Jean Calvin

Jean Calvin, sau pur şi simplu Calvin (n. 10 iulie 1509, Noyon — d. 27 mai 1564, Geneva) a fost un reformator religios francez. Alături de Martin Luther, a fost unul din iniţiatorii Reformei protestante, în opoziţie cu anumite dogme şi rituri ale Bisericii Catolice romane. Calvin a dezvoltat o doctrină - Calvinismul - relativ diferită de aceea a lui Luther, în special în ceea ce priveşte practicarea cultului, considerată o radicalizare a lutheranismului.

Jean Calvin s-a născut cu numele de Jean Cauvin la Noyon, în Picardia, Franţa. Martin Luther a scris cele 95 de teze în 1517, când Calvin avea 8 ani.

Tatăl lui Calvin, paznic al episcopului Noyon, l-a trimis la colegiul De la Marche şi apoi în continuare la Sorbona din Paris, pentru a studia dreptul. În 1532 devine doctor în drept la Universitatea din Orléans. Prima sa lucrare publicată a fost un comentariu al lucrării filozofului roman Seneca De clementia. Adoptă curând principiile Reformei, pe care, începând din 1532, începe să le propage la Paris. Ameninţat cu închisoarea, se refugiază la Nérac, sub protecţia Margaretei de Navarra, favorabilă protestantismului. În 1534, în urma persecuţiilor suferite de protestanţii francezi, numiţi şi hughenoţi, este nevoit să părăsească Franţa.

După peregrinări în Basel, Ferrara şi din nou la Paris, în 1536, convins fiind de reformatorul Guillaume Farel, Calvin se stabileşte definitiv la Geneva, unde este numit profesor de teologie. A trăit aici aproape jumătate din viaţă.

Principala operă a lui Calvin în istoria literaturii Reformei:

Învăţământul religiei creştine

- publicată în latină (Christianae religionis institutio) în 1536 la Frankfurt am Main (ediţia definitivă: 1559)

- publicată în franceză (Institution de la religion chrétienne) în 1541 la Geneva (ediţia definitivă: 1560)

Alte scrieri:

- De Clementia - un comentariu asupra operei cu acelaşi nume de Seneca (1532)

- Psychopannychia - împotriva sectei anabaptiste (1534)

- Catehismul Bisericii din Geneva

Calvin a publicat între altele şi diverse volume de comentarii ale Bibliei.

Calvin nu recunoaşte decât două sacramente (Taine): Botezul şi Comuniunea (Împărtăşania). Respinge dogma prezenţei reale a "trupului şi sângelui Domnului" în împărtăşanie, invocarea sfinţilor, instituţia episcopatului, etc. Predicatorii sunt aleşi de către credincioşi şi fiecare din bisericile calviniste este condusă spiritual de un consiliu ales. Calvin crede într-o predestinare absolută a aleşilor şi celor condamnaţi la "judecata din urmă", respingând astfel complet liberul arbitru. Publicaţiile lui Calvin au difuzat ideile sale asupra unei biserici corect reformate, în multe părţi ale Europei. Calvinismul a devenit religia majorităţii populaţiei în Scoţia, Olanda şi părţi din Germania de nord şi a avut o influenţă mare în Ungaria şi Polonia. Majoriatea coloniştilor de pe coasta atlantică americană şi din New England erau calvinişti, inclusiv puritanii şi coloniştii olandezi din Noul Amsterdam (New York). Africa de Sud a fost fondată, începând din secolul XVII, de calvinişti olandezi (deşi câţiva erau de origine franceză sau portugheză), care erau cunoscuţi cu numele de Afrikaans. Sierra Leone a fost colonizată masiv de calvinişti din Noua Scoţie. John Marrant a organizat acolo o congregaţie sub auspiciile lui Huntingdon Connexion. Coloniştii erau în mare parte loialişti negri, afro-americani care au luptat pentru britanici în timpul revoluţiei americane.

Jean Calvin a călătorit la Strasbourg şi mai târziu prin cantoanele Elveţiei. Aflat la Geneva, Guillaume Farel l-a rugat să-l ajute la reforma bisericii. Calvin a scris despre rugămintea lui Farel: "M-am simţit de parcă Dumnezeu din cer şi-a pus mâna sa măreaţă pe mine pentru a mă opri din cursa mea". După optsprezece luni, reformele prea severe lui Calvin şi Farel şi amestecul lor în treburile statului au dus la exilarea celor doi.

Timp de trei ani, Calvin activează la Strasbourg în biserica Hughenoţilor francezi. Calvin a fost invitat mai târziu să se întoarcă la Geneva. El a reorganizat structura religioasă şi politică a oraşului, după bazele Bibliei, cu miniştri, învăţători, sfat al bătrânilor şi diaconi. În 1559 Calvin a fondat o şcoală pentru educaţia copiilor şi un spital pentru nevoiaşi, precum şi Academia din Geneva sub rectoratul lui Teodor Beza.

Calvin a pus bazele unui guvernământ teocratic protestant intolerant, instituind o represiune severă a adversarilor reformei, mergând până la exil sau pedeapsa cu arderea pe rug (de ex. Michel Servet, acuzat de erezie privind dogma Sfintei Treimi). Femeile erau obligate să se îmbrace în negru şi nu aveau voie să se fardeze. Bazat pe texte din Vechiul Testament, a pornit o adevărată campanie de vânătoare a vrăjitoarelor şi de combatere a magiei, recurgând la tortură pentru recunoaşterea vinovăţiei. Constituţia statului teocratic al Genevei - astăzi l-am numi "fundamentalist religios" - prevedea pedeapsa cu moartea pentru blasfemie, erezie şi vrăjitorie. În anul 1545, în timp de câteva luni, 45 de femei au fost arse de vii ca vrăjitoare în faţa caselor pe care le-ar fi fermecat, după ce fuseseră torturate. În 1602, Anton Praetorius, un pastor calvinist din Germania, a protestat împotriva acestui aspect al teologiei lui Calvin, în publicaţia Gründlicher Bericht von Zauberei und Zauberern ("Studiu aprofundat asupra vrăjitoriei şi vrăjitorilor").

Sănătatea lui Calvin a început să se deterioreze, suferind de migrene, hemoragii pulmonare, gută şi pietre la rinichi. Câteodată, trebuia să fie transportat până la amvon. Calvin a avut şi mulţi detractori, era ameninţat şi insultat. El îşi petrecea viaţa privată pe Lacul Geneva, citind Sfintele Scripturi şi bând vin roşu. Spre finalul vieţii sale, le zicea amicilor săi care erau proecupaţi de regimul său zilnic de muncă, "Ce? Vreţi ca Domnul să mă găsească lenevind când va veni?"

Jean Calvin a murit la 27 mai 1564, şi a fost îngropat într-un mormânt simplu şi anonim, într-o parte a Genevei, aşa cum a cerut el.