"Evanghelizări prin credinţă"

Categorie: Biografii crestine
 

În acea perioadă obişnuiam să predic deseori şi în Londra. Într-o zi le-am propus fraţilor să închiriem pentru o săptămână sala Myddelton din Islington. Unii s-au îndoit de această lucrare, dar multe inimi s-au îndreptat în rugăciune spre Dumnezeu. Cu încredere deplină în El a fost închiriată sala uriaşă. Nu am făcut alte pregătiri, nici nu ştiam despre ce să vorbesc. Deja în prima seară, sala a fost ocupată în mare parte. Interesul a crescut cu fiecare zi. Mi-au fost înmânate multe rugăminţi în scris să ne rugăm pentru rude dragi; astfel, înainte de predică îngenuncheam împreună pentru rugăciune. Într-o seară s-a petrecut un caz foarte solemn. Când am început, cineva a adus în faţa adunării rugămintea de a ne ruga pentru o doamnă dintr-o familie lumească, care se afla pe patul de moarte fără să-L cunoască pe Hristos. În timp ce domnul G. se îndrepta spre locuinţa doamnei, am îngenuncheat să ne rugăm. El a găsit bolnava în mijlocul întregii splendori pe care o poate oferi lumea. Dar nici unul din apropiaţii ei nu Îl cunoaştea pe Hristos, nimeni nu putea rosti un cuvânt unui suflet înfricoşat, care era pe punctul de a pleca din lume în întunericul şi plânsul veşnic. Dumnezeu a ascultat rugăciunile. El a deschis inima femeii, pentru ca să primească cuvântul vieţii; a fost salvată pentru veşnicie şi a plecat în pace acasă. În acest timp, peste întreaga adunare era o seriozitate sfântă. Veşnicia a păşit foarte aproape de noi toţi. I-am rugat pe cei care se îngrijorau de mântuirea sufletului lor să vină într-o cameră alăturată, care în câteva minute s-a umplut. Ce privelişte minunată când vezi oameni tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci cu ochii în lacrimi şi întrebând ce trebuie să facă pentru a fi mântuiţi! A trebuit să ne întoarcem în sala mare. În timp ce unii se rugau în linişte, alţii vorbeau cu sufletele întristate.
 

Aproximativ în aceeaşi perioadă am fost invitat să predic în trei seri în capela din strada Johannis. Tema a fost dreptatea lui Dumnezeu în îndreptăţirea păcătosului. După predică i-am invitat pe cei întristaţi într-o încăpere a şcolii. Au venit aproximativ 200. Era imposibil de vorbit cu fiecare în parte. Eu eram foarte obosit pentru a vorbi încă o dată. Astfel domnul N., care m-a invitat, a repetat cele prezentate şi a pus pe inima ascultătorilor adevărul într-un mod cuceritor. Acest lucru a fost pentru mine foarte ciudat, deoarece mi s-a spus că el era de altă părere cu privire la acel subiect. El a prezentat că Dumnezeu este drept dacă îndreptăţeşte pe păcătosul care crede în El pe baza morţii şi a învierii lui Hristos.

Zăbovesc puţin aici pentru a arăta că predicile nu aveau deloc caracterul unor treziri. Domnul N. îi spunea unui prieten că au fost mai degrabă expuneri instructive. Sunt tot mai convins că aceasta este predica de care avem nevoie: nu tulburare, ci prezentarea liniştită a Evangheliei lui Dumnezeu.

După ce domnul N. a încheiat adunarea ulterioară, am vorbit cu câţiva personal. Îmi este proaspăt în amintire cazul unui domn în vârstă de aproximativ 70 de ani. În acea seară am vorbit despre bucuria mare a lui Dumnezeu la primirea fiului pierdut şi despre lucrarea bunului Păstor care Îşi dă viaţa pentru oi. Apoi am încercat să arăt străduinţa Duhului Sfânt pentru cel pierdut, iar în final dreptatea şi harul Tatălui faţă de fiul pierdut. Aud parcă şi acum suspinul bătrânului domn care aparţinuse cândva societăţii înalte: „Am risipit totul. Mi-am prăpădit sănătatea, averea, soţia şi copiii. Eu sunt aici, cufundat în păcat şi nenorocire.“ Este imposibil de descris teama sufletului său. Dar după ce i-am prezentat încă o dată Evanghelia s-a părut că a căzut o rază de speranţă în sufletul său întunecos care a stat mult timp în închisoarea deznădejdii şi putem fi siguri că îl vom găsi odată în ceata celor care şi-au spălat hainele  în sângele Mielului.

Mulţi au recunoscut că au găsit pacea. Dar cred că Domnul a folosit cele trei predici în deosebi spre binecuvântarea copiilor lui Dumnezeu. Atunci am primit invitaţii de a predica în marile capele din Londra, dar nu m-am simţit liber să le dau curs.

