Apocalipsa. Capitolul 18:1-24. Walter Scott

Categorie: Cartile Bibliei
 

Îngerul şi strigătul lui

1-2 »După aceea am văzut un alt înger coborând din cer, având mare autoritate; şi pământul a fost luminat de gloria lui. Şi a strigat cu glas tare spunând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare!”« - Cu toate că tema Babilon este reluată în acest capitol, ea conţine o revelaţie suplimentară, care a fost dată într-o viziune. Cuvintele »după aceea« (Apocalipsa 4:1 ; 7:1,9 ; 15:5 ) arată un început nou, lucruri noi sau împrejurări noi; uneori ele servesc să îndrepte atenţia asupra apartenenţei comune a lucrurilor care urmează. De aceea şi acest capitol este foarte interesant. Desigur Babilonul stă în capitolul 17 şi 18 pe prim plan şi chiar şi în primele trei versete ale capitolului următor. Fiara şi cei zece împăraţi, uneltele pentru nimicirea Babilonului (Apocalipsa 17:6 ), nu sunt aici nici măcar o singură dată amintite. În acest capitol dispar uneltele umane şi se arată că nimicirea acestui sistem stricat va porni de la Dumnezeu*.

* W. Kelly a scris în privinţa aceasta, fidel înţelesului: „Judecata asupra Babilonului arată clar, că este o judecată despre care se spune, că este judecata lui Dumnezeu, dar care poate fi executată de oameni. În capitolul 17 vedem că Dumnezeu va folosi ca unelte pe cele zece coarne şi fiara, ca să aducă judecata Sa asupra Babilonului. În capitolul 18 uneltele nu sunt amintite nici măcar cu un cuvânt. Avem în aceeaşi judecată atât partea lui Dumnezeu, cât şi partea omului. Dumnezeu acţionează în previziunea Sa folosind oameni ca mijloace ale Sale pentru executarea loviturii de judecată.”

Îngerul din versetul 1 este »un alt înger« decât îngerii cu potire (Apocalipsa 17:1 ; 21:9 ). Faptul că îngerul a coborât »din cer«, arată că judecata se face din cer şi că acolo sunt interese mari pentru caracterul şi soarta Babilonului. Acest înger avea »mare autoritate«. Şi în lumea îngerilor sunt gradări şi ierarhii. În slujba lor şi în poziţia lor unii dintre ei sunt mai presus de alţii. Autoritate posedă toţi (2. Tesaloniceni 1:7 ; 2. Petru 2:11 ), dar unora li s-a încredinţat autoritate deosebită, ca în anumite situaţii să acţioneze pentru Dumnezeu; alţii au o autoritate limitată într-un anumit domeniu, însă niciunuia din îngeri nu i-a fost acordată autoritate absolută. Domnului Isus Hristos i-a fost dată »toată autoritatea în cer şi pe pământ«; El este ca Om şi ca Fiu rânduit de Dumnezeu să fie Moştenitorul tuturor lucrurilor (Matei 28:18 ; 11:27 ; Evrei 1:2 ). Ca şi Creator El are dreptul de sine stătător şi nelimitat la domnia asupra tuturor  (Coloseni 1:16 ), care se bazează pe drepturile şi gloria Persoanei Sale ca Dumnezeu; acesta nu este un drept care I-a fost acordat.

Îngerul din versetul acesta, care avea o mare autoritate, este probabil îngerul căruia i-a fost încredinţată judecata asupra Babilonului. Este clar, că el vesteşte căderea Babilonului înaintea exercitării judecăţii asupra lui. Lui i-a fost acordată o autoritate vastă, ca să aducă întreaga judecată asupra acestui sistem dăunător. »Pământul a fost luminat de gloria lui.« Din aceasta se recunoaşte că Dumnezeu lucrează şi că judecata este a Lui. Căderea Babilonului nu poate rămâne ascunsă. »Fumul arderii« lui (versetul 18) întunecă cerul şi el se vede din depărtare. Dar pământul luminat – nu de soare, ci de gloria îngerului care coboară – depune mărturie despre faptul, că Dumnezeu ca drept Judecător exercită judecata Babilonului, oricare ar fi uneltele executive ale acestei judecăţi. Este posibil ca acest »alt înger« să fie Hristos, ca şi în Apocalipsa 8:3 ; 10:1 .

