Categorie: Cartile Bibliei
Balaurul şi cele două fiare
Victoria lui Mihail asupra balaurului pune capăt tuturor influenţelor şi acţiunilor lui satan în cer. Faptul că balaurul şi îngerii lui au fost aruncaţi pe pământ este un eveniment deosebit de important şi de serios. Domeniul de acţiune al lui satan este limitat prin aceasta pe pământ şi oamenii temători de Dumnezeu dintre iudei şi dintre naţiuni vor fi în mod deosebit ţinta urii lui ucigaşe. În afară de aceasta el va orbi popoarele şi va acoperi ţările cu întuneric, în care odinioară a strălucit luminoasă lumina mărturiei creştine. Cu toate că satan este un duh invizibil pentru ochiul omenesc, el va fi realmente şi personal pe pământ în ultima jumătate a săptămânii-an a lui Daniel. - În acest capitol ne sunt arătaţi cei doi slujitori ai lui cei mai importanţi, doi oameni, doi bărbaţi. Aceste unelte ale lui satan mai sunt numite şi fiare, sălbatice, animale periculoase*. Ca oameni sunt desigur răspunzători înaintea lui Dumnezeu, dar aici ei sunt văzuţi ca unelte ale lui satan, care le dă putere şi îi conduce. Satan este duhul stăpânitor, care va lucra în şi prin aceşti doi decăzuţi. Prima fiară va fi un om dintre naţiuni şi va acţiona brutal (versetele 1-10), cea de-a doua fiară va fi un iudeu, care va exercita o influenţă rafinată, inducătoare în eroare (versetele 11-18). Prin aceşti doi cei mai importanţi slujitori pe pământ ai lui satan va încerca el să nimicească pe Israel şi, deoarece el nu poate obţine acest ţel, el va urmări »rămăşiţa« lui (Apocalipsa 12:17 ). Mai târziu el va mâna pe oamenii orbiţi, înşelaţi de el, să se ridice la război împotriva lui Hristos Însuşi şi a oştirii Lui cereşti, ca să sufere o nimicire totală şi definitivă (Apocalipsa 19:19-21 ).
* Animalele sunt folosite în Cuvântul lui Dumnezeu ca simboluri pentru puteri sau împărăţii, dar expresia se foloseşte deseori pentru căpetenia unei împărăţii, deoarece domnitorul imprimă întregii împărăţii caracterul lui propriu. Expresia fiară (animal) se foloseşte deci alternativ, atât pentru o împărăţie cât şi pentru căpetenia ei.
Prima fiară
Reînfiinţarea imperiului roman
Apocalipsa 12:18 . - »Şi am stat pe nisipul mării.« Vizionarul Ioan a fost aşezat de fiecare dată pe un loc potrivit, de unde el putea să observe bine lucrurile care trebuiau să-i fie arătate. Astfel de locuri erau cerul (Apocalipsa 4:1 ), nisipul mării (Apocalipsa 12:18 ), pustia (Apocalipsa 17:3 ) şi muntele înalt (Apocalipsa 21:10 ); de aici el putea să privească nestingherit diversele viziuni.
»Nisipul mării«, pe care sta vizionarul, simbolizează mulţimea mare a oamenilor (Apocalipsa 20:8 ). Această expresie simbolică este folosită în general şi se foloseşte frecvent în literatură. Nisipul îndreaptă gândurile spre mulţimea numeroasă a omenirii şi marea agitată vorbeşte simbolic despre forţele nestăpânite, răzvrătite şi principiile care domină între ele. Mulţimea oamenilor sau „marea popoarelor” este văzută deci aici într-o stare de nelinişte şi revoluţie. În această împrejurare stătea vizionarul şi a văzut »ridicându-se din mare o fiară«.
Apocalipsa 13:1 - »Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne zece diademe, şi pe capete, nume de hulă.« - Fără îndoială această fiară reprezintă vechiul Imperiu roman, care va reapare. Se va ridica în mod asemănător cu vechiul imperiu: »Şi patru fiare mari s-au ridicat din mare« (Daniel 7:3 ) şi ele s-au ridicat din marea agitată a popoarelor. Cele patru imperii vechi - cel babilonian, persan, grec şi roman - sunt prezentate atât prin metale (Daniel 2 ) cât şi prin fiare (Daniel 7 ) şi ele vor exista1 şi în timpul din urmă, când va veni Domnul. Primele trei puteri, lipsite de puterea lor deosebită, vor exista2 pur şi simplu în ultimul timp, însă cea de-a patra, împărăţia romană, va fi ca şi în trecut puterea stăpânitoare pe pământ. Roma a luat fiinţă la început dintr-o stare de revoluţie, haos şi anarhie. Cetatea a fost construită scurt timp înainte ca cele zece seminţii ale lui Israel să fie duse în captivitatea asiriană. Multele păreri şi legende în legătură cu naşterea Romei arată toate spre mărimea şi importanţa mare din viitor a acestui oraş. În Daniel 7:3,7 este anunţată ridicarea din trecut a imperiului roman şi în Apocalipsa 13:1 vizionarul vorbeşte despre reînfiinţarea lui viitoare. De mai mult de 15 secole imperiul roman nu mai există3, dar reînfiinţarea lui viitoare este neîndoielnică şi aceasta este văzută aici în Apocalipsa. Nu putem constata cu exactitate când va deveni vizibilă împărăţia romană. Ar fi posibil ca fiara să apară pe prim plan ca putere dominantă după prăbuşirea generală a tuturor regimurilor de guvernare din timpul celei de-a şasea judecăţi pricinuite prin ruperea peceţilor (Apocalipsa 6:12-17 ). Martirii, despre care se vorbeşte în Apocalipsa 6:9-11 , vor fi omorâţi înainte să înceapă prigonirea prin fiară. Lor li se spune să aştepte până când şi fraţii lor, care vor fi omorâţi după ei, vor fi la ei. Din aceasta rezultă că în timpul judecăţilor pricinuite prin ruperea pecetelor fiara nu va fi încă un prigonitor al sfinţilor.
1 Vizionarul nu vorbeşte despre prăbuşirea imperiului roman şi despre faptul că de secole el nu mai există. El vedea reînfiinţarea lui viitoare.
2 Ţara caldeenilor aparţine Iracului de astăzi. Trăsăturile de caracter ale imperiului babilonian se văd însă în imperiul roman reinstaurat. După sentinţa lui Dumnezeu Babilonul nu va mai apărea ca putere mondială (Ieremia 51:60-64 ).
3 Roma a căzut în anul 476 după Hristos. Ultimul purtător al coroanei împărăteşti, un domnitor tânăr şi slab, a fost Romulus Augustus. Primul nume aminteşte de întemeietorul împărăţiei, cel de-al doilea de primul împărat.
Ridicarea fiarei din mare şi din adânc
Aici fiara este văzută cum apare pe scena pământului, ea »se ridică din mare«. Dar se mai spune despre ea că se ridică »din adânc« (Apocalipsa 11:7 ; 17:8 ). Împărăţia romană va reapărea în săptămâna a 70-a şi ultima săptămână a săptămânii-an a lui Daniel şi se va ridica cu precădere dintr-un haos social şi politic. În starea ei viitoare, definitivă, va arăta caracterul ei diabolic şi originea ei diabolică. Ridicarea ei din mare arată ivirea ei viitoare din stările dezorganizate de pe pământ, ridicarea din adânc arată starea ei sub puterea şi călăuzirea lui satan. Această ultimă stare a împărăţiei se va arăta după aruncarea lui satan pe pământ, cu care va începe Necazul cel mare. În timpul ultimilor trei ani şi jumătate ai existenţei lui, natura şi activitatea împărăţiei va lăsa să se recunoască clar caracterul satanic al ei.
Coarnele şi capetele fiarei
1. »... având zece coarne şi şapte capete; şi pe coarne zece diademe.« - Aici coarnele sunt amintite înainte de a fi amintite capetele. În Apocalipsa 12:3 şi Apocalipsa 17:3 ordinea este inversă. Motivul pentru care cele zece coarne sunt amintite înaintea capetelor este probabil acela, că fiara (împărăţia romană) va fi constituită la apariţia ei din zece imperii. De aceea atenţia este îndreptată asupra acestei caracteristici noi a împărăţiei, o caracteristică pe care nu a avut-o în vechime. Vizionarul a văzut şapte diademe pe capetele balaurului (Apocalipsa 12:3 ), aici el a văzut zece diademe pe coarnele fiarei. Cele zece coarne împodobite cu diademe sunt zece împăraţi (Apocalipsa 17:12 ). În curând aceste zece state din Europa de vest se vor vedea clar. Astăzi am face numai presupuneri, dacă am vrea să le denumim sau să le prezentăm graniţele. Însă ele se vor vedea clar, când Dumnezeu în previziunea Sa le va lăsa să se vadă. Împărăţia romană nu a avut niciodată în trecut această formă. Când s-a prăbuşit, dintr-un imperiu imens cu un domnitor puternic au luat naştere numeroase împărăţii şi state mici. Dar când se va reinstaura, în graniţele ei vor fi zece state. Cei zece împăraţi sau conducători de state vor fi atunci probabil obosiţi din cauza invidiei şi certurilor dintre ei; aceştia vot fi »într-un gând şi vor da puterea şi autoritatea lor fiarei« (Apocalipsa 17:13 ). Atunci va fi numai un singur despot competent peste această împărăţie, »cornul mic« din Daniel 7 . Acest prinţ roman va face un legământ pentru o săptămână (şapte ani) cu naţiunea decăzută a iudeilor (Daniel 9:27 ), dar pe care »la jumătatea săptămânii« îl va rupe. La venirea Domnului cu putere şi cu judecată îşi va primi soarta definitivă în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ).
