"Pentru ce a creat Dumnezeu universul si viata"

Categorie: Baptisti

Un aspect foarte important, pe care nu trebuie să-l uităm niciodată, este că naraţiunea creaţiei nu a fost scrisă pentru a răspunde întrebărilor de natura știinţifică, ci celor de natură teologică. Duhul Sfânt, care a inspirat Scripturile, nu a avut ca scop să răspundă la întrebarea: „Cum au fost create universul și viaţa?”, ci mai degrabă: „De ce au fost create?”. Accentul nu este pus pe modul în care a venit în fiinţă creaţia, ci pe motivul apariţiei sale. Nerealizarea faptului că rolul știinţei și al teologiei nu este același produce multă frustrare. În timp ce știinţa încearcă să explice lucrurile în termenii cauzării eficiente, susţinând că universul are ca punct de pornire explozia unei particule primordiale, teologia biblică încearcă să explice creaţia în termenii scopului ei, și anume gloria lui Dumnezeu.

Întreaga creaţie a fost făcută să arate gloria Creatorului. Ezra recunoaște înaintea Domnului: „Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta” (Neemia 9:6).

Cântarea fiinţelor angelice din Apocalipsa 4:11 leagă actul creării de către Dumnezeu de faptul că El este vrednic să primească gloria din partea tuturor: „Vrednic ești Doamne și Dumnezeul nostru să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în fiinţă și au fost făcute”.

Când Dumnezeu vorbește despre oamenii răscumpăraţi ca despre fiii și fiicele Sale, mărturisește: „[…] i-am făcut spre slava Mea” (Isaia 43:7). Creaţia însăși mărturisește și ea, fără cuvinte, măreţia Creatorului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre El” (Psalmul 19:1-2).

Creaţia ne descoperă puterea și înţelepciunea lui Dumnezeu, mai presus de orice și-ar putea imagina vreo fiinţă raţională. Ieremia mărturisea atât de frumos: Dumnezeii care n-au făcut nici cerurile, nici pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri. Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, a întemeiat lumea prin înţelepciunea Lui, a întins cerurile prin priceperea Lui. La tunetul Lui urlă apele în ceruri; El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere fulgerelor și ploii și scoate vântul din cămările Lui. Atunci se arată omul cât este de prost cu știinţa lui și orice argintar rămâne de rușine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună și nu este nicio suflare în ei; sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare și vor pieri până când va veni pedeapsa. Dar Cel ce este partea lui Iacov nu este ca ei; căci El a întocmit totul și Israel este seminţia moștenirii Lui: Domnul oștirilor este Numele Lui (Ieremia 10:11-16).

O simplă privire aruncată asupra aștrilor cerești ne convinge de puterea și d măreţia fără margini ale Creatorului. Chiar și examinarea neavizată a unei flori sau a unei singure celule vii ne dezvăluie înţelepciunea infinită a lui Dumnezeu. Cum ar fi putut apărea toate acestea la întâmplare, fără intervenţia unui Proiectant inteligent? Cine ar putea susţine în fiecare clipă universul acesta atât de complex fără să se autodistrugă? Când realizăm mărimea creaţiei și măreţia Creatorului nu putem să rămânem indiferenţi în faţa gloriei Sale. Tot ce mai putem spune sunt cuvintele lui David: „Minunate sunt lucrările Tale [Doamne] și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 139:13).

Pastor Bebe Ciaușu

sursa: https://www.baptisti-arad.ro/