2. »Şi a strigat cu glas tare spunând: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare!”« -Marele Babilon simbolizează sistemul puternic, care, cu toate că este vinovat de falsitate şi trădare a lui Hristos, poartă totuşi numele Lui. Potrivit cu Apocalipsa 17:16 , căderea Babilonului va fi pricinuită de puterile din vest. Acolo am văzut, că fiara, căreia i se va da* puterea statală, va fi la început un timp slujitorul de bună voie al femeii. Splendoarea şi mândria ei o va aşeza pe fiară, şi înfăţişarea acesteia va stârni uimirea şi admiraţia tuturor – cu excepţia acelora ai căror ochi au fost deschişi prin harul lui Dumnezeu, ca să recunoască caracterul ei adevărat. Dar puterea statală, care va fi dată fiarei şi nu femeii, va protesta sub constrângerea care i se va impune şi se va ridica împotriva domniei intolerante. În afară de aceasta, purtătorii puterii statale, fără Dumnezeu, vor simţi o dorinţă puternică după bogăţia ei. De aceea cei zece împăraţi se vor uni cu fiara, ca s-o nimicească cu toată puterea împărăţiei. În exercitarea răzbunării asupra celui mai rău sistem al răului şi tiraniei de sub soare, cei zece împăraţi aliaţi vor fi chiar mai înflăcăraţi decât fiara însăşi. Femeia va fi jefuită de toate posesiunile şi bogăţiile ei, şi acestea vor umple visteriile domnitorilor împărăţiei. Sistemul, pe care îl personifică femeia, va fi prăbuşit până la cea mai de jos treaptă a înjosirii şi va deveni chiar şi pentru adepţii lui de odinioară un subiect de dispreţ. Va rămâne numai o grămadă de dărâmături. Puterea statală păcătoasă îl va prăbuşi cu brutalitate. După aceea cei zece împăraţi împreună cu împărăţiile lor se vor supune voinţei ordinare şi brutale a fiarei. Oricât de rea va fi starea sub femeie – starea sub voinţa nestăpânită a fiarei călăuzite de Satan va fi şi mai rea.

* Împăratului Nebucadneţar i-a fost încredinţată puterea asupra lumii direct de către Dumnezeu (Daniel 2:37,38 ); imperiile care au urmat după aceea au venit la putere numai potrivit previziunii lui Dumnezeu, dar lor nu le-a fost oferită puterea categoric şi direct. În ultimele zile ale celui de-al patruleaimperiu mondial Satan îl va dota cu puterea sa, cu tronul său şi cu mare autoritate (Apocalipsa 13:2 ). Ce opoziţie este între aceste două imperii, primulşi al patrulea! Primului i-a dat Dumnezeu autoritatea, celui de-al patrulea îi va fi dată de Satan.

Cuvântul îngerului puternic

2. »Babilonul ... a devenit o locuinţă a demonilor şi închisoare a oricărui duh necurat şi închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte.« - Aceasta este sentinţa divină asupra ultimei stări a bisericii. Adunarea este potrivit gândurilor lui Dumnezeu un Templu sfânt în Domnul, o locuinţă a lui Dumnezeu în Duhul (Efeseni 2:21-22 ). Dar sistemul religios din timpul din urmă va fi aşa de decăzut moral, că este o locuinţă a demonilor şi a tot felul de duhuri necurate. În această stare este văzut Babilonul înainte de nimicirea lui.

Descrierea de aici se sprijină evident pe Isaia 13:21-22 ; în acest capitol, cel mai mare din profeţii vechi a prorocit nimicirea completă a Babilonului, care odinioară avea domnia mondială, dar care apoi va fi complet distrus. Vedem aici în Babilon perechea vechiului Babilon. Aşa – potrivit cuvintelor îngerului -, a ajuns biserica, care a mărturisit că este mireasa lui Hristos! Descrierea stării ei conţine trei constatări, care în totalitatea lor oferă un tablou îngrozitor.