Nume de hulă
1. »... şi pe capete, nume de hulă.« - Aceasta este o altă caracteristică mult mai rea a fiarei. S-ar putea ca împărăţia cu mărimea şi puterea ei uriaşă să impresioneze pe observatorul superficial, dar caracterul ei de hulă împotriva lui Dumnezeu, care era vizibil purtat »pe capetele« ei (care vor conduce fiara în timpul acţiunilor ei), ar trebui să îngrozească pe orice om care gândeşte. Cele şapte capete ale fiarei nu reprezintă succesiunea domnitorilor sau a formelor de guvernare, ca în Apocalipsa 17:10 , ci puterea de guvernare totală sau aproape nelimitată, cu care va fi dotată fiara în zilele din urmă; ele arată plinătatea puterii de guvernare exercitate cu inteligenţă (ca în Apocalipsa 12:3 ).
Pe aceste capete vor sta »nume de hulă«. După părăsirea mărturisirii creştine şi după decăderea de la Dumnezeu (2. Tesaloniceni 2:3 ) rezultatul va fi batjocura oficială a lui Dumnezeu. Fiara va provoca oficial pe Dumnezeu şi cu hotărâre va fi împotriva tuturor celor care Îi aparţin (Apocalipsa 13:6 ). Aceasta va fi o caracteristică clară a împărăţiei romane în ultima ei stare. Nu fără un motiv de înţeles ne-am fi aşteptat ca numele de hulă să fie mai degrabă pe capetele balaurului, dar ele sunt văzute pe capetele fiarei. Aceasta va apărea evident cu împotrivirea ei directă şi neruşinată faţă de Dumnezeu şi faţă de Unsul Său şi împotriva tuturor celor care »au în cer o casă«. Pluralul »nume de hulă« arată că în privinţa aceasta ne putem gândi la tot felul de forme de dezonorare ale lui Dumnezeu în ochii oamenilor.
Trăsăturile caracteristice ale împărăţiei romane
2. - »Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o mare autoritate.« - Fiara, împărăţia romană, va uni în sine, pe lângă caracteristicile ei foarte deosebite şi caracteristicile esenţiale ale celor trei imperii mondiale dinaintea ei*. În Daniel 7 sunt descrise simbolic toate cele patru imperii mondiale. Acest capitol din cartea Daniel conţine o profeţie continuă. Ea cuprinde perioada de timp de la cucerirea lui Iuda şi a Ierusalimului şi până la domnia veşnică şi atotcuprinzătoare a Domnului, cu alte cuvinte, de la timpul de domnie al lui Nebucadneţar şi până la domnia Fiului Omului. Primele trei imperii mondiale sunt descrise numai pe scurt, cel al caldeenilor în versetul 4, cel al mezilor şi perşilor în versetul 5 şi cel al grecilor în versetul 6. Restul capitolului, începând cu versetul 7, este dedicat în principal studiului celei de-a patra fiare, care nu este numită cu numele, dar este descrisă în caracterul ei particular. La compararea lui Daniel 7 cu Apocalipsa 13:2 se observă că animalele sălbatice sunt numite în succesiune inversă. În Daniel 7 desfăşurarea istorică solicită ca leul, simbolul preferat al renumitului imperiu mondial babilonian, este numit pe primul loc. În Apocalipsa 13:2 , leopardul, sau al treilea imperiu mondial, pe primul loc. Pentru leopard (sau panteră) sunt tipice mişcările repezi şi salturile deodată, trăsături ce îl caracterizează şi pe Alexandru, grecul puternic. O domnie de groază, apăsătoare şi epuizantă, aşa cum o practicau perşii în provinciile cucerite (probabil cu excepţia Iudeii), este prezentată simbolic prin picioarele uni urs. După aceea se vorbeşte despre gura unui leu, un indiciu spre urletele lui, groaza pe care o provoca şi asupra cruzimii lui, cu care el îşi sfâşie prada. Aceste caracteristici ale naturii animale le vedem prezentate sintetizat aici şi personificate în împărăţia romană, care se vede şi în ce-a de-a patra fiară din Daniel .
* „Toate fiarele sălbatice şi puternice, care sunt prezentate succesiv în Daniel 7 pentru prezentarea diverselor imperii, sunt unite totodată aici într-un monstru. În aceasta se cuprinde un sens profund. Imperiul roman a unit în sine însuşi toate principiile îngrozitoare şi tiranice ale marilor imperii anterioare. De aceea simbolul combinat din acest verset este foarte potrivit, unind simbolurile celorlalte imperii în simbolul imperiului Romei şi în felul acesta unitatea cu forme multiple a Romei, puterea ei şi cruzimea ei, precum şi extinderea stăpânirii ei sunt prezentate impresionant ochiului” - „The Apocalypse” de Stuart.
Balaurul şi fiara
2. - »Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o mare autoritate.« - Fiara, care uneşte în sine caracteristicile diferite şi însuşirile imperiilor mondiale anterioare şi va prelua domnia lor, va fi unealta potrivită pentru balaur, prin care el poate lucra. Fiara va moşteni deci nu numai domnia mondială, care a fost încredinţată odinioară lui Nebucadneţar, ci va exercita în lume şi cruzimea şi autoritatea brutală a balaurului, într-o oarecare măsură ca locţiitor al lui. Viclenia şi perfidia şarpelui se vor arăta în celelalte două fiare (Apocalipsa 13:11 ). Puterea satanică din Adânc, scaunul de domnie al lui satan în mijlocul unei lumi duşmane faţă de Dumnezeu şi o mare autoritate pe pământ se adaugă la tabloul îngrozitor prezentat aici. Domnul Isus a refuzat primirea din mâna lui satan a domniei asupra »tuturor împărăţiilor pământului« (Luca 4:5-8 ) - aici vedem pe cineva, care o va prelua. Balaurul aruncat din cer va da fiarei puterea sa şi scaunul său de domnie simbolic de pe pământ, care se va arăta atunci cu trăsăturile caracteristice corespunzătoare originii sale, ridicării sale »din Adânc« (Apocalipsa 17:8 ).
Caracterul satanic al împărăţiei romane şi activitatea fiarei marcată de acest caracter se vor arăta pe deplin în timpul de necaz care va veni, în cei trei ani şi jumătate, premergători venirii Domnului în slavă. După acest timp, la sfârşitul săptămânii a 70-a a lui Daniel, fiara şi colaboratorul ei la rău, cea de-a doua fiară sau anticristul, »vor merge la pierzare«, în iazul de foc. Cele două fiare din acest capitol sunt văzute la sfârşit ca doi oameni inspiraţi şi călăuziţi de diavolul. În ultimele zile de decădere aceste persoane principale îşi vor primi de vii soarta lor veşnică (Apocalipsa 19:20 ).
Moartea şi reapariţia fiarei
3. - »Şi unul din capetele ei era ca înjunghiat de moarte şi rana ei de moarte fusese vindecată: şi tot pământul se minuna de fiară.« - Acest verset vorbeşte despre moartea şi reînvierea fiarei, deci despre sfârşitul statal şi reînfiinţarea împărăţiei romane. Evident capul înjunghiat este identificat cu fiara. Împărăţia romană în forma ei de imperiu a fost, ca să zicem aşa, »înjunghiată«; în anul 476 după Hristos a încetat să mai existe. Din timpul acela şi până astăzi imperiul de odinioară care stăpânea lumea este ca stat într-o stare de moarte. Dar Dumnezeu, potrivit cu previziunea Sa, va face să reapară împărăţia dintr-un cadru de patimi revoluţionare şi conflicte, »din mare« (versetul 1): »rana ei de moarte s-a vindecat«. Vizionarul a văzut aceasta ca un fapt împlinit, aşa cum arată şi versetul 1. Dar după ridicarea ei din mare, reapariţia ei ca stat în lume, la mijlocul săptămânii a 70-a va urma »ridicarea din adânc«, această apariţie în caracterul ei satanic. Ca o constituire statală pe pământ, fiara va exista deci înainte de jumătatea săptămânii. Aceasta rezultă şi din profeţie, că „principele” ei va încheia un legământ trainic cu iudeii decăzuţi pentru o (întreagă) săptămână de şapte ani (Daniel 9:27 ). Caracterul ei satanic (Apocalipsa 13:2 ; 17:8 ) se va arăta clar în a doua jumătate a acestei săptămâni profetice.