După zilele din Londra, încerc să descriu o săptămână în comitatele estice. Locuiam la o doamnă din Ipswich pe care o întâlnisem în Birmingham. După sosirea mea din Londra am avut doar timp să beau o cană de ceai, deoarece mă aşteptau deja mulţi în adunare. Era ora 19 într-o sâmbătă. Am intrat în local şi am propus o cântare. Dar nu-mi venea în minte nici un verset sau gând despre care aş fi putut vorbi. Am îngenuncheat pentru rugăciune, dar golul rămânea. Când m-am ridicat de pe genunchi, mi-a trecut prin minte gândul: „Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei în Isus Hristos“. Am spus: „O, Doamne, aceasta vreau să le spun.“ Am citit versetul din Romani 8 , iar Domnul a binecuvântat seara în mod deosebit. Mulţi ani mai târziu am întâlnit o doamnă care mi-a povestit că ea, fraţii şi surorile ei au primit binecuvântare din belşug în acea seară. Mulţi alţi tineri nobili au fost conduşi la Domnul. A doua zi, duminica, a fost adunare la ora 14,30. Au venit aşa de mulţi, încât nu a fost loc pentru toţi. Şi seara a fost plin localul de adunare. Mi-a fost înmânat un pachet mare de rugăminţi pentru a ne ruga pentru cunoscuţi şi rude. Le-am citit acestea înainte de a ne ruga. În timp ce făceam aceasta, am observat în apropiere un domn vârstnic care îşi ţinea capul plecat în întristare adâncă. Era întristat că nu dăduse o rugăminte pentru fiica sa. Tocmai când am terminat de citit, am observat că o tânără îşi croia drum prin mulţime. Cu faţa roşie de emoţie şi cu lacrimi în ochi, s-a dus la bătrânul domn şi i-a spus în timp ce a îngenuncheat alături de el: „Tată, nu vrei să te rogi pentru mine?“

Marţi după-masa la ora 16 am avut o adunare pentru rugăciune şi zidire. Îmi amintesc bine o rugăciune. Un iubit frate din Bury spunea: „Doamne, slujitorul Tău este aici; noi nu îl întrebăm dacă vrea să meargă la Bury, dar Te întrebăm pe Tine dacă trebuie să vină pentru a predica acolo Cuvântul Tău.“ Aceste cuvinte îmi sunt atât de proaspete în minte, de parcă am auzit ieri rugăciunea. A fost închiriată noua bursă a cerealelor, iar la ora 19 a fost plină. Oamenii veniseră de peste tot de la ţară, fie cu trenul, fie cu căruţa sau alt mijloc de transport. Orele treceau una după alta, dar interesul nu scădea, ci devenea tot mai mare. Când am vrut să încheiem, nu a plecat nimeni, aşa că a trebuit să continuăm până în jurul orei 23 când s-a întrerupt furnizarea gazului. Vorbeam tocmai despre venirea Domnului, dar mulţimea a rămas şezând în întuneric. Abia la miezul nopţii am încheiat.

Miercuri, la ora 14 a avut loc o adunare în sala mare a teatrului din Norwich. La ora 19 mulţimea era atât de numeroasă, încât sala imensă s-a umplut în câteva secunde. Mulţi au fost nevoiţi să rămână afară. La ora 21, mulţimea care aştepta afară devenise atât de mare, încât cei care erau înăuntru au părăsit sala şi aceasta s-a umplut din nou pentru o altă adunare. Un bătrân predicator s-a ridicat şi a spus că înainte de această seară nu avusese niciodată într-adevăr pace cu Dumnezeu. Această observaţie a produs o linişte festivă, iar Dumnezeu a lucrat prin Duhul Sfânt, încât o mare mulţime a găsit pace.

A doua zi am plecat spre Bury St. Edmunds. Fratele care se rugase în Stowmarket închiriase sala mare a oraşului. Câţiva creştini s-au împotrivit, crezând că sala mare nu va fi plină nici pe jumătate. Dar Dumnezeu ne-a ruşinat pe toţi prin ceea ce a făcut. La ora 19 nu mai era aproape nici un loc liber. Aici Cuvântul a fost o binecuvântare deosebită pentru cei care se aflau sub o presiune grea. Unii nu se bucuraseră niciodată de siguranţa iertării păcatelor lor. Dumnezeu să fie lăudat că El este drept prin faptul că ne-a îndreptăţit în Isus şi ne priveşte ca deplin curaţi!

Dacă privesc în urmă la această săptămână, spun: Cine în afară de Dumnezeu ar fi putut da unui corp slăbit putere pentru a nu cădea în astfel de eforturi! Desigur, numai Dumnezeu! Numai El a putut aduna astfel de mulţimi şi aduce să audă Cuvântul Său. Deseori mi s-au deschis uşile binecuvântării fără nici o străduinţă din partea mea şi fără ştiinţa mea în timp ce am ascultat de călăuzirea Sa şi de conducerea Duhului; cât de variate au fost întotdeauna cauzele şi efectul!

sursa: https://comori.org/