1. »O locuinţă a demonilor.« Locul propriu şi normal al demonilor este Adâncul (Luca 8:31 ). Nu avem cunoştinţe mai multe despre cine sau ce sunt demonii – dacă sunt îngeri căzuţi sau sufletele oamenilor pierduţi sau o categorie deosebită de fiinţe* pierdute, nenorocite. Demonii ştiu că în viitor vor fi în locul de chin. Este un gând uimitor, că atât Adâncul, „infernul”, cât şi presupusa mireasă a lui Hristos de pe pământ sunt o locuinţă a demonilor. Putem înţelege bine, că Adâncul este locuinţa acestor mesageri ai lui Satan, dar că biserica mărturisitoare va deveni un astfel de loc, putem foarte greu pricepe.

*Un capitol interesant, în care găsim tot ce noi putem şti despre demoni conţine cartea „From Advent to Advent, or, The Outline of the Gospel according to St. Luke” de C. E. Stuart. Noi presupunem, că îngerii balaurului (Apocalipsa 12:7,9 ) sunt demoni.

2. »Închisoare a oricărui duh necurat.« Satan va strecura puterile lui spirituale ale răutăţii în sistemul bisericesc stricat. El îl va face o închisoare, în care se adună necurăţia şi infamia Adâncului. Acolo se aud strigăte de plâns şi se comit tot felul de fapte rele. În Babilon se va găsi „orice duh necurat”.

3. »Închisoare a oricărei păsări necurate şi urâte.« După înţelegerea noastră, demonii şi duhurile necurate, despre care este vorba aici, sunt fiinţe cu personalitate proprie. Păsările răpitoare necurate şi păsările, care vânează în întuneric, reprezintă simbolic multele şi diferitele unelte ale lui Satan (Matei 13:4,32 ; Ieremia 5:27 şi în mod deosebit Isaia 34:11-15 ), şi anume pe acelea, care sunt deosebit de stricate şi rele.

Babilonul este astfel o adevărată groapă a stricăciunii, o scârbă în ochii lui Dumnezeu.

Acuzaţiile grave aduse Babilonului

3. »Pentru că toate naţiunile au băut din vinul furiei curviei ei şi împăraţii pământului au curvit cu ea şi negustorii pământului s-au îmbogăţit prin puterea luxului ei.« - În acest verset sunt numite trei motive pentru judecata lui Dumnezeu asupra Babilonului.

1. »Pentru că toate naţiunile au băut din vinul furiei curviei ei.« Popoarele ţărilor „creştine” au băut cu lăcomie vinul ameţitor din paharul lui de aur. El a îndepărtat naţiunile de la credincioşia lor faţă de Dumnezeu şi de Hristos şi face eforturi să îndrepte sentimentele mulţimii omenirii spre sine însuşi. Popoarele creştinătăţii – nu numai ale unui domeniu, ci şi al multor alte teritorii – au fost captivate de strălucirea „serviciilor lui divine”, de ceremoniile lui festive şi de privirea îmbrăcămintei şi ţinutei lui luxuriante. Toate aceste lucruri sunt foarte potrivite pentru a acţiona puternic asupra sufletului şi fanteziei necontrolate a oamenilor neştiutori. La aceasta se adaugă condiţiile favorabile, cu care el oferă mântuirea adepţilor lui, şi pe de altă parte ameninţarea, că în afara comunităţii lui nu există mântuire. Trebuie să ne mire, dacă naţiunile cu privire la un sistem, care oferă astfel de avantaje, decad în extaz şi lipsă de raţiune, îndeosebi le lipseşte orice judecată corectă cu privire la adevărata stare a acestui sistem înaintea lui Dumnezeu? În timpul, despre care vorbeşte capitolul nostru, Biblia nu va mai avea nici un loc în conştiinţa oamenilor şi nu va mai vorbi conştiinţei mulţimii, nici chiar a oamenilor religioşi. De aceea vor cădea uşor ademenirii Babilonului.
2. »Împăraţii pământului au curvit cu ea.« Domnitorii celor zece imperii, care vor aparţine teritoriului împărăţiei romane reinstaurate, trebuie diferenţiaţi de »împăraţii pământului«. Primii se vor ridica mai târziu împotriva curvei şi o vor urî, o vor pustii şi o vor arde (Apocalipsa 17:16 ). În opoziţie cu ei împăraţii şi deţinătorii puterii ai creştinătăţii îşi vor deplânge soarta (Apocalipsa 18:9 ); aceştia sunt cei care au curvit cu Babilonul, şi nu grupa deosebită a celor zece împăraţi din vest. – Prin splendoarea ei exterioară, biserica romană va acţiona asupra sufletului oamenilor şi naţiunile se vor pleca înainteaacestui „dumnezeu”. Dar împăraţii pământului, persoanele de conducere, vor avea o vină mai mare. Aşa cum se cuvine poziţiei lor, ar trebui să fie lucizi, dar ei se vor deda linguşirilor femeii. Biserica îmbrăţişază” lumea, ca să obţină un număr cât mai mare posibil de adepţi şi mari bogăţii, şi lumea se bucură de îmbrăţişarea ei, căci ea promite tuturor, celor care vin la ea şi plătesc bine, cerul. „Cheile lui Petru” sunt legănate ademenitor înaintea ochilor împăraţilor şi popoarelor, şi astfel scaunul „locţiitorului lui Hristos” va fi ridicat la o înălţime, care nici în zilele cele mai glorioase ale papalităţii nu a fost – în secolele unsprezece, doisprezece şi treisprezece, când aroganţa şi mândria Romei s-a arătat deosebit de clar.
3. »Negustorii pământului s-au îmbogăţit prin puterea luxului ei.« Această a treia grupă face cu ea comerţ aducător de câştig. Totdeauna au fost numeroşi oameni care din pricina câştigului s-au alipit bisericii, folosind ajutoarele acesteia pentru satisfacerea intereselor lumeşti proprii. Babilonul pune o momeală unor astfel de oameni. Plinătatea măreţiei ei atrage pe negustorii pământului şi ei se pot îmbogăţi prin cheltuiala acesteia. Dar curând se va schimba situaţia şi atunci aceşti negustori vor plânge şi se vor tângui din cauza pustiirii sistemului prin care ei au devenit bogaţi.