3. - »Şi tot pământul se minuna de fiară.« - Fiara va apărea într-un fel şi cu o natură necunoscută până atunci, fără exemplu în istoria omenirii. Această putere omenească, care se va pune înaintea lui Dumnezeu cu energie satanică, echipată cu puterea şi autoritatea mondială a lui satan, va produce uimire pe întreg pământul. Tot pământul se va uimi de această înfăţişare. Nu vedem nici un motiv să îngrădim expresia »tot pământul«. Reînfiinţarea împărăţiei romane trebuie să aibă cea mai mare importanţă pentru toţi care sunt în sfera ei de influenţă şi pentru cei care trăiesc în afara acesteia. Autoritatea balaurului şi influenţa lui va trece peste graniţele celor zece imperii. Fiara, căreia satan îi dă puterea sa, va avea o influenţă dominantă asupra întregului pământ, chiar şi asupra ţinuturilor păgâne.
Închinarea adusă balaurului şi fiarei
4. »Şi s-au închinat balaurului, pentru că i-a dat fiarei autoritatea; şi s-au închinat fiarei, spunând: „Cine este asemenea fiarei şi cine poate lupta împotriva ei?”« - Vedem din acest verset că Dumnezeu este pus deoparte şi în locul Lui a păşit balaurul. Nu Creatorul, ci satan va fi universal adorat. O mărturisire goală va fi fără valoare în zilele acelea rele. Într-un mediu devotat în totalitate lui satan numai o adevărată şi cunoscută relaţie cu Dumnezeu poate păzi de cădere. Numai aceia, ale căror nume sunt scrise în cartea vieţii Mielului înjunghiat (versetul 8), numai cei aleşi vor putea în timpul acela să se împotrivească triumfului aparent al lui satan. În ochii oamenilor balaurul va face ceea ce după părerea lor numai Dumnezeu poate face, şi anume, să dea fiarei cea mai mare autoritate pe pământ. De aceea ei se vor închina balaurului şi-i vor aduce adorare divină.
Dar şi fiara va fi adorată. Uimirii, provocate de reapariţia ei şi semnele supranaturale care vor urma după aceea în lume, îi urmează închinarea. Atât uimirea cât şi adorarea vor fi universal răspândite, şi această adorare în felul şi extinderea ei va depăşi tot ce a fost întreprins odinioară în Roma. Spiritismul, care a făcut mari progrese în ultimul timp, lucrează spre o anumită ţintă: adorarea diavolului. În Europa şi America s-a răspândit foarte mult adorarea adusă diavolului. Din 2. Tesaloniceni 2:3-12 ştim că omul păcatului (anticristul, sau fiara a doua din Apocalipsa 13 ) va fi de asemenea adorată. Ce provocare a lui Dumnezeu! Ce batjocură şi desfigurare a creştinismului! Nu Dumnezeul adevărat, Tatăl şi Fiul, vor fi adoraţi ci o trinitate diabolică, balaurul, fiara şi omul păcatului. Este aceasta ţinta spre care se îndreaptă aşa-numitele noastre ţări creştine? Adepţii „criticii înalte” fac sub influenţa lui satan tot ce este posibil ca să conducă creştinătatea la diavolul şi în privinţa aceasta fac progrese mari.
4. »„Cine este asemenea fiarei şi cine poate lupta împotriva ei?”« - Aceste cuvinte arată că puterea ei şi strategia ei de război sunt însuşirile impresionante care trezesc admiraţia din partea lumii şi prin aceasta omagierea, care i se cuvine după gândurile oamenilor, din cauza poziţiei ei înalte. Noi credem însă, că se vor face eforturi mai mari şi căpeteniei imperiului mondial reinstaurat i se va aduce onoare divină. În această direcţie se vor îndrepta eforturile celei de-a doua fiară (Apocalipsa 13:11-15 ).
Hulă, autoritate şi prigoană prin fiară
5-7 »Şi i s-a dat o gură, care vorbea lucruri mari şi hule; şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni. Şi i s-a deschis gura pentru hule împotriva lui Dumnezeu, ca să hulească Numele Lui şi cortul Lui şi pe cei care locuiesc în cer. Şi i s-a dat să lupte împotriva sfinţilor şi să-i învingă; şi i s-a dat autoritate peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune.«- Ţesut în această împletitură întunecată a răutăţii satanice şi aroganţei omeneşti este un fir de mângâiere pentru sfinţii lui Dumnezeu rămaşi, din timpul de acum şi din viitor, revenirea frecventă a cuvintelor »i s-a dat«. Şi înapoia fiarei stă puterea ascunsă, dar atotputernică a lui Dumnezeu. Satan nu are nicio putere care să nu-i fi fost dată. Toată puterea vine în cele din urmă de la Dumnezeu. Altceva este folosirea puterii împrumutate de către fiecare în parte şi de aceasta este fiecare răspunzător, chiar şi diavolul. Puterea, care odinioară a biciuit cu o furtună puternică Marea Galileii, ca să scufunde corabia, care purta cea mai preţioasă încărcătură, care a fost încărcată vreodată pe o corabie, pe Domnul Isus şi ucenicii Săi - această putere îşi avea originea în Persoana divină care dormea în partea dinapoi a corăbiei. Pentru un timp scurt i s-a dat lui satan autoritate asupra elementelor naturii, ca să ne arate, că puterea sa precum şi durata exercitării ei este supravegheată şi ţinută în frâu de Dumnezeu potrivit cu voia Sa şi cu plăcerea Sa (Marcu 4:35-41 ).
În mândria inimii ei fiara însăşi se va lăuda şi va huli pe Dumnezeu. Cine este el şi ce a făcut el va fi fără îndoială conţinutul »lucrurilor mari«, pe care el le va spune; dar sunt adăugate cuvintele semnificative »şi hule«. El va huli public pe Dumnezeu şi pe toţi ai Săi de pe pământ şi din cer şi-i va batjocori cu cuvinte, care nu sunt redate, dar cu siguranţă vor fi destul de aspre şi rele, ca manifestările unei inimii care a decăzut de la Dumnezeu şi este călăuzită de diavolul.
Încă o dată este redată durata acţiunii puterii satanice personificată în fiară pe pământ: »şi i s-a dat autoritate să lucreze patruzeci şi două de luni«. Trebuie să ţinem seama că aici nu este vorba de durata de existenţă a fiarei sau a împărăţiei romane, ci este timpul activităţii ei sub puterea lui satan. Sunt patruzeci şi două de luni sau trei ani şi jumătate înainte de nimicirea definitivă a împărăţiei. În acest timp fiara va merge sub directa conducere a balaurului pe drumul ei de blasfemie şi violenţă. Întreaga durată a împărăţiei, de la ridicarea ei din mare (versetul 1) şi până la nimicirea ei de către Domnul la venirea Sa în slavă (Apocalipsa 19:19-21 ), cuprinde cel puţin întreaga ultimă săptămână-an a lui Daniel. Activitatea ei satanică de patruzeci şi două de luni va începe la mijlocul acestei a 70-a săptămână cu ridicarea ei (simbolică) din adânc.
În acest timp Dumnezeu şi Casa Lui şi locuitorii cerului, care »îşi au casa în cer«, vor fi subiectul hulelor satanice din gura fiarei. Vor fi rostite cuvinte obraznice şi rele. Nu ştim ce se va spune; putem însă fi siguri că ce este mai rău, ce poate deveni mai josnic prin ura insuflată de balaur împotriva lui Dumnezeu, va fi rostit public şi tare. În afară de aceasta hula va avea probabil caracterul dispreţului şi batjocurii în reprezentări simbolice ale lucrurilor divine. - Atunci şi sfinţii de pe pământ, care vor interveni pentru drepturile lui Dumnezeu şi vor fi împotriva balaurului şi a uneltelor lui executive, vor fi expuşi puterii şi bunului-plac al fiarei. Sfinţii acelor zile nu vor fi de felul celor şapte mii de martori ascunşi, ci vor fi de felul lui Ilie, îndrăzneţi şi fără compromisuri în mărturia lor. Fiarei i se va permite să urmărească sfinţii, să facă război împotriva lor şi »să-i biruiască«. În Apocalipsa 11:7-8 este descrisă o întâmplare asemănătoare, dar care este însă limitată la Ierusalim. „Autoritatea” dată fiarei se va extinde peste graniţele imperiului mondial viitor. Ea pare să fie neîngrădită în extinderea ei, deoarece ea se va extinde »peste orice seminţie şi popor şi limbă şi naţiune« (această subîmpărţire împătrită a întregii omeniri). În Apocalipsa 11:9 vedem ca exemplu oameni adunaţi la Ierusalim din toate părţile pământului, care se vor uni cu fiara în uciderea şi tratarea batjocoritoare a sfinţilor iudei. Deci şi în afara imperiului roman vor fi ţări şi popoare sub influenţa ei puternică şi vor sta sub autoritatea ei. Între fiară şi femeie, curva (Babilonul), va fi o legătură strânsă (Apocalipsa 17:3,7 ), dar vor fi şi alte naţiuni care vor avea legături exterioare cu fiara şi asupra cărora se va exercita autoritatea ei.
