text Cartile Bibliei

"6 motive incredibil de bune de a citi biblia"

Categorie: Cartile Bibliei

 

Motive pentru care ar trebui să ridici biblia azi.

7 minute · Nellie Owens

6 motive incredibil de bune de a citi biblia

 

La dispoziția noastră este o putere enormă – în Cuvântul lui Dumnezeu. Folosești tu această putere în viața ta? Aici sunt 6 motive pentru care ar trebui să pui mâna pe biblie azi.

1. Conține voia lui Dumnezeu pentru viețile noastre

„Care este voia lui Dumnezeu pentru viața mea?” Nu există niciun verset în biblie care să ne spună exact ce profesie ar trebui să urmărim, unde să locuim sau cu cine să ne căsătorim. Dar, totuși, încurajările, îndrumările, poruncile și încurajările din biblie ne dau o introspectivă foarte concretă a voii lui Dumnezeu pentru noi în fiecare aspect al vieții.

Pavel scrie că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” 2 Timotei 3:16. În unele traduceri spune că scriptura este insuflată de Dumnezeu.

Te-ai gândit vreodată la asta? Biblia este inspirată de însuși Dumnezeu! Ea este Cuvântul Lui și conține înțelepciunea, bunătatea, intențiile, judecata și inima Lui. Ai fost vreodată foarte interesat să înțelegi voia lui Dumnezeu – să petreci timp cu propriul Său Cuvânt? Dacă nu, ar trebui să devii așa.

2. Este hrana noastră

Imaginează-ți să petreci o zi fără să mănânci nimic. Apoi o săptămână, apoi o lună. Cu trecerea timpului, devii tot mai slab și mai slab. Trupurile noastre au nevoie de hrană ca să trăiască; la fel este și cu viețile noastre spirituale.

Prin duhul nostru putem primi contact cu Dumnezeu. Duhul nostru este cel care va intra în veșnicie și are nevoie de hrană pentru a fi viu și treaz la voia lui Dumnezeu. Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” Matei 4:4. Tot El spune: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” Ioan 6:63.

Dacă dorim să căpătăm viață și hrană pentru duhul nsotru, este esențial ca să petrecem timp cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este sursa vieții! El conține ajutor și înțelepciune infinite. Și, când citim și ascultăm Cuvântul în duhul de credință, ele ne conduc la o creștere spirituală inimaginabilă.

3. Ne dă discernământ

Autorul epistolei după Evrei scrie: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Evrei 4:12.

Ca oameni, este natural să ne căutăm propriul folos (Fil. 2:21), deci nu este ușor pentru noi să discernem binele de rău. Judecata noastră naturală este, deseori, mânjită de propriile opinii, emoții și experiențe care sunt în contrazicere cu voia desăvârșită și bună a lui Dumnezeu.

Dar, Cuvântul lui Dumnezeu taie prin tot acest haos; separă toată căutarea folosului propriu din viețile noastre și determină ce este adevărat și drept. „Nu este cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?” Ieremia 23:29. Cuvântul lui Dumnezeu este puternic; este plin de autoritate. Este o sabie cu două tăișuri care separă între voia noastră și voia lui Dumnezeu, un foc ce mistuie necurăția și un ciocan care are puterea să sfărâme tot păcatul moștenit! Nu dorești să folosești acest Cuvânt în viața ta?

4. Ne învață dreptatea

„Cum își poate ține un tânăr curată cărarea?” a întrebat David. „Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Psalm 119:9.

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 3:16-17.

Biblia conține toate instrucțiunile de care noi avem nevoie ca să ajungem la o viață de curăție și dreptate adevărată. Ne învață cum să-L urmăm pe Hristos în adevăr. Conține cuvinte și exemple ale eroilor, proorocilor, apostolilor credinței, de la Isus Hristos și însuși Dumnezeu! Unde găsești învățătură mai bună, instrucțiuni mai bune pentru tine care dorești să trăiești o viață plăcută lui Dumnezeu, Creatorul tău?

5. Conține puterea de a birui

După ce am luat decizia fermă de a sluji lui Dumnezeu cu toată inima și de a ne întoarce de la orice păcătuire împotriva Lui, tot vom experimenta ispite în viața noastră. Iacov spune că atunci când suntem ispitiți suntem atrași și momiți de propriile pofte și plăceri. (Iacov 1:14).

