Categorie: Cartile Bibliei
Batjocoritorii şi materialismul - 2. Petru 3
În partea pe care tocmai am examinat-o, apostolul ne-a pus în gardă împotriva falşilor învăţători care se vor ridica în cercul creştin. După plecarea apostolilor, au apărut aceşti falşi învăţători, vestind învăţături stricate şi introducând erezii distrugătoare (Fapte 20:29,30 ; 2. Petru 1:14,15 ; 2:1 ). În consecinţă, mulţimea creştinilor mărturisitori se găseşte antrenată în deşertăciunea lumească, în nelegiuirea şi în stricăciunea care au caracterizat creştinătatea de-a lungul veacurilor.
După ce a vorbit despre falşii învăţători care urmau să se ridice printre cei cărora le scria, apostolul continuă punându-ne în gardă împotriva aspectelor particulare ale răului care vor caracteriza mărturisirea creştină "în zilele din urmă" (versetul 3). Ne spune că aceste zile din urmă vor fi caracterizate de batjocoritori şi de materialism.
Versetele 1 şi 2. Înainte de a vorbi în detaliu despre aceste două probleme, apostolul ne pregăteşte pentru a le întâmpina şi ne încurajează să ne împotrivim lor, îndreptându-ne atenţia spre Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, el începe această ultimă parte a epistolei spunând că scrie ca să trezească înţelegerea noastră curată, aducându-ne aminte de aceste lucruri. Apoi ne spune clar că trebuie să ne amintim "cuvintele vorbite mai înainte prin sfinţii profeţi" şi de "porunca Domnului şi Mântuitorului", prin apostoli. El nu ne îndrumă spre Biserică pentru a fi călăuziţi; nici nu ne îndeamnă să aşteptăm o nouă descoperire, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este complet. Ne spune să ne aducem aminte de ceea ce a fost deja dat prin inspiraţie. În Cuvântul lui Dumnezeu avem descoperirea adevărului care denunţă tot ce este fals şi care ne face capabili să respingem atât erorile falşilor învăţători, cât şi materialismul flagrant al batjocoritorilor. Cuvântul este sabia de care Se foloseşte Duhul pentru a ne face capabili să "ţinem piept vicleniilor diavolului". "Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună" (2. Timotei 3:16,17 ).
Versetele 3 şi 4. Apostolul ne-a trimis la Cuvântul lui Dumnezeu pentru a face faţă erorilor oamenilor; acum ne va pune în gardă împotriva formelor speciale pe care le îmbracă răul în zilele din urmă ale creştinătăţii. El ne spune că o categorie de batjocoritori nelegiuiţi se va ridica în mijlocul mărturisirii creştine. Ca întotdeauna, necredinţa este asociată cu o stare morală rea. Necredinţa îşi are izvorul în poftă, şi aceşti oameni sunt descrişi ca "umblând potrivit propriilor lor pofte". Cel care nu poate să creadă ceea ce zice Dumnezeu face ceea ce Dumnezeu interzice. Aflăm apoi ce zic ei: "Unde este promisiunea venirii Lui?". Ei ridică întrebări asupra unui eveniment care, după cum ei bine înţeleg, va împiedica satisfacerea poftelor lor.
Ni se spune mai întâi ce sunt aceşti oameni: "batjocoritori"; în al doilea rând, ce fac ei: umblă "potrivit propriilor lor pofte"; în al treilea rând, ce zic ei: "Unde este promisiunea venirii Lui?"; în final ne este dat argumentul de care se servesc: ei pretind că este limpede că Domnul nu va interveni în treburile oamenilor, "pentru că, de când au adormit părinţii, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei". Acest argument este o expresie flagrantă a materialismului raţionalist, cunoscut în zilele noastre ca modernism. Aceşti oameni nu sunt pur şi simplu batjocoritori nepăsători din lume; ei sunt batjocoritori deliberaţi care avansează cu prudenţă argumente bine gândite, pentru a încerca să dovedească faptul că avertizările Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt decât basme şi tradiţii.
Am putut vedea că apostolul, în cursul epistolei sale, arată clar că există un viitor bine determinat, atât pentru credincioşi, cât şi pentru necredincioşi şi pentru creaţia materială. În primul capitol ne spune că cei credincioşi vor intra în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos; din capitolul 2 aflăm că cei răi vor merge la judecată şi la pierzare; capitolul 3 descoperă că va fi desfiinţată creaţia materială. Toate aceste mari evenimente sunt în legătură cu "puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos" (1:16).