Adoratorii fiarei
8. »Şi i se vor închina toţi aceia care locuiesc pe pământ, al căror nume nu a fost înscris de la întemeierea lumii în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.« - De mai multe ori am atras atenţia cu privire la înţelesul deosebit al expresiei »cei care locuiesc pe pământ«. Ea desemnează pe oamenii care conştient au respins chemarea cerească şi prin aceasta în mod practic au renunţat la creştinism. Ei sunt diferenţiaţi de »popoare şi seminţii şi limbi şi naţiuni« (Apocalipsa 11:9-10 ), care în general mai puţin au venit în contact cu mesajul divin. Toţi, care vor locui atunci pe pământ*, sunt prezentaţi aici în contrast cu aceia al căror nume stă scris în cartea vieţii Mielului care a fost înjunghiat. După acest cuvânt al Scripturii, toţi - cu excepţia celor aleşi - se vor închina fiarei. Însă spre aceşti aleşi, care au fost salvaţi prin sângele Mielului înjunghiat, în acele timpuri de suferinţă se vor îndrepta în mod deosebit interesele pline de înţelegere ale Domnului. Cartea vieţii, în care sunt scrise numele lor, Îi aparţine. În aceasta sunt scrise numele lor începând cu întemeierea lumii. De aceea nu poate avea loc nicio ştergere a acestei cărţi, în timp ce fără îndoială unele nume pot fi şterse din cartea sau registrele denominaţiunilor creştine (Apocalipsa 3:5 ). În ultima carte se vor găsi nume ale mărturisitorilor adevăraţi şi falşi, deoarece Dumnezeu ia cunoştinţă despre oricine care mărturiseşte că este creştin. Dar cartea vieţii Mielului poate conţine numai numele celor mântuiţi, deoarece acestea sunt notate de la începutul lumii, deci de când a început timpul. În Apocalipsa 17:8 se vorbeşte despre aceeaşi carte şi despre aceiaşi oameni, ca şi aici, cu toate că acolo nu se aminteşte Mielul. Fiara va birui pe sfinţi şi îi va omorî, dar partea care nu se pierde a martirilor este viaţa veşnică. Mielul i-a salvat prin moartea Sa şi prin aceasta a pus temelia pentru realitatea mângâietoare şi întăritoare, pe care El a revelat-o la timpul potrivit - realitatea, că numele lor sunt scrise în cartea Sa a vieţii. Copiii lui Dumnezeu, cei mântuiţi din timpul creştin, care mai durează şi astăzi, au fost dăruiţi cu binecuvântări duhovniceşti în Hristos, care au originea mult mai înainte decât binecuvântările aleşilor de aici şi a celor binecuvântaţi din Matei 25:34 . Noi am fost cunoscuţi mai dinainte, aleşi mai dinainte şi hotărâţi înainte de întemeierea lumii, deci înainte să existe timpul, din veşnicie (Efeseni 1:4-5 ; Romani 8:29 ). Să mai remarcăm că cei aleşi din Matei 24:22 sunt iudei temători de Dumnezeu, în timp ce în versetul nostru şi în Matei 25:34 sunt oameni din toată lumea.
* Aici trebuie înţeles sensul simbolic al cuvântului pământ.
Un apel şi o atenţionare
9-10 »Dacă are cineva urechi, să audă! Dacă cineva duce în robie, în robie va merge. Dacă cineva ucide cu sabia, cu sabia trebuie să fie ucis. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.« - Solicitarea, »Dacă are cineva urechi, să audă!« a rostit-o deseori Domnul nostru în lucrarea Lui pe pământ, chiar dacă cu mici diferenţe în construcţia cuvintelor (Matei 11:15 ; 13:9,43 ; Luca 8:8 şi alte locuri). Aceeaşi solicitare cu adaosul »ce zice Duhul Adunărilor« este conţinută în fiecare din cele şapte scrisori deschise (Apocalipsa 2 ; 3 ). Acest adaos nu s-ar potrivi aici, deoarece Adunările nu vor mai fi pe pământ în acele zile de judecată. Chemarea de a asculta este îndreptată spre înţelegerea spirituală, care prin aceasta va fi încercată, spre deosebire de auzirea naturală, pe care o are orice om sănătos.
După aceea se arată un principiu, care are valabilitate atât pentru fiară cât şi pentru sfinţii lui Dumnezeu, pentru prieteni şi pentru duşmani şi pentru toate timpurile. Oricât de puternic ar lucra harul şi puterea Duhului Sfânt în sfinţi şi oricât de îngrădită ar fi aplicarea acestui principiu, el rămâne valabil în sine. Care este adevărul deosebit, care este sfătuit aici cu aşa insistenţă? Este certitudinea dreptăţii de răsplătire, sau ca să vorbim cu cuvintele Sfintei Scripturi: »Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura« (Matei 7:2 ). Dacă cineva duce în captivitate, el însuşi va merge în captivitate; dacă cineva omoară şi el va trebui omorât. Ce cuvânt solemn şi cât de important şi de potrivit pentru sfinţii care vor avea atunci greu de suferit sub sceptrul de fier al fiarei! Ei nu trebuie să se opună. Armele lor nu sunt carnale, ci spirituale. »Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.« Numai în felul acesta ei pot triumfa. Ei vor avea victorii morale şi spirituale din aceasta, nu victorii prin puteri şi autoritate exterioară. Privit în exterior, ei vor fi lipsiţi de ajutor şi situaţia lor va fi lipsită de speranţă, dar ei îşi vor găsi sursele de ajutor în Dumnezeu. Ei nu se vor închina fiarei, dar ei nu au voie nici să se împotrivească folosind forţa, căci atunci soarta lor va fi captivitatea şi moartea. Dar chiar dacă se va ajunge la aceasta - ei posedă o viaţă, pe care nici cea mai mare putere a duşmanului nu o va putea atinge. Numele lor sunt înscrise în cartea vieţii Mielului, şi nicio putere de pe pământ şi din iad nu le va putea şterge sau să le jefuiască partea lor veşnică, care se întemeiază pe moartea Mielului lui Dumnezeu.
Atât în Apocalipsa 13 , cât şi în Daniel 7 tema principală este împărăţia romană reinstaurată. În Apocalipsa 13 tema principală este însă caracterul general al acestei împărăţii, în timp ce în Daniel 7 se vede în mod deosebit capul personal al împărăţiei. Hulele şi prigoana din partea fiarei (Apocalipsa 13:5-7 ) sunt descrise aproape cu aceleaşi cuvinte ca şi vorbirea şi acţiunea »cornului mic« (Daniel 7:8,20,21,25 ). Atât prorocul Daniel cât şi vizionarul Ioan leagă natura împărăţiei cu capul ei personal, ultimul stăpânitor. Caracterul împărăţiei este întruchipat totodată în persoana acestui stăpânitor mare. Alte caracteristici ale fiarei şi legătura ei cu curva le găsim în capitolul 17 al cărţii Apocalipsa. Ele vor fi tratate la studiul acestui capitol. Denumirea de »fiară« este folosită în cartea Apocalipsa pentru împărăţia romană, marea putere statală din ultimele zile.
Fiara a doua (versetele 11-18)
Comparaţie între cele două fiare
Între cele două fiare* din acest capitol există o serie de diferenţe clare. Prima se ridică dintr-o stare de nelinişte, din marea popoarelor răscolită; cea de-a doua se ridică dintr-o stare relativ liniştită şi ordonată, cu un regim stabil, din pământ. Prima este o putere lumească, cea de-a doua este o putere religioasă. Prima fiară are zece coarne, cea de-a doua numai două. Cu influenţa ei rafinată, înşelătoare, nimicitoare de suflete, fiara a doua este cea mai periculoasă dintre aceste două unelte executive ale lui satan, dar prima fiară are o mai mare putere statală şi militară. Cea de-a doua fiară este clar subordonată primei fiare şi foloseşte puterile militare şi restul puterilor, ca să-şi atingă scopul: divinizarea primei fiare. Prima fiară vine dintre naţiuni, cea de-a doua dintre iudei. Şi în timp, fiara a doua apare după prima fiară. Cu privire la domeniile de activitate ale acestor două fiare sunt incertitudini majore la mulţi.
