Ce ne spun Psalmii? Psalmii 49-50. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 49

Versetele 1-11
Psalmii 45 - 48 ne-au oferit o privire într-un viitor minunat. Împăratul va veni în slavă şi putere şi îi va învinge pe duşmanii Săi. Popoarele se vor supune sceptrului Său, iar Sion, cetatea marelui Împărat, va fi punctul de atracţie pentru tot pământul.

Psalmul 49 reprezintă o concluzie a psalmilor precedenţi. Oamenii trebuie să ştie care sunt căile de domnie ale lui Dumnezeu cu Israel şi naţiunile şi prin aceasta să se lase învăţaţi. Dar şi noi avem ceva de învăţat de aici. „Pentru ce m-aş teme în ziua cea rea?“ Aceasta este vorbirea credinţei, a omului care se încrede în Dumnezeu. Necredinţa dimpotrivă se sprijină pe averea ei, pe mărimea bogăţiei ei. Poate însă cineva să-l răscumpere pe fratele său cu bani, cu o garanţie sau printr-o ispăşire, ca el să trăiască pentru totdeauna? Mântuirea nu se află în puterea bogăţiei: Dumnezeu a trebuit să plătească pentru aceasta un preţ, cu mult mai mare (vezi 1. Petru 1:18-19 ). Lui să-I fie adusă veşnic mulţumirea, pentru că a făcut acest lucru!

Versetele 12-20
În aceste versete găsim adevărul sigur cu privire la viitorul omului care moare fără Dumnezeu. Bogăţiile sale poate i-au creat un anumit prestigiu în ochii celor care îl cunosc; dar cum va fi sfârşitul său? „El este asemenea fiarelor care pier... Zac în locuinţa morţilor ca oile; moartea se va hrăni cu ele.“ La citirea unor astfel de cuvinte trebuie să ne reamintim că acest psalm, chiar dacă a fost dat de Dumnezeu, corespunde luminii pe care o aveau credincioşii Vechiului Testament. După ce Domnul Isus a înfăptuit lucrarea Sa de la cruce, ştim care este soarta celor ce mor în necredinţă.

În ce priveşte credinciosul, acesta putea spune dintotdeauna: „Dar Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu din mâna Locuinţei morţilor, pentru că mă va primi“ (a se compara Iov 19:25 ). Poate dispune de multe bogăţii, totuşi nu-şi pune încrederea în ele, ci în Dumnezeu care singur îl poate mântui. Necredincioşii însă să citească versetele 17-20 şi să cugete la ele!

Psalmul 50

Versetele 1-13
Primele versete ale acestui psalm vorbesc despre măreţia şi omniprezenţa lui Dumnezeu. Dar El nu este doar mare în maiestatea Sa şi în puterea Sa, ci şi în bunăvoinţa Sa. El Se preocupă de locuitorii pământului şi spune: „Strângeţi-Mi pe sfinţii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă.“ Dar nu vedem doar har şi îndurare faţă de creaturile Sale, ci El este şi drept. „Şi cerurile vor vesti dreptatea Sa, pentru că Dumnezeu Însuşi este Judecător.“ Dar chiar prin dreptatea şi prin judecata Sa vedem strălucind dragostea. Este afecţiunea Sa pentru Israel, care Îl face să spună: „Ascultă, poporul Meu, şi voi vorbi; Israele, şi voi mărturisi în mijlocul tău. Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău.“ El Se apleacă şi vorbeşte frumos cu această naţiune îndărătnică, pentru a o readuce la Sine. După mare-le necaz, despre care vorbesc unii psalmi, Israel va locui iarăşi în ţara sa şi se va pleca în ascultare înaintea Dumnezeului său.

Versetul 14
Cuvintele „Adu jertfă lui Dumnezeu lauda“ şi „Cel care aduce jertfă de laudă Mă glorifică“ ne fac atenţi la ceva ce-i este plăcut lui Dumnezeu. Psalmiştii din vremuri străvechi au avut o deosebită înţelegere pentru aceasta, de aceea avem în această carte pe care o cercetăm numeroase îndemnuri de a lăuda. Lauda şi mulţumirea ţin una de alta. Dar cine trebuie să laude şi să mulţumească într-un mod deosebit, dacă nu cel care a trăit lucrarea mântuirii şi se poate bucura de salvarea în Hristos? Versetele din Coloseni 1:12-14 ne în-dreaptă în acest sens. Citim: „împlineşte-ţi jurămintele faţă de Cel Preaînalt.“ Aici poate unii credincioşi se întreabă cum stau lucrurile astăzi cu jurămintele. Jurămintele ţin de perioada legii (a se vedea de exemplu Numeri 30:3 ; Deuteronom 23:21-23 ). Cine făcea un jurământ, se obliga să facă ceva pentru Dumnezeu sau să-i dea ceva. Jurământul poartă astfel caracter de lege. Noi, credincioşii timpului de har, dimpotrivă, nu avem nevoie să ne punem sub astfel de obligaţii, dar putem să aducem rod pentru Dumnezeu în timp ce rămânem în Isus (a se vedea Ioan 15 ).

Versetul 15
Ce preţioase sunt cuvintele acestui verset! Chiar dacă nu aparţinem de poporul Israel, căruia îi sunt adresate, ştim totuşi că le putem lua şi pentru noi. Un Tată bun vorbeşte aici către noi, un Tată care ştie din ce suntem făcuţi; El ştie toate greutăţile şi necazurile noastre. Câţi credincioşi, în decursul timpului, au găsit refugiu în acest verset! Da, putem să-L luăm pe cuvânt pe Dumnezeul nostru, putem să-i spunem: Tu ai spus: „Cheamă-Mă în ziua necazului: Eu te voi salva.“ Această salvare este poate altfel decât ne-am închipuit-o noi; dar putem avea convingerea neclintită că El vrea să răspundă. Citim în Psalm 37:5: „Încredinţează Domnului calea ta şi încrede-te în El: şi El va lucra.“ Să aşteptăm cu răbdare ajutorul Său, care va veni la timpul Său. Privind la acţiunea Sa plină de bunătate, Îl vom proslăvi aducându-i laudă şi mulţumire.

Versetele 16-23
Ce contradicţie între cele două versete anterioare şi conţinutul acestui pasaj! Aici este vorba despre cei care cunosc rânduielile lui Dumnezeu şi care iau în gura lor legământul Său, promisiunile Sale, şi totuşi ei sunt numiţi cei răi. Acest verset cuprinde o mustrare către toţi oamenii care se numesc creştini, poartă discuţii creştine, pot chiar cita versete din Biblie, fără însă să posede viaţa din Dumnezeu - un amestec trist de creştinism şi fărădelege.

„Ai făcut acestea şi am tăcut“, spune Dumnezeu. Răbdarea Sa durează mult, dar El adaugă: „Dar te voi mustra şi ţi le voi pune sub ochi.“ Dumnezeu poate să tacă mult timp atât cu privire la cei necredincioşi, cât şi cu privire la ai Săi care merg pe o cale greşită. De nu ar lua niciun creştin, a cărui viaţă nu este în concordanţă cu cuvintele lui Dumnezeu, această tăcere a lui Dumnezeu faţă de el într-un mod indiferent! Sfârşitul acestui psalm conţine încă un îndemn spre laudă şi o promisiune pentru acela care îşi îndreaptă calea după gândurile lui Dumnezeu. „Cel care aduce jertfă de laudă Mă glorifică şi celui care-şi rânduieşte calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.“

sursa: https://comori.org/