O chemare la despărţire

4-5 »Şi am auzit un alt glas din cer, spunând: „Ieşiţi din ea, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi păcatelor ei şi să nu primiţi din plăgile ei, pentru că păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a amintit de nedreptăţile ei.”« - Acest »alt glas din cer« trebuie diferenţiat de glasul unui »alt înger« din versetul 1. Acest alt glas de aici a rostit gândurile lui Dumnezeu, cu care toţi cei din cer sunt în concordanţă.

Solicitarea »Ieşiţi din ea, poporul Meu« (compară cu Isaia 48:20 ; Ieremia 51:6 ) are desigur totdeauna valabilitate şi niciodată nu este de prisos acolo unde şi când se arată principiile Babilonului. Dar în timpul din urmă această poruncă, această atenţionare îşi va avea însemnătatea ei deosebită. Babilonul nu poate fi transformat după principiile biblice, şi de aceea pentru cei credincioşi există totdeauna un drum deschis – drumul despărţirii totale de tot ce în mod fals îşi atribuie numele lui Hristos. Fără îndoială în Babilon se vor găsi, chiar şi în starea lui cea mai rea, stricată, unii credincioşi adevăraţi, care probabil prin aceasta vor încerca să scape de prigoane şi de moarte. Aceşti adepţi vor trebui să facă o despărţire totală de Babilon; altfel, dacă rămân în el, vor avea parte de plăgile care vor veni asupra lui. De ce natură vor fi aceste plăgi, se spune în versetul 8: »moarte şi întristare şi foamete«.

1.      »Ca să nu fiţi părtaşi păcatelor ei.« Prin rămânerea în Babilon vor fi părtaşi la vina lui.

2.      »Să nu primiţi din plăgile ei.« Atenţionarea este rostită şi din cauza urmărilor care rezultă din acţionarea lui Dumnezeu în guvernare şi judecată.

Ameninţarea divină nu pune nicidecum la îndoială siguranţa veşnicăa celor mântuiţi. Dar aici se vorbeşte clar de vină şi pedeapsa tuturor celor care rămân în Babilon. Dumnezeu va lovi întreg sistemul bisericesc decăzut cu nimicire totală şi definitivă şi cu privire la această revărsare finală a mâniei Sale (numită aici »plăgi«) este emisă această ultimă strigare urgentă: »Ieşiţi din ea, poporul Meu«. Presupunem ca de la sine înţeles, că ieşirea sfinţilor din Babilonul simbolic se va încheia înainte de ultima lovitură, care – vorbind simbolic – va dărâma în praf această cetate. Cineva a spus: „Judecata deplină va veni după ce poporul lui Dumnezeu a ieşit din ea.”

