"John Gifford Bellett"

Categorie: Biografii crestine
 

John Gifford Bellett s-a născut la 19 iulie 1795, fiind cel mai mare fiu al unei familii anglo-irlandeze. Deşi născut la Dublin, a petrecut cea mai mare parte a tinereţii lui la o fermă în afara oraşului. A frecventat întâi şcoala elementară din Taunton împreună cu fratele lui mai mic, George, care mai târziu a devenit pastor. Vacanţele le-a petrecut în Somerset la bunica lui, o femeie cu temere de Dumnezeu. La liceul din Exeter şi mai târziu la Trinity College din Dublin, a dovedit că dispune de o dotare intelectuală de excepţie. În această perioadă, în anul 1817, s-a întors la Dumnezeu. A studiat apoi până în anul 1821 la Facultatea de drept din Londra, întorcându-se apoi în Dublin, pentru a ocupa acolo un post. A renunţat însă curând la aceasta, pentru a se dedica în întregime studiului şi vestirii Cuvântului lui Dumnezeu.

În aceşti ani s-a căsătorit cu Mary Drury. Domnul le-a luat patru copii la vârsta fragedă a copilăriei. John Gifford Bellett, după cum se ştie, este unul dintre primii fraţi care se adunau după Cuvântul lui Dumnezeu în Dublin. El l-a cunoscut în 1826 (sau 1827) pe Anthony Norris Groves, din Exeter. Acesta era foarte des oaspetele casei Bellett în timpul vizitelor pe care le făcea în Dublin. În iarna anilor 1827-1828 a pătruns în acest grup de fraţi şi John Nelson Darby. Groves, adresându-se lui Bellett în 1827, îi exprima ideea că este conform Scripturii să frângă pâinea în fiecare duminică. Şi, după cum se ştie, acest lucru a fost pus în practică.

De asemenea, cu ocazia vizitei sale de rămas bun, Anthony Norris Groves (devenit misionar în Orient) îi dezvăluia lui J. G. Bellett ideea că este după gândul lui Dumnezeu să se strângă ca fraţi în toată simplitatea şi să nu privească la duhovnici ordinaţi, având încredere în Domnul, ca fraţii din rândul fraţilor să fie folosiţi pentru zidire. Mai târziu, J. G. Bellett scria că aceste cuvinte au produs o impresie profundă asupra lui. În acest timp, J. G. Bellett (împreună cu J. N. Darby) participa la aşa-numitele Conferinţe-Powerscourt, care aveau loc în castelul unei doamne credincioase. Până la sfârşitul anului 1829, locul de strângere al micului grup de fraţi era locuinţa lui Francis Hutchinson în Dublin - Fitzwilliam Square 9, dar anii următori a fost închiriat un spaţiu public în Aungier Street. Între timp, în acest cerc a pătruns şi John V. Parnell (lordul Congleton de mai târziu), căruia Domnul i-a dat mult har în înţelegerea tainei Adunării Sale (Ekklesia).

În timp ce alţi bărbaţi, în anii ce au urmat, au fost chemaţi de Domnul să vestească Cuvântul, să întărească şi să-i înveţe pe credincioşi din alte locuri, J.G.Bellett a rămas în Irlanda. Îşi petrecea timpul cu vizite la creştini pentru îmbărbătare şi sfătuire, vizita adunările celor credincioşi şi participa activ la ore biblice în casele prietenilor. Iarna îşi muta masa cu Biblia şi ustensilele pentru scris lângă soba care ardea în bucătărie şi acolo, înainte de a i se pregăti micul dejun, citea, scria sau medita. În aceşti ani au apărut lucrările: Studii asupra Psalmilor, Studii asupra evanghelilor Luca şi Ioan. Acestora le-au urmat: Studii asupra cărţii Iov (inspirată de plecarea în veşnicie a fiului său), Studii asupra patriarhilor, asupra profeţilor mici, asupra celorlalte două evanghelii, asupra epistolelor către Efeseni şi Tesaloniceni, precum şi alte scrieri. Cele mai cunoscute şi mai îndrăgite cărţi care Îl au ca subiect pe Domnul Isus sunt „Fiul lui Dumnezeu“ şi „Gloria Domnului nostru Isus Hristos în umanitatea Sa“. Ultima dintre acestea este şi cea pe care a scris-o cu cel mai puţin timp înainte de a se muta acasă la Domnul, încredinţându-şi manuscrisul prietenului său sir Edward Dennett pentru tipărire.

Datorită stilului său plin de dragoste cu care se exprima, J.G.Bellett era numit „Privighetoarea“ între fraţi. În anii 1846-1848 a locuit temporar în Bath; s-a întors în Dublin abia în 1854, rămânând acolo până în 1864 când, la 10 octombrie, avea să se mute acasă la Domnul, aproximativ la un an după plecarea soţiei lui iubite. În ultimele sale zile, un prieten care l-a vizitat consemna că l-a găsit deosebit de slăbit, cu mâinile ridate, cu lacrimi scăldându-i obrajii, dar cu glasu-i rostind cuvinte de neuitat:

„Scumpul meu Domn Isus, Tu ştii cât de convins pot spune precum apostolul Pavel: …să plec şi să fiu cu Hristos este cu mult mai bine. O, cu mult mai bine! Doresc aceasta! Fraţii vin şi-mi spun despre o cunună a gloriei; aş dori să înceteze glorie…cer… Nu doresc cunună! Îl am pe El Însuşi! Voi fi ca El! Ah, să fii cu Omul de la Sihar! Cu Acela care S-a oprit să-l cheme pe Zacheu, cu Omul din Ioan 8 , cu Omul aşezat pe cruce, cu Omul care a murit! O, să fii cu El înainte să apară în gloria, înainte de cununi, înainte de Împărăţie! E minunat! Minunat! Numai cu Omul din Sihar, de la poarta Nain; voi fi şi eu totdeauna cu El! Luaţi această tristă scenă, în care El a fost respins! Şi daţi-mi prezenţa Lui! O, Omul de la Sihar!“

Lucrarea lui J.G.Bellett a fost în aşa fel împlinită, încât prin tot ceea ce făcea evita întristările, fisurile, rupturile, îndeplinind slujba de zidire, de sfătuire. Prin tot ceea ce făcea urmărea înlăturarea barierelor omeneşti, întărind comuniunea inimilor în temere de Domnul. Numele acestui om al lui Dumnezeu se leagă de o frumoasă amintire a celui care nu a spus şi nu a scris nimic care să conducă la dezbinare: „Fiţi în pace între voi!“

sursa: https://comori.org/