text Biografii crestine

John Wesley

Sursa: 
www.resursecrestine.ro

John Wesley (n. 17 iunie 1703 - d. 2 martie 1791) a fost un pastor anglican şi un teolog creştin care a fost un lider de început al mişcării metodiste.

John Wesley



Metodismul a avut trei etape de dezvoltare: prima la Universitatea Oxford odată cu fondarea "Clubului Sfânt"; cea de-a doua în timp ce Wesley a fost preot paroh în Savannah, Georgia, şi a treia la Londra după întoarcerea lui Wesley în Anglia. Mişcarea s-a format în timpul celei de a treia etape de dezvoltare la începutul anilor 1740 când Wesley, împreună cu alţii, cum ar fi George Whitefield, a început predica lui itinerantă şi, ulterior, a devenit fondator de societăţi religioase pentru formarea de credincioşi. Aceasta a fost prima mişcare evanghelică de larg succes din Regatul Unit. Wesley a creat legături cu societăţi de pe întreg teritoriul Angliei, Scoţiei, Þării Galilor, Irlandei şi, mai târziu s-a răspândit în alte părţi ale lumii vorbitoare de limbă engleză şi în afara lor. El a împărţit societăţile sale religioase în continuare în clase şi grupuri de responsabilitate şi de instruire religioasă extrem de active. Metodiştii, sub direcţia lui Wesley, au devenit lideri în multe probleme de justiţie socială ale timpului, inclusiv reforma închisorilor şi mişcarea aboliţionistă. Forţa lui Wesley ca teolog rezidă în capacitatea sa de a combina poziţii teologice aparent opuse.



Cea mai mare realizare teologică a sa a fost promovarea a ceea ce el a numit "perfecţiunea creştină", sau sfinţenia inimii şi vieţii. Wesley a insistat asupra faptului că în viaţa lui, creştinul ar putea ajunge la un stadiu în care dragostea lui pentru Dumnezeu, sau dragostea lui perfectă, va ajunge să-i stăpânească inima în mod suprem. Teologia lui evanghelică, în special concepţia lui asupra perfecţiunii creştine se sprijinea ferm pe teologia sa sacramentala. El a insistat permanent asupra folosirii generale a căilor de mântuire (rugăciunea, Scriptura, meditaţia, Sfânta Împărtăşanie, etc) ca mijloc prin care Dumnezeu transformă pe cel credincios. Pe parcursul vieţii, Wesley a rămas în cadrul Bisericii Anglicane şi a insistat asupra faptului că mişcarea sa se încadrează în limitele Bisericii Anglicane. Modul nonconformist în care se folosea de politica bisericii i-a creat dispute cu mulţi din sânul Bisericii Anglicane, deşi către sfârşitul vieţii a fost respectat de mulţi.

Cele mai recente resurse scrise - Teologi crestini

Jonathan Edwards
Jonathan Edwards s-a născut într-un cămin evanghelic puritan, pe data de 5 octombrie 1703, în localitatea East Windsor, Connecticut. A fost al cincilea dintre cei 11 copii care li s-au năs... Citeste mai mult >>
Scurtă biografie a lui James Hudson Taylor
Dumnezeu l-a folosit pe J. Hudson Taylor, întemeietor şi conducător al Misiunii Centrale din China (China-Inland-Mission, CIM) într-un mod unic, înainte de toate spre deschiderea Chi... Citeste mai mult >>
Jean Calvin
Jean Calvin, sau pur şi simplu Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva) a fost un reformator religios francez. Alături de Martin Luther, a fost unul din iniţiatorii Reformei pro... Citeste mai mult >>
Francisc din Assisi
Francisc din Assisi, pe numele său laic Giovanni Bernardone (* ca. 1181/1182, Assisi, Italia - † 3 octombrie 1226, Portiuncula, lângă Assisi) (it: San Francesco d'Assisi), întem... Citeste mai mult >>
Augustin de Hipona
Augustin de Hipona [lat. Sanctus Augustinus] (n. 13 noiembrie 354, Thagaste în Numidia - d. 28 august 430, Hippo Regius, pe teritoriul Algeriei de azi), episcop, filozof, teolog, doctor al Biser... Citeste mai mult >>
Jan Hus
Jan Hus (1369 -1415) teolog reformator ceh, născut la Husinec, Boemia, ars pe rug pentru ideile sale anti-papale. Jan Hus care a contribuit la dezvoltarea limbii literare cehe prin scrierile sale. Ta... Citeste mai mult >>
Richard Wurmbrand
Richard Wurmbrand se naşte pe 24 martie la Bucureşti, al patrulea fiu şi cel mai mic al unei familii de evrei români. 1913 Familia se mută la Istanbul unde tatăl său deschide un cabinet stomato... Citeste mai mult >>
Martin Luther
Preot şi doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au fost aplicate în Bisericile Evanghelice-Luterane.Reforma protestantă din Germania a fost început... Citeste mai mult >>
Sundar Sing
1889 - S-a nascut in Rampur, Punjab 1903 - Convertirea 1904 - Alungat de acasa 1905 - Botezat in Simla; incepe viata de sadhu 1907 - Lucreaza in spitalul pentru leprosi in Sabathu 1908 - Prima vizita... Citeste mai mult >>
A.W.Tozer
Deşi A.W.Tozer a murit în 1963, atât viaţa lui, cât şi moşteniea spirituală pe care a lăsat-o, a continuat sa atragă pe mulţi la o cunoastere mai profundă a lui Dumnezeu. Tozer a păş... Citeste mai mult >>