
„La umbra aripilor Tale voi cânta de veselie.“ Această expresie a lui David ne dovedeşte că poţi fi fericit chiar şi într-un „pământ sec şi uscat, fără apă“. David era fericit cunoscând siguranţa şi odihna în apropierea lui Dumnezeu. Pustiul era gol, dar în sfântul locaş al lui Dumnezeu totul mărturisea despre dragoste şi bunătate.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! Şi noi putem privi şi trăi această dragoste şi bunătate. Suntem într-o lume care se aseamănă unui pustiu. În locul Paradisului, în care Dumnezeu îl aşezase pe om, pământul a devenit prin căderea în păcat, un loc al necazului şi al plânsului; în acest loc nu se găseşte nici fericire statornică, nici bucurie curată. Fiind orbiţi de diavolul, oamenii caută satisfacţii pentru simţurile lor; dar totul este înşelător şi de scurtă durată. Oare nu tocmai cei care au gustat ceva din lucrurile plăcute ale prezenţei Domnului, simt cel mai bine ceea ce este această lume în realitate? Probabil, lumea oferă unele lucruri aparent de dorit - dar credinciosul posedă şi savurează bunuri mult mai bune şi mai statornice.

Psalmul 64

Între acest psalm şi cel precedent este o deosebire mare. În Psalmul 63 , David era singur în pustiu; chiar dacă a trebuit să fugă acolo de Saul, nu era cel puţin în mijlocul unor oameni răi. Aici însă avea parte de răutatea acelor oameni. El suferea văzând faptele lor rele.

În aceste suferinţe, David a fost un model al Domnului Isus. El, Cel drept şi fără păcat, a simţit în mod dureros ce înseamnă să trăieşti în mijlocul unor astfel de oameni care „şi-au ascuţit limba ca o sabie“. David a fost ocrotit de „uneltirea celor răi“; la sfârşit a putut afla salvarea din partea Dumnezeului său. Dar Domnul şi Mântuitorul nostru a trebuit să rabde până la sfârşitul căii Sale de suferinţă în mijlocul duşmanilor. Nu auzim niciun cuvânt de plângere din gura Sa. El a fost şi în această privinţă desăvârşit. Cei răi, în schimb, sunt duşi la cădere. Pentru un timp s-ar putea să aibă prosperitate, dar ea nu este stabilă.

sursa: https://comori.org/