Ce ne spun Psalmii? Psalmii 19-21. Paul Grobety

Categorie: Cartile Bibliei
 

Psalmul 19

Versetele 1-6
În acest psalm, Duhul Sfânt ne dă prin gura lui David două mărturii despre slava lui Dumnezeu: versetele 1-6 mărturisesc despre creaţie şi întinderea ei, în timp ce versetele 7-14 au ca obiect legea dată de Dumnezeu.

Prin creaţie, Dumnezeu a vorbit oamenilor, înainte ca El să stabilească relaţiile Sale cu Israel şi să-i dea legea ca etalon. Oameni ca Iov, cei trei prieteni ai săi şi Elihu, care, aşa cum se poate presupune, au trăit înainte de Avraam, au citit în cartea creaţiei şi au învăţat de acolo teama de Dumnezeu. Într-adevăr: „Cerurile vestesc gloria lui Dumnezeu şi întinderea arată lucrarea mâinilor Sale. ...nu este nici o vorbire şi nu sunt cuvinte, glasul lor nu se aude.“ Având în vedere o asemenea comunicare despre existenţa lui Dumnezeu, despre puterea şi slava Sa, înţelegem fără greutate expresia Sfintei Scripturi din Romani 1:20-21 : „ ...încât ei să fie fără scuză. Fiindcă, după ce L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au glorificat ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit.“

Versetele 7-14
În versetele 1-6 percepem ceva din gloria lui Dumnezeu; aici, David vorbeşte, condus de Duhul Sfânt, despre legea Domnului. Schimbarea numelui lui Dumnezeu în aceste două fragmente ale psalmului nu trebuie trecută cu vederea de către cititorul atent. Nu vedem în aceasta o dovadă a inspiraţiei Sfintei Scripturi? Scriitorul a fost o unealtă în mâna lui Dumnezeu; el avea voie să scrie numai ceea ce i se dădea.

Pe lângă acest fapt incontestabil, vedem clar că David se bucura de legea Domnului. El putea să spună din inimă: „Legea Domnului este perfectă, înviorând sufletul.“ În umblarea sa de până aici, el a cunoscut şi valoarea mărturiei Domnului; ea este „sigură, făcând înţelept pe cel simplu.“ Ce i-a dat lui David înţelepciune, care s-a văzut limpede în multe întâmplări din viaţa sa? Respectarea rânduielilor Domnului! Este vorba aici de un principiu, care are valabilitate oricând. Să aplicăm aceste versete în practica vieţii noastre, şi atunci vom putea spune şi noi că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este mai preţios decât aurul şi mai dulce decât picurul din faguri.

Cuvintele lui David din versetele 7-11 reprezintă o îmbărbătare importantă şi preţioasă pentru noi credincioşii. În funcţie de împrejurări, în mod special când ne merge extrem de bine sau când avem mult de lucru, tindem uşor să neglijăm citirea Cuvântului lui Dumnezeu. Vedem aici o căpenie a statului cu ocupaţiile sale diverse, care îşi găsea plăcerea în rânduielile Domnului. David spune: „este o mare răsplată în păzirea lor“. De fapt, observarea învăţăturilor din Cuvântul lui Dumnezeu ascunde înţelepciune în sine şi multe comori şi bogăţii (a se vedea de exemplu Proverbe 3:13-18 ). Versetele 7-11 ne arată ce este legea, însă versetul 12, ce face ea. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu ne conduce să ne verificăm pe noi înşine. Putem să ne bucurăm de acest lucru, însă, pe de altă parte, descoperă în noi unele lucruri care până atunci au fost ascunse; de aceea rugămintea lui David: „Curăţeşte-mă de cele ascunse ale mele!“ El merge însă mai departe (să facem şi noi ca el) şi cere: „Fie cuvintele gurii mele şi cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta...“

Psalmul 20

Versetele 1-3
Ca mulţi alţii, acest psalm are ca obiect, în formă concisă, istoria rămăşiţei lui Israel în necazul ei şi scăparea din acesta. Ne aflăm aici pe tărâm iudaic prin faptul că sunt amintiţi Sionul şi Locaşul Sfânt; de asemenea sunt aduse daruri de mâncare şi arderi-de-tot.