* Atragem încă o dată atenţia, că denumirea fiară, care în sine se foloseşte pentru o împărăţie sau pentru structura unei puteri politice, se foloseşte deseori şi pentru conducătorul acesteia sau pentru căpetenia ei. În cazul particular trebuie dedus din context, dacă este vorba de o împărăţie (sau de o putere) sau de deţinătorul puterii personale, deci despre un om.
Prima fiară va fi un sistem politic şi militar puternic, care va pieri sub judecăţile Domnului la venirea Sa. Cu toate că acest imperiu viitor va fi mai mic în extinderea lui decât împărăţia romană din trecut, autoritatea şi influenţa lui se va extinde peste toate părţile pământului devenite civilizate şi „creştine” şi prin aceasta asupra a numeroase naţiuni. Satan va da tronul său şi autoritatea sa acestei fiare. Domnul Isus a refuzat să primească această autoritate din mâna lui satan (Luca 4:6-7 ), dar ea Îi va fi dată de Tatăl Său (Psalmul 2:8 ). Fiara va fi puterea predominantă pe pământ, căreia nu va putea să i se împotrivească nici o altă putere.
Domeniul de stăpânire al fiarei a doua va fi Palestina. Puterea ei politică va dispărea repede, deoarece prima fiară, prin persoana conducătorului ei, se va amesteca în afacerile politice şi religioase ale iudeilor şi pentru ca să devină conducătorul propriu-zis al Palestinei pentru timpul din urmă. La începutul activităţii sale şi anticristul este văzut ca o fiară*, dar el va pierde domnia lumească şi la sfârşit va fi judecat ca fiind profetul mincinos. Puterea de domnie pe pământ va fi unită în prima fiară, care va rămâne stăpânitoare până la sfârşit şi ca stăpânitoare va fi judecată. Fiara a doua va deveni slujitoarea şi ajutorul primei fiare. Dar această a doua fiară va înşela şi va duce în rătăcire lumea. Ea îşi va îndrepta efortul să mâne în braţele lui satan pe iudei şi pe aceia care odinioară s-au numit creştini. Un semn caracteristic îngrozitor al acelor zile va fi acela că toţi vor fi aduşi în cea mai josnică sclavie sub domnia primei fiare. Atunci nu va mai fi nici un fel de libertate. Însă ambele fiare vor fi prinse în acelaşi timp în, sau, la Ierusalim, şi la venirea Domnului în putere ambele vor primi aceeaşi soartă în iazul de foc (Apocalipsa 19:20 ).
* Domnitorul împărăţiei romane reinstaurate şi anticristul sunt văzuţi şi denumiţi în acest capitol în mod just ca fiare, cu toate că ei sunt oameni naturali. Animalul de regulă îşi are ochii şi simţul îndreptat în jos, spre pământ. Omul creat după chipul lui Dumnezeu, prin alcătuirea corpului său şi prin mersul vertical, este capabil în mod normal să privească în sus. În această diferenţă naturală există o învăţătură spirituală. Gândirea şi năzuinţa omului fără Dumnezeu este îndreptată în jos, spre pământ şi spre cele pământeşti; în aceste caracteristici morale se aseamănă prin aceasta cu animalele. Omul după gândurile lui Dumnezeu dimpotrivă, îşi îndreaptă gândurile şi năzuinţa în sus, spre cer, spre Dumnezeu (2. Corinteni 3:18 ; Filipeni 3:14 ; Coloseni 3:1-2 ). În privinţa aceasta, conducătorii religioşi şi politici din acele timpuri viitoare sunt, în ceea ce priveşte starea lor spirituală şi morală, efectiv animale.
O imitare ruşinoasă a lui Hristos
11. - »Şi am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ; şi avea două coarne asemenea unui miel şi vorbea ca un balaur.« - Cine este această »o altă fiară«? Înfăţişarea ei »asemenea unui miel« arată imediat pe Mesia cel fals sau Hristosul fals. Ea are două coarne; adevăratul Miel a fost văzut cu şapte coarne. Cornul este un simbol al puterii exterioare, morale sau chiar împărăteşti. Noi gândim că cele două coarne ale fiarei reprezintă o imitare deformată a celor şapte coarne ale mielului (Apocalipsa 5:6 ). Mielul are puterea desăvârşită (şapte coarne), acest animal are o putere limitată. Cele două coarne arată o poziţie dublă ca împărat şi preot, pe care anticristul şi le va aroga şi cu care va simula. El va guverna ca împărat în Ierusalim (Daniel 11:36 ), dar cu toate acestea va fi subordonat marelui său conducător, prima fiară. Ca »profetul mincinos (fals)« (aşa este el denumit în Apocalipsa 16:13 ; 19:20 ; 20:10 ) va exercita o mare putere religioasă printre iudei şi în general printre popoarele numite creştine.
11. »Vorbea ca un balaur.« - Cu toată aparenta asemănare exterioară cu Mielul şi cu toate că îşi va aroga o autoritate oficială, care nu i se cuvine, el va fi imediat demascat, când va vorbi. Vocea şi vorbirea balaurului îl trădează şi îl caracterizează ca slujitor al lui satan, care exercită puterea şi guvernarea politică. Stricăciunea morală, exterioară şi lăuntrică, a omului este marea ţintă a balaurului şi ca să obţină aceasta, el va fi cel mai bine susţinut de cei doi reprezentanţi importanţi ai lui, fiarele din acest capitol.
Roma şi Ierusalimul vor fi cele două centrale, de unde satan va exercita influenţa sa şi activităţile sale în Europa şi Palestina şi pe întreg pământul.
Fiara a doua ca slujitor al primei fiare
12-15 - »Şi ea exercită toată autoritatea primei fiare în faţa ei; şi face ca pământul şi cei care locuiesc pe el să se închine primei fiare, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Şi face semne mari, încât face să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor. Şi îi înşală pe cei care locuiesc pe pământ din cauza semnelor care i s-a dat să le facă înaintea fiarei, spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă. Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.« - Cea de-a doua fiară va fi o putere subordonată şi căpetenia ei regală va fi slujitorul activ al primei fiare. La prima privire se pare că din aceste versete rezultă că prima fiară este un sistem puţin activ şi că energia şi desfăşurarea de forţă se întâlneşte numai la fiara a doua, deoarece »exercită toată autoritatea primei fiare în faţa ei [deci, în prezenţa ei]«. Dar aceasta nu este aşa. Prima fiară este o uniune puternică de zece împăraţi, armonios uniţi într-o putere uriaşă (Apocalipsa 17:12-13 ) sub un domnitor, care se opune activ şi cutezător lui Dumnezeu, hulind şi prigonind. Anticristul, căpetenia celei de-a doua fiare, nu va avea nicio putere regală în afara Palestinei. De aceea el se va folosi de autoritatea primei fiare, a cărei putere şi prestigiu le va folosi pentru exercitarea intenţiilor lui diabolice. Acesta urmăreşte ca să conducă creştinătatea decăzută, să se plece în adorare înaintea împărăţiei romane reinstaurate şi a domnitorului ei. Cea de-a doua fiară nu va dispune de o putere militară proprie; pe aceasta o dă balaurul primei fiare. Însă cea de-a doua fiară va influenţa oamenii spiritual şi religios şi de aceea va fi cea mai rea dintre cele două. Anticristul va revendica pentru sine însuşi adorare divină şi se va aşeza în Templu, pe care naţiunea iudaică îl va reclădi atunci în stare de necredinţă. El însuşi se va înălţa peste orice autoritate omenească şi divină, în măsura în care îi este posibil, ca să ocupe* locul lui Dumnezeu. Aceasta va avea loc în Palestina. Acolo va guverna el, după ce şi-a instaurat tronul în Ierusalim şi tot acolo va lua Templul în totalitate în posesiunea sa şi se va prezenta ca fiind Dumnezeu. Această a doua fiară va avea prin aceasta putere religioasă şi lumească, dar puterea religioasă va sta pe prim plan. Cu totul altfel decât Hristos, care a venit în Numele Tatălui Său (Ioan 5:43 ), această persoană îngrozitoare va avea pretenţia că este Mesia al lui Israel, dar se va impune ca împărat şi ca proroc în mijlocul poporului, care va fi strâns atunci în necredinţă în ţară. Naţiunea iudaică (cu excepţia rămăşiţei temătoare de Dumnezeu), lovită prin judecată cu orbire, va recunoaşte aroganţa şi cerinţele anticristului, care va conduce atunci la decăderea totală de la Dumnezeul adevărat al iudeilor şi al creştinilor (1. Ioan 2:22 ). În interiorulgraniţelor ţării sfinte el va fi venerat în mod dezgustător ca Dumnezeu. În afara graniţelor Palestina, în restul ţinuturilor creştinătăţii, el va constrânge naţiunile şi popoarele să se închine primei fiare, »a cărei rană de moarte fusese vindecată.«
* Anticristul va fi adorat public, însă în mod ciudat el însuşi va adora un dumnezeu, pe care el însuşi şi l-a conceput, un dumnezeu, care până atunci nu a fost cunoscut în istoria lui Israel. Pe acest idol îl va copleşi cu glorificări (Daniel 11:38 ). „Împăratul”, care apare pe neaşteptate în istoria războaielor dintre stăpânitorii sirieni şi egipteni (Daniel 11 ) şi care are origine iudaică (Daniel 11:37 ), este fără îndoială falsul Mesia. El este acelaşi cu omul păcatului şi cel nelegiuit (2. Tesaloniceni 2:3,8 ), anticristul, la Ioan, prorocul fals (mincinos) din cartea Apocalipsa şi cealaltă fiară, cea de-a doua, din Apocalipsa 13 . El va cere în Palestina ca numai el să fie adorat şi în lumea largă va dirija adorarea spre marii lui tovarăşi de legământ, prima fiară şi balaurul.
