text Cartile Bibliei

"Ce ne spun Psalmii? Psalmii 35-36"

Categorie:  Cartile Bibliei
 

 

Psalmul 35

Versetele 1-10
Aşa cum vedem de la început, acest psalm are un caracter diferit de cel anterior. David trăieşte ceva asemănător, chiar dacă într-o măsură slabă, ca rămăşiţa iudaică înainte de întemeierea împărăţiei de o mie de ani. Acei iudei vor găsi în acest psalm cuvinte pe care le vor rosti ei înşişi. Atunci vor putea spune: „Ceartă-te Tu, Doamne, cu cei care se ceartă cu mine; luptă-Te Tu cu cei care se luptă cu mine!“ Ei nu se vor putea împotrivi unui duşman, care va fi mult mai puternic decât ei. De aceea Îi vor preda lui Dumnezeu cauza lor.

Poate şi noi avem de suferit din când în când pe nedrept. Să învăţăm de la David să punem liniştiţi totul în mâinile Domnului! „Încredinţează Domnului calea ta şi încrede-te în El: şi El va lucra“ (Psalmul 37:5 ). Ce linişte oferă aceste cuvinte inimilor noastre! „Şi sufletul meu se va veseli în Domnul, se va bucura de mântuirea lui.

Versetele 11-28
În versetele 13 şi 14 avem iarăşi un exemplu de gândire nobilă a lui David faţă de împotrivitorul său. Aşa cum ştim din istoria sa, Saul a fost duşmanul său cel mai mare, dar în loc să se bucure de moartea sa, îl vedem plângând şi cântând o cântare de jale (2. Samuel 1:11-12,17-24 ). Aici, David este un exemplu pentru noi. Deseori ne vine greu să înăbuşim anumite sentimente, când le merge rău acelora care sunt rău-intenţionaţi faţă de noi.

Versetul 21 ne aminteşte de Domnul Isus în suferinţele Sale mari în mijlocul duşmanilor înverşunaţi (a se vedea Psalmul 22:13 ). Ei se bucurau, că în sfârşit este în mâinile lor. Răutatea lor satanică a ieşit la lumină în cuvintele: „Ha, ha! Ochiul nostru a văzut!“ Domnul Isus a suferit mult în timpul pribegiei Sale pe pământ, iar David a experimentat ceva asemănător. Dar aşa cum Isus a pus totul în mâinile Tatălui Său, tot aşa a aşteptat şi David ziua, când Dumnezeu îl va elibera şi îl va îndreptăţi.

Psalmul 36

Versetele 1-6
Faptele celui fărădelege, a omului care nu se interesează de Dumnezeu şi de Cuvântul Său, arată că nu există teamă de Dumnezeu înaintea ochilor săi. El acţionează după gândirea sa, ca şi când nu ar trebui să dea socoteală de faptele sale.

Acest lucru ne pune pe gânduri în mod deosebit în timpul nostru cu privire la aceia care aparţin creştinătăţii. Nenumăraţi oameni din ţările creştine trăiesc în contact cu alţi creştini, posedă chiar o Biblie, totuşi îşi găsesc plăcerea în păcat; nu este teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lor, spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Credinciosul trebuie uneori să trăiască împreună cu astfel de oa-meni şi suferă văzând răutatea şi nedreptatea lor. Posibilitatea de a înlătura acestea nu stă în puterea lui; dar el are dreptul preţios să privească în sus şi să spună: „Doamne, bunătatea Ta este în ceruri; credincioşia Ta, până la nori.“ Privirea sa găseşte un loc de odihnă acolo, unde răutatea şi duşmănia oamenilor nu pot ajunge. El poate să se încreadă prin credinţă într-o dreptate, care este asemenea munţilor lui Dumnezeu.

Versetele 7-8
David a suferit adesea din cauza nedreptăţii celor fărădelege, a nelegiuirii şi a înşelăciunii lor. Dar cu cât mai mare era nedreptatea lor, cu atât mai mult preţuia dreptatea lui Dumnezeu; şi cu cât se extindea mai mult răutatea lor, cu atât mai mult se gândea la bunătatea lui Dumnezeu.

Probabil, unii credincioşi au trăit experienţe asemănătoare cu ale lui David. Nu este preţios gândul că avem în cer un Tată, care în opoziţie cu oamenii este desăvârşit de drept şi Se gândeşte în bunătatea Sa tot timpul la noi? „Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! Astfel, fiii oamenilor se adăpostesc la umbra aripilor Tale.“ Dacă acest cuvânt are valabilitate pentru oameni în general, cu cât mai mult pentru noi, copiii Săi!

Versetul 8 ne conduce un pas mai departe şi ne pune înaintea ochilor o desfătare, şi anume „grăsimea casei Tale“ şi „râul desfătărilor Tale“. Credincioşii care cunosc ceva din părtăşia cu Domnul, au învăţat să preţuiască aceste lucruri; ei au voie să intre şi să se bucure în duhul, să se sature şi să se învioreze în aceste locuri binecuvântate.

Versetele 9-12
Versetul 9 cuprinde două adevăruri foarte importante: „la Tine este izvorul vieţii” şi „în lumina Ta vom vedea lumina“.

