Categorie: Biserica lui Hristos
Introducere
Titlul pe care l-am ales pentru acest studiu se găseşte în 1. Timotei 3:15 . Acolo apostolul arată motivul pentru care îi scrie această primă epistolă lui Timotei: „ca să ştii cum trebuie să se poarte cineva în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a adevărului”.
Ce expresie mai remarcabilă decât aceasta: „Adunarea Dumnezeului celui viu”, casa lui Dumnezeu, stâlpul şi temelia adevărului! Dumnezeul Cel viu are o Adunare care este casa Sa şi locuinţa Sa pe pământ. Vrem să privim cu luare aminte această Adunare şi să vedem care este gândul lui Dumnezeu în ce o priveşte.
În lumea noastră de astăzi, domneşte multă confuzie şi nu există pricepere despre ceea ce este cu adevărat Adunarea lui Dumnezeu. Auzim vorbindu-se de numeroase biserici şi diverse grupări creştine, şi credinciosul sincer se întreabă la care s-ar cuveni să aparţină sau să se afilieze.
Cuvântul lui Dumnezeu este singura sursă adevărată care poate da răspunsul. El nu vorbeşte de-a lungul paginilor sale decât despre o singură Biserică, în unitatea scumpă care este a sa în lumea întreagă. Nu găsim ataşat de ea niciun nume de om, cum este cazul de astăzi. Această Adunare este Adunarea Dumnezeului celui viu, singura Adunare pe care Dumnezeu o recunoaşte şi la care orice credincios adevărat în Hristos este deja adăugat prin Duhul lui Dumnezeu, cum vom vedea mai departe în studiul nostru. Deci spre Scripturi ne întoarcem pentru a citi acolo ce vrea Dumnezeu să ne spună despre Adunarea Sa, „Adunarea Dumnezeului celui viu”.
- Generalităţi
Nu era Adunare înainte de Rusalii
În Vechiul Testament, Dumnezeu avea un popor, Israel, cu care făcuse un legământ; dar aceea nu era Adunarea, care are cu Hristos o relaţie mult mai intimă şi binecuvântată decât Israel cu Dumnezeul Său. O singură dată, în Noul Testament, poporul Israel este nimit „adunarea din pustiu” (Fapte 7:38 ). Era într-adevăr, într-un sens, o adunare chemată afară din Egipt; dar contrastul este mare cu Adunara din Noul Testament, singura Adunare.
Vechiul Testament prezintă tipuri şi „umbre” ale Adunării: ca soţia lui Iosif, soţia lui Moise, cortul unde locuia Dumnezeu; dar Adunarea lui Dumnezeu Însăşi nu exista în acea vreme. Totuşi Adunarea era deja prezentă în gândul şi hotărârile lui Dumnezeu de la întemeierea lumii. Aceasta era taina ascunsă „din veacuri în Dumnezeu” (Efeseni 3:9 ); taina ţinută „ascunsă timp de veacuri, dar arătată acum” (Romani 16:25-26 ).
Cuvântul „adunare” (ecclesia) se găseşte prima dată în Matei 16:18 , în gura Domnului spunându-i lui Petru: „Tu eşti Petru (Petros, în greacă, o piatră) şi pe această stâncă (în greacă, petra) voi zidi Adunarea Mea”. El vorbeşte deci la viitor, pentru că spune: „voi zidi”, nu: „am zidit” sau „zidesc”. Textul grec vorbeşte de o acţiune viitoare, punct asupra căruia sunt de acord toţi exegeţii şi traducătoriim chiar dacă unii ar vrea să interpreteze diferit.
Al doilea pasaj menţionând Adunarea se găseşte în Matei 18:17 , unde sunt date instrucţiuni cu privire la greşeli personale care cer o disciplină. Limpede ca ziua, este tot o aluzie la ceva viitor; bineînţeles dacă, atunci când Domnul era cu ucenicii Săi, nu I-ar fi fost supus cazul unui frate vinovat.
Începutul Adunării (*)
* Titlul lucrării originale este „The Church of the Living God” [Biserica Dumnezeului celui viu], citat din 1. Timotei 3:15 din Biblia Authorised Version. Cuvântul „church” traduce grecescul „ecclesia”, redat în traducerile franceze, fie prin „adunare”, care este sensul curent, fie prin „biserică”, care este forma franţuzească a cuvântului grec. În această ediţie folosim pentru citatele din Biblie traducerea J. N. Darby care foloseşte întotdeauna termenul „adunare”. Pentru textul curent, în afara citatelor, am respectat în general alegerea autorului traducând „church” prin biserică, şi „assembly” prin adunare. Dar, fără precizarea oferită de context, cei doi termeni trebuie să fie consideraţi ca echivalenţi. În continuarea textului, când unul dintre aceste cuvinte este scris cu majusculă - Adunare sau Biserică - el desemnează Adunarea întreagă, deosebită astfel de o adunare locală. Când este vorba de subiectul general al Adunării sau când distincţia nu este necesară, l-am scris fără majuscule. Nota traducătorului.
