Categorie: Cartile Bibliei
Introducere
În şirul evenimentelor din capitolul 14 este anunţat al treilea eveniment, căderea Babilonului, şi judecata acestui sistem încărcat de vină are loc după vărsarea potirului al şaptelea. În Apocalipsa 14:8 se vorbeşte despre acelaşi eveniment şi acelaşi timp ca şi în Apocalipsa 16:19 . Din aceasta rezultă că evenimentele patru, cinci, şase şi şapte din capitolul 14 se ordonează în timp după vărsarea potirului al şaptelea. Ca ajutor pentru înţelegerea corectă a părţilor diferite şi viziunilor din această carte, aceasta este important. În capitolele 17 şi 18 sunt descoperite apoi caracterul Babilonului, ale acestei »mari curve«, relaţiile ei cu fiara şi cu împăraţii pământului în general precum şi detalii ale judecării ei. Să nu gândim, că evenimentele din aceste două capitole vor avea loc în timp după încheierea definitivă a judecăţilor pricinuite prin vărsarea potirului al şaptelea; comunicările de aici nu ne prezintă succesiunea cronologică. – Babilonul* ocupă un loc deosebit în istorie şi în Sfânta Scriptură apare des ca duşman al lui Dumnezeu şi ca cel care subjugă pe poporul Său. El este destinat în mod deosebit pentru judecată, şi de aceea era necesar să se dezvelească natura lui, relaţiile lui şi sfârşitul lui. De ce Babilonul va avea parte în mod deosebit de răzbunarea Domnului? Prin cine şi prin ce mijloace va avea loc judecata lui? Capitolele 17 şi 18 răspund la această întrebare şi altele, care se pun în mod natural în duhurile care cercetează. Deci comunicările din Apocalipsa 14:8 ; 16:19 ; 17:1 până la Apocalipsa 19:4 constituie un întreg şi de aceea trebuie citite împreună.
* În Vechiul Testament găsim numele Babel. Babilon este forma greacă a acestui nume.
Capitolul 17 constă din două părţi. În prima parte este descrisă curva cea mare, aşa cum Ioan a văzut-o în viziunea lui (versetele 1-6). Partea a doua (versetele 7-18) este mult mai bogată în conţinut şi deosebit de interesantă, deoarece ea ne dă o privire de ansamblu minunată referitoare la istoria viitoare a fiarei, cu privire la legătura ei atât cu curva cât şi cu Mielul lui Dumnezeu. Că această curvă este Roma, rezultă clar din versetul 18. Această parte a profeţiei ar trebui cercetată atent şi cu rugăciune de către toţi cititorii scrierilor profetice.
Contrastul dintre curvă şi Mireasa Mielului
În orice privinţă aceste două femei stau în opoziţie mare una faţă de cealaltă. Curva stă sub influenţa lui Satan, Mireasa este supusă lui Hristos. Unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte potire, a arătat vizionarului uimit aceste două femei. Dar punctele de observaţie foarte diferite, la care a fost condus vizionarul în duhul, erau o pustie1 (Apocalipsa 17:3 ) şi un munte mare şi înalt2 (Apocalipsa 21:10 ). Marele Babilon vine de pe pământ, originea lui istorică este omenească (Geneza 11:1-9 ) şi evoluţia lui în timpul din urmă este satanică, aşa cum ne este arătat în cartea Apocalipsa. Noul Ierusalim (sau Mireasa, soţia Mielului) coboară din cer, patria ei, şi originea ei este de la Dumnezeu. Una este îmbrăcată şi împodobită de Satan (Apocalipsa 17:4 ), cealaltă de Dumnezeu (Apocalipsa 19:8 ; 21:2,11 ). Pierzarea veşnică va fi partea curvei, slava veşnică va fi soarta fericită a miresei.
1 O pustie este fără cărare şi fără surse de viaţă, un tablou al sărăciei spirituale absolute.
2 Un munte este măreţ şi stabil, un tablou al unei puteri stabile.
Descrierea curvei celei mari (versetele 1-6)
Femeia şi fiara
1. »Şi unul din cei şapte îngeri, care aveau cele şapte potire, a venit şi a vorbit cu mine, spunând: „Vino aici; îţi voi arăta sentinţa curvei celei mari, care şade pe apele2 cele multe,« - Curva cea mare, care stă pe multe ape (vezi şi Ieremia 51:13 ), este văzută aici în primul rând. În explicaţia vedeniei (versetele 7-18) ni se spune ce înseamnă aceste multe ape (versetul 15): »Apele pe care le-ai văzut, unde şade curva, sunt popoare şi mulţimi (de popoare) şi naţiuni şi limbi.« Adăugarea expresiei »mulţimi [de popoare]« în şirul celor patru noţiuni obişnuite, care includ în sine pe toţi locuitorii pământului, desemnează caracterul diversificat al acelora care sunt dominaţi de ea. Curva cea mare şade pe apele cele multe. Ea conduce şi domină naţiunile în sens religios, tot aşa cum fiara face în domeniul politic. Suita ei cuprinde aproape totul. Ea reprezintă simbolic un uriaş sistem religios. Femeia şi fiara personifică intenţii şi gânduri diferite. Femeia este sistemul religios, fiara este puterea statală. Falsificarea adevărului şi stricăciunea spirituală caracterizează Babilonul. Egoismul arogant, rebeliunea evidentă împotriva lui Dumnezeu şi violenţa sunt caracteristici clare ale fiarei. Stricăciunea, egoismul şi violenţa sunt active începând din primele zile ale omenirii decăzute; ele erau şi răul mare, care a umplut oamenii înainte de potop (Geneza 6:11-12 ). Aici în cartea Apocalipsa vedem desfăşurarea deplină a aceloraşi păcate. Falsificarea şi stricăciunea se îndreaptă în mod deosebit împotriva lui Dumnezeu, violenţa împotriva oamenilor. Primele sunt întruchipate în femeia desfrânată, care din cauza aceasta este numită curva cea mare şi mama curvelor; fiara acţionează cu duşmănie evidentă şi brutalitate, nimicind brutal pe oricine i se împotriveşte şi în cele din urmă temerar se ridică cu putere militară împotriva lui Hristos şi împotriva oştirilor Lui cereşti (Apocalipsa 19:19 ). Mai întâi fiara va nimici curva; după aceea, îmbătată de victorie, în beţia puterii şi delir va conduce oştirile ei împotriva Mielului şi oştirilor Lui de război. – Principiile Babilonului sunt active deja din zilele de demult, dar desfăşurarea lor cea mai mare va avea loc în viitor. Babilonul nu este numai sistemul2 papal, ci uniunea tuturor partidelor care poartă nume creştin, alcătuind un sistem uriaş al răului. Caracteristicile papalităţii din Evul mediu se recunosc fără îndoială în curva din cartea Apocalipsa. Curva cea mare nu este numai imitaţia lui Satan a Bisericii adevărate, ci şi asocierea tuturor mişcărilor anticreştine şi sectelor din timpul acela, unite şi conduse de Satan. Pretenţiile nejustificate ale curvei vor fi sprijinite un timp de puterea militară şi de prestigiul sistemului statal păcătos, aşa că influenţa ei se va putea extinde asupra întregii lumi cunoscute. Acest sistem gigantic al curviei spirituale este fără îndoială totodată capodopera lui Satan şi este dezgustător în ochii lui Dumnezeu.
1Articolul lipseşte în unele manuscrise. Mulţi învăţaţi recunoscuţi sunt însă de părerea, că aici pe drept trebuie să fie. Articolul hotărât este folosit în cartea Apocalipsa şi pentru a scoate în evidenţă anumite lucruri de importanţă deosebită. El arată exactitatea şi importanţa lucrului pe care îl însoţeşte: curcubeul, cele şapte tunete (Apocalipsa 10 ), fiara (Apocalipsa 11:7 ), cele două aripi ale vulturului cel mare (Apocalipsa 12:14 ). S-ar mai putea adăuga şi alte exemple. Folosirea articolului hotărât scoate în evidenţă lucruri care în mod obişnuit pot fi privite ca având importanţă minoră.
2 „Nu poate exista îndoială, că mulţi dintre cercetătorii cei mai importanţi ai Scripturii susţin şi învaţă, că profeţiile referitoare la Babilon din cartea Apocalipsa au fost date în aşa fel de Duhul Sfânt, că ele descriu biserica romană. Nu numai aceia care au trăit în timpul Reformei, ci şi urmaşii lor de la sfârşitul secolului şaisprezece şi începutul secolului şaptesprezece vestesc deschis aceeaşi învăţătură. Şi ea a fost în acest timp susţinută şi de aceia care erau cunoscuţi pentru luciditatea lor, pentru temperarea lor, de altruismul creştin şi cunoştinţe temeinice.” – În sensul acesta a scris un comentator. Este Roma păgână sau Roma papală caracterizată de trăsăturile caracteristice Babilonului? Desigur, Roma papală. În măsura în care Roma papală a falsificat adevărul, a prigonit pe sfinţii lui Dumnezeu, a ridicat pretenţii arogante şi de blasfemie, şi-a însuşit domnia peste toţi şi pe de altă parte şi-a însuşit duhul, principiile şi practicile »curvei cea mare«, ea prezintă în natura ei Babilonul din cartea Apocalipsa; dar, aşa cum am remarcat deja, Babilonul profetic este mai rău, mult mai rău decât a fost vreodată sistemul papal. Dezvoltarea deplină a răului în Babilon este încă de viitor.