Înţelegem deci, pe de o parte, de ce acest eveniment capital ocupă un loc atât de important în Scriptură şi, pe de altă parte, de ce acest mare adevăr este obiectul particular al atacurilor vrăjmaşului. Adevărul venirii Domnului nu este pentru nimeni mai neplăcut decât pentru cei care, aflaţi în mărturisirea creştină, umblă potrivit propriilor lor pofte. Ei vor căuta să tăgăduiască un eveniment de care se tem, pretinzând că este împotriva întregii experienţe şi, în consecinţă, iraţional şi imposibil.
Versetul 5. În versetele care urmează, apostolul expune nebunia argumentelor necredincioase ale acestor materialişti. El ne-a pregătit deja să răspundem obiecţiilor lor prin Cuvântul lui Dumnezeu. Acum recurge din nou la Cuvânt, pentru a denunţa raţionamentele lor nebuneşti. Prin întrebarea: "Unde este promisiunea venirii Lui?", ei admit că promisiunea venirii lui Hristos există. Ea este chiar atât de des repetată în Cuvânt, încât ar fi o nebunie să vrei să o tăgăduieşti. Adevărul promisiunii fiindu-le insuportabil şi neputând să-i nege existenţa, ei sunt împinşi să ignore Cuvântul pentru a tăgădui promisiunea. Ei recunosc că este în Cuvânt, dar refuză să creadă ce zice Dumnezeu.
Aceşti oameni merg chiar mai departe, pentru că tăgăduiesc că Dumnezeu a exprimat această promisiune, punând astfel la îndoială inspiraţia Cuvântului. Abandonând Cuvântul, ei trag concluzii plecând de la creaţia materială. Ei vorbesc de "începutul creaţiei", admiţând deci că a fost un început al creaţiei, dar voinţa lor, fiind contrară lui Dumnezeu, caută să explice creaţia prin cauze naturale. Credinciosul ştie însă că "prin Cuvântul lui Dumnezeu, erau ceruri din vechime" şi că pământul a fost scos din apă, pentru a deveni locuinţa omului.
Versetul 6. Pe de altă parte, aceşti batjocoritori spun că, de când au adormit părinţii, toate rămân aşa cum erau de la începutul creaţiei. Plecând cu raţiunea de la ceea ce văd, ei trag concluzii cu privire la ce va fi. Credinţa, care se întoarce de la ce este vizibil şi se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu, ştie că aceste argumente sunt complet false. Lucrurile sunt departe de a rămâne cum erau la început, datorită intervenţiilor izbitoare ale lui Dumnezeu, în judecată. Potopul este principala mărturie a intervenţiei asupra cursului obişnuit al naturii. Când răutatea oamenilor atinsese apogeul şi, din cauza refuzului lor de a asculta cuvântul vestit de slujitorul Său, Dumnezeu a intervenit prin judecata potopului, prin care lumea de atunci a fost distrusă.
Credinţa, acceptând relatarea pe care o dă Dumnezeu despre potop, are siguranţa deplină că Dumnezeu poate interveni, că a intervenit deja pentru a schimba cursul naturii; şi că ceea ce a făcut, Dumnezeu poate să facă din nou, şi o va face, cu privire la cerurile şi pământul de acum.
Versetul 7. Dacă, prin Cuvântul Său, Dumnezeu a adus lumea la existenţă, poate cu siguranţă să-i pună capăt prin acelaşi Cuvânt. Dacă Dumnezeu a intervenit prin judecată, poate să o mai facă. De aceea apostolul zice: "Cerurile şi pământul de acum sunt păstrate prin Cuvântul Său, pentru foc, ţinute pentru o zi a judecăţii şi a pieirii oamenilor neevlavioşi".
Rezumând, afirmaţiile apostolului sunt:
În primul rând, prin Cuvântul Său, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.
În al doilea rând, prin Cuvântul Său, Dumnezeu a intervenit printr-o judecată care a adus potopul asupra lumii oamenilor necredincioşi, astfel încât lumea de atunci a fost distrusă.