Totuşi putem descoperi în acest psalm câte ceva pentru întărirea credinţei noastre. Deja denumirea „Dumnezeul lui Iacov“ ni se adresează şi nouă. De ce ne aduce aminte numele Iacov? De acel om care i-a dat mult de lucru lui Dumnezeu, care a vrut să-şi dirijeze singur viaţa şi care a mers pe unele căi rătăcite. În legătură cu acesta, întâlnim un Dumnezeu al bunătăţii, al răbdării şi al harului, un Dumnezeu care nu l-a părăsit niciodată pe Iacov şi care nu S-a odihnit până nu a făcut din acest om îndărătnic un adorator.

Acest Dumnezeu este Tatăl nostru, şi acelaşi har şi aceeaşi bunătate care l-au însoţit pe Iacov, ne înconjoară şi pe noi. Face bine inimilor noastre să numere de câte ori Se numeşte Dumnezeu în Cuvântul Său „Dumnezeul lui Iacov“. Cu aceasta, El vrea să ne spună: „Şi pe tine te voi conduce la ţintă, ca pe Iacov.“

Versetele 4-9
Am arătat deja că psalmii au de multe ori ca subiect rămăşiţa lui Israel. Această rămăşiţă a timpului de la sfârşit va fi constituită din credincioşi, din cei care se tem de Dumnezeu dintre iudei.

Dacă privim înapoi la timpul când Hristos a fost pe pământ, recunoaştem în El adevărata rămăşiţă în mijlocul poporului Său. Dumnezeu a putut să privească la El cu plăcere şi deasupra Lui s-a deschis cerul, în timp ce un glas a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“ (Matei 3:17 ). Despre El, Mesia promis al lui Israel, vorbeşte psalmul nostru. „Acum ştiu că Domnul mântuieşte pe unsul Său.“

Ca Om aici jos, Hristos a fost supus multor încercări şi suferinţe (Evrei 2:18 ); citim că El „aducând cereri şi rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic şi lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (şi fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase), deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a suferit“ (Evrei 5:7 ). Această ascultare este amintită în versetul 6. Câtă îmbărbătare ne aduc şi versetele următoare! Credinciosul aşteaptă ajutorul nu prin puterea şi tăria oamenilor, ci el se sprijină pe Dumnezeul său: „Aceştia se încred în care şi aceia în cai, dar noi ne încredem în Numele Domnului Dumnezeului nostru.“

Psalmul 21

Când a scris acest psalm, David s-a gândit la ceea ce a experimentat şi a primit din partea Domnului; poate gândurile sale s-au dus şi la Solomon, fiul pe care Dumnezeu i l-a promis ca moştenitor pe tron. Conţinutul versetelor 4 şi 6 ne conduce în duhul însă şi mai departe, căci expresia „eternitate“ ar putea să se refere atât la David, cât şi la Solomon. Psalmistul, condus de Duhul Sfânt, vorbeşte despre un Altul, şi anume despre viitorul Împărat-Mesia al lui Israel. Este pentru învăţătura noastră şi interesant, să cercetăm psalmii şi din această privinţă. Vedem în aceasta intenţia lui Dumnezeu: Lui Îi place să ne vorbească despre Fiul Său. Noi Îl cunoaştem mai ales din evanghelii; Matei Îl arată ca Împărat, Marcu, ca Slujitor, Luca, ca Fiu al Omului, Ioan, ca Fiul lui Dumnezeu. Dar nu trebuie să recunoaştem că, în ciuda acestei relatări din patru unghiuri, Îl cunoaştem totuşi foarte puţin? Şi astfel, Dumnezeu a găsit că este bine ca în întreaga Sfântă Scriptură şi mai ales în psalmi să dezvăluie înaintea ochilor noştri gloriile minunate ale Fiului Său.

sursa: https://comori.org/