5. »Pentru că păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a amintit de nedreptăţile ei.« - În aceste cuvinte este răspunsul la întrebarea, de ce trebuie să vină de la Dumnezeu o judecată aşa de grea asupra Babilonului. De la primul legământ fără Dumnezeu, care avea ca subiect Babel, citim: »Veniţi să ne construim o cetate şi un turn cu vârful până la cer« (Geneza 11:4 ). Voiau să facă din pietre un monument statornic al nebuniei lor. Dar aici mulţimea păcatelor Babilonului »au ajuns până la cer« - un fel de monument al ruşinii lor, măcar de ar recunoaşte-o*. Ce tablou nimerit este prezentat aici: un turn ca cel din Babel, dar nu din pietre, ci din păcate, din păcate multe, grele, temerare şi ticăloase, pe care ei le-au făcut. »Dumnezeu Şi-a amintit de nedreptăţile ei«, şi de aceea El trebuie să aducă o judecată grea şi necruţătoare asupra Babilonului şi El o va aduce.

* Compară Ezra 9:6 şi Ieremia 51:9 . În Ieremia 51 vedem realmente Babel sau Babilonul, aici vedem Babilonul simbolic, care este perechea primului Babilon.

Răsplătirea dreaptă

6. »Răsplătiţi-o cum va răsplătit şi ea; şi întoarceţi-i dublu, potrivit faptelor ei. Amestecaţi-i dublu în paharul în care a amestecat şi ea.« - Dumnezeu acţionează în dreptatea de răsplătire. Acest principiu este valabil astăzi şi, aşa cum arată acest verset, va fi valabil şi în viitor. Vedem aici confirmat, că Dumnezeu acţionează potrivit acestui principiu cu grupe de mulţi oameni, cu sisteme omeneşti şi cu popoare întregi. În Matei 7:2 vedem aplicarea aceluiaşi principiu la persoane particulare. – Legea cere »ochi pentru ochi«, deci un ochi pentru un ochi; aici răsplătirea va depăşi cu mult acest principiu. Măsura răsplătirii trebuie dublată pentru Babilon.

Mândria înaintea căderii

7-8 »Pe cât s-a glorificat şi a trăit în lux, pe atât daţi-i chin şi întristare! Pentru că zice în inima ei: „Şed ca împărăteasă şi nu sunt văduvă şi nu voi vedea nicidecum întristare”, de aceea, într-o singură zi vor veni plăgile ei, moarte şi întristare şi foamete şi va fi arsă în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care o judecă, este puternic.« - Marele Babilon este caracterizat în exterior prin aceea, că s-a glorificat singur şi a trăit în lux. Nu a fost interesat de glorificarea Domnului, ci de strângerea abundentă a comorilor lumii. Atitudinea lui lăuntrică, care este adusă la lumină aici prin Duhul lui Dumnezeu, lasă să se recunoască toată mândria şi aroganţa lui. El se laudă cu stăpânirea regală şi bunăstarea pe pământ. Chiar dacă norii judecăţii se aglomerează, el zice totuşi în inima lui: „Şed ca împărăteasă şi nu sunt văduvă şi nu voi vedea nicidecum întristare”. Dar în versetul 8 se anunţă judecata gata să vină şi definitivă din mâna lui Dumnezeu. Deodată, într-o zi vor veni plăgile ei: moarte şi întristare şi foamete. În afară de aceasta cuvintele »va fi arsă în foc« arată nimicirea lui completă. Împăraţii pământului se vor plânge de judecata venită asupra lui, dar nu vor putea să-i ajute. Focul înseamnă sfârşitul Babilonului. Dumnezeul Atotputernic va judeca Babilonul, chiar dacă El foloseşte oameni pentru efectuarea judecăţii. Cineva a spus: „Roma năzuieşte după putere, dar puterea ei nu este nimic. Domnul este puternic, Cel care o va judeca.”