În al treilea rând, prin Cuvântul Său, cerurile şi pământul de acum sunt păstrate pentru foc, ţinute pentru o zi a judecăţii oamenilor neevlavioşi din generaţia prezentă.
În lumina faptelor descoperite în Scriptură, înţelegem că raţionalistul necredincios neagă inspiraţia Scripturilor, pentru a scăpa de mărturia potopului şi de promisiunile venirii Domnului, cu toate consecinţele intervenţiei divine în cursul istoriei lumii, ca şi de judecata necredincioşilor care rezultă de aici.
Versetele 8-10. Apostolul a denunţat argumentele nebune ale materialismului batjocoritor care, ignorând în mod voit Cuvântul lui Dumnezeu, profită de întârzierea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu, pentru a tăgădui venirea Domnului. Acum, îi îndeamnă pe preaiubiţii Domnului să nu ignore motivul acestei întârzieri. Mai întâi, credinciosul este invitat să-şi amintească: ceea ce poate părea o lungă perioadă în ochii noştri nu este decât o clipă scurtă pentru Domnul, căci, "înaintea Domnului, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi". În al doilea rând, să nu uităm niciodată că promisiunea venirii este promisiunea Lui şi că al Său Cuvânt este sigur. În al treilea rând, există un motiv pentru întârziere: Domnul nu întârzie în ce priveşte promisiunea, ci este răbdător, "nevrând ca vreunii să piară, ci toţi să vină la pocăinţă". În harul Său, Dumnezeu lasă timp pentru pocăinţă înainte să cadă judecata; în necredinţa lui, omul se foloseşte de această întârziere pentru a tăgădui că va fi vreodată o judecată.
Cu toate acestea, în ciuda amânării împlinirii promisiunii Sale şi în ciuda a ceea ce pot spune batjocoritorii, "ziua Domnului va veni", când "cerurile vor trece cu vuiet mare şi elementele arzând cu căldură, vor fi descompuse". Apostolul nu vorbeşte despre venirea Domnului pentru sfinţii Săi, nici de arătarea Domnului, din ceruri, împreună cu ei; el vorbeşte de "ziua Domnului", care va fi introdusă de aceste mari evenimente. Este ziua în care Domnul va domni asupra pământului şi va guverna cu un toiag de fier, supunând cu mână tare orice împotrivire faţă de Dumnezeu. Această zi este introdusă prin apariţia Domnului, dar va continua în timpul celor o mie de ani ai Împărăţiei, până la introducerea stării eterne, după ultima mare intervenţie a lui Dumnezeu prin judecată! Tot aspectul naturii va fi atunci schimbat, pentru că "elementele, arzând cu căldură, vor fi descompuse" şi orice urmă a marilor lucrări prin care oamenii au căutat să se glorifice de-a lungul veacurilor va dispărea, pentru că "pământul şi lucrările de pe el vor fi arse în întregime". Apostolul adoptă limbajul scrierilor profetice care, după cum ne-a spus-o deja, sunt ca o lampă care străluceşte într-un loc întunecat (a se vedea Psalmul 102:26 ; Isaia 34:4 ; 66:22 ; Mica 1:4 ; Zaharia 3:8 ).
A pleca urechea la aceşti batjocoritori şi a tăgădui promisiunea venirii Lui înseamnă a rămâne în întuneric, a te îndrepta către eternitate fără nicio speranţă, neştiind cum va fi tratat tot răul unei lumi nelegiuite, nici cum va fi introdus cel credincios în binecuvântarea eternă. Atât judecata necredincioşilor cât şi binecuvântarea credinciosului, vor fi împlinite prin venirea lui Hristos. Dacă am abandona promisiunea venirii Lui, sufletul nostru ar pierde tot!
Versetele 11-13. Dar credinţa se alipeşte de această promisiune şi de aceea are siguranţa că toate lucrurile vizibile ale ordinii actuale ale lumii vor fi descompuse. Ca întotdeauna, credinţa activă trebuie să aibă un efect asupra vieţii noastre. Ea va conduce la o despărţire sfântă de lumea care ne înconjoară şi care va fi descompusă, însă o despărţire către viaţa de evlavie pe care apostolul a prezentat-o de o manieră atât de binecuvântată, la începutul epistolei. Umblând astfel, vom aştepta şi vom grăbi venirea zilei lui Dumnezeu, în care orice formă de rău va dispărea pentru totdeauna.