13. - »Şi face semne mari, încât face să se coboare foc din cer pe pământ, înaintea oamenilor.« - Marile semne nu sunt prezentate în detaliu, dar un semn deosebit de remarcabil este numit concret: ea face să se coboare foc din cer, şi aceasta în public, »înaintea oamenilor« Este felul semnelor şi minunilor prin care în timpul lui Ilie s-au confirmat pretenţiile adevăratului Dumnezeu în opoziţie cu cele ale lui Baal (1. Împăraţi 18:38-39 ). Deci în acelaşi fel fiara a doua va susţine pretenţiile la adorare din partea tuturor a primei fiare, şi în mod asemănător fiara a doua va fi confirmată de satan însuşi (2. Tesaloniceni 2:9 ). Aceasta va avea loc atunci când Dumnezeu prin judecata de răsplătire va lăsa pradă creştinătatea vinovată, care de mult a renunţat deja la El; prin aceasta va începe judecata ei. Dumnezeu va trimite atunci creştinătăţii decăzute »o lucrare de rătăcire, ca ei să creadă o minciună« (2. Tesaloniceni 2:11 ). Urmarea acestui fapt va fi că satan îşi va ocupa locul în mijlocul creştinătăţii mărturisitoare şi în felul acesta Dumnezeu va fi cu totul pus deoparte, aşa că va lua naştere ca rezultat îngrozitor adorarea diavolului în prezentarea lui triunitară. Acesta va fi deci sfârşitul civilizaţiei noastre celebre şi a progresului material şi moral. Este de ales între Dumnezeu şi creştinismul biblic, pe de o parte, şi diavol şi creştinătate, pe de altă parte. Realitatea vie este legată numai de prima; o simplă mărturisire creştină, care nu are o valoare adevărată şi care rămâne, conduce la a doua legătură.
Chipul fiarei
14. - »... spunându-le celor care locuiesc pe pământ să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.« - Solicitarea oficială »să-i facă un chip fiarei, care are rana de sabie şi a rămas în viaţă.« este o altă înaintare în rău. Este remarcabil că la începutul supremaţiei păgâne oamenii sub ameninţarea cu moartea au fost constrânşi să se închine unui chip care reprezenta mărimea şi maiestatea primului imperiu mondial (Daniel 3 ). Scurt înainte de sfârşit stăpânirea păgână va repeta aceasta, aşa cum vedem aici. Cât de incorigibilă este natura umană! În Scriptură se face diferenţiere între pildă şi chip (tablou). Omul a încetat din punct de vedere moral să fie după asemănarea cu Dumnezeu (Geneza 1:26 ), dar şi despre omul decăzut se spune că el este făcut după chipul lui Dumnezeu şi are misiunea să exercite suplinitor funcţia de guvernare din partea lui Dumnezeu pe pământ (Geneza 9:6 ). Un chip (tablou) prezintă pe cineva, dar nu este neaparat identic cu el. Suntem convinşi că chipul fiarei va fi un chip real, impunător, care va fi înălţat în centrul creştinătăţii şi va sluji la adorarea fiarei. În câmpia Dura a fost ridicat un chip real, care a slujit la adorarea lui Nebucadneţar şi a împărăţiei sale.
Rana de moarte a fiarei este amintită de trei ori (versetele 3,12,14). La a treia prezentare se spune că rana a fost pricinuită de o sabie, ceea ce arată că sfârşitul de atunci al imperiului mondial nu a venit pe calea decăderii naturale, ci violent. Cetele germanilor din nord au strâmtorat împărăţia slăbită şi i-au pus capăt.
Adorarea chipului
15. - »Şi i s-a dat să dea suflare chipului fiarei, încât chipul fiarei să şi vorbească şi să facă să fie ucişi toţi cei care nu se vor închina chipului fiarei.« - Anticristul nu va avea nici o putere în sine însuşi. De la sine nu putea să dea chipului nici putere şi nici viaţă reală sau chiar numai aparentă, dar el va acţiona sub puterea lui satan. Acesta este cel care va lucra prin cele două fiare. Chipului fiarei i se va da suflare, nu viaţă, căci viaţa o dă numai Dumnezeu. Chipul va fi făcut fiarei, va sluji onoarei şi glorificării ei. Va fi însă şi un chip al fiarei, deci o va prezenta în aşa fel, ca să atragă atenţia lumii asupra lui şi permanent să menţină treaz în mintea oamenilor gândul la fiară, prin aceea că el stă înaintea ochilor lor. Hengstenberg a remarcat în privinţa aceasta: „Nu se vorbeşte despre chipuri, ci despre un chip, însă după sens ne putem gândi la o mulţime de chipuri.” - Dacă acest chip va fi multiplicat şi va fi răspândit pe toată întinderea ţinutului creştinătăţii, nu putem spune cu certitudine*. Scopul este însă, fie că este vorba de un chip sau de mai multe, să facă lumea să cadă în adorare la picioarele fiarei. Chipului fiarei i se va da să şi vorbească. Conţinutul vorbirii lui îl vor afla numai cei care îl vor auzi. Însă moartea va fi cu certitudine partea tuturor celor care refuză să aducă onoare divină fiarei sau căpeteniei ei, »conducătorul [roman] care va veni« (Daniel 9:26 ). Aşa va înşela fiara a doua prin semne şi minuni supranaturale mulţimea decăzută şi vinovată a creştinătăţii, că nu numai se va pierde orice imaginaţie despre creştinismul adevărat, ci va fi practicată deschis şi fără ruşine o slujire la idoli în cea mai oribilă formă. Ce viitor stă înaintea „ţărilor creştine”!
* Astăzi ne putem imagina răspândirea chipului prin serviciile de ştiri şi reţelele de date.
Supunerea generală faţă de fiară
16-17 - »Şi face ca tuturor, celor mici şi celor mari, şi celor bogaţi şi celor săraci, şi celor liberi şi celor robi, să li se dea un semn pe mâna lor dreaptă sau pe fruntea lor; şi ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, dacă nu are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei.« - În acele zile îngrozitoare va fi subjugată orice gândire şi activitate personală. Va fi cerută cea mai adâncă şi deplină supunere, care a existat vreodată, sub tirania satanică - şi nimeni nu va îndrăzni să i se opună. Diferitele categorii de oameni care au fost numite cuprind în totalitatea lor pe toţi cei care trăiesc în zona de influenţă a fiarei. Nimeni, oricât de neînsemnată sau de înaltă va fi poziţia lui, nu se va putea sustrage. Nici bogaţii, nici săracii nu vor putea să-şi răscumpere sau să obţină prin implorare eliberarea de sub domnia de fier a fiarei. Cei liberi şi robii vor sta pe aceeaşi treaptă în absoluta subordonare faţă de fiară. Toţi, de la cei mai mici şi până la cei mai mari, vor fi în aceeaşi măsură sclavii ei. Cine se împotriveşte voinţei ei va fi jefuit de dreptul la viaţă, căci fiara va controla eficient orice activitate; cine se va împotrivi va trebui să privească moartea sigură. Un semn anumit, secret, va fi pus pe fiecare om, fie pe mâna lui dreaptă, ori pe frunte*. Numai martirii nu vor primi semnul. În credincioşie ei vor fi gata să-şi dea viaţa prin împotrivirea lor intransigentă faţă de aroganţa satanică. Semnul pe mână va marca omul ca sclav activ al fiarei, în timp ce semnul pe frunte va exprima recunoaşterea publică a sclaviei. În ambele cazuri trebuie însă să se recunoască supremaţia absolută a fiarei şi să i se aducă închinare. Odinioară se obişnuia să se ardă cu fierul roşu numele, sau un semn caracteristic, al stăpânului pe sclav. Cei pecetluiţi din cele 12 seminţii ale lui Israel (Apocalipsa 7:3 ), cei păziţi din Iuda (Apocalipsa 14:1 ) şi sfinţii glorificaţi (Apocalipsa 22:4 ), vor fi însemnaţi public, pe frunţile lor, de Dumnezeu ca proprietate a Sa (vezi şi Ezechiel 9:4 ). Pavel purta pe trupul său semnele rănilor Domnului Isus (Galateni 6:17 ).