Plângerea asupra Babilonului

Versetele 9 până la 19 conţin „plângerile” asupra Babilonului. Mulţi vor lua parte la întristare şi plângere, deoarece prin căderea lui într-un fel sau altul vor avea de suferit. Însemnătatea întregii secţiuni este aşa uşor de înţeles, că nu este nevoie de a intra în detalii cu explicaţiile. Comerţul cu Babilon cuprinde 29 de mărfuri diferite. Lista este începută în versetele 12 şi 13 cu aurul, iar pe ultimul loc sunt sufletele oamenilor. Prăbuşirea Babilonului va influenţa grav întreaga viaţă economică şi socială a lumii, şi de aceea se vor plânge de judecata lui toţi aceia care au avut de câştigat de pe urma luxului şi bogăţiei lui şi au avut câştig din relaţiile cu el.

9-10 - »Şi împăraţii pământului, care au curvit şi au trăit în lux cu ea, vor plânge şi se vor jeli pentru ea, când vor vedea fumul arderii ei, stând departe, de teama chinului ei, spunând: „ Vai, vai, cetatea cea mare, Babilonul, cetatea cea tare! Pentru că într-un singur ceas ţi-a venit judecata!”« - »Împăraţii pământului« vor merge în fruntea tristeţii generale. Mai înainte ei au fost cel mai strâns legaţi cu el, şi de aceea ei simt pierderea mult mai dureros decât ceilalţi. Aceşti împăraţi nu trebuie confundaţi cu cei zece împăraţi, care urăsc femeia şi care vor exercita judecata asupra ei (Apocalipsa 17:16 ). În opoziţie cu cei zece împăraţi, împăraţii pământului se vor întrista cu privire la el, dar nu vor fi în stare să împiedice nimicirea lui. În împăraţii pământului vedem pe conducătorii religioşi de frunte din creştinătate. Ei vor fi umpluţi de frică, vor sta departe şi (în această vorbire simbolică) vor vedea arderea îngrozitoare şi nimicitoare a acestui sistem puternic, cu care au fost aşa de strâns legaţi şi au trăit în lux. Atunci vor tremura din cauza gravităţii judecăţii venite deodată, care va veni »într-un ceas«.

11-13 »Şi negustorii pământului vor plânge şi se vor întrista pentru ea, pentru că nimeni nu le va mai cumpăra marfa: marfă de aur, şi argint, şi pietre preţioase, şi perle, şi in subţire, şi purpură, şi mătase, şi stacojiu, şi orice lemn aromat, şi orice obiect din fildeş, şi orice obiect din cel mai preţios lemn, şi din aramă, şi din fier, şi din marmură, şi scorţişoară, şi plante aromate, şi tămâie, şi mir, şi tămâie din Liban, şi vin, şi untdelemn, şi făină fină, şi grâu, şi vite, şi oi, şi cai, şi care, şi trupuri şi suflete omeneşti.« - »Negustorii pământului« urmează în lista celor întristaţi cu privire la Babilon. Ei nu vor fi întristaţi din cauza dragostei lor faţă de sistem, ci simplu, pentru că afacerile lor încetează şi bogăţia lor nu mai creşte. Babilon nu este numai un sistem religios, ci şi punctul central al marilor interese economice. Diferitele feluri de mărfuri, produse ale tuturor ţărilor, lasă să se recunoască influenţa vastă a Babilonului, şi noi vedem totodată, că el trage la sine bogăţiile lumii. Meditativ privim lista vastă a materialelor de negoţ, lumeşti şi bisericeşti. Printre altele mărfuri sunt enumerate şi trupurile şi sufletele oamenilor, şi anume ca ultime, deoarece ele au importanţa cea mai redusă. În enumerarea mărfurilor, Babilonul este depozitul şi magazinul universal al lumii, care conţine toate lucrurile mult preţuite, dar şi lucruri de mică valoare. Articolele pot fi încadrate în şapte grupe de mărfuri:

1. Obiecte de valoare şi de podoabă, cum ar fi aurul, argintul, pietrele preţioase şi perlele;

2. Îmbrăcăminte preţioasă şi materiale din in subţire, purpură, mătase şi stacojiu;

