Fratele Matei Cornea (1923 – 2009)

S-a născut pe data de 19 iulie 1923, ca cel de-al cincilea copil al părinţilor Constantin şi Ioana. Când s-a născut fratele Matei, părinţii lui erau deja pocăiţi. Încă de copil era atras de rugăciune, de părtăşia pe care o vedea la adunările pocăiţilor din vremea aceea. Dorea mult să ia parte la adunările lor, însă tatăl său nu voia să-l ia cu el la adunare, deoarece era copil, şi atunci nu puteau să meargă la adunare părinţii împreună cu copiii, din cauza persecuţiei de care aveau parte pocăiţii şi pentru că se întâlneau pe ascuns. El însă a găsit modalitatea de a participa şi el la slujbă: fiindcă adunările se făceau mai mult noaptea, îl urmărea de la o distanţă oarecare pe tatăl său, până acesta intra în casa de rugăciune. Când tatăl său se punea pe genunchi la rugăciune, intra şi el şi se aşeza undeva în spatele fraţilor, mai deoparte să nu poată fi văzut de tatăl lui. Într-o împrejurare părinţii au fost pârâţi că se adună prin case şi au venit jandarmii care i-au arestat şi i-au dus la Cernăuţi, iar cei 7 copii câţi erau, au rămas singuri acasă, urcându-se pe poartă şi urmărindu-i cu privirea, crezând că îi văd pentru ultima dată. Dumnezeu le-a purtat de grijă şi la Cernăuţi nu i-au ţinut mult şi le-au dat voie să meargă acasă, fără să le facă ceva rău.

Am putea spune că fratele Matei a crescut în adunare, pentru că îi plăcea mult să meargă şi era aproape nelipsit de la rugăciune.

La vârsta de 20 de ani (1943), a fost încorporat în armată, iar după aceea a fost trimis în război. Dumnezeu l-a ocrotit în război şi a venit acasă teafăr, însă tatăl lui a fost foarte afectat de tifosul de după război şi a murit. A fost şi el foarte afectat de boală, încât era să moară şi el, dar Dumnezeu l-a scăpat şi l-a făcut bine. În anul 1947 s-a căsătorit cu Domnica Coroamă, cu care a avut 8 copii, toţi credincioşi: Măriuţa, Ana (Coca), Lidia, Ileana, Raveca, Ion, Ioana şi Pavel.

Până în anul 1956, a fost membru la fraţii baptişti, lucrând ca dirijor de cor şi predicând Evan-ghelia. În acelaşi an a trecut la penticostali unde, de asemenea, a dirijat corul şi a predicat mult Evanghelia. Prin anii ’60-’70 a înfiinţat mai multe coruri prin mai multe biserici şi mai de aproape: la Bilca, la Straja, şi mai de departe: în judeţul Bistriţa, în Sânnicolau Mare din Judeţul Timiş şi în Drăguşeni din judeţul Satu Mare. Datorită activităţii sale în cadrul bisericii de a cânta şi de a predica Cuvântul lui Dumnezeu, a avut de înfruntat persecuţii din partea împuterni-citului Securităţii pentru cultele religioase de la Suceava.

A fost un frate căruia nu i-a fost ruşine şi nici frică cu Domnul Isus şi cu atât mai mult nu i-a fost frică de Securitatea comunistă, continuând să-L slujească din toată inima pe Domnul. În 30 august 1980, la cererea bisericii, a fost ordinat prezbiter, ca ajutor al fratelui Dumitru Cîrdei. La ordinarea lui a luat parte şi o delegaţie de lucrători din Statele Unite, pe lângă preşedintele Cultului Penticostal la acea dată, fratele Boghian Pavel şi preşedintele Filialei Suceava, Grosu. În ziua aceea a fost o sărbătoare deosebită în biserica din Vicov, numai soţia fratelui Matei nu s-a bucurat de lucrul acesta, pentru că ea se gândea la slujirea şi la responsabilitatea care cădea pe umerii soţului ei. După aproximativ 6 luni, fratele Dumitru Cîrdei a trecut la Domnul, iar fratele Matei a rămas singurul slujitor ordinat la peste 1500 de membri majori, cât număra atunci biserica. Aceasta până în anul 1987, de când a fost ajutat de fratele Vasile Chelba în slujbă, până în anul 1992.

Chiar dacă, datorită vârstei înaintate, nu a mai activat în conducerea bisericii, s-a implicat în lucrarea Evangheliei de a deschide biserici acolo unde nu erau. Astfel a avut o activitate deosebită la Hurjueni, comuna Gălăneşti, unde până în anul 1999 nu a fost niciodată biserică penticostală. Paralel

s-a implicat în activitatea de a lua fiinţă şi biserica penticostală din satul Plai din Vicov, care s-a deschis în anul 2000.

În viaţa lui pe acest pământ, s-a remarcat prin faptul că a fost un om paşnic, blând, temător de Dumnezeu, care nu se certa cu nimeni, căutând totdeauna pacea şi armonia între fraţii credincioşi şi chiar între ceilalţi oameni nepocăiţi. A căutat prin orice mijloc să întoarcă cât mai mulţi oameni la Dumnezeu. Prin pieţe sau prin locuri publice, în călătoriile cu trenul sau cu alte ocazii, nu îi era ruşine să afirme că este pocăit, ci vestea Evanghelia tuturor celor ce voiau să-l asculte. În 1992, Dumnezeu i-a hărăzit şi harul de a merge în Statele Unite, pentru 3 luni, unde a predicat Evanghelia fraţilor români. În 1998 a fost invitat şi în Austria, unde s-a bucurat pe la bisericile române, amintindu-le românilor de rădăcinile sale austriece.

În anul 2008, a trecut printr-o încercare grea când soţia lui, Domnica, a trecut la Domnul, după 92 de ani de viaţă. În cei 62 de ani de căsnicie, nu s-a certat niciodată cu soţia sa.

În anul 2009, în luna august, a trecut la Domnul, lăsând un mare gol atât în biserică, cât şi în inimile celor 8 copii şi a celor 54 de nepoţi în viaţă (2 au trecut la Domnul) şi 45 de strănepoţi. Se poate spune că a murit în somn, pentru că după un accident vascular la creier, a intrat în comă şi a rămas aşa 2 săptămâni, după care inima a încetat să-i mai bată.

Cât despre el, într-adevăr a fost un om al lui Dumnezeu şi un stâlp al bisericii din Vicovu de Sus.

Preluare de pe http://pionieriaicredintei.wordpress.com/