Comportarea şi influenţa curvei celei mari
2. »cu care au curvit împăraţii pământului; şi cei care locuiesc pe pământ au fost îmbătaţi de vinul curviei ei”« - Împlinirea deplină a acestor cuvinte este încă în viitor, cu toate că în caracterul şi comportarea sistemului papal din zilele întunecate ale Evului Mediu se recunosc unele asemănări. Mai întâi curva face unele legături reprobabile cu împăraţii pământului, cu marii conducători politici din domeniul creştinătăţii, şi apoi îmbată cu vinul curviei ei pe »cei ce locuiesc pe pământ«, aceştia sunt mulţimea decăzuţilor creştini cu numele. Măsura păcatelor acestor mărturisitori creştini de odinioară va fi atunci plină. După ce s-au lepădat de Hristos, de chemarea cerească şi de toată credinţa creştină, se vor deda bucuriei de scurtă durată, care o oferă vinul curviei. Este cu adevărat îngrozitor să priveşti calea, caracterul şi soarta acelora care locuiesc pe pământ.
Curvia spirituală
Adulterul este păcatul deosebit de care a fost acuzat vechiul popor Israel din cauza idolatriei lui, deoarece ei erau văzuţi ca o femeie1 logodită cu Domnul (Ieremia 3:8,8,14 ; 31:32 ; Isaia 54:1 ): »Au comis adulter cu idolii lor« (Ezechiel 23:37 ). Din cauza aceasta a fost pusă în libertate sau divorţată2 (Isaia 50:1 ; Ieremia 3:8 ). Dar după planul şi harul lui Dumnezeu Israel va fi readus în legătura lui binecuvântată de odinioară, şi după aceea niciodată nu vor mai avea de suferit, cât va fi soarele şi luna (Ieremia 31:31-36 ).
1 Împărăteasa, soţia Împăratului, este cetatea Ierusalim (Psalm 45:9). Mireasa şi soţia Mielului este Biserica sau Adunarea (Apocalipsa 19:7 ; 21:9 ). Soţia Domnului este Israel (Ieremia 3:14 ; 31:32 ). Mama copilului de parte bărbătească este Israel sau, mai exact, Iuda (Apocalipsa 21:1,5 ; Romani 9:5 ).
2O femeie divorţată nu mai poate niciodată să fie o fecioară; drept urmare nu este Israel, ci Adunarea este Mireasa Mielului (2. Corinteni 11:2 ; Efeseni 5:32 ).
Curvia, relaţii nepermise, legături nepermise cu lumea vinovată, păcătoasă, aşa sună acuzarea serioasă a Babilonului. În această vorbire simbolică el este femeia stricată şi desfrânată, care prin desfătările ei de scurtă durată îmbrăţişează şi încătuşează pe toţi care stau sub influenţa ei, împăraţi şi supuşi, mari şi mici. Fastul şi strălucirea înşelătoare ale acestei femei lepădate impresionează oamenii din toate treptele sociale, dar ea îi va conduce pe toţi la stricăciune morală/spirituală, pe cei care ea îi poate lega cu lanţurile ei de aur şi beau din paharul ei. Acolo unde arta ei de convingere are succes şi este căutată protecţia ei, se pierde orice gând adevărat cu privire la Hristos şi despre Hristos.
Fiara pe care şade femeia
3. »Şi m-a dus în duh într-un pustiu; şi am văzut o femeie stând pe o fiară stacojie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne.« - Chiar dacă fiara nu este prima şi cea mai importantă figură din această viziune, ea joacă totuşi un rol important. În cuvintele: »am văzut o femeie stând pe o fiară stacojie« se exprimă, că fiara va fi subordonată curvei. Ea arată o subordonare temeinică şi deplină a puterii statale. Este o realitate total neobişnuită, că puterea statală puternică, fără Dumnezeu, va sta sub domnia şi autoritatea femeii. Dar în viziune femeia nu stă numai pe ape multe, naţiunile şi popoarele pământului (versetul 1), ci şi pe fiară (versetul 3). Ea va domina pentru un timp fiara, care atunci la rândul ei va fi puterea politică dominantă asupra tuturor celorlalte puteri de pe pământ.
Această imagine ciudată a fost oferită vizionarului într-o pustie, într-un loc sumbru al pustiei şi singurătăţii. Ce izbitor este contrastul cu fastul femeii şi puterea fiarei! Fastul deosebit şi mărimea deosebită a celor două iau captive inimile oamenilor şi le ameţesc sufletele, dar pentru o rămăşiţă suferindă simplul fast exterior este asemenea unei pustii, deoarece ea nu poate găsi acolo pe Dumnezeu. El este numai ca o vâlvătaie mare, un spectacol măreţ înaintea prăbuşirii definitive.
Culoarea stacojie a fiarei arată domnia politică în lume cu slava şi mărimea ei. Fără îndoială fiara reprezintă imperiul roman reinstaurat, care atunci va sta sub conducerea satanică. Prin acesta va obţine şi femeia puterea ei exterioară şi va putea să-şi impună poruncile. În Apocalipsa 11:7 este amintită pentru prima dată nemijlocit fiara, ca ceva cunoscut.
3. »... plină de nume de hulă« - În Apocalipsa 13:1 au fost văzute nume de hulă pe cele şapte capete ale fiarei, care reprezintă dreptul de guvernare deplină a fiarei. Aici se spune că fiara însăşi este plină de nume de hulă. Aceasta înseamnă, că nu numai compartimentele de guvernare executivă ale împărăţiei vor rosti cuvinte multe şi variate de hulă, ci că împărăţia în sine însăşi, în toate părţile ei, va fi total stricată şi va fi caracterizată în toată fiinţa ei prin hule publice şi obraznice. Expresia »nume de hulă« indică exprimări şi forme multe şi diferite ale egoismului, împotrivirii şi răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu.
3. »... având şapte capete şi zece coarne.« - Cele şapte capete ale fiarei, care în Apocalipsa 13:1 reprezintă simbolic caracterul complet al dreptului ei de guvernare, înseamnă aici, potrivit cu explicaţia din versetul 10, formele succesive de guvernare.* – Coarnele reprezintă persoanele regale (versetul 12). În Apocalipsa 13:1 fiara are zece coarne şi şapte capete şi pe coarne zece diademe. În capitolul 17 nu se văd diademe nici pe capete şi nici pe coarne. Împăraţii din această viziune nu sunt în deplina posesiune a demnităţii lor regale. În explicaţia îngerului cu privire la fiara cu zece coarne citim: »Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara« (versetul 12). Deci ei vor domni cu autoritate regală împreună cu fiara, cu »cornul mic« din Daniel 7:8-20 , care va fi domnul şi stăpânul lor. Deoarece guvernarea efectivă a acestor zece împăraţi va începe mai târziu, coarnele nu au aici nicio diademă.
* În versetul 10 prin „împăraţi” se înţelege efectiv forme de guvernare; vezi explicaţia la versetul 10 din această carte.
Strălucirea exterioară a femeii
4. »Şi femeia era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, şi împodobită cu aur şi pietre preţioase şi perle.« - După ce ne-am ocupat cu fiara, cu sistemul statal, revenim la studiul femeii, a sistemului religios. Pentru un timp ea va câştiga o influenţă decisivă asupra puterii statale. Ea călăreşte pe fiară şi o conduce, ca să obţină propriile ei scopuri egoiste. Dintre cele două sisteme, sistemul religios este cel mai periculos. Fiara va huli în public şi va prigoni pe sfinţii care atunci vor interveni pentru drepturile lui Dumnezeu. Femeia, dimpotrivă, va apărea oamenilor ispititoare şi atrăgătoare. După ce ea a dobândit influenţa şi fastul curţilor şi palatelor, toată strălucirea bătătoare la ochi a lumii, ea va şedea ca împărăteasă şi prin viclenia ei şi linguşeala ei înşelătoare va câştiga inimile creştinilor de nume. Dumnezeu va fi atunci complet alungat din gândurile oamenilor.
Îmbrăcămintea ei din purpură şi stacojiu aminteşte că astfel de îmbrăcăminte aparţine caracteristicii deosebite a papilor şi cardinalilor. Podoaba lor din aur, pietre preţioase şi perle este una din semnele cele mai importante ale podoabei şi gloriei papale. Argintul nu este deloc amintit aici. În serviciile divine ale bisericii papale argintul a fost înlocuit cu aurul. Dar oricare ar fi asemănările dintre Babilon, femeie şi biserica romană, punctul esenţial este, că femeia este împodobită cu nimicurile şi găteala lumii. Ea se înconjoară cu ceea ce lumea consideră cel mai de valoare pentru ea, cu bogăţie materială, cu lucruri după care oamenii lumii acesteia aleargă în mod deosebit şi pentru care ei trăiesc şi lucrează.