Nici un alt pasaj din Scriptură nu vorbeşte despre Adunare până în ziua de Rusalii, în Fapte 2 , zi în care Adunarea a luat naştere. Când Domnul era pe pământ, nu zidea o adunare; Se prezenta poporului Său Israel ca adevăratul Său rege, Mesia al Său, şi aduna în jurul Lui o rămăşiţă de credincioşi adevăraţi şi de ucenici, când conducătorii lui Israel Îl respingeau din ce în ce mai mult. Aceşti credincioşi adevăraţi din vremea Domnului Îl urmau pe Mesia al lor în mod individual, apoi au devenit nucleul Adunării când a fost formată în ziua de Rusalii. În acea zi, au fost botezaţi cu Duhul Sfânt, pentru a fi trupul lui Hristos, uniţi astfel cu Mântuitorul lor înălţat în glorie (1. Corinteni 12:13 ). De atunci nu mai erau credincioşi izolaţi, ci un trup constituit, trupul lui Hristos, mădulare unii altora, legaţi împreună prin Duhul lui Dumnezeu coborât din cer, care locuia acum în ei. Astfel a fost începutul Adunării Dumnezeului celui viu.
Astfel este Adunarea: ansamblul tuturor celor care cred în Hristos, botezaţi de Duhul lui Dumnezeu într-un singur trup, trupul lui Hristos. Acelaşi Duh îi leagă de Domnul şi unul de celălalt. Vom vedea aceasta în detaliu puţin mai departe.
Reiese clar din toate acestea că învăţătura care face ca Adunarea să înceapă cu Ioan Botezătorul este cu totul eronată şi fără fundament în Scriptură.
Ar trebui la fel să fie evident că uzajul curent al termenului „biserici” sau „biserică” pentru a desemna edificii folosite pentru servicii religioase, nu are bază în Scriptură şi riscă să inducă în eroare. Biserica nu este un edificiu material, ci un trup de credincioşi, născuţi din nou, pietre vii constituind un templu sfânt în Domnul (Efeseni 2:19-22 ; 1. Petru 2:5 ). Acest adevăr va face mai departe obiectul unui studiu mai aprofundat.
Ne-am referit până aici la ceea ce nu este adevărata Biserică. Să vedem acum mai precis ce este ea, în lumina Scripturii.
Chemaţi afară
Dacă revenim la sensul cuvântului „ecclesia”, remarcăm că Adunarea Dumnezeului celui viu este prin urmare o tovărăşie de persoane chemate afară, chemate afară din lume; sunt cei pe care i-a chemat Dumnezeu Însuşi la El Însuşi prin Evanghelia harului Său şi care au acceptat această Evanghelie şi pe Mântuitorul pe care Îl prezintă. Ei sunt astfel separaţi de lume; Scriptura vorbeşte despre ei ca despre cei care sunt „sfinţiţi în Hristos Isus” (1. Corinteni 1:2 ), ceea ce înseamnă „pus deoparte” în Hristos.
Aceasta este confirmat în Fapte 15:14 prin cuvintele lui Iacov: „Simon a istorisit cum întâi Dumnezeu a căutat să ia dintre naţiuni un popor pentru Numele Său”. Iată ce este Adunarea - un popor scos dintre naţiuni pentru Numele Său prin acţiunea suverană a Duhului Sfânt. Dacă Adunarea şi-ar fi amintit numai de aceasta, nu s-ar fi instalat în lume, nu ar fi devenit lumească; ar fi rămas separată, păstrând caracterul ceresc al celor care au fost cu adevărat scoşi din lume către un Hristos respins şi glorificat.
Capitolul 2 din Fapte ni-i prezintă pe credincioşi ca o tovărăşie cu adevărat separată. Cei o sută douăzeci erau adunaţi în camera de sus, departe de lumea care Îl răstignise pe Mântuitorul lor, şi stăruiau de comun acord în rugăciune. Atunci Duhul a coborât din cer şi au fost toţi umpluţi cu El şi au început să vestească în alte limbi lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Apoi Petru L-a vestit pe Hristos mulţimii, silindu-i să se pocăiască şi să fie botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi să se mântuiască astfel din acea generaţie perversă luând poziţie pentru Hristos şi despărţindu-se de naţiunea care Îl respingea. Cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi şi aproape trei mii de suflete au fost adăugate la această tovărăşie pusă deoparte. Astfel a fost începutul Adunării lui Dumnezeu, Biserica chemată afară din lume.