* În India, brahmenii poartă pe fruntea lor un semn spre onoarea „dumnezeului” căruia ei i se închină, prin care ei sunt uşor diferenţiaţi unul de altul.
Trebuie să ţinem foarte bine seama că Satan va da unitate şi putere acestui sistem statal şi social, fiarei. De aceea toţi trebuie să recunoască apartenenţa lor la acest sistem, dacă vor să nu fie pedepsiţi cu izgonire fără nicio cruţare. Nevoile vieţii zilnice, care se obţin prin activitate legitimă, nu vor mai fi obţinute de aceia care în credincioşie faţă de Dumnezeu şi în ţinerea strâns de adevăr vor refuza să urmeze fiara şi slujitorii şi complicii ei puternici şi vicleni, pe anticrist, suita ei. Proscrierea socială şi moartea vor fi partea necondiţionată a tuturor care rămân credincioşi lui Dumnezeu în această cea mai mare strâmtorare din istoria omenirii. Unificarea este deja acum la ordinea zilei; oamenii religioşi o cer, lumea politică o cere, bogăţia şi capitalul o cere, muncitorimea, muncitori învăţaţi şi neînvăţaţi o cer. Toţi depun eforturi spre marea ţintă: unirea satanică sub conducerea fiarei a tuturor grupărilor religioase şi a grupelor din rândul anticriştilor şi a tuturor direcţilor sociale şi politice. Din rândul maselor frământate ale popoarelor, din forţele nestăpânite, din revoluţii şi anarhii, care nu cunosc dreptul şi legea, din certurile şi luptele dintre capital şi muncitorime, din răsturnările de tronuri şi prăbuşirea statelor, va rezulta prin influenţa directă a lui satan o puternică putere statală. Ea va învinge tot ce îi stă în cale, sau vrea să-i împiedice înaintarea. Şi acestei puteri va trebui să i se supună toţi, fără nici o excepţie - sau vor plăti pedeapsa cu preţul vieţii lor.
Semnul, numele fiarei şi numărul numelui ei* nu sunt trei semne diferite. Numele fiarei nu ne este făcut cunoscut în Cuvântul lui Dumnezeu, şi tot aşa numele domnitorului, care va domni în Rusia în ultimul timp şi căruia îi este destinat să joace un rol important în relaţiile cu Israel (Ezechiel 38 ; 39 ). Nu vrem să afirmăm, că este imposibil să se cunoască numele fiarei. Fără îndoială, în privinţa aceasta Dumnezeu va da lumină şi înţelegere deplină sfinţilor care vor fi pe pământ în zilele acelea, căci pentru ei această cunoaştere va fi de mare importanţă şi chiar necesară, ca să recunoască adevăratul caracter al fiarei. De aceea să lăsăm aşa cum a lăsat Dumnezeu, până când El o va face clar, ceea ce cu siguranţă o va face; dacă nu nouă, atunci El va da totuşi claritate acelora, care vor putea să aibă cu adevărat foloase din ea. Partea acelora, care vor primi semnul fiarei, va fi pierzarea veşnică. Cuvintele, cu care este descrisă soarta lor îngrozitoare, vorbesc despre o groază fără precedent. Noi nu cunoaştem nimic în Cuvântul lui Dumnezeu, care să depăşească seriozitatea solemnă a comunicărilor cu privire la pierzarea totală, irevocabilă şi veşnică a discipolilor fiarei. Numai Dumnezeu putea s-o facă, şi El a făcut-o cu cuvinte care exprimă chinuri inexprimabile (Apocalipsa 14:9-11 ). Uşa speranţei va fi încuiată pentru fiară, pentru adepţii ei şi ajutoarele ei la rău, şi pentru numeroşii ei adoratori. Lepădarea lui Hristos de către creştinătate va fi urmată cu cea mai mare certitudine de primirea Hristosului fals sau a falsului Mesia, şi acest act concret al nebuniei şi vinovăţiei omului poate conduce, când el va fi înfăptuit, numai la ţinta finală - iazul de foc.
* 1. Un comentator a scris cu privire la numărul numelui fiarei: „Încercările diferite de a dezlega această enigmă renumită par să dovedească că cercetătorii sunt încă departe de a fi una. Weyland descopere numărul în expresia Caesar al romanilor, scris cu litere ebraice; Schmidt şi Vischer o găsesc în numele lui Nero, Pfleiderer în numele lui Nero Caesar şi Voelter în Traian Adrianus. Erbes, Spitta şi Zahn, care ca şi Irenaeus citesc în textul Scripturii numărul 616 în loc de 666, identifică fiara cu Caligula sub numele de Gaius Caesar, dar ei ajung la acest rezultat folosind litere greceşti în loc de litere evreieşti. După mai bine de optsprezece secole este încă foarte nesigur, dacă cineva are suficientă pricepere, ca să socotească numele fiarei.” 2. În limba greacă şi în limba ebraică literele sunt folosite şi ca numere (ca de exemplu la numerele romane); de aceea fiecare literă are în aceste limbi (şi în altele) şi o valoare numerică. Întreaga valoare numerică a unui cuvânt sau nume se poate calcula exact, adunând valorile numerice ale literelor. Asocierea inversă a unui cuvânt sau nume la un număr dat (care reprezintă o sumă) nu este posibilă să se facă univoc, dacă nu se ştie din câte litere şi care sunt literele din care se compune cuvântul. În scrierea greacă sau ebraică numele şi numărul numelui ar putea fi constituit din aceleaşi litere şi prin aceasta să arate la fel.
Numărul fiarei
18. - »Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, pentru că este număr de om; şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.« - Mulţi comentatori şi-au oferit înţelepciunea şi priceperea lor şi în unele cazuri sau făcut cercetări mari, ca să clarifice întrebarea, ce vrea să se spună prin numărul 666.
În acest număr simbolic se ascunde înţelepciunea divină, şi fără înţelegere spirituală nu se poate dezveli taina lui. Fără îndoială înţelesul lui exact şi deplin va fi foarte clar înţelepţilor sau celor drepţi din timpul necazului care va veni în curând. Atunci puterea lui satan în legătură cu viclenia fiarei va face să fie atinsă cea mai înaltă treaptă a aroganţei şi păcătoşeniei omului şi el se va aşeza deschis în politica şi religia sa împotriva lui Dumnezeu şi a Unsului Său. La o astfel de descoperire a omului se referă, vorbind la modul general, înţelesul spiritual al numărului 666. Acest înţeles va fi atunci foarte clar pentru sfinţii afectaţi direct, şi el va conduce la respingerea imediată a fiarei şi pretenţiilor ei, care în acel timp din urmă vor fi caracterizate de hule şi împotrivire faţă de Dumnezeu din partea slujitorilor politici ai lui satan.
Numărul 666 este »număr de om«; simplul număr 6 stă deja în legătură cu omul la crearea lui şi de asemenea şi în istoria lui. Omul a fost creat în ziua a şasea. Lui i-au fost hărăzite şase zile pentru a lucra. Robul evreu trebuia să slujească şase ani. Ogorul trebuia cultivat şase ani. La deschiderea pecetei a şasea asupra omenirii va veni o judecată îngrozitoare şi vastă. Aşa cum numărul şapte caracterizează ce este desăvârşit sau complet, numărul şase, care nu ajunge la numărul deplin, arată nedesăvârşirea şi truda omenească. Dar pe parcursul istoriei sale omul înaintează de la defecte la stări mai rele, până se descopere în duşmănie publică şi directă faţă de Dumnezeu. Când de aceea numărul şase apare dublu sau de mai multe ori, atunci aceasta înseamnă că însemnătatea simbolică şi morală a numărului şase simplu este accentuată mai puternic. Uriaşul Goliat şi fratele lui erau oameni de o mărime şi putere extraordinară şi duşmani deschişi ai lui Dumnezeu şi ai lui Israel. La amândoi se găseşte de mai multe ori numărul şase (1. Samuel 17:4-7 ; 2. Samuel 21:20-22 ; 1. Cronici 20:6 ).