4. »... având în mâna ei un pahar de aur, plin de urâciuni şi de necurăţiile curviei ei.« - Babilonul se înconjoară ca sistem religios cu un lux şi slavă exterioară care încătuşează inima firească şi fantezia omului şi îl orbeşte şi zăpăceşte. Dar mult mai rău este că femeia are un pahar de aur în mână. Paharul ademenitor este din aur, dar conţinutul lui descoperă adâncimea păcatului, în care ea a căzut. Ca animalul stacojiu, a cărui culoare se aseamănă foarte mult cu balaurul roşu (Apocalipsa 12:3 ), plin de nume (sau exprimări) de hulă, aşa este aici paharul femeii plin de urâciuni şi necurăţiile curviei ei. Cele două rele, ale idolatriei şi stricăciunii, vor caracteriza starea din urmă a bisericii cu numele de pe pământ. Cuvântul urâciuni se referă la idolatrie ( 23:13 ; Isaia 44:19 ; Ezechiel 16:36 ) şi cuvântul curvie se referă la stricăciunea ei mare (Apocalipsa 2:21 ; 9:21 ). Deci paharul ei este plin de păcate dezgustătoare. Culmea răului va fi atinsă. S-ar putea aştepta ca aceste lucruri să se întâlnească la păgâni, dar că creştinătatea, care acum încă mai este un domeniu al luminii, harului şi adevărului, va deveni atunci tocmai locul de clocit şi haznaua a tot ce este murdar şi dăunător în domeniul religios, aceasta este de mirare. Acest capitol ne arată însă cu cuvinte şi simboluri simple viitorul acestor ţări „creştine”. Acum Duhul Sfânt locuieşte în adevărata Biserică sau Adunare; atunci Satan va umple biserica falsă cu prezenţa sa şi cu lucrările lui rele. Mulţumim lui Dumnezeu pentru mărturia autentică a Domnului Isus, că Adunarea, pe care El o clădeşte, nu va pieri (Matei 16:18 ) şi că triumful ei final este asigurat (Efeseni 5:27 ).
Numele femeii şi mamei
5. »... şi pe fruntea ei avea scris un nume: „Taină, Babilonul cel mare, mama curvelor şi a urâciunilor pământului.”« - Aici se arată clar caracterul neruşinat al Babilonului. Ea îşi poartă numele în public, gravat de neşters pe fruntea ei, pentru ca toţi să-l poată citi şi să recunoască adevăratul caracter al acestui sistem hidos, această caricatură a Bisericii adevărate. Numele ei se compune din mai multe nume. Primul este „taină”. Acest cuvânt este folosit în general în Noul Testament pentru desemnarea adevărurilor revelate în Noul Testament, dar care au fost ascunse în timpul Vechiului Testament, deci erau o taină (Matei 13:11,35 ; Efeseni 3:2-9 ; Coloseni 1:26-27 ). Biserica sau Adunarea este supusă lui Hristos, Babilonul cel mare aparent nu este supus nimănui, dar stă sub influenţa lui Satan. El va smulge de partea lui domnia asupra naţiunilor, care se cuvine de fapt numai lui Hristos. El este realmente o taină. În loc să stea de partea lui Dumnezeu şi a adevărului, el va fi totodată întruchiparea rătăcirii şi a întregii ruşini şi a întregului rău. Al doilea nume este „Babilonul cel mare”. Babilonul va fi un sistem mare, uriaş, al răului spiritual. Vechiul Babel era mare şi rău, şi a subjugat pe poporul lui Dumnezeu; era aşa de rău, că soarta lui hotărâtă de Dumnezeu este irevocabilă (Ieremia 51:64 ). Cu toate acestea perechea lui din viitor, marele Babilon din cartea Apocalipsa, îl va întrece cu mult înaintea lui Dumnezeu în ce priveşte răul şi vina. În marele Babilon vedem toate influenţele şi evoluţiile rele, care au început deja în trecut să distrugă Biserica, unite într-un sistem uriaş. Prin aceasta se atinge punctul culminant al dezvoltării răului. Ultimele zile ale bisericii pe pământ vor fi cele mai rele zile ale ei. Adunarea constituită din toţi adevăraţii răscumpăraţi este lucrarea comună a Dumnezeirii, dar creştinătatea cu numele, moartă din punct de vedere spiritual, se va dovedi atunci ca fiind cel mai infam sistem de pe pământ. Numele „Babilonul cel mare” va fi cu adevărat denumirea cea mai potrivită pentru această femeie. Ea se va lăuda public cu ce este de fapt ruşinea şi păcatul ei. Cea de-a treia parte a numelui este: »Mama curvelor şi a urâciunilor pământului«. Urmaşii ei sunt numeroşi. Ea este mama, izvorul oricărui sistem religios, care caută să capete favoarea lumii. Idolatria sub orice formă şi înfăţişare, orice lucru seducător, toate sistemele, lucrurile, învăţăturile şi ţelurile, pe care Satan le foloseşte ca să îndepărteze pe oameni de Dumnezeu – aici se arată, că toate acestea îşi au originea în »Babilonul cel mare«. Caracteristicile morale ale Babilonului sunt totdeauna aceleaşi, neschimbate pe parcursul timpului. Aici ele sunt văzute în starea lor ultimă şi cea mai rea. Ea este mama a tot ce este oribil înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor lui Dumnezeu. Acestea sunt deci trăsăturile caracterului pe care femeia le poartă vizibil în public, aşa cum odinioară în unele locuri se obişnuia ca femeile curve să poarte scris pe frunte numele şi reputaţia lor. Chiar dacă adoratorii femeii, ameţiţi de mărimea şi luxul ei, nu vor recunoaşte adevăratul ei caracter – oamenii călăuziţi spiritual nu se vor lăsa înşelaţi.
Femeia îmbătată de sângele sfinţilor
6. »Şi am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus. Şi, văzând-o, m-am minunat cu mare uimire.« - Ura puterilor păgâne împotriva urmaşilor şi martorilor lui Isus se poate înţelege, dar că femeia, biserica falsă a acestor timpuri, ea însăşi va vărsa sângele sfinţilor lui Dumnezeu, a fost pentru vizionar un motiv de mare uimire. Ea (de fapt sistemul, care deja în trecut a avut caracteristicile ei) a fost cea care şi-a imaginat cruzimile diabolice ale Evului Mediu. Puterea lumească este numai un instrument în mâinile femeii. Adevărata instigatoare, forţa motrice din spatele autorităţii statale, este curva. Pe poalele hainei ei se va vedea sângele vărsat cu răutate secole la rând. Babilonul va moşteni totodată vina tuturor celor care mai înainte au exercitat prigoane religioase (Apocalipsa 18:24 ; compară cu Matei 23:35 ). Niciodată ea nu şi-a condamnat cu adevărat trecutul. Istoria ei este destul de neagră şi sub multe aspecte pătată cu sânge, cu sângele acelora care aveau preţ pentru Dumnezeu şi pentru Hristos. Vizionarul s-a mirat de această înfăţişare îngrozitoare. El a văzut biserica falsă în toată stricăciunea ei. Însă cu siguranţă acolo va ajunge biserica cu numele. Nimic nu o va întrece în lux şi mărime, dar nici în stricăciune, cruzime şi idolatrie. »Şi văzând-o, m-am minunat cu mare uimire.« Cei care locuiesc pe pământ vor fi îmbătaţi de vinul ei (versetul 2), femeia însăşi de sânge. Peste amândoi, oamenii decăzuţi de la Dumnezeu şi femeia, va veni furtuna dezlănţuită a mâniei lui Dumnezeu.
Explicarea tainei femeii şi a fiarei (versetele 7-18)
Vestirea
7. »Şi îngerul mi-a zis: „Pentru ce te-ai minunat? Eu îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o poartă, care are cele şapte capete şi cele zece coarne.”« - În Efeseni 5:23-32 învăţăm să cunoaştem taina despre Hristos şi Adunare, aici îngerul spune vizionarului, că el îi – şi prin el şi nouă – va explica taina femeii şi a fiarei.
Patru perioade ale istoriei fiarei
8. »Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi urmează să se ridice din Adânc şi să meargă la pieire; şi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, se vor minuna văzând fiara că era, dar nu este, şi va veni.« - În acest verset este istoria celui mai mare imperiu din vechime rezumată în patru afirmaţii clare, care sunt foarte remarcabile din cauza scurtimii şi exactităţii lor. Două din aceste afirmaţii se referă la evenimente de viitor. Vizionarului i-a fost arătată femeia şi fiara. Femeia reprezintă puterea religioasă, fiara reprezintă puterea statală, ambele sunt rele, decăzute de la Dumnezeu. Femeia stătea în viziune pe înălţimea succesului ei, mândră, seducătoare şi setoasă de sânge. Culmea luxului şi puterii ei le va obţine puţin timp înainte de prăbuşirea ei. – Fiara stă în viziune pe punctul de a se ridica din Adânc şi prin aceasta să între în cea de-a treia perioadă a istoriei ei (la acest moment se referă explicaţia îngerului). Satan o va aduce din Adânc, din închisoarea demonilor – din domeniul în care domină întunericul absolut şi răutatea satanică.
La explicarea viziunii, îngerul se îndreaptă mai întâi de la femeie spre fiară. Ioan nu trebuia să se mai uimească de priveliştea îngrozitoare.
Secţiunea 1: Fiara »era«; imperiul roman a existat în forma sa ca imperiu al împăraţilor în timpul vizionarului Ioan şi a continuat să existe până la distrugerea lui în anul 476 după Hristos.
Secţiunea a 2-a: Fiara »nu mai este«; imperiul ca formaţiune statală nu mai există în prezent. Desigur mai există imperii sau state, care odinioară aparţineau imperiului roman, dar imperiul ca atare nu mai există. Europa modernă cu statele ei independente este rezultatul destrămării totale a imperiului nedivizat al cezarilor de odinioară. – Primele două secţiuni ale viziunii imperiului sunt realităţi din trecut, următoarele două secţiuni sunt de viitor. Ele ne sunt revelate numai prin cuvântul profetic al Sfintei Scripturi. Dumnezeu ridică totodată perdeaua şi noi vedem, că după multe secole imperiul va reapare înaintea ochilor oamenilor spre uimirea unei creştinătăţi decăzute.
