Când fulgii de zăpadă

1. Când fulgii de zăpadă, cad în inima mea,
Când se-aud colinzi pe stradă în noaptea cea grea.
Mi-amintesc cât de mult, un copil venit din cer,
Căuta un locaş să Se nască în el,
Însă nu s-a găsit nici o casă, nici un loc pentru El.
Ce trist adevăr răsună-n inima mea:
Că, deşi a venit nu să ceară, ci să dea,
N-am găsit nici măcar un loc pentru El!
Doar un staul sărac în noaptea cu ger,
Doar o iesle departe de suflet, departe de cer.

R1: De aceea ’nalţ dorinţa mea, s-ajungă la cer
Şi prin ea, Prunc ceresc, vreau iertare să-mi cer!
Aş schimba, de-aş putea, istoria Ta
Şi-n loc de staul, Ți-aş da inima!

2. N-au fost zâmbete,
Căldură şi nici pânză de-nfăşat,
Nu Te-au alintat prietenii şi nici locul curat.
Doar străini, călători, cercetând profeţii
Şi păstorii săraci au ştiut că vei veni,
Şi cu tot ce-au avut,
Ei la Tine-au venit, în faţa Ta.
Doar un staul, doar o iesle pentru Tine am avut,
Însă Tu ai primit-o şi-n ea Te-ai născut.
Ce iubire să primeşti, să transformi, să iubeşti
Şi-n ea Tu să pui multe daruri cereşti!
Niciodată eu nu voi uita ieslea Ta!

R2: De aceea ’nalţ dorinţa mea, s-ajungă la cer
Şi prin ea, Prunc ceresc, vreau iertare să-mi cer!
Aş schimba, de-aş putea, istoria Ta
Şi-n loc de staul, Ți-aş da, Ți-aş da...
Iubire fără margini eşti, Copil minunat!
Căci durerea-n speranţă doar Tu ai schimbat!
Cât voi fi pe pământ şi cât voi exista,
Mereu aş vrea să Îţi cânt iubirea Ta!