text Baptist

"Virusul numit: indiferenta"

Categorie: Baptist

 

Tema indiferenței nu trebuie privită în funcție de gradul nostru de așteptare, nu este realist să tot aștepți să fi băgat în seamă, sunat, ascultat, scărpinat, compătimit etc. Trebuie să ne calibrăm așteptările privind raportul altora cu noi. E un echilibru în viața relațiilor dintre oameni, Biblia recomandă implicarea în viața oamenilor dar respinge invadarea vieții private a cuiva, chiar suntem sfătuiți să călcăm rar în casa aproapelui. Dar vreau să mă refer la un alt tip de indiferență, la un tip de indiferență universală, la acea indiferență care se poate observa pe stradă, la magazine, în oraș, în lume - atunci când intri într-o clădire și vrei să apelezi la un ajutor, să ceri o informație. Mă sperie gândul că am ajuns să ne privim tot mai rar, fără să ne observăm sufletele, fără să intuim că este un destin veșnic în spatele unei carcase numită trup. Spun lucrul acesta pentru că în această săptămână am fost marcat de două lucruri. Treceam cu mașină pe o stradă oarecare și din sensul opus venea o mașină, când mașinile noastre s-au apropiat considerabil, instinctiv am privit spre locul șoferului. În momentul acela am fost izbit de imaginea unei femei care avea o expresie monumentală a durerii, am privit un chip îngrozit, o față de femeie ucisă de suferință. Nu știu dacă am văzut o femeie mai tristă ca acea șoferiță anonimă. M-am gândit: oare ce a pățit femeia aceasta? Ce este cu ea?... mașinile au trecut, străzile s-au schimbat, ceasul a zburat, dar în ziua aceea am fost marcat de durerea acelei femei. I-am purtat povara chipului. O altă ipostază: am fost la spital pentru o mică intervenție. De când am intrat și până în momentul când am ieșit din cabinetul cu pricina, am observat un singur lucru: eu n-am existat pentru cadrul medical. Am fost un simplu obiect ce a intrat și a ieșit pe o ușă.

Privirea, atenția, gesticulația conectării, zâmbetul, raportul față de om, de omul străin, de omul întâlnit aievea...aici apare virusul, cel mai periculos virus: indiferența!

 

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/


 

Cele mai recente resurse scrise - Baptist

"Pasiunea celui transformat"
Categorie: Baptist Viata evanghelistului MarcuMarcu s-a nascut din parinti evrei, care se trageau din neamul lui Levi. Se crede ca Marcu a fost convertit de apostolul Petru, pe care apoi l-a ajut... Citeste mai mult >>
"De ce suferinta?"
Categorie: BaptistIn aceste zile cuvantul suferinta a revenit mai multa ca altadata in vocabularul romanilor. Stam si privim inmarmuriti la lacrimile si suspinele celor care au pierdut apropiati ai lo... Citeste mai mult >>
"Cum depistezi un pocait?"
Categorie: Baptist Sucit mai este și numele „pocăit”. Modificat în matca autohtonă, asociat cu unele secte „periculoase”, vorbă peiorativ-caustică, confuzie de termeni, imagini ambigue – cam asta... Citeste mai mult >>
"Crestinul si depresia"
Categorie: Baptist Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.Ps. 42:5Fiecare dintre noi exp... Citeste mai mult >>
"Atitudini, actiuni si fapte de Craciun"
Categorie: BaptistȘi Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...Și noi toți am primi... Citeste mai mult >>
"Intruparea: mic exercitiu imaginativ"
Categorie: Isus Hristos Era din vremi fără de timp. Nu era timpul mort ce îşi întinde haina şi devine veşnicie, ci era chiar veşnicia, infinitul, fiinţa eternă fără ceas pe pereţii cerului. Stăte... Citeste mai mult >>
"Fii un misionar de Craciun!"
Categorie: Misionari Sarbatoarea Intruparii Domnului Isus ne aduce aminte de felul in care Fiul lui Dumnezeu Si-a inceput misiunea de mantuire a omenirii. O misiune motivata de dragostea nemargin... Citeste mai mult >>
"Sindromul lui Irod"
Categorie: BaptistIn toiul iernii odata cu asternerea frigului si ghetii, incep sa isi faca simtita prezenta guturaiele, racelile si gripele. Impreuna cu ele a inceput sa isi faca loc un nou sindrom i... Citeste mai mult >>
"Urare de Craciun"
Categorie: Baptist Dacă Dumnezeu ar fi dorit să facă un act măreț, dacă ar fi vrut să îmbrace cu slavă un anume eveniment din istoria Sa cu omenirea, nu ar fi fost altul mai mare decât Întruparea... Citeste mai mult >>
"Misiunea iertarii"
Categorie: Misiune Primul colind a fost cantat de ingeri si contine un mesaj in care Dumnezeu este slavit, iar oamenii placuti Lui sunt indemnati sa traiasca in pace. In Evanghelia dupa Luca, 2:1... Citeste mai mult >>