Secţiunea a 3-a: fiara »urmează să se ridice din Adânc«. Satan va face ca întreg imperiu să se renască – potrivit planului lui Dumnezeu, lui îi este permis aceasta – ca apoi propriul lui caracter să-l atribuie imperiului. Ridicarea naturală a fiarei »din mare« (Apocalipsa 13:1 ) trebuie cu atenţie diferenţiată de ridicarea din Adânc, de apariţia în caracterul ei satanic la mijlocul celei de-a şaptea săptămână-an profetică şi prin aceasta în momentul când Satan va fi aruncat din cer (Apocalipsa 12:7-9 ). Vizionarul a văzut fiara în viziune, ca să zicem aşa, în ajunul acestei „ridicări”; tradus textual, locul acesta din Scriptură înseamnă: „... este pe punctul de a se ridica din Adânc”.
Secţiunea a 4-a: Fiara »va merge la pierzare«. Aceasta va fi ultima perioadă a istoriei ei. Roma a luat fiinţă în anul 753 înainte de Hristos prin multe frământări şi a rezistat multe furtuni politice, până a atins punctul culminant al înfloririi ei în timpul când Hristos umbla pe pământ. Relaţiile ei cu Domnul şi cu iudeii au fost punctele mari şi decisive din istoria imperiului roman. Fiara, prin reprezentantul ei Pilat, a răstignit pe Domnul Isus, după ce Pilat de trei ori a mărturisit nevinovăţia Domnului. Mai târziu sângele iudeilor a fost vărsat într-o aşa măsură, că milioane au murit în baia de sânge îngrozitoare a istoriei. Resturile nenorocite ale poporului au fost vândute ca sclavi sau împrăştiaţi peste tot pământul. Numărul iudeilor oferiţi spre vânzare a fost aşa de mare, că pieţele de sclavi au fost suprasaturate şi nu mai putea fi găsit nici un cumpărător. Dumnezeu nu uită această istorie, şi ceasul răzbunării Lui va veni. Fiara, căpetenia în persoană, domnitorul viitor al împărăţiei, va fi aruncat de viu în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ) şi imperiul aşa de puternic odinioară va cădea nimicirii definitive.
Uimirea cu privire la reapariţia fiarei
Când imperiul va apărea în ultimul său caracter satanic, el va fi tema unei uimiri generale, nu însă pentru cei răscumpăraţi ai Domnului. Ce stare va domni atunci! Din întunericul Adâncului, Satan va aduce o putere, pe care el a format-o şi pe care el o va conduce. În exterior ea va fi asemenea imperiului roman, în interior însă va avea însuşiri diabolice. Oamenii se vor uimi atunci şi vor adora atât pe Satan cât şi uneltele lui (Apocalipsa 13:4,12 ; 2. Tesaloniceni 2:4 ).
Dar numele aleşilor sunt scrise în cartea vieţii începând de la întemeierea lumii. Dumnezeu în previziunea Sa S-a gândit la aceste timpuri care vor veni şi a purtat pe deplin de grijă. Această carte a vieţii este aceeaşi carte ca şi în Apocalipsa 13:8 , numai că acolo se spune, că este cartea vieţii Mielului care a fost înjunghiat. Citim în Apocalipsa 3:5 despre o altă carte a vieţii, acolo însă este cartea mărturisirii creştine, care conţine pe mărturisitorii adevăraţi şi falşi; de aceea acolo unele nume sunt şterse, în timp ce celelalte rămân. Dar aici se vorbeşte despre cartea sau registrul vieţii; de aceea din aceasta nu se poate şterge nici un nume. Toţi cei din domeniul larg al creştinătăţii moarte spiritual în uimirea lor vor fi duşi în rătăcire prin reapariţia uimitoare a acestui imperiu – toţi, cu excepţia celor aleşi. Acest caracter adevărat al fiarei va deveni vizibil.
Taina fiarei
9-13 »Aici este mintea care are înţelepciune: cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia. Şi sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă; iar când va veni, trebuie să rămână puţin. Şi fiara care era şi nu este, ea, de asemenea, este un al optulea şi este dintre cei şapte şi merge la pieire. Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara. Aceştia sunt într-un gând şi îi dau puterea şi autoritatea lor fiarei.« - Nu cunoaştem nici un alt subiect din domeniul revelaţiei biblice care preocupă aşa de mult pe oamenii cu puţină înţelegere şi care a dat naştere la o aşa mare mulţime de pure speculaţii, aşa cum este profeţia. Desigur, în tot ce se referă la viitor este necesară gândirea lucidă. Erudiţia omului este aproape inutilă în domeniul profeţiei. Înţelepciunea omenească, care deduce anumite fapte sau principii pe baza trecutului sau prezentului, nu aduce aici nici un câştig. Numai în Sfânta Scriptură se dezvăluie viitorul. Cele mai grave greşeli în interpretarea profeţiilor nu s-au făcut de către cei neştiutori, ci de oameni învăţaţi. Cu privire la orice cunoaştere referitoare la evenimentele viitoare noi suntem total dependenţi de învăţăturile Sfintei Scripturi. Numai Dumnezeu poate să dezvăluie viitorul (Isaia 41:21-23 ; 45:11 ; 46:10 ). De aceea cuvintele introductive au importanţă mare: »Aici este mintea care are înţelepciune«. Adevărata înţelepciune se supune exclusiv şi necondiţionat cuvântului profetic şi întreabă plină de respect: „Ce stă scris?” Cele două caracteristici marcante ale fiarei, care purta femeia, sunt cele şapte capete ale ei şi zece coarne (versetul 3 şi 7). Ele sunt şi elementele de bază în explicaţie. Mai întâi se vorbeşte despre capete. Pentru aceste »şapte capete« simbolice sunt date două înţelesuri diferite.
Roma şi papalitatea
9. »Cele şapte capete sunt şapte munţi, pe care şade femeia.« - Acesta este primul înţeles. Cetatea de pe cele şapte coline – Roma* – este arătată aici ca reşedinţă şi punct central al influenţei şi autorităţii femeii, care domină teritorii îndepărtate ale lumii. Roma este oraşul unde papalitatea îşi are centrul mai mult de 1500 de ani şi unde a trăit un timp înfloritor. Acum papalitatea se reface încet din rănile primite, când în secolul 16 şi mai târziu i-a fost treptat, treptat luată puterea lumească. Dar puterea ei de viaţă este de admirat. Depune toate eforturile ca să readucă „în sânul bisericii” naţiunile Europei şi multe alte state. Că popoarele Europei moderne şi instruite vor sta din nou în mare măsură sub influenţa femeii, pare să rezulte clar din acest capitol. Efectele generale şi exterioare ale puternicei lucrări a Reformei dau înapoi, în timp ce acceptarea principiilor şi practicilor romane creşte permanent. Progresul permanent al influenţei papale în multe domenii ale vieţii politice, sociale şi religioase ar trebui să fie un semnal de alarmă. Cei mai mulţi protestanţi sunt total indiferenţi. Vechiul strigăt de război „plecaţi din Roma” nu mai poate astăzi să sperie oamenii; ei sunt, vorbind simbolic, adormiţi. „Critica înaltă”, prin afirmaţiile ei lipsite de credinţă şi distrugătoare, au subminat credinţa în adevărul şi seriozitatea Sfintei Scripturi, în timp ce eforturile creştinilor serioşi, de a îndigui fluviul rătăcirilor papale, au puţin succes, deoarece pe de o parte prin numărul mare de cercuri şi comuniuni devine imposibilă o acţiune comună, şi pe de altă parte indiferenţa faţă de lucrurile lui Dumnezeu a crescut foarte mult.
* „Cetatea celor şapte coline” este o denumire pentru oraşul Roma, care a fost deosebit de uzuală în mod deosebit în trecut. Era tot aşa de uzuală în limbajul zilnic al poporului ca şi în literatură. Wordsworth a scris: „Concordant poeţii Romei, pe parcursul mai multor secole, începând din timpul lui Ioan, denumesc Roma ca fiind cetatea celor şapte coline. Pe medaliile comemorative împărăteşti din timpul acela, care s-au păstrat, vedem Roma prezentată ca o femeie şezând pe şapte coline, exact aşa ca şi în cartea Apocalipsa.”
Istoria imperiului roman
10. »Şi sunt şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt nu a venit încă; iar când va veni, trebuie să rămână puţin.« - Aici este dat înţelesul al doilea al celor şapte capete. El ocupă acelaşi rang cu înţelesul legat de loc, care fără îndoială se referă la Roma. Prin expresia împăraţi trebuie înţelese diferitele forme de guvernare. Cele şapte capete ale fiarei reprezintă şapte forme de guvernare succesive, pe care le-a avut (şi le va mai avea) al patrulea imperiu mondial pe parcursul istoriei lui, de la înfiinţarea lui şi până la dispariţia lui.
»Cinci au căzut.« Aceste forme de guvernare de odinioară, care au căzut1, sunt împăraţi, consului, dictatori, decemviri2 şi tribuni (conducători militari).