În evoluţia omului, înaintarea lui în rău atinge punctul culminant în domnia fiarei, pe care o arată înţelesul funest al numărului 666 - de trei ori numărul 6. În mod evident există o legătură între primul şi ultimul imperiu mondial. În caracterul lor sunt identice, dar ultimul imperiu mondial va atinge cea mai rea dezvoltare. Chipul de aur, pe care l-a făcut Nebucadneţar pentru propria glorificare, era înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi (Daniel 3:1 ). Fără îndoială chipul din câmpia Dura avea scopul să strângă şi să unifice religiile numeroase şi diferite din interiorul puternicului imperiu babilonian. Sub ameninţarea cu o moarte îngrozitoare, oamenii trebuiau să se închine chipului de aur. Cu siguranţă putem vedea în Daniel 3 un indiciu cu privire la răul mult mai grav şi cu adevărat diabolic din Apocalipsa 13 . Ambele locuri din Scriptură ne prezintă un tablou trist al oamenilor care s-au aşezat şi se aşează peste dreptul uman şi peste Lege în mândrie, egoism şi independenţă arogantă faţă de Dumnezeu. Numărul 6 întreit, 666, vorbeşte despre dezvoltarea deplină şi cea mai înaltă a omului sub conducerea directă a lui satan, despre concentrarea dirijată de satan a puterii cetăţeneşti, religioase şi statale. Dumnezeu, Domnitorul suprem, va fi atunci total dat la o parte (în măsura în care aceasta este posibil oamenilor). Un om va ocupa locul Lui, şi aceasta nu în întunericul păgânismului, ci în Palestina şi în alte ţinuturi ale creştinătăţii! Omul nu poate să scape de această treaptă de dezvoltare a răului. Prin aceasta se ajunge la punctul culminant al nebuniei omeneşti, a mândriei omeneşti, a aroganţei omeneşti, şi a voinţei omeneşti neînfrânate. După înţelegerea noastră, acesta este înţelesul numărului 666*. El nu include nici o enigmă, care trebuie dezlegată de capete ingenioase, ci este o lecţie, pe care omul spiritual în zilele care vor veni şi deja acum trebuie s-o înţeleagă spre folosul lui.
* Numărul 6 întreit conduce şi la gândul următor: numărul 3 arată o mărturie completă; o stare de lucruri este considerată veridică pe baza mărturiei concordante a 3 martori (1. Ioan 5:7-8 ). Deoarece 6 este numărul nedesăvârşirii omeneşti, întreitul număr 6 (numărul 666, »număr de om«) înseamnă nedesăvârşirea totală şi incontestabilă a fiarei. Cu toată aroganţa ei, ea va fi caracterizată printr-o totală nedesăvârşire. În acest context este foarte remarcabil, că valoarea numerică în limba greacă a Numelui scris Isus este 888, deci un întreit 8. Numărul 8 arată un început nou. Ziua a 8-a este ziua 1 a unei săptămâni noi şi »ziua următoare după Sabat«; 8 este şi numărul noii creaţii şi al veşniciei. Deci numărul 888 arată, că Numele Domnului Isus - şi prin aceasta Persoana Sa şi lucrarea Sa - stă în legătură cu noua creaţie, care se întemeiează pe El (vezi Levitic 23:10,11,15,16 ; Ioan 20 ; 2. Corinteni 5:16,17 ).
Privire retrospectivă şi privire de ansamblu profetică
În prima parte a capitolului 11 (până la versetul 13), iudeii şi Ierusalimul stau pe prim plan, dar ei sunt supuşi naţiunilor. Restul capitolului arată cum locuitorii cerului privesc cu bucurie spre sfârşitul căilor lui Dumnezeu. În capitolul 12 vedem în lumina cerului sursele invizibile ale binelui şi răului, Copilul de parte bărbătească şi balaurul, apoi legăturile lui Israel cu cei doi, în mod deosebit în timpul ultimei jumătăţi a săptămânii-an a necazului cel mare care va veni. Satan aruncat din cer pe pământ împreună cu îngerii săi va încerca să se răzbune pe iudeii temători de Dumnezeu. El va prigoni pe sfinţii lui Dumnezeu dintre iudei şi dintre neamuri. Deoarece ştie că mai are puţin timp, îşi va urmări fără încetare şi cu mare energie şi mânie scopul. Este uimitor, cum se precipită evenimentele în timpul scurt de trei ani şi jumătate. Ceea ce în împrejurări normale şi prin activitatea influenţelor obişnuite asupra oamenilor a necesitat secole pentru a se ajunge la dezvoltare, atunci, sub conducerea iscusită a lui satan, se va realiza deosebit de repede. În privinţa aceasta trebuie să ne gândim, că multele obstacole, care acum sub previziunea lui Dumnezeu - printre altele şi existenţa actuală a puterii autorităţilor - reţin ultima şi deplina desfăşurare a răului, nu vor mai fi atunci. Adunarea va fi luată în cer, şi Duhul Sfânt va fi părăsit pământul. »Numai că acum este acela, cel care o reţine, până când El [Duhul Sfânt] va fi luat din cale, şi atunci va fi descoperit cel fărădelege« (2. Tesaloniceni 2:7,8 ). Acum există cele două obstacole esenţiale, »ce reţine« şi »cel care o reţine« - un lucru (Adunarea) şi o Persoană (Duhul Sfânt).
Vedem apoi în capitolul 13 cele două fiare, prin care satan îşi urmăreşte scopurile sale cu creştinătatea şi cu iudaismul stricat. Prima fiară este fără îndoială împărăţia romană, marele imperiu mondial, căruia satan îi va da tronul său şi autoritatea sa. Cea de-a doua fiară va acţiona în Palestina în sectorul religios cu putere aproape nelimitată, dar satan se va folosi de ajutorul ei şi în alte ţinuturi din afara ţării sfinte. Însă acolo el va lucra în subordonare faţă de puterile statale. Nu este de ajuns că slujirea la idoli a iudeilor în cele din urmă va întrece tot ce a avut loc în trecut (Matei 12:45 ), chiar şi chipul îngrozitor pe care îl prezintă aşa de plastic profetul captivităţii (Ezechiel 8 ) - ci şi creştinătatea trebuie umilită, să devină o mulţime stricată, odioasă de slujitori la idoli. Aceasta va obţine fiara a doua în prezenţa primei fiare, superioară în ceea ce priveşte puterea politică.
Duşmanii exteriori ai lui Israel din timpurile acelea nu sunt numiţi în cartea Apocalipsa. Conducătorul lor va fi asirianul sau împăratul nordului, duşmanul politic al naţiunii iudaice reînfiinţate fiind în stare de necredinţă. Împăratul sudului (Egiptul) va fi un aliat al primei fiare, dar un adversar al marelui său vecin din nord, asirianul. Acesta va fi la rândul lui un duşman înverşunat atât al împăratului anticreştin din ţara Israel (al fiarei a doua din capitolul 13), cât şi al împăratului sudului. Palestina, deoarece se află între cele două puteri duşmane, va fi ca şi în trecut câmpul lor de măcel. Trecutul (Daniel 11:1-35 ) şi viitorul (Daniel 11:36-45 ) acestor două puteri şi legăturile lor cu iudeii sunt o temă de studiu foarte interesantă. În cartea Daniel, capitolul 11 este o extindere a capitolului 8 cu multe detalii. Pentru a cunoaşte marii duşmani ai lui Israel din ultimele zile, trebuie citiţi prorocii Isaia, Mica şi în mod deosebit Daniel. Gog, domnitorul Rusiei, care stă peste şi înapoia împăratului nordului, va cădea de asemenea fără glorie împreună cu oştirile lui pe munţii lui Israel (Ezechiel 38 şi 39), după ce Domnul va fi nimicit pe asirian. Aceasta va avea loc după venirea Domnului şi efectuarea judecăţilor Lui, înainte ca apoi El să preia domnia în caracterul ei solomonic sau plin de pace şi să înceapă pe pământ mult doritul şi aşteptatul timp de binecuvântare de o mie de ani. Gog va fi conducătorul naţiunilor şi al popoarelor din nord-est în vrăjmăşia faţă de fiară, puterea din vest. În afară de aceasta Gog va fi un duşman al iudeilor, fiara dimpotrivă, va fi la început un prieten al naţiunii reinstaurate. Iudeii reîntorşi în ţară înainte de arătarea Domnului în putere vor fi motivul de ceartă şi vrăjmăşie dintre Gog şi fiară. Scopurile politice ale celor doi vor fi diferite şi de aceea vor ajunge să se certe. Evenimentele din Europa şi Asia lasă să se recunoască că naţiunile merg rapid în întâmpinarea controverselor finale. Fie ca sufletele noastre să fie păzite în pace!
sursa: https://comori.org/