Ce poate fi mai preţios decât viaţa? Fără aceasta, domneşte moartea şi pieirea veşnică, cu „viaţa“ însă, o veşnicie de fericire. Credincioşii Vechiului Testament au avut desigur doar o imagine slabă despre ceea ce însemna pentru ei „viaţa“. Sigur, au ştiut că în Dumnezeu se află izvorul vieţii, dar o descriere mai amănunţită a acesteia nu au avut, pentru că Isus, care este viaţa, nu fusese încă descoperit. Noi însă, care Îl cunoaştem, avem dreptul să privim prin lumina Noului Testament în comorile acestei vieţi.

În lumina Ta vom vedea lumina.“ Înainte aparţineam de împărăţia întunericului; acum însă, prin credinţa în Domnul Isus, care este de asemenea şi lumina, am devenit copiii luminii. Acum avem nevoie de lumină pe calea noastră pentru a şti cum să umblăm. Să ne ocupăm mult cu Domnul Isus, şi atunci această lumină va fi partea noastră!

Ne dăm suficient seama de importanţa acestui fapt în viaţa noastră zilnică? Totdeauna avem nevoie de lumină. Nu este suficient să ştim că Domnul este lumina. Fiecare are nevoie pentru sine de lumină în umblarea sa aici jos. Cum pot poseda această lumină, dacă nu stau în sfera luminii? Nu ne indică aceasta spre faptul că în Domnul Isus posedăm totul şi că fără El nu suntem în stare de nimic? De câte ori nu ni s-a întâmplat că am fost surprinşi în semiîntuneric, pentru că am acordat prea puţină însemnătate acestui verset! De aceea să dorim să-L cunoaştem tot mai bine pe Domnul Isus şi să ne menţinem în apropierea Sa! El este adevărata lumină! Apoi vom afla pentru noi înşine adevărul acestor cuvinte: „Lumina este semănată pentru cel drept şi bucuria pentru cei drepţi cu inima“ (Psalmul 97:11 ).

 

sursa: https://comori.org/
 

Cele mai recente resurse creștine scrise

Nu te teme
Nu te teme, nu te teme, este Unul ce te ține,Chiar de treci prin încercări, El mereu este cu tine.Dacă nu vezi rezolvare acum la problema ta, Nu te teme, El lucrează fără de știința ta.Nu te teme, El... Citeste mai mult >>
Stai și plângi ades pe cale
1. Stai și plângi ades pe caleȘi te-ntrebi cum poți s-o ții,Grea e patima, păcatul care-n urmă te-a robit.2. Și Satana-aduce gândul că tu nu mai ești iubit,Nu mai ai iertarea sfântă și Domnul te-a păr... Citeste mai mult >>
Nu te înspăimânta
Nu te înspăimânta,Căci Domnul va lucra.Nu fii cu teamă,El va vindeca a ta rană.Ai încredere în Isus,În Domnul păcii de sus.Chiar dacă ai vreun greu,El va interveni mereu.Biruința bate la a ta ușă,Domn... Citeste mai mult >>
Fără lene, fără teamă
Fără lene, fără teamăVrei să faci bine și bine faciNu vrei doar să te prefaci.Te îndemn ia bine seamaAlungă lenea și teama.Nu lenevi pe calea dreaptăDacă vrei să ai răsplată,Dar să nu fii nici fricosU... Citeste mai mult >>
Hristos Domnește pe Tron
Hristos Domnește pe Tron,El este, al nostru Domn.El merită să-i cântăm,Mereu să-l lăudăm.Veșnic este Dumnezeu,El ne va salva, din greu.Lumina Lumii este HristosCare pe Cruce a fost Victorios.A fost și... Citeste mai mult >>
În tine noi Nădăjduim
În tine noi Nădăjduim,Spre Raiul tău, noi privim.Către tine, noi ne rugăm,Calea cea bună să apucăm.Călăuzește-ne prin Duhul Sfânt,Mângâierea o vrem pe-acest pământ.Eu sunt un Om Voios,Căci în mine est... Citeste mai mult >>
Harul este pe Sfârşite
Harul este pe Sfârşite,Poporule, să iei aminte.Ca să te Pocăiești,Pe Hristos Domnul să primești.Adu-Ți aminte de Cuvintele Scripturii,Ca să-ți pui frâu, gurii.Dumnezeu ne vorbește:Fiul Omului, curând... Citeste mai mult >>
Domnul Sfânt a înviat
Domnul a murit pe cruce.A murit și a înviatȘi prin jertfa Lui de sângeLumea întreagă a salvat.Au găsit mormântul golPiatra s-a rostogolitCăci pe Domnul nostru SfântÎn mormânt nu L-au găsit.Domnul Sfân... Citeste mai mult >>
Cum vom intra-n Ierusalimul ceresc
Cu șapte zile până-n Învierea Sa istorică, Isus intra ca Rege în Ierusalim, Ca să-mplinească profeția mesianica, El călărea, smerit divin, un mic asin. Deși- adunarea de iudei-cor triumfal Îl prea... Citeste mai mult >>
Nu arunca cu piatra în frații tăi
Nu arunca cu piatra în frații tăiChiar dacă ți-au greșit… tu iartă!Nu te-înjuga la jug cu oameni răiCe n-au iertat probabil niciodată.Viața-i prea scurtă ca să lupți cu frații tăi,Astăzi ești sus dar... Citeste mai mult >>