1 Cuvântul căzut sau căzură desemnează prăbuşirea sau nimicirea unui sistem sau imperiu (Apocalipsa 14:8 ; 16:19 ). Despre moartea unui domnitor nu se vorbeşte în felul acesta. Cuvântul împăraţi din versetul acesta desemnează deci forma de guvernare a autorităţii oficiale de la un moment dat. Şi despre cele patru fiare din Daniel 7 – simbolurile celor patru imperii mondiale – se spune că sunt patru împăraţi (Daniel 7:17 ). De aceea cuvântul împăraţi nu trebuie limitat în folosirea lui la persoane singulare încoronate. Contextul trebuie în orice caz să determine înţelesul.
2 Fiecare dintre cei zece magistraţi romani ce au alcătuit comisia care a dat Romei (în anii 451 şi 450 a. H.) un cod de legi („cele 12 table”).
»Unul este.« Acesta este al şaselea, a şasea formă de guvernare regală, ale cărei începuturi sunt cu Iulius Cezar şi în timpul lui Ioan prin împăratul Domiţian, care l-a exilat pe insula Patmos. Formele anterioare de guvernare au încetat să existe. Primul împărat, Augustus, a preluat puterea de la ele şi a început lunga serie de împăraţi. Cu această formă de guvernare s-a prăbuşit imperiul în anul 476 după Hristos.
»Celălalt nu a venit încă.« Între prăbuşirea imperiului şi reapariţia lui viitoare au trecut deja multe secole. »Iar când va veni, trebuie să rămână puţin.« Aceasta se spune despre a şaptea formă de guvernare. Aici se vorbeşte despre reinstaurarea într-o formă nouă a imperiului decăzut, aşa cum este descris în Apocalipsa 13:1 . Când imperiul va reapare, el va fi caracterizat pe de o parte printr-un drept de guvernare deplină, vastă, şi pe de altă parte prin hule. El va consta din zece imperii, fiecare având împăratul lui. Însă toţi aceşti împăraţi vor fi supuşi marelui domnitor al naţiunilor, care va conduce întreg imperiul şi va avea totul în mâna lui. Durata scurtă a acestei forme de guvernare deosebită este exprimată prin cuvinte clare. Starea neobişnuită a imperiului reinstaurat va dura »puţin«.
11. »Şi fiara care era şi nu este, ea, de asemenea, este un al optulea şi este dintre cei şapte şi merge la pieire.« - Trăsăturile esenţiale ale puternicului imperiu roman rămân totdeauna aceleaşi. »Este un al optulea« şi continuă astfel şirul înaintaşilor lui. Vedem aici pasul următor după reapariţia exterioară a fiarei, potrivit cu Apocalipsa 13:1 . În ultimii trei ani şi jumătate înainte de venirea Domnului în putere şi slavă, fiara va fi stăpânită şi condusă în totalitate de Satan. Fiara, în starea ei ultimă şi cea mai rea, se va ridica din Adânc, spre deosebire de prima ei ridicare din trecut (Daniel 7:3 ) şi reapariţia ei viitoare (Apocalipsa 13:1 ). Atunci ea se va arăta deci sub o altă formă şi cu un caracter deosebit, aşa că pe drept se vorbeşte de un al optulea. Caracterul satanic, pe care imperiul îl va lua în starea lui ultimă, este prilejul acestei continuări.
»Şi este dintre cei şapte.« Anumite caracteristici ale fiarei se recunosc a fi identice în ultimele două forme de înfăţişare. Probabil forma de domnie a celor şapte capete va continua să existe, şi în alte aspecte al optulea va fi o continuare a celor şapte forme de guvernare. De aceea »este dintre cei şapte«, dar din cauza caracterului ei satanic este al optulea.
»... şi merge la pieire.« Observăm încă o dată, că atât împărăţia cât şi persoana domnitorului ei sunt denumite »fiara«. În Daniel 7:7,8 împărăţia şi domnitorul sunt văzute despărţite una de alta (fiara a patra şi cornul cel mic); aici se vorbeşte despre ambele la un loc. Împărăţia va pieri când ultimul ei domnitor mare şi neîngrădit, care redă întregii împărăţii caracterul lui propriu, va fi aruncat în iazul de foc. Această judecată asupra fiarei se va face după venirea Domnului în putere, ca să-Şi instaureze Împărăţia de o mie de ani, aşa cum se descrie detaliat în Apocalipsa 19:17-21 . Păsările cerului vor fi chemate la »marea masă a lui Dumnezeu«, ca să se sature cu carnea celor puternici, mari şi mici. Cei doi conducători mari, purtătorii puterii lumeşti şi religioase, vor fi aruncaţi de vii în iazul de foc, subordonaţii lor lor vor fi omorâţi, şi la fel oştirile lor. – Primele cinci forme de guvernare au căzut una după alta, cea de-a şasea a avut un sfârşit tragic; cea de-a şaptea va trece în a opta, care la venirea Domnului va fi înlăturată printr-o judecată îngrozitoare. Aceasta a opta formă de guvernare (sau al optulea „împărat”) este identificat cu fiara însăşi: »Şi fiara ... ea este al optulea ... şi merge la pieire.«
Cele zece coarne
12-13 »Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţie, ci primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara. Aceştia sunt într-un gând şi îi dau puterea şi autoritatea lor fiarei.« - După ce s-a explicat înţelesul celor şapte capete, se vorbeşte acum despre cele zece coarne. Aceste coarne reprezintă persoane regale. Cornul este în mod obişnuit un simbol al puterii (Apocalipsa 5:6 ; Plângerile lui Ieremia 2:3 ), dar aici se referă la deţinătorul puterii, la împăraţi. De aceea cele zece coarne reprezintă de asemenea zece împăraţi diferiţi cu împărăţiile lor. În opoziţie cu cele şapte capete, care urmează unul după altul, cele zece împărăţii vor exista în acelaşi timp. Cei zece împăraţi vor ajunge la putere împreună cu fiara. Împărăţiile lor nu vor fi independente una de alta. Ei »primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara«. Când fiara, împărăţia romană, va reapare pe pământ, ea va avea forma a zece împărăţii cu împăraţii sau domnitorii lor, dar care sunt uniţi într-un imperiu mare. Împărăţia nu a avut niciodată în istorie această formă. Timpul de guvernare al celor zece împăraţi va fi la fel de lung ca şi al fiarei. Ei vor ocupa de bună voie un loc de subordonare totală faţă de fiară: »Aceştia sunt într-un gând şi îi dau puterea şi autoritatea lor fiarei.« Fiara şi coarnele vor guverna astfel în acelaşi timp, însă coarnele se vor subordona necondiţionat voinţei fiarei. Aşa cum arată istoria, după prăbuşirea imperiului, în ţinutul lui au luat naştere imperii independente, însă profeţia arată aici, că în viitor fiara şi cele zece imperii vor exista împreună câţiva ani, în acelaşi timp.
Războiul cu Mielul este anunţat
14. »Aceştia vor lupta împotriva Mielului şi Mielul îi va învinge; pentru că El este Domn al domnilor şi Împărat al împăraţilor şi cei care sunt cu El sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi.« - În acest verset sunt anunţate ultimele acţiuni duşmănoase ale fiarei şi aliaţilor ei. Lupta este descrisă pe scurt, dar complet, în Apocalipsa 19:19-21 . Îngerul aminteşte aici numai realitatea războiului din viitor, ocolind multe evenimente care trebuie să aibă loc mai înainte. Deci războiul nu a început încă, dar el este văzut mai dinainte. Despre felul cum se va termina nu există nici o îndoială: »Mielul îi va învinge.« Victoria este deja asigurată, înainte să înceapă lupta, căci Biruitorul puternic este Împăratul tuturor împăraţilor şi Domnul tuturor domnilor, care practică autoritatea. El este peste toţi. Toată autoritatea din cer şi de pe pământ I-a fost dată Lui (Matei 28:18 ). Ce nebuni şi îndrăzneţi sunt oamenii, şi conducătorii lor se sfătuiesc să intre pe câmpul de luptă în luptă cu Mielul lui Dumnezeu, care atunci va exercita public puterea Tronului lui Dumnezeu! Ce impresionantă este şi realitatea minunată, că Domnul Isus este atât Mielul cât şi puternicul Împărat al împăraţilor – blândeţea, gingăşia şi puterea absolută sunt unite în El (Apocalipsa 5:5,6 )!
14. »Cei care sunt cu El sunt chemaţi şi aleşi şi credincioşi.« - Din oştirile de război cereşti fac parte toţi răscumpăraţii, care atunci vor fi în cer. În afară de Adunare vor fi şi alţi oameni mântuiţi în cer, în mod deosebit cei drepţi din timpurile Vechiului Testament (Evrei 12:23 ). Întreaga oştire a sfinţilor cereşti Îl va însoţi pe Domnul, când El Se va coborî din cerul deschis, ca să nimicească pe adversarii aliaţi, care se opun drepturilor Mielului (Iuda 14 ; Zaharia 14:5 ; Apocalipsa 19:14 ). La reîntoarcerea triumfătoare a Domnului, »toţi îngerii lui Dumnezeu« Îl vor însoţi, Îl vor adora şi vor mări gloria Sa (Matei 25:31 ; Evrei 1:6 ). Dar cuvintele folosite aici »cei care sunt cu El« trebuie să se limiteze numai la sfinţi. Îngerii vor lua parte la lupta din cer (Apocalipsa 12:7 ), dar numai sfinţii vor alcătui oştirea biruitoare a Mielului.