Credinţa face şi mai mult; ea vede departe şi ne poartă dincolo de judecată, în "ceruri noi şi un pământ nou". Fiind atenţi la cuvântul profetic ca la o lampă care străluceşte într-un loc întunecos, răsăritul unei zile glorioase începe să strălucească pentru privirile credinţei, iar "steaua dimineţii" - Cel a Cărui venire va introduce ziua - va avea locul care Îi revine în inima noastră. "Potrivit promisiunii Sale", zice apostolul, "aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou". Nu potrivit imaginaţiei noastre sau potrivit sentimentelor noastre, ci potrivit Cuvântului Său sigur: promisiunea Sa. Pentru a doua oară, apostolul ne aminteşte că aceasta este promisiunea Sa şi că, în consecinţă, împlinirea ei este sigură (versetele 9,13).
Aflăm, pe de altă parte, caracterul pe care îl vor avea cerurile noi şi pământul nou. Va fi o scenă în care "locuieşte dreptatea". Lumea actuală se distinge prin toate formele de stricăciune şi de violenţă, de poftă şi de nelegiuiri; noua creaţie va fi marcată de o dreptate neschimbătoare. Nu va fi domnia dreptăţii, ca în zilele mileniului, ceea ce implică faptul că răul este încă acolo şi că trebuie să fie reprimat. În noua scenă, problema răului fiind reglementată, va locui dreptatea.
Versetele 14-16. Încă o dată, apostolul îi invită pe credincioşi să lase acest viitor glorios să-şi exercite acum efectul în viaţa lor. A şti că această lume este sortită judecăţii ar trebui să ducă la o viaţă de separare, în teamă şi evlavie. Cunoaşterea binecuvântării viitoare a cerurilor noi şi a pământului nou ar trebui să ne ţină în pace, fără pată şi fără vină. Starea îngrozitoare a creştinătăţii în zilele din urmă, aşa cum a descris-o apostolul, ar putea în sine să distragă şi să tulbure sufletul. Perspectiva acestei noi scene va face să ne purtăm în aşa fel încât, atunci când va veni Hristos, să fim găsiţi umblând smeriţi şi în pace înaintea Lui, nefiind întinaţi de această lume, fără vină în viaţa noastră şi stăruitori în aşteptare, încrezători că îndelunga-răbdare a Domnului este mântuire. Să ne cercetăm inimile şi să ne întrebăm: Cum ne va găsi El când va veni? (a se vedea Luca 12:37,38,43 ; 2. Petru 3:14 ). În cuvinte afectuoase, apostolul îl menţionează pe Pavel ca fiind martor împreună cu el "despre acestea", pentru credincioşii evrei. El citează scrierile lui Pavel ca făcând parte din Scripturi şi ne pune în gardă împotriva celor "neînvăţaţi şi nestatornici", care sucesc scrierile lui, ca şi pe celelalte Scripturi, spre propria lor pieire.
Versetele 17 şi 18. După ce ne-a amintit aceste lucruri şi ne-a pus în gardă împotriva falşilor învăţători, împotriva batjocoritorilor din zilele din urmă şi a celor care sucesc Scripturile spre propria lor pieire, apostolul ne mai avertizează să nu ne lăsăm abătuţi "de rătăcirea celor nelegiuiţi", pierzându-ne prin aceasta siguranţa, părăsind tăria care este proprie credinciosului.
Trebuie să căutăm să creştem în harul şi în cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Pentru a cincea oară în această scurtă epistolă, binecuvântarea noastră este legată de cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (1:2,3,8; 2:20). Apostolul a pus înaintea noastră valoarea scrierilor profetice, poruncile apostolilor şi imensa importanţă de a ne sprijini pe Cuvântul lui Dumnezeu, dar el realizează că simpla cunoaştere a literei nu ne va păzi. Nu folosim bine Scripturile decât atunci când dobândim prin Cuvânt o cunoaştere mai profundă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. "A Lui fie gloria şi acum şi în ziua eternităţii! Amin." Să nu uităm cuvântul "acum". Toţi admitem că gloria îi va aparţine pentru eternitate, dar să ne cercetăm fiecare inima şi să ne întrebăm: Este Hristos acum glorificat prin viaţa mea?
sursa: https://comori.org/