3. Mobilă de lux şi obiecte de mobilier din cele mai scumpe sorturi de lemn, fildeş, metale şi marmură;

4. Mirodenii preţioase şi materiale parfumate, cum ar fi scorţişoara, plante aromate, tămâia, mirul;

5. Materii pentru o viaţă de plăceri, cum ar fi vinul, untdelemnul, făina fină, grâu, vite şi oi;

6. Dotaţii pentru paradă, cum ar fi cai şi care;

7. Obiecte ale unui comerţ ruşinos: trupurile şi sufletele oamenilor.

14. »Şi fructele dorite de sufletul tău s-au depărtat de la tine. Şi toate cele alese şi strălucite au pierit de la tine şi nu le vor mai găsi nicidecum.« - Cântecul de jale al negustorilor este întrerupt prin această scurtă intercalare din acest verset. Un glas din cer se adresează direct Babilonului şi vorbeşte despre urmările judecăţii lui. Încetarea completă a negoţului cu el de către cei mulţi, care mai înainte erau uniţi cu el, de la împăraţi şi până la ţărani, îl vor părăsi ca pe o epavă. Toate sursele de ajutor vor seca; el va fi jefuit de toate mijloacele care mai înainte îi asigurau existenţa în mulţumire de sine. Ce a slujit pentru mândria lui şi îi părea vital, va fi nimicit definitiv prin lovitura deodată a mânii lui Dumnezeu.

15-16 »Negustorii acestor lucruri, care s-au îmbogăţit prin ea, vor sta departe, de teama chinului ei, plângând şi întristându-se şi spunând: „Vai, vai, cetatea cea mare, cea îmbrăcată cu in subţire şi purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle! Pentru că într-un singur ceas a fost pustiită o bogăţie aşa de mare.”« - Aici se continuă plângerile de durere. Toată mulţimea negustorilor, toţi, »care s-au îmbogăţit prin ea«, vor plânge din cauza lui şi se vor văita cu cuvinte asemănătoare cu ale împăraţilor (versetul 10). O diferenţă însă se observă. Împăraţii spun în plângerea lor: »într-un singur ceas ţi-a venit judecata«, în timp ce negustorii spun: »într-un singur ceas a fost pustiită o bogăţie aşa de mare.« Dacă rezumăm cele două constatări, putem deduce din ele, că judecata asupra Babilonului cuprinde în sine pustiirea tuturor posesiunilor lui lumeşti. Negustorii confirmă, ca a doua grupă, că lovitura de răsplătire a venit deodată şi pe neaşteptate din mâna Celui Atotputernic, »într-un ceas«.

17-19 »Şi orice cârmaci, şi oricine călătoreşte pe mare spre vreun loc, şi marinarii, şi toţi cei care lucrează pe mare stăteau departe şi, văzând fumul arderii ei, strigau spunând: „Care cetate este asemenea cetăţii celei mari?” Şi îşi aruncau ţărână pe capete şi strigau, plângând şi întristându-se, spunând: „Vai, vai, cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit, prin belşugul ei, toţi cei care aveau corăbii pe mare! Pentru că într-un singur ceas a fost pustiită!”« - În cele din urmă vor plânge şi se vor tângui toţi cei ce călătoresc pe mare, proprietarii de vapoare şi personalul de pe vapoare, de pustiirea Babilonului. Ei, care de asemenea »s-au îmbogăţit prin belşugul ei«, vor simţii dureros pierderea şi într-o cântare de jale îşi vor aduce aminte de mărimea din trecut şi de bogăţia Babilonului. Ca a treia grupă, ei confirmă că pustiirea Babilonului a venit într-un ceas. În cântarea de jale asupra Tirului (Ezechiel 27 ) găsim unele asemănări.

Judecata asupra Babilonului se va face înaintea ochilor împăraţilor, negustorilor şi a celor ce călătoresc pe mare, deci înaintea diferitelor grupe, care prin legătura cu el au avut avantaje şi s-au îmbogăţit. Chinul Babilonului îi va umple de groază.

Bucurie în cer

20. »Bucură-te de ea, cerule, şi voi, sfinţilor şi apostolilor şi profeţilor! Pentru că Dumnezeu a judecat cauza voastră împotriva ei.« - Glasul din cer este auzit mai întâi în versetul 4 şi ultima dată în versetul 20. Aici cerul este chemat să se bucure. Dacă pe pământ se aud plângeri, în cer va fi bucurie. Cerul şi locuitorii lui se vor uni în triumf asupra Babilonului. Trei grupe sunt numite în acest verset: sfinţii, apostolii şi profeţii. Prima denumire cuprinde pe toţi credincioşii care au înviat şi pe cei transformaţi din timpul Vechiului şi Noului Testament, cea de-a doua se referă la apostolii Noului Testament (Efeseni 4:11 ) inclusiv cei „doisprezece” (Luca 9:1 ); grupa a treia se referă al profeţii Vechiului şi Noului Testament. Aceste trei grupe se vor bucura în cer, căci »Dumnezeu a judecat cauza voastră împotriva ei«. Mulţi dintre ei au suferit din partea Babilonului, dar atunci judecata dreaptă, pe care sfinţii, apostolii şi profeţii au rostit-o mai dinainte asupra Babilonului, va fi executată de Dumnezeu Însuşi.