Toţi cei care iau parte la acest război şi sub un Conducător aşa de minunat, sunt denumiţi aici ca »chemaţi şi aleşi şi credincioşi« - chemaţi în timp (2. Timotei 1:9 ), aleşi în veşnicie (în măsura în care ei aparţin Adunării, Efeseni 1:4 ) şi dovediţi credincioşi în orice situaţie din viaţă, unii dintre ei chiar până în moarte (Matei 25:21-23 ; Apocalipsa 2:10 ). Cuvintele chemaţi şi aleşi şi credincioşi se pot întrebuinţa în unitatea lor numai cu privire la sfinţi.
Înţelesul expresiei »apele cele multe«
15. - »Apele pe care le-ai văzut, unde şade curva, sunt popoare şi mulţimi şi naţiuni şi limbi.« - Observăm o diferenţă în folosirea cuvintelor: femeia şade pe fiară (versetul 3), curva şade pe multe ape (versetul 1). Deoarece aici ni se face cunoscut înţelesul expresiei »apele cele multe«, putem întrucâtva să ne dăm seama, ce influenţă uriaşă şi mondială va exercita atunci biserica decăzută. Atât popoarele foarte dezvoltate cât şi cele subdezvoltate şi naţiunile, chiar şi în mod deosebit din afara graniţelor imperiului roman, vor fi prinse în mreaja curvei şi luate captive. Ea va domni în măreţie, împodobită din plin cu slava lumii, dar fără simpatia discipolilor ei duşi în rătăcire. Ea va face paradă de ceva care nu corespunde realităţii. Ea nu are nici o inimă pentru Hristos, şi cu neruşinare afirmă că este mireasa Lui. Singurul ei scop este înălţarea de sine, dar conduce în pieire spirituală milioanele orbite, care au avantaje din partea ei şi savurează favoarea ei. Primul ei interes este aurul, ultimul interes este sufletul oamenilor; ordinea în Apocalipsa 18:12-13 este foarte remarcabilă. Aici este prezentată împărţirea în patru grupe a întregii omeniri, pentru a arăta influenţa mondială a curvei.
Nimicirea curvei
16-17 »Şi cele zece coarne, pe care le-ai văzut, şi fiara, aceştia o vor urî pe curvă şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc; pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său şi să împlinească unul şi acelaşi gând şi să dea împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.« - Vedem aici o schimbare remarcabilă. Cei zece împăraţi se unesc cu fiara în ură împotriva curvei. Mai întâi cele zece coarne vor fi un gând cu fiara în susţinerea aroganţei şi pretenţiilor curvei, după aceea ei toţi vor acţiona în acelaşi gând, ca s-o nimicească. – Din aceasta rezultă evident că fiara şi împăraţii aliaţi vor exista încă după nimicirea Babilonului, deoarece ei (fiara şi coarnele) vor fi uneltele umane, care vor exercita răzbunarea Domnului faţă de acest sistem renegat, încărcat cu vină. Puterea lumii va fi atunci lăsată pentru un timp scurt, până când şi ea va fi nimicită de Însăşi mâna Domnului la venirea lui în putere (Apocalipsa 19:19-21 ).
Fastul şi puterea lumii durează totdeauna numai un timp – deseori scurt. Ele nu sunt altceva decât un vis trecător. Tot ce nu se bazează pe Dumnezeu, păleşte, se ofileşte şi piere. Şi Babilonul cel mare va fi prăbuşit, când va fi ajuns la punctul culminant al strălucirii, slavei şi mărimii lui. El va fi nimicit total şi definitiv. În răzbunarea dreaptă toţi cei care au fost părtaşi la păcatele lui vor fi uneltele active pentru răsturnarea lui şi luarea puterii lui asupra naţiunilor.
În judecata asupra curvei se pot recunoaşte cinci paşi sau etape. Mai întâi ea va fi urâtă. Partenerii şi susţinătorii ei de odinioară vor privi la ea cu dezgust şi oroare. În al doilea rând, ea va fi făcută pustiu. Va fi jefuită de tot fastul ei şi va fi complet pustiită (Apocalipsa 18:16,19 ). În al treilea rând, va fi dezbrăcată complet, deci hainele ei de purpură şi stacojiu îi vor fi dezbrăcate. Atunci ea va apare înainte ochilor tuturor în adevăratul ei caracter ca o femeie neruşinată şi repudiată (Ezechiel 23:29 ; Apocalipsa 3:18 ). Goliciunea şi ruşinea ei morală vor deveni vizibile tuturor. În al patrulea rând, îi vor mânca carnea. În aceasta există un anumit înţeles, căci în textul în limba greacă cuvântul carnea este la plural. Mulţimea comorilor ei, abundenţa bogăţiei ei şi toate, cu câte ea se lăuda, vor fi înghiţite de aceia care înainte erau adoratorii ei, dar care apoi au devenit duşmanii ei de moarte (compară cu Iacov 5:3 ; Psalm 27:2; Mica 3:2,3 ). În al cincilea rând, cei care o urăsc o vor arde în foc. Prin aceasta se face aluzie la nimicirea totală a acestui sistem. – Un mijloc pentru nimicirea vechii cetăţi Babel a fost apa (Ieremia 51:42,55,64 ). Viitorul (simbolic) oraş Babilon va fi ars în foc (Apocalipsa 18:8 ). Ambele, Babel şi Babilon, sunt condamnate la pustiire veşnică. Unul a căzut, celălalt îi va urma cu siguranţă.
Acţionarea puterilor politice în acelaşi gând
17. »Pentru că Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său şi să împlinească unul şi acelaşi gând şi să dea împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.« - La nimicirea Babilonului, puterile politice îşi vor satisface răzbunarea lor asupra sistemului încărcat cu vină, sub al cărui jug vor sta până în momentul acela. Dar aici este ca şi cum ni s-ar oferi o privire înapoia perdelei şi noi putem vedea, că aceste puteri exercită de fapt voia lui Dumnezeu, oricare ar fi gândurile lor în această privinţă. Dumnezeu a hotărât pustiirea acestui sistem stricat, şi El va folosi, ca unelte executive, fiara şi împăraţii subordonaţi ei. »Dumnezeu a pus în inimile lor să împlinească gândul Său.« Observăm deosebirea dintre inimile lor şi gândul Său. Potrivit dorinţei inimii lor ei vor face lucrarea de pustiire, dar fără să-şi dea seama vor acţiona potrivit gândului lui Dumnezeu şi vor împlini hotărârea Lui. Inimile şi gândurile puterilor lumii vor fi îndreptate în armonie spre această lucrare. Cu plăcere şi hotărâre fermă vor împlini misiunea, la care, fără ca ei să ştie, Dumnezeu i-a hotărât. Acesta pare să fie gândul din acest verset.
În afară de aceasta cei zece împăraţi vor da »împărăţia lor fiarei, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu.« În aceasta se exprimă supunerea absolută faţă de fiară. Ei nu vor fi în stare să-şi menţină împărăţiile independente. De aceea se vor supune de bună voie fiarei, atât pe ei înşişi cât şi împărăţiile lor, care va fi domnul şi stăpânul lor, care le va lăsa numai o umbră din împărăţia lor. Puterea efectivă va fi în mâinile fiarei (Apocalipsa 13:2-7 ). Vedem în acest verset 17, că Dumnezeu Însuşi este cel care aduce împăraţii la atitudinea şi felul de acţionare descris în versetul 13. Toate mişcările sub puterile Europei din timpul Necazului cel mare, care va veni, vor conduce la împlinirea »Cuvântului lui Dumnezeu« profetic. Cei zece împăraţi, după nimicirea Babilonului, se vor supune pe deplin fiarei (versetele 13,17). Înainte vor pune puterea lor la dispoziţia femeii, după aceea se vor preda fiarei. Durata domniei fiarei în timpul necazului cel mare este totodată perioada de timp în care cele zece coarne sau împăraţi îşi vor exercita* autoritatea. Acesta va fi timpul înainte şi după căderea Babilonului; subordonarea totală a puterilor faţă de fiară va avea loc abia după înlăturarea sistemului religios şi va fi o consecinţă a acestui eveniment.
* Cuvintele »primesc autoritate, ca împăraţi, un ceas împreună cu fiara« (versetul 12) înseamnă, că coarnele şi fiara vor domni în acelaşi timp.
Dumnezeu lucrează în ascuns, însă cu toate acestea efectiv şi realmente în toate schimbările politice ale timpului nostru. Omul de stat cu mintea ageră şi diplomatul iscusit sunt numai unelte în mâna Domnului. Ei înşişi nu ştiu aceasta. Egoismul lor şi ţelurile politice pot influenţa acţiunile lor, dar Dumnezeu lucrează şi prin aceasta neîncetat pentru a-Şi atinge ţinta. Ţinta Lui este, nu numai în cer, ci şi pe pământ să se desfăşoare slava Fiului Său şi să devină public vizibilă. Împăraţii şi oamenii de stat trebuie, chiar dacă ei se împotrivesc planului lui Dumnezeu, fără să-şi dea seama, să contribuie la împlinirea lui. Dumnezeu nu este indiferent, ci fără să fie văzut stă înapoia acţiunii oamenilor. Chiar şi atitudinea celor zece împăraţi din viitor faţă de Babilon şi faţă de fiară, faţă de puterile bisericeşti şi lumeşti, este condusă de Dumnezeu, şi toate trebuie să contribuie la împlinirea cuvintelor Lui.