Este foarte clar, scrie în Scripturi, că Satan se folosește de aceste pofte și plăceri. El încearcă să ne aducă acolo să nu ascultăm de voia lui Dumnezeu, oferindu-ne lucruri naturale care ne atrag: cinste, bogăție și împlinire pământească. El L-a ispitit chiar și pe Isus, încercând să-L facă să cedeze egoismului, cinstei și căutării folosului propriu.

Dar, pentru fiecare ispită întâlnită, Isus a avut o cale de atac. Și fiecare contraatac a implicat un Cuvânt al lui Dumnezeu. „Isus i-a zis: Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău… Pleacă, Satano, i-a răspuns Isus. Căci este scris: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Matei 4:1-11.

Ai și tu pregătit un contraatac pentru fiecare ispită întâlnită în viață? Te umpli cu Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu? Pavel scrie: „Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu…” Efeseni 6:17. Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o armă. Este o sabie care dă putere și autoritate ca să birui în mijlocul ispitei. De ce să nu ridici sabia azi?

6. Este plin de promisiunile lui Dumnezeu

Și, în final, dar nu cel mai neînsemnat motiv de a citi biblia, este că ea este plină de promisiunile lui Dumnezeu; ea vorbește de toate lucrurile care aparțin celor temători de Dumnezeu!

„Cine are urechi să asculte ce zice bisericilor Duhul: "Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.” Apocalipsa 2:7.

Sunt nenumărate promisiuni făcute celor care trăiesc conform voii lui Dumnezeu. Ești tu viu interesat în aceste făgăduințe prețioase? Vrei să vezi ce face și ce va face Dumnezeu celor care trăiesc după voia Lui? Atunci, ia-ți biblia! Ea îți va spune tot ce vrei să știi despre făgăduințe; cum ele pot fi ale tale, atât aici, cât și în eternitate.

 

sursa: https://crestinismactiv.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Cartile Bibliei

Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 11 (capitolul 42). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acum începe să se arate marele scop al lui Dumnezeu. N-ar fi fost deloc bine ca Iov să-l fi ştiut dinainte. El trebuia să umble cu simplitate şi să înveţe să se î... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 10 (capitolele 38-41). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 38:1-38. Ultimele trei versete ale acestui capitol aparţin de drept următorului. Domnul (Iehova) este cel care vorbeşte. Acest nume n-a mai apărut după... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 9 (capitolele 33-37). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Este izbitor să vezi cât de neagreat este Elihu de către cei ce gândesc lumeşte. Nu e ceva nou. A început cu evreii şi continuă până în zilele noastre. Ei îl priv... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 8 (capitolele 29-32). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Acesta este începutul ultimului argument al lui Iov. Prietenii lui fuseseră deja aduşi la tăcere, iar el enunţă ultimul său apel, fiindcă vorbirea lui este mai mu... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 7 (capitolele 24-28). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 24. Acest capitol încheie răspunsul lui Iov către Elifaz. El clarifică complet faptul că toată starea de lucruri din lume este o anomalie şi că nu poţi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 6 (capitolele 20-23). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 20. Iov nu era un om nelegiuit. Era marea greşeală a lui Ţofar, a acestui om grăbit şi violent, căci, în mod evident, acestea erau trăsăturile particula... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 5 (capitolele 15-19). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cu capitolul 15 începe cea de-a doua serie de cuvântări a prietenilor lui Iov. Deşi Elifaz era cel mai serios şi mai bine întemeiat dintre cei trei, împărtăşea şi... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 4 (capitolele 11-14). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Trebuie să ne reamintim că, deşi cartea Iov este inspirată, ar fi o mare greşeală să credem că şi cuvântările din ea sunt inspirate. Cuvintele lui satan cu sigura... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 3 (capitolele 8-10). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Cuvântarea lui Bildad se bazează pe exact acelaşi principiu ca cea a lui Elifaz. E bazată în întregime pe cârmuirea morală a lui Dumnezeu, adică pe faptul că este... Citeste mai mult >>
Unsprezece discursuri asupra cărţii Iov. Discursul nr. 2 (capitolele 4-8). William Kelly
Categorie: Cartile Bibliei  Capitolul 4,1-8. Nu voi citi mai mult de atât, pentru că vom intra progresiv în fragmentul propus. Marea dezbatere începe, cauzată de izbucnirea lui Iov, care era... Citeste mai mult >>