Nimicirea completă şi veşnică a Babilonului

21. »Şi un înger puternic a ridicat o piatră, ca o piatră mare de moară, şi a aruncat-o în mare, spunând: „Cu o astfel de violenţă va fi aruncat Babilonul, cetatea cea mare, şi nu se va mai găsi.« - Acţiunea măreaţă şi foarte semnificativă a îngerului arată simbolic nimicirea completă a Babilonului în viitor. Un eveniment asemănător de dramatic, care arată nimicirea de durată a vechiului Babel, este descris în Ieremia 51:60-64 ; acolo a fost însă Seraia, cel care a acţionat, aici este un înger puternic. Atât cetatea istorică cât şi cetatea simbolică vor trebui şi vor fi nimicite total, deodată şi cu violenţă. Este de folos să se studieze atent cele două capitole, Ieremia 51 şi Apocalipsa 18 şi să se compare.

22-23 »Şi glas de cântăreţi din harfă şi de muzicanţi şi de cântăreţi din flaut şi de cântăreţi din trâmbiţă nicidecum nu se va mai auzi în tine şi nici un lucrător, de nici o meserie, nicidecum nu se va mai găsi în tine şi sunet de piatră de moară nicidecum nu se va mai auzi în tine şi lumină de lampă nicidecum nu va mai străluci în tine; şi glas de mire şi de mireasă nicidecum nu se va mai auzi în tine; pentru că negustorii tăi erau cei mari ai pământului, pentru că prin vrăjitoria ta au fost înşelate toate naţiunile.« - Aceste versete conţin în formă poetică o descriere vie şi impresionantă a pustiirii totale a Babilonului (compară cu Isaia 25:10 ). Cât de deplină este nimicirea! Fără nici o bucurie, Babilonul este văzut întunecat şi tăcut, ca un semn al răsplătirii necruţătoare a lui Dumnezeu. O stricăciune profundă domnea mai înainte în mijlocul acelora, care în ceea ce priveşte mărturisirea purtau Numele lui Hristos. Dar în cele din urmă, când ei au umplut paharul fărădelegilor lor până la margine, Dumnezeu Se  va ridica în mânie. Mânia lui se va aprinde, şi Babilonul va fi distrus, ca niciodată să nu se mai ridice. Nimicirea lui va fi definitivă.

24. »Şi în ea s-a găsit sângele profeţilor şi al sfinţilor şi al tuturor celor înjunghiaţi pe pământ.« - Capitolul se încheie cu o referire repetată la caracterul sângeros al acestui sistem (Apocalipsa 17:6 ; 18:24 ). Un alt scriitor, Wordsworth, a remarcat în privinţa aceasta: „Ea (biserica romană) a construit închisori în Italia, Spania, America şi India, care au instaurat scaune de tortură şi au aprins ruguri, pe care le-au numit „oficiul sfânt” al inchiziţiei. Ea preamăreşte pe unul din papi declaraţi sfinţi, Pius al cincilea, în „breviarul” ei ca pe un inchizitor rigid. Ea a gravat masacrul din noaptea bartolomeilor pe monezile lor papale şi îl prezintă acolo ca pe o lucrare executată de un înger din cer. Şi papa roman din timpul acela a mers public la biserică, ca să mulţumească lui Dumnezeu pentru această faptă brutală şi perfidă.” – Cuvântul sânge stă în textul grecesc în unele manuscrise la plural. Nu arată aceasta faptul, că tot sângele, care a fost vărsat cu răutate pe pământ sub diferite forme şi deseori, în cele din urmă va fi regăsit în Babilon? Este un sistem, care uneori este reţinut şi înfrânat prin puterea statală, dar care niciodată nu s-a îmbunătăţit şi niciodată nu s-a căit.

sursa: https://comori.org/