text Cantece crestine

Opreşte-te o clipă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tinerii din Biserica Penticostala Nădlac
1. Opreşte-te o clipă şi mediteaz-acum,
la paşii tăi privind azi unde duce-al tău drum,
de ai haina curată şi mintea ne-ntinată,
de-ţi este Domn Isus, dă-ţi singur un răspuns.
Dacă umblai ca alţii trăind viaţa ta
în lumea de păcate, azi schimbă-ţi inima,
ascultă, deci, chemarea şi poţi primi iertarea,
doar vino la Isus şi crede tot ce-a spus.

R: E momentul, omule
să te-ntorci la Dumnezeu,
n-amâna căci mâine poate fi târziu,
este clipa să te pocăieşti,
să plângi păcatul tău,
să-L primeşti pe El, să fii al Său fiu.

2. Căci largă este calea ce duce spre abis,
de ce să pieri când Domnul te vrea în paradis?
În prag stă şi priveşte un Tată ce iubeşte
nespus sufletul tău, o, vino azi la El.
Priveşte, deci, păcatul cu ură şi dispreţ,
căci pentru al tău suflet s-a dat un mare preţ,
există dar o cruce prin care îţi aduce
mântuire Cristos, Lui să-I fii credincios.

Cele mai recente resurse scrise - Cantece pentru evanghelizare

Rob bun și credincios
1. Vine ziua când omenirea se va trezi ca din somn, Atunci toți vor recunoaște că Isus e pe tron. Păreri de rău și regrete atunci nu vor mai conta, Când Regele veșniciei va începe a judeca. R: În ziu... Citeste mai mult >>
O, vino, vino azi la Domnul! (În drumul pribegiei)
1. În drumul pribegiei ce duce spre un nicăieri, trudit, prin arșița pustiei, răzbești făr' să mai speri... Tresari la vocea ce-ți șoptește: "Ai rătăcit prea mult în lume!" Întoarce-te, El te primește... Citeste mai mult >>
De ce zăbovești, o, amice?
1. De ce zăboveşti, o, amice-a veni la Isus chiar acum? O, de ce? De ce tot mai stai pe-ale tale cărări şi nu vii, te întreb azi, de ce? O, te-ntoarce şi vino grăbit cât mai poţi să primeşti mântuirea... Citeste mai mult >>
Călător străin din lume
1. Călător străin din lume, Azi te cheamă să te întorci. Lasă şoapta care-ţi spune: „Să amâi, acum nu poţi.” R: Ziua-i pe sfârşit, grăbeşte-te! Vino la Isus pe-al Său drum! Astăzi El mai mântuieşte,... Citeste mai mult >>
Venirea Domnului Isus este aproape
1. Venirea Domnului Isus este aproape, El va veni ca fulgerul la răsărit. Ești pregătit să fii luat cu El în slavă? Ești pregătit sau încă nu te-ai pocăit? R: Acum e clipa când poți să te-ntorci la D... Citeste mai mult >>
Acum e ziua mântuirii tale
1. Acum e ziua mântuirii! Prieten drag, vorbeşte Dumnezeu, Te întoarce astăzi din păcatul greu! Prieten drag, vorbeşte Dumnezeu, Te întoarce astăzi din al tău păcat, la Dumnezeu! 2. /: Astăzi e vreme... Citeste mai mult >>
Spune-mi, te-ai gândit
1. Spune-mi, te-ai gândit, ai meditat, Sau, poate, vreodată te-ai întrebat, Acestă problemă nu te-a frământat: De unde vii și unde mergi? R: Eu știu că Domnul m-a creat Și viață veșnică mi-a dat! O,... Citeste mai mult >>
Ascultă glasul Domnului
1. Ascultă glasul Domnului, Azi lasă calea de păcat; Iertare e-n Numele Lui, Isus e Darul minunat. R: Te-aşteaptă-n prag, Salvatorul Sfânt, Cu El degrab’ să faci legământ! În harul Său intră chiar ac... Citeste mai mult >>
Am venit la Domnul
1. Am venit la Domnul şi sunt fericit, Am primit iertarea şi sunt mântuit. Grea era povara, n-o puteam purta, Dar El mi-a luat-o sus la Golgota. R: Domnul este totul: Domn, Mântuitor, Mi-a spălat tre... Citeste mai mult >>
Lasă tot și vino după mine/ Eu am plătit un preț
1. Lasă tot și vino după Mine Nu mai privi în urma ta /: Nu spune: ”Nu!”, când îmi auzi chemarea Slujește-Mi din toată inima. :/ R: Eu am plătit un preț de sânge Am fost răstignit pe Golgota Din drag... Citeste mai mult >>