"Relatia dintre vorbire si gandire"

Categorie: Baptist

Vorbeşti ce gândeşti? Sau, gândeşti ce vorbeşti?

Relaţia dintre vorbire şi gândire

În societate ca şi în biserică, în ce priveşte această sensibilă relaţie, se profilează două tipuri de persoane. Primul tip, este tipul persoanelor care spun ce gândesc. Adică, orice gând sau idee care le vine în minte, o glăsuiesc. Acest tip de persoane se justifică, cu ideea că sunt transparente, că nu vorbesc pe la spate, ci, ceea ce gândesc spun în faţă fără să reţină nimic. Poate că, aceasta este într-o măsură transparenţă, dar este oare şi înţelepciune?

Al II-lea tip de persoane, în ce priveşte relaţia dintre gândire şi vorbire, sunt persoanele care gândesc ce spun. Adică, acele persoane care înainte de a spune ceva se gândesc, dacă ideea care le-a venit este bună, dacă este de folos, dacă este necesară… etc., şi numai dacă ajung la concluzia că, ideea lor este realmente una bună şi necesară, o comunică mai departe.

Am fost provocat să mă gândesc la această relaţie sensibilă a vieţii noastre, citind şi meditând la Epistola lui Iacov. Am observat că, Iacov, vorbind despre viaţa practică a creştinului (aceasta este tema destul de larg acceptată a epistolei, credința practică, credința manifestată practic, în fapte), pune un accent special pe vorbirea lui, şi în mod special pe controlarea vorbirii (vezi Iacov 1:26; 3:1-11; 4:11-17; 5:9, 12). Iacov ne spune că, dacă un om nu îşi controlează vorbirea, trăieşte o autoînşelare religioasă. De asemenea, dacă un om reuşeşte să îşi controleze vorbirea este desăvârşit. De altă parte, Iacov ne învață că, nu trebuie să dăm drumul vorbirii şi să ne judecăm unii pe alţii (Iacov 4:11), să nu vorbim cu încredere şi uşurinţă despre proiectele noastre de viitor (Iacov 4:13-16), ci să vorbim înainte de orice despre ce va voii Domnul. Tot Iacov spune, să nu ne plângem unii împotriva altora, chiar în situaţii de nedreptate (Iacov 5:9), de asemenea, nu trebuie să ne jurăm atunci când promitem ceva (Iacov 5:12), ci trebuie să ne gândim bine şi să ştim că, dacă am spus „da”, trebuie să fie da, iar dacă am spus „nu”, trebuie să fie nu.

Toate referinţele la vorbirea credinciosului, din Epistola lui Iacov, converg într-o singură direcţie; controlarea vorbirii. Înţelepciunea de sus ( o temă importantă a lui Iacov în epistola lui) se vede nu atât de mult prin cât vorbeşti, ci prin cât asculţi, cât asimilezi şi gândeşti, şi apoi prin CE vorbeşti.

Înfrânarea limbii nu înseamnă încetarea totală a vorbirii, ci, înseamnă reducerea cantităţii vorbirii şi vitezei (ca frâna la maşină), şi creşterea calităţii şi clarităţii vorbirii.

În final, cum se poate controla vorbirea? Răspunsul este simplu: prin gândire. Să gândeşti mult şi bine la ceea ce vrei să vorbeşti. Aici, intervine Cineva foarte important pentru cel credincios, Duhul Sfânt. Prezenţa şi plinătatea Duhului lui Dumnezeu în viaţa credinciosului se vede prin fapul că, Duhul preia pupitrul de comandă al minţii noastre (vezi Romani 8:1-14) şi îl controlează. Duhul Sfânt ne ajută să gândim spiritual şi să vorbim spiritual şi cu folos pentru cei din jur.

Aşadar, cum preferi să fii? Transparent,să spui ce gândeşti? Sau Înţelept? Să gândeşti ce spui şi gândind să controlezi ceea ce vorbeşti?

Şi, cu ce fel de oamenii preferi să ai de a face? Cu cei care spun ce gândesc? Sau, cu cei care gândesc ce spun? Răspunsul ne aparține fiecăruia.

Pastor Ilie Bledea

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/