Reşedinţa domniei femeii
18. »Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are împărăţia peste împăraţii pământului.« - Papalitatea stă într-o legătură indestructibilă cu oraşul Roma. Babilonul cel mare din viitor reprezintă ultima treaptă de evoluţie, starea pe deplin coaptă a sistemului papal. Reşedinţa lui este desigur Roma, unde a fost dintotdeauna. Acolo au fost învăţate învăţăturile batjocoritoare şi acolo s-au stabilit pretenţii, care înalţă pe om mai presus decât orice măsură cuvenită. În timpurile de decădere, care vor veni, rătăcirile papale se vor desfăşura şi mai mult. De aceea aici se vorbeşte despre oraşul Roma. Femeia este »cetatea cea mare«; dar prin aceasta nu se înţelege mulţimea caselor oraşului Roma, ci sistemul, care ca unealtă a lui Satan îşi va exercita de acolo, până la nimicirea lui, influenţa sa nimicitoare asupra popoarelor unei creştinătăţi decăzute. Ultimul verset al acestui capitol deosebit de interesant constată un adevăr simplu, dar important.
O privire de ansamblu a adevărurilor şi temelor prezentate în acest capitol este cu siguranţă de folos.
Privire retrospectivă asupra capitolului
Scopul nemijlocit al acestui capitol, şi al capitolului care urmează, este să completeze printr-o prezentare detaliată cele două comunicări anterioare, scurte, despre Babilon (Apocalipsa 14:8 ; 16:19 ). Aici este redată o descriere completă a fiinţei şi soartei lui. Dar în afară de Babilon mai este tratat şi un alt obiect al judecăţii. Fiara, puterea statală duşmană, ocupă un loc nu neînsemnat în acest capitol. Deci cele două subiecte principale sunt Babilonul, ca sistem religios, şi fiara, ca autoritatea puterii statale, însă Babilonul are întâietatea. Fiara, care în alte locuri stă pe prim plan (capitolul 13), apare aici pe locul doi faţă de Babilon, curva.
Capitolul se împarte în două părţi. Prima parte conţine viziunea, care a fost arătată vizionarului (versetele 1-6), partea doua conţine explicarea celor întâmplate, făcută de unul din îngerii celor şapte potire (versetele 7-18). Observăm că explicaţia depăşeşte considerabil ce a fost văzut în viziune. Asemănător găsim şi în Daniel 2 şi Matei 13 ; şi acolo explicaţia conţine învăţături suplimentare celor arătate în vis, viziune sau pildă.
Îngerul a vorbit mai întâi despre curva cea mare, care este coaptă pentru judecată (versetul 1). Din cauza rătăcirii îngrozitoare şi foarte răspândite, a cărei întruchipare este ea, ea este numită »Babilonul cel mare«*. Ea este şi »curva cea mare«, din cauza sistemului ei îngrozitor de sfinţenie aparentă şi dorinţa arzătoare după sufletele şi trupurile oamenilor. În denumirea curvă se exprimă caracterul ei imoral (desigur în sens spiritual). Ea este numită şi simplu o femeie, deoarece în aceasta este un indiciu la poziţia de subordonare (1. Corinteni 11:3 ). Ea simulează că este supusă lui Hristos, aşa cum este în realitate şi cu bucurie Adunarea (Efeseni 5:23-25 ). În cazul acestei femei sunt însă afirmaţii fără conţinut şi neadevărate. În realitate n-o interesează Hristos. Ea nu vrea nicidecum să se supună conducerii Lui şi să-L aibă pe El ca şi Cap.
* Numele Babel sau Babilon înseamnă încurcătură (Geneza 11:9 ).
Ea stă pe »multe ape« (versetul 1). Aceste ape reprezintă simbolic marea mulţime a omenirii (versetul 15), pe care femeia a atras-o în vraja ei, ca în cele din urmă să-i ducă în pieirea veşnică. După aceea îngerul a vorbit despre împăraţi şi locuitorii pământului şi de relaţia lor cu curva (versetul 2). Aceste relaţii sunt mai strânse decât cele din versetul 1. Acolo se vorbeşte despre influenţa generală şi vastă a curvei, aici despre relaţiile directe cu ea. După înţelegerea noastră în primul verset este vorba de lumea întreagă, în al doilea numai de aceia care se numesc creştini sau sunt numiţi creştini. Împăraţii pământului nu sunt aceiaşi cu cei zece împăraţi din versetul 12. Aceştia din urmă sunt împăraţi din interiorul împărăţiei romane, în timp ce primii reprezintă pe conducătorii şi persoanele de conducere din creştinătate în general.
Apoi femeia este văzută »stând pe o fiară stacojie« (versetul 3). Este aceeaşi fiară, aceeaşi putere ca şi în Apocalipsa 13:1-8 . Vechea împărăţie romană, care de multe secole nu mai există, este văzută aici din nou în profeţie, îmbrăcată cu strălucirea şi domnia lumii, aşa cum lasă să se înţeleagă culoarea stacojie. Şi femeia era îmbrăcată în stacojiu, şi culoarea roşie ca focul a balaurului este asemenea acesteia (Apocalipsa 12:3 ). Cât de mare este dorinţa după strălucirea şi fastul lumii acesteia! Femeia şade pe fiară, un indiciu la faptul că puterea statală îi este supusă. Fiara, care a dat balaurului putere şi autoritate mondială, este numai slujitoarea şi unealta femeii. Pretenţiile ei arogante vor fi susţinute un timp de puterea lumii.
Ioan a văzut fiara »plină cu nume de hulă«. Oricât de stricată ar fi femeia, această formă impertinentă şi deschisă de nelegiuire nu se recunoaşte niciodată vinovată. Înşelătorie şi amăgire, stricăciune, acte de violenţă, mândrie, aroganţă şi păcate neruşinate de tot felul sunt atribuite ca povară sistemului bisericesc al Babilonului, curvei, dar fiara se face vinovată de hule şi tăgăduirea publică a lui Dumnezeu şi a lui Hristos. Numele de hulă de pe capul fiarei (Apocalipsa 13:1 ) înseamnă că autoritatea executivă va purta această vină, dar aici vedem că întreaga structură statală este caracterizată de aceasta. Atunci va dispare orice teamă de Dumnezeu şi împărăţia în toate părţile ei va decădea total acestui păcat îngrozitor.
După aceea se spune despre fiară, că are »şapte capete şi zece coarne«, ceea ce se repetă în versetul 7. În mod asemănător este descrisă fiara în Apocalipsa 13:1 şi balaurul în Apocalipsa 12:3 . Balaurul are diademe pe capetele lui, nu pe coarnele lui. Dimpotrivă, în Apocalipsa 13:1 coarnele fiarei au diademe, şi pe capetele ei sunt nume (sau expresii clare, vizibile şi care se pot citi) de hulă. În capitolul 17 nu se văd diademe nici pe capetele şi nici pe coarnele fiarei. Prin aceasta este descris caracterul general al fiarei, acest cel mai important sprijinitor al sistemului religios fals şi stricat, care va domina împărăţia şi îşi va extinde influenţa asupra întregii creştinătăţi decăzute. La prima vedere pare ciudat, că fiara, căreia Satan îi va încredinţa aşa de generos puterea şi autoritatea sa, va fi atunci un sclav de bună voie la picioarele femeii, dar fastul ei strălucitor şi influenţa ei ademenitoare se aseamănă cu frânghiile de mătase, care vor încătuşa pentru un timp chiar şi căpetenia puternică a imperiului de scăunelul picioarelor tronului său.
După studiul fiarei, privirile sunt îndreptate din nou asupra femeii, care este îmbrăcată şi împodobită cu tot ce în lume are valoarea cea mai mare (versetul 4). Ea are şi un pahar de aur în mâna ei, dar acesta este »plin de urâciuni (idolatrie) şi de necurăţiile curviei ei«. Toţi cei care beau din paharul ei, şi vor fi milioane care vor bea, vor fi judecaţi în sens spiritual.
Numele ei întreit, care descoperă caracterul ei, stă scris vizibil pe fruntea ei (versetul 5). Prima parte, »taina«, înseamnă fără îndoială taina nedreptăţii. Partea a doua a numelui ei, »Babilonul cel mare«, vorbeşte despre pustiirea spirituală, pe care a provocat-o şi o provoacă această femeie. Ea a umplut creştinătatea cu mulţimea răului ei şi a dus-o într-o dezordine lipsită de speranţă. Partea a treia a numelui femeii arată caracterul ei cel mai rău: »Mama curvelor şi a urâciunilor pământului«. Orice sistem, care urmează căile femeii şi imită faptele ei, însuşindu-şi învăţăturile şi principiile ei şi preia forma ei de slujire lui Dumnezeu şi acum sau mai târziu se adaptează cu totul bisericii romane, trebuie privit ca urmaş al acesteia. Ea este mama sau originea oricărui sistem religios.
