Ce ne spun Psalmii? Psalmii 38-39. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 38

Nu ştim când a scris David acest psalm şi care a fost motivul pentru expresia atât de amară a durerii pe care o întâlnim aici. Dar ştim totuşi că el a fost o unealtă în mâna lui Dumnezeu, pentru a exprima în mod profetic gândurile cu privire la calea de durere a rămăşiţei iudaice în timpul necazului, care va premerge ridicării împărăţiei de o mie de ani.

Cu toate acestea, aici avem înaintea noastră un suflet pe care Domnul îl pedepseşte, un suflet care simte cu amărăciune apăsarea acestei pedepse şi oftează sub ea. El enumeră durerile lui, dar totuşi fără a murmura în vreun fel. Mai degrabă, el se apleacă sub mâna lui Dumnezeu care pedepseşte şi spune: „Doamne, toată dorinţa mea este înaintea Ta şi geamătul meu nu-Ţi este ascuns.“ Rudele şi prietenii stau departe; duşmanii îi caută răul, ei „vorbesc răutăţi şi gândesc înşelăciuni toată ziua“. Dar acela care îşi pune încrederea în Domnul este „ca un om care aude şi în gura căruia nu sunt răspunsuri“. Şi acest psalm conţine o învăţătură pentru noi. Să o punem la inimă!

Psalmul 39

Versetele 1-5
Deja primul verset al acestui psalm este plin de învăţătură pentru noi. Nu ne dăm suficient seama cât de mult ar trebui să veghem asupra cuvintelor noastre! David spunea: „Voi pune frâu gurii mele cât timp este cel rău înaintea mea.“ În psalmul dinainte spunea: „Şi eu, ca un surd, nu aud; şi, ca un mut, nu deschid gura.“ Această repetare a indicaţiilor cu privire la tăcere în aceşti doi psalmi trebuie să fie un semn de alarmă pentru noi. Cât de necesar este să veghem tot timpul asupra limbii noastre (a se compara Proverbe 15:1,2,4,7 )! Cine umblă în adevărată teamă de Dumnezeu, îşi cântăreşte cuvintele înainte să le rostească.

Tot teama de Dumnezeu este aceea care îi pune în gura psalmistului rugămintea: „Doamne, fă-mi cunoscut sfârşitul meu şi cât este măsura zilelor mele; fă-mă să ştiu cât de trecător sunt.“ Noi suntem doar pentru un timp scurt pe acest pământ; de aceea depinde cum şi în ce scop ne folosim puţinele noastre zile.

Versetele 6-13
Văzut în lumina veşniciei, omul se aseamănă unei umbre; şi totuşi, cât de important este el în ochii săi! El este plin de nelinişte, dar degeaba se osteneşte; „îngrămădeşte bunuri şi nu ştie cine le va strânge“.

Cât de diferit este cel care se încrede în Domnul! El spune împreună cu David: „Speranţa mea este în Tine.“ Dumnezeu nu-l dezamăgeşte pe cel care nădăjduieşte în El. Unele dorinţe nu se împlinesc, dar credinciosul se ştie ocrotit în El, iar speranţa vie pe care o poartă în inimă nu-l va înşela. Pe calea spre slavă va întâmpina poate unele încercări, vor veni tristeţe şi nefericire în casa sa. Dar cu încredere neclintită că Domnul nu face nicio greşeală, poate spune: „Am rămas mut, nu mi-am deschis gura, pentru că Tu ai făcut aceasta.“ Uneori, încercarea poate să atingă un asemenea nivel, încât nu se mai găsesc cuvinte pentru a exprima durerea simţită. Dar conştienţa că Domnul stă deasupra tuturor lucrurilor, aduce alinare pentru sufletul încercat.

sursa: https://comori.org/