Adunarea a început la Rusalii cu credincioşii iudei şi, mai târziu, neiudei au fost adăugaţi la ea (Fapte 10 ), cei doi fiind împăcaţi într-un singur trup cu Dumnezeu prin cruce pentru a fi un singur om nou (Efeseni 2:14-16 ). Desigur, toate adevărurile privind Adunarea nu au fost descoperite în acel moment; Pavel a fost, mai târziu, administratorul special al acestei taine, pe care au făcut-o cunoscută în epistolele Sale scrise din închisoare; dar Adunarea Dumnezeului celui viu a început totuşi la Rusalii. Cartea Faptelor acoperă o perioadă tranzitorie, de la iudaism la libertatea deplină a creştinismului.
Adăugaţi de Domnul
Se cuvine să remarcăm expresia din Fapte 2:47 : „Domnul adaugă în fiecare zi pe cei care erau mântuiţi”. Nu oamenii aderau de capul lor, cum se alătură astăzi cutărei sau cutărei biserici; erau adăugaţi de Domnul Însuşi. Pe cei pe care îi mântuia, îi adăuga la Adunare prin Duhul Său şi „din ceilalţi niciunul nu îndrăznea să li se alăture; însă poporul îi preamărea. Şi tot mai mulţi credincioşi se adăugau la Domnul” (Fapte 5:13-14 ). Aşa erau puterea şi sfinţenia acestei biserici din primele zile încât cei neconvertiţi nu îndrăzneau să i se alăture. Dar când un suflet era mântuit, era adăugat la Domnul, nu la oameni sau la o organizaţie, şi se găsea foarte fireşte unit cu credincioşii şi adăugat la Adunarea lui Dumnezeu.
Aceleaşi principii rămân astăzi, pentru că şi acum este adevărat că Domnul adaugă în fiecare zi pe toţi cei care sunt mântuiţi. Dacă cineva nu este mântuit, nu se poate alătura adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Se poate alătura unei biserici pe pământ, dar nimeni nu aparţine adevăratei Biserici dacă nu este născut din nou. Ar trebui să fie adevărat şi astăzi că niciun neconvertit nu îndrăzneşte să se alăture adunării locale a credincioşilor; dar vai, Adunarea şi-a pierdut puterea şi nu mai este astfel.
Cât de mângâietor ar trebui să fie pentru orice credincios, în aceste zile când confuzia, dezordinea şi apostazia domnesc în mijlocul creştinătăţii pe pământ, să ştie că de la convertirea sa, este adăugat de Domnul la adevărata biserică a lui Dumnezeu, căreia nu îi aparţin decât credincioşii autentici! El face parte din „Adunarea celor întâi-născuţi, înscrişi în ceruri” (Evrei 12:23 ) şi ar trebui să se bucure pentru că numele lui este scris în cer în cartea vieţii, de unde nu va fi şters niciodată (Luca 10:20 ; Apocalipsa 3:5 ).
Este singura biserică recunoscută în Scriptură. Biblia nu prezintă niciodată pe credincioşi ca aparţinând vreunei biserici în afara Bisericii lui Isus Hristos. Nu găsim acolo niciun registru de apartenenţă la cutare sau cutare biserică; credincioşii sunt pur şi simplu uniţi cu Domnul şi adăugaţi de El la Adunare. Singura calitate de membru pe care o cunoaşte Scriptura este cea de membru al trupului lui Hristos.
Vom face din aceste adevăruri câteva aplicaţii practice pentru timpul nostru; dacă cineva este unit de Domnul cu adevărata Lui Biserică, de ce s-ar alătura unei alte biserici din moment ce aparţine deja singurei Biserici pe care o recunoaşte Dumnezeu?
Credincioşii trebuie să aibă comuniune unii cu ceilalţi, să I se închine şi să-L slujească pe Domnul împreună; trebuie să se zidească unul pe celălalt şi să se roage unul pentru celălalt ca fiind deja uniţi împreună cu Domnul, ca „mădulare unii altora” (Romani 12:5 ); dar Scriptura nu ne spune niciodată să ne alăturăm unei biserici căreia omul i-a stabilit regulamentele. Suntem îndemnaţi în Efeseni 4:3 să păstrăm „unitatea Duhului, în legătura păcii”, unitate făcută deja prin Duhul, nu o unitate de vederi sau de doctrină pe care ar trebui să o realizăm. Trebuie să recunoaştem unitatea adevăraţilor credincioşi făcută de Dumnezeu şi să acţionăm în consecinţă; şi nu avem de recunoscut existenţa şi autoritatea nimănui altcuiva; acestea sunt câteva din principiile practice decurgând din faptul că suntem adăugaţi de Domnul Adunării Dumnezeului celui viu.
Biserica este prezentată în Scriptură sub cele trei figuri ale trupului, soţiei şi casei. Am făcut deja aluzie rapid la două dintre aceste două figuri, dar le vom examina acum puţin mai amănunţit. Vom începe cu Biserica prezentată ca trup.
sursa: https://comori.org/