Sistemul simbolic reprezentat prin femeie este pătat nu numai de curvia sa, ci şi de sânge. »Şi am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus« (versetul 6). Roma papală a întrecut chiar şi Roma păgână în ceea ce priveşte cruzimea şi vărsarea de sânge, şi deoarece prin posedarea Sfintei Scripturi a fost mai bine învăţată, vina ei este cu mult mai mare. Femeia a mărturisit că este mireasa lui Hristos, şi cu toate acestea a ucis intenţionat pe aceia care au fost salvaţi prin sângele Mielului. Probabil că biserica romană gândea, că prin uciderea sfinţilor va face o slujbă pentru Dumnezeu (Ioan 16:2 ), dar tocmai aceasta arată orbirea îngrozitoare, din cauza căreia a fost sortită judecăţii. Uimirea mare a vizionarului nu a fost provocată de prigonirile din partea fiarei (Apocalipsa 13:7 ), ci din partea femeii, pretinsa mireasă a lui Hristos, cu toate că deseori nu ea, ci fiara va ucide efectiv pe sfinţi. Femeia este însă puterea care stă înapoia acestor acţiuni.
În partea a doua a capitolului se explică »taina femeii şi a fiarei care o poartă« (versetul 7). Este o taină dublă, cea a femeii şi cea a fiarei. Într-un anumit sens este replica deformată a tainei nou testamentale dintre Hristos şi Adunare. Aici este mai întâi numită femeia, în Efeseni 5:32 stă pe drept Hristos pe primul loc.
Taina fiarei este explicată însă mai întâi, amintindu-se patru perioade diferite ale istoriei ei (versetul 8). Fiara »era«; într-o succesiune îndelungată de domnitori, fiara a existat ca un imperiu mare, stabil - »Nu este«; astăzi nu mai există acest imperiu. Desigur, ţările şi ţinuturile au rămas, care odinioară făceau parte din imperiu, dar imperiul ca atare şi-a găsit sfârşitul lipsit de glorie în anul 476 după Hristos. Vechiul imperiu mare şi renumit a încetat de mai multe secole să existe. – Dar »urmează să se ridice din Adânc«. Aici nu se vorbeşte de ridicarea efectivă a fiarei din mare (Apocalipsa 13:1 ), care acum este încă viitoare. Ridicarea din Adânc va avea loc după aceea, la mijlocul ultimei săptămână-an profetică. Imperiul reinstaurat va arăta atunci clar caracterul lui satanic. – În cele din urmă »va merge la pieire«. Aceasta este soarta definitivă şi veşnică a fiarei. Imperiul se va prăbuşi, şi domnitorul, capul personal al împărăţiei, va fi aruncat de viu în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ), împreună cu sprijinitorul lui la rău, profetul mincinos. Domnul şi conducătorul lor comun, diavolul, va trebui o mie de ani după aceea să-i urmeze în acelaşi loc de chin (Apocalipsa 20:10 ). Reapariţia fiarei va fi pentru toţi, cu excepţia celor aleşi, un prilej de uimire (versetul 8). De două ori se vorbeşte despre uimirea lumii vinovate şi dusă în rătăcire, şi de fiecare dată uimirea este provocată de reapariţia fiarei pe planul istoriei (Apocalipsa 13:3 ; 17:8 ).
»Cele şapte capete sunt şapte munţi« (versetul 9). Prin aceasta se înţeleg cele şapte coline, pe care este clădită Roma. Femeia şade pe fiară şi pe cei şapte munţi şi anume în Roma celor şapte coline. Roma este aşa de strâns legată de evoluţia şi existenţa sistemului papal, că o despărţire este imposibilă.
În afară de aceasta, cele şapte capete înseamnă totodată şapte forme de guvernare diferite şi succesive, care au existat şi vor exista în aşa-zisa „cetate veşnică”. Capetele sunt »şapte împăraţi«, din care cinci au căzut (versetul 10). Unii au văzut în cele cinci capete căzute, cele cinci imperii succesive; al Egiptului, al Asiriei, al Babelului (sau Babilonului), al Persiei şi al Greciei. Alţii se referă la primii împăraţi ai Romei; Augustus, Tiberius, Caligula, Claudius şi Nero. Prima presupunere nu poate fi corectă, căci în această profeţie se vorbeşte numai de o fiară, deci de imperiul roman, care s-a făcut deosebit de vinovat prin condamnarea şi răstignirea Domnului Isus şi împrăştierea iudeilor. Tot aşa de puţin corectă poate fi a doua teorie, căci capetele reprezintă diverse forme de guvernare. Aceşti împăraţi ar putea fi denumiţi mai degrabă »coarne«, dar ei nu pot fi »capete«. Ei toţi alcătuiesc împreună un cap, o formă de guvernare, şi anume cea regală. După ce el a amintit cele cinci forme de stat şi de guvernare, îngerul continuă şi spune »unul este«. Prin aceasta se referă la forma împărătească care exista în timpul lui Ioan, în vorbirea simbolică capul al şaselea. O alta, a şaptea, urmează să vină. Ea va fi numai de scurtă durată şi va trece în a opta. Forma a opta, şi ultima, a împărăţiei este subiectul unor interese deosebite. Omul lui Satan şi împăratul este »al optulea«. Caracteristicile împărăţiei în ultima ei formă vor corespunde originii ei »din Adânc«. Această formă deosebită va fi pe drept numită a opta, dar ea este şi »dintre cei şapte« (versetul 11), pentru că – privit din exterior – forma a şaptea de guvernare va continua să existe. Ultimele două forme ale împărăţiei se vor deosebi între ele prin aceea, că fiara se va ridica odată »din mare« şi apoi »din Adânc«. În mod corespunzător se va schimba natura lăuntrică a împărăţiei, cu toate că în exterior probabil vor avea loc puţine schimbări. Dar judecata infailibilă a lui Dumnezeu va ajunge această putere vinovată, păcătoasă. De două ori se spune, că fiara va merge la pieire (versetul 8 şi 11).
În continuare este redat înţelesul celor zece coarne ale fiarei (versetul 12). Aceste coarne sunt zece împăraţi, care vor apărea în scenă numai în acelaşi timp şi împreună cu fiara; durata domniei fiarei este şi durata lor de guvernare. Tot gândul şi planul acestor zece împăraţi va fi îndreptat să se supună pe deplin voii fiarei şi să-i slujească (versetul 13).
După aceea urmează o privire mai dinainte asupra războiului cu Mielul (versetul 14). Fiara şi împăraţii aliaţi cu ea se vor ridica împreună cu oştirile lor împotriva Mielului în puterea Sa şi împotriva oştirii Lui – împotriva Aceluia care este Domnul şi Împăratul* tuturor. Este acelaşi război, care este descris impresionant în Apocalipsa 19:11-21 . În acest al 17-lea capitol este amintită, privită mai dinainte, ultima acţiune a fiarei şi a împăraţilor subordonaţi ei. În realitate aceasta va avea loc puţin timp mai târziu. Înainte de acest război final vor avea loc alte evenimente.
* În Apocalipsa 19:16 ordinea este inversă. Acolo El este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, aici este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor.
Apele, pe care şade curva (versetul 1), reprezintă »popoare şi mulţimi şi naţiuni şi limbi«. Prin aceasta se poate evalua influenţa ei spirituală actuală, care va depăşi cu mult graniţele ţărilor pământului profetic. Mulţimea omenirii, fie că trăiesc într-un stat cu reguli stabilite, sau nu, vor ajunge sub influenţa curvei. »Apele cele multele« (versetul 1) arată că suita fiarei va fi numeroasă.
În versetul 16 sunt văzute cele zece coarne, sau împăraţii, în activitate neobişnuită. Împreună cu fiara se vor îndrepta împotriva curvei, pe care au sprijinit-o până în momentul acela, şi o vor nimici. Ei o vor pustii şi îi vor lua bogăţia. Europa, cel puţin partea ei vestică, va fi pentru un timp ademenită de fastul orbitor şi înşelător al femeii, dar în cele din urmă vor rupe cătuşele şi o vor nimici. Activitatea împăraţilor şi a fiarei va fi determinată de sentimente de răzbunare, dar cu toate acestea este voia lui Dumnezeu, pe care ei o vor împlini fără să-şi dea seama (versetul 17). După aceea cei zece împăraţi vor fi liberi să predea fiarei toată autoritatea lor şi împărăţia lor, aşa că domnitorul împărăţiei va putea să umple scena profetică ca singurul deţinător al puterii, până când el însuşi va fi judecat de Domnul. Toate lucrurile se vor petrece, »până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu«. În versetele 16 şi 17 cele zece coarne şi cei zece împăraţi sunt în prim plan.
După aceea se arată legătura dintre sistemul roman, la a cărui părtăşie păcătoasă se numără câteva sute de milioane de suflete, şi oraşul Roma (versetul 18). Versetul conţine simpla constatare a unei realităţi cunoscute şi general recunoscute.
Făcând în încheiere această privire retrospectivă, dorim încă o dată să atragem atenţia la deosebirea dintre curvă şi Mireasa Mielului. Capitolele 17 şi 18 se ocupă cu curva, Mireasa este una din temele principale ale capitolului următor. În ambele cazuri se vorbeşte despre o femeie şi despre o cetate, dar în ce opoziţie stau ele una faţă de cealaltă!
În capitolul următor se vede partea lumească a femeii. Sistemul reprezentat prin Babilon este o unire a bogăţiei lumeşti cu aroganţa religioasă. Curvia femeii este unirea ei cu lumea, care este »duşmănie faţă de Dumnezeu« (Iacov 4:4 ).
Cineva a scris pe drept despre acest capitol: „În capitol, vizionarul se uimeşte la privirea strălucirii şi vinei femeii, în timp ce el în capitolul 18 descrie într-o vorbire deosebit de sublimă şi mişcătoare vaietele lumii cu privire la soarta ei.